Chiar dacă fac porcării, șefii de penitenciare nu pățesc nimic. Doar sînt deja la pîrnaie.
Încă din 2004, în România există o lege (numită „a avertizorului de integritate“) menită să-i protejeze pe puținii bugetari care au curajul să semnaleze încălcări ale legii, fapte de corupție și alte abuzuri ai căror autori sînt fie colegii, fie chiar șefii lor.
Dacă lucrezi la pîrnaie, însă, și ești suficient de fraier să fii cinstit, afli că acolo nu se aplică legea asta.
Unchiu’ Vivi i-a dat nepotului magazinul închisorii
Directorul Penitenciarului Brăila, Valeriu Țugui, i-a răspuns așa unui angajat care a îndrăznit să sesizeze un conflict de interese: „Penitenciarele nu fac obiectul acestei legi. Mai mult decît atît, dumneavoastră nu puteți avea calitatea de avertizor“.
Laura Ștefan, coordonatorul programelor anticorupție din cadrul Societății Academice din România, ne-a explicat că această lege se aplică inclusiv în sistemul penitenciar, opinie împărtășită de altfel și de alți reprezentanți ai societății civile.
Cît despre sesizarea propriu-zisă a avertizorului, trebuie spus că acesta semnala o măgărie penibilă, istoria magazinului din incinta penitenciarului, locul de unde se aprovizionează deținuții. Spațiul respectiv a fost scos la licitație în aprilie 2010 și cîștigat de Coman Adrian-Gabriel Întreprindere Individuală.
Întreprinderea asta individuală a fost înființată cu cinci zile înainte de licitație de către nepotul celui responsabil cu paza magazinului, agent-șef principal Vivi Iordache. Cu alte cuvinte, agentul Vivi trebuie să-și verifice acum nepotul ca nu cumva acesta să le vîndă deținuților, printre alimente sau consumabile, și obiecte interzise sau droguri.
Întreprinderea asta individuală a fost înființată cu cinci zile înainte de licitație de către nepotul celui responsabil cu paza magazinului, agent-șef principal Vivi Iordache. Cu alte cuvinte, agentul Vivi trebuie să-și verifice acum nepotul ca nu cumva acesta să le vîndă deținuților, printre alimente sau consumabile, și obiecte interzise sau droguri.
Cînd problema a fost semnalată de avertizorul de integritate în consiliul de conducere al penitenciarului, reacția a fost una exemplară. Adică, în semn de solidaritate cu agentul Vivi, membrii consiliului și-au întins mîinile ca în întîmpinarea cătușelor și i-au zis fraierului de avertizor, rîzînd: „Arestați-ne pe toți“. (sursa: kamikazeonline)
19 comentarii:
In sistemul penitenciar nu este promovat actul de sesizare din contra Conducerea ANP, directorii de penitenciar si ceilalti functionari cu functii de conducere privesc foarte rau functionarii care sesizeaza nereguli.
De multe ori funtionarii care sesizeaza nereguli sunt haituiti .
Un aspect deosebit de grav este faptul ca impotriva functionarilor care sesizeaza nereguli fiind de buna credinta , sunt indreptate acte de razbunare comisii de disciplina sunt discredidati in fata colegilor precum ca sunt sifoane si asa mai departe.
Punctele comerciale din penitenciare apartin numai rudelor si prietenilor directorilor sau directorilor adjuncti.
Ca peste tot in toate unitatile sub masca chioscurilor se desfasoara FRAUDE in intelesul bun al cuvantului.
Ca peste tot in toate unitatile sub masca chioscurilor se desfasoara FRAUDE in intelesul bun al cuvantului.
28.07.2010, 19:33:00
Aserțiunea dumneavoastră nu este acoperită de nici o dovadă, ca întotdeauna scrieți cu răutate și din invidie.
Din alt punct de vedere, dacă acel comerciant ar fi fost ruda vreunui lider de sindicat, cu siguranță nu ar fi fost niciun conflict de interese.
Aauzrăm că sesizorul de integritate este Răi..., lasați-o baltă.
Oricum nu prea ne dăm seama unde văzură-ți voi conflictul de interese.
A MAI FOST UN COLEG LA PNT GALATI CARE A SESIZAT UN ABUZ DOMNULUI DIRECTOR TUGUI SI NUMAI EL STIE PRIN CE A TRECUT,2 COMISII DE DISCIPLINA SI MULTE ALTE DISCRIMINARI FACUTE DE VALERIU TUGUI
Vivi Iordache ESTE lider de sindicat, din cate stim...
Fratilor ne-au luat din salarii, ne vor da probabil afara pe unii dintre noi..., si noi cautam gunoiae in ochii unora! Intr-adevar atitudinea directorului lasa de dorit dar noi ca si salariati avem probleme mult mai grave..., nu mai sunt bani nici de becuri, de lacate, de hartie xerox si tonere nici nu mai vorbesc...! E grav, si noi ne urmarim unii pe altii in loc sa vanam pe cine trebuie! Dezbinarea ne caracterizeaza!
Cam miroase a atac murdar... Aceleasi metode si de a-ti învinge adversarii?
DESTEPTAREAAAAAAAAAAAAAAAA NU MAI DORMITI BAAAAA CA NE TERMNIA ASTIA CE DRACU NU VA E MILA NICI MACAR DE VOI INDURATI TOATE SCIRBOSENILE ,TOATE..TIMPENIILE ASTORA CE DRACU MA NU SPUNEM BA NIMIC NICI UNU SUNTEM CHIAR ASA DE CACAT BAI OAMENI BUNI DORMITI CHIAR NU VA PUTETI TREZI ? SUNTEM CALCATI IN PICIOARE . NU VA enerveaza , daca nu va doare macar sa va enerveze.
Mai oameni buni ceea ce a facut Tugui la Braila nu se vede?Cred ca de pe vremea raposatului Vasile Stegarescu, Dumnezeu sa-l ierte, nu a mai fost asa ca acum!Acel coleg de la pnt.Galati cred ca este M.V. pe care-l stie tot sistemul si nu cred ca a suferit el atatea discriminari!Omul e in lumea lui, nu ne facem probleme.
In ceea ce priveste reactia din consiliu cred ca a fost totusi numita o comisie care sa verifice cele semnalate.Interesati-va si apoi aruncati cu noroi.Asta care ai trimis aceasta sesizare cred ca te stii cu musca pe caciula, nu cumva in trecut ai avut niste combinatii pe la chiosc?Ia mai gandestete si spune tot daca esti asa de imaculat!
De obicei din cercetari a reiesit ca inalbitorul arde tesatura, si, intr-un final, toate hainele se ingalbenesc.Mult msucces in activitate dragi colegi.
Pe la Galati ce mai este?
Cine mai este director la paza?A ramas tot Ciuca sau apare altul nou pe interval? A se avea grija de noile propuneri ca ar fi pacat sa se strice ceea ce s-a facut pana acum in mandatul distinsului judecator...NIMIC(cam asta s-a realizat pana acum).Bine ca nu mai sunt in sistem ca o luam razna cu ceea ce trebuie sa indurati colegilor.S-a dereglat rau de tot sistemul...Pacat
Mai oameni buni ceea ce a facut Tugui la Braila nu se vede?Cred ca de pe vremea raposatului Vasile Stegarescu, Dumnezeu sa-l ierte, nu a mai fost asa ca acum!Acel coleg de la pnt.Galati cred ca este M.V. pe care-l stie tot sistemul si nu cred ca a suferit el atatea discriminari!Omul e in lumea lui, nu ne facem probleme.
In ceea ce priveste reactia din consiliu cred ca a fost totusi numita o comisie care sa verifice cele semnalate.Interesati-va si apoi aruncati cu noroi.Asta care ai trimis aceasta sesizare cred ca te stii cu musca pe caciula, nu cumva in trecut ai avut niste combinatii pe la chiosc?Ia mai gandestete si spune tot daca esti asa de imaculat!
De obicei din cercetari a reiesit ca inalbitorul arde tesatura, si, intr-un final, toate hainele se ingalbenesc.Mult succes in activitate dragi colegi.
caracteristic tugui: sa i-a peste picior pe oricine care ii aduce la cunostinta o neregula.
dar stiti ce am observat in indelungata activitate a actualei conduceri a ANP/bala?
tocmai asta apreciaza ANP/bala...
cu cat se vor face mai multe sesizari la adresa oricarui comandant si acesta va raspunde cu mult tupeu si chiar obraznicie cu atat va fi mai apreciat.
Gigi Oftica asta de la resurse sta prost si in plan profesional, dar si caracterial. A fost ales dupa chipl pupi....lui de Bala.Cati bani sa cheltuiasca statul ca astia doi sa se destepte ? Un detinut consuma cat 4-5 pensionari si fara folos. Solutiile dle Bala unde sint? Nu trebuie solutii, tie sa-ti fie bine. Apropo, ce fata de pionier ai! Nu mai iesi pe sticla ca ne faci de cacao!
Cei doi directori de la Braila au invatat meserie de la un anumit agent din peniteniciarul galatean,pe care ulterior l-au indepartat de zonele in care cei doi se simteau bine.Daca acel agent care le facea treaba, cind cei doi,erau ofiteri de servici,apoi sefi de tura ar spune ce se intimpla pe tura lor,cum le facea munca ptr. ca cei mentionati sa aiba timp ptr activitati extrapenitenciare,in timpul programului,probabil ca vor iesi la iveala lucruri care ar da de gindit oricariu lucrator din sistem.Vircolici said cred ca stie despre ce este vorba,ptr ca a fost hartuit de tandemul Tugui-Macacio cel mai mult.Legat de activitatea celor doi venetici-braileni voi veni cu informatii mai mult decit picante.Va incepe un serial demn de urmarit,numai sa colaboreze cu mine,cine trebuie. DE LA FANATIK SHOW
TUGUI a INCEPUT sa SE sparga BIDICA......................vezi PE unde ESTE stanciuc.NU DE ALTA DAR AI PROBLEME CU SPATELE SI NU POTI FUGI. AlCaTrAZ dE GaZ
Pestele de la Stanciuc s-a imputit!
Galatiul tb. ras, Br. tuns fff. scurt, iar BULA si experientele sale exmaticulate!
Au angajat numai OFITERI fara subordonati(putrator de cuvant, of. cu mobilizarea, of. cu pregatirea.., of. cu..laba ursului)" ingineri, profesori, mari specialisti" externalizabili azi, dar PALMASI NU!
Afara cu coruptii angajatii din 2000!( ma refer doar la OFITERASI-distrusi).
NEOBRAZATI!
FANATIK, tu l-ai invatat pe tugu sa ia spaga de la hoti? Subinginerul-pensionar este FUGIT la Tm.! cati a angajat el? de la cati hoti a luat BANI pt. clc. sau munca?
M.V. este un tip vertical, nu are nevoie de manjeala voastra!
Cumva cel care spune ca i-a invatat meserie pe cei doi de la Braila a uitat cum pretindea drepturi de la subordonati pe care apoi le vindea in consignatia unde ii lucra sotia?
Am si eu o intrebare oare ai fost prins cu mata in sac de vreunul din cei doi(ma refer atunci cand Tecu junior era pe la usa lui Stanciuc, sau la situatiile in care oamenii cereau sa plece de pe schimb ca nu mai puteau contoriza).
Aminteste-ti te rog in numele cui cereai si pe cine scoteai seara dupa apel sa iti produca diferitele produse care erau ulterior vandute, unde am spus mai sus si nu as vrea sa ma repet.
In rest toate sunt bine?Ceva nuotati de interes general mai cunoaste cineva?Ne dau astia afara, nu ne dau... ne mai taie din bani, luam banii pe echipament, etc?
Mult noroc!
Trimiteți un comentariu