EVZ: Duşmanii invizibili și criza provocată

Atacurile la moneda europeană, declanşate de fonduri mutuale conduse din umbră de anonimi iluştri, au adus UE pe marginea prăpastiei. Sunt ca împuşcăturile unui lunetist de la distanţă.

„Moneda euro este un element esenţial al Europei. N-o putem lăsa pradă speculatorilor. Nu vom lăsa pe nimeni să distrugă ceea ce generaţii întregi au creat”. Este declaraţia lui Nicolas Sarkozy, omul care a avut cea mai categorică poziţie împotriva duşmanului invizibil reprezentat de speculatorii bursieri.

În deruta generală din România, aproape nimeni n-a avut timp să observe ce pericol letal pândeşte Europa. Sâmbătă, în urmă cu două săptămâni, toţi liderii europeni erau mobilizaţi să salveze Grecia. Dar luni deja se punea problema să fie salvată Europa, atât de gravă era situaţia. 

Aceasta pentru că atacul asupra Greciei a fost extins şi asupra restului ţărilor PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania). Nu fondurile mutuale au provocat această uriaşă criză a debitelor, ci iresponsabilitatea guvernelor care şi-au gestionat prost economiile naţionale, însă „băieţii deştepţi” de pe Wall Street şi din City-ul londonez sunt ca vulturii care se năpustesc asupra unui elefant muribund.

Speculatorii sunt miliardari care îşi sorb ceaiul la Tiffany şi fumează tacticoşi un trabuc foarte scump, dar care, după o oră, se transformă în piromani ce toarnă gaz pe un incendiu devastator, bucurându-se ca nişte copii de spectacolul exploziv. „Băieţii deştepţi” s-au pus pe făcut bani, practicile lor fiind numite de unii analişti drept cea mai rafinată formă de banditism inventată vreodată.

Atac la euro?

„Pieţele financiare se află în cea mai proastă situaţie de la al Doilea Război Mondial, posibil chiar de la Primul Război Mondial”, spunea zilele trecute Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene.

În acelaşi timp, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au avertizat public speculatorii că nu vor permite periclitarea proiectului european. De altfel, confirmările vin de peste tot.

Senatul american anchetează banca Goldman Sachs pentru implicarea în căderea Greciei, iar în parlamentele europene se discută măsuri de interzicere a speculei pe datoriile publice. Mecanismul „atacului la euro” e ca scenariul unui thriller politico-financiar. Şi aproape sigur vom vedea şi filmul peste câţiva ani.

Fondul atacului

În luna decembrie 2009 începuse să fie destul de clar că economia Greciei are mari probleme, după ce au ieşit la suprafaţă cifrele ascunse abil până atunci de politicienii de la Atena. Grecii au declarat deficite eronate şi indicatori bugetari falşi ani la rând pentru a menţine un rating de ţară ridicat. Pe baza ratingului bun, împrumutau masiv bani de pe pieţele internaţionale şi emiteau bonduri cu dobânzi mici.

Când a izbucnit scandalul, la sfârşitul anului trecut, Grecia împrumutase 30 de miliarde de euro şi trebuia să dea înapoi în total circa 60 de miliarde. În ianuarie 2010, pe pieţele internaţionale au început să se vândă masiv euro, o manevră care a dus la devalorizarea monedei unice europene. Factorii aceştia au condus la reducerea de către agenţiile specializate a ratingului de ţară al Greciei. Prin urmare, dobânzile la împrumuturile ţării au crescut brusc.

În loc de 60 de miliarde de euro, Grecia trebuie să dea înapoi acum mult peste 100 de miliarde, dintre care peste 12 miliarde aveau scadenţa în lunile aprilie şi mai.

Cu poporul în stradă şi cu trezoreria goală, era foarte posibil ca Grecia să rateze plăţile respective, adică, în limbaj tehnic, să dea „default” la credite. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost lovitura secolului pentru câţiva mari rechini financiari care au transpirat din greu pentru a împinge lucrurile în această direcţie.

„Întregul atac asupra Greciei şi atacul asupra euro au fost o strategie a Wall Streetului pentru a schilodi sau a încerca să schilodească singura valută din toată lumea care poate fi o concurenţă pentru dolar.”

WILLIAM ENGDAHL, cercetător economic

CUPOLA FINANCIARĂ

O recentă întâlnire privată a şefilor a 18 fonduri de investiţii, incluzându-l pe George Soroş, a fost dată în vileag de presa newyorkeză. Se presupune că acolo a fost plănuit atacul

Dacă am compara finanţele globale cu un război, atunci „credit default swaps” (CDS) ar trebui să fie rachetele de distrugere în masă.

Armele atacului

CDS sunt un fel de contracte de asigurare a unor credite, cu marea diferenţă că nu implică nicio garanţie. Apărute în urmă cu doar zece ani, CDS-urile au făcut deja ravagii, fiind responsabile de prăbuşirea AIG de exemplu.

Se estima că înainte de criza financiară, în 2007, piaţa nominală a CDS-urilor din SUA depăşea 67 de trilioane de dolari, pentru ca în 2009 să fie în jur de 30 de trilioane de dolari. CDS-urile sunt printre acele derivate toxice despre care s-a vorbit foarte mult. În principiu, un investitor poate paria prin intermediul CDS-urilor că o anumită entitate (companie sau stat) nu-şi va putea plăti datoriile şi în general câştigă dacă situaţia entităţii se degradează.

Exact acest lucru s-a întâmplat în Grecia. Fondurile de investiţii „au mirosit” problemele Greciei şi au cumpărat masiv CDSuri pe împrumuturile făcute de cabinetele de la Atena. Investitorii au speculat că UE nu se va grăbi să sară în ajutorul Greciei şi că situaţia se va înrăutăţi. 

Deja în momentul în care, săptămâna acesta, Grecia şi-a plătit obligaţiile scadente, speculatorii făcuseră suficiente profituri. Însă ca tot acest lanţ de evenimente să se producă a fost nevoie de „mici intervenţii” ale investitorilor, inclusiv atacuri concertate la monedă.