Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 8 mai 2010

Speranţa moare ultima?!

Nu sunt bigot. Nici fanatic. Poate puţin fatalist. Cred că această omenire are o soartă şi un traseu pe care vrând-nevrând îl va urma pentru că aşa a fost scris şi rânduit acum multe secole în urmă. Scrie în Biblie, bătrânii vorbesc dintotdeauna despre asta…


Vine sfârşitul lumii! Cine nu a auzit de promisiunea că, la un moment dat, totul va suferi o schimbare profundă şi vom atinge perfecţiunea?! Va fi raiul pe pământ, nu va mai exista durere, moarte, răutate. Oamenii vor fi plini de bunătate, leul va mânca iarbă cu viţelul, copiii se vor juca în ascunzătoarea şerpilor…

Adică, sfârşitul acestei lumi înseamnă începutul unei lumi noi? “Dă Doamne să se întâmple mai repede asta pentru că ne este din ce în ce mai greu şi nu ştim cât vom mai putea suporta!” De câte ori nu am auzit vorbele astea care aduc a disperare dar şi a speranţă că nu este totul încheiat. Până atunci însă…

Ne confruntăm cu greutăţi majore, suferinţe enorme, pierderi iremediabile. Unuia îi ard casa şi bunurile, rămânând la mila vecinilor şi a colegilor; altuia i se stinge soţia de cancer la nici 32 de ani şi va fi nevoit să poarte de unul singur grija celor 2 copii; uneia îi este dat soţul în şomaj şi va trebui să se descurce cu plata ratelor şi toate cheltuielile casei, fără niciun ajutor; alteia îi este tâlhărit copilul în holul blocului şi va suferi traume pentru mulţi ani de acum încolo.

Tuturor ni se va tăia din venituri în timp ce întreţinerea şi alte cheltuieli vor creşte. Altădată spuneam că vom face economii, acum asta devine o glumă. Nu putem vorbi de economii ci doar de reduceri: mai puţin consum, mai puţine distracţii, mai puţine pretenţii, mai puţine visuri, mai puţine ambiţii. Toate astea costă.

Dincolo de ura noastră faţă de guvernanţi, politicieni şi edili, avem o mare problemă: cum vom trăi în viitor? Cum vom face faţă ratelor, datoriilor, cheltuielilor zilnice, facturilor? Cum vom spune copiilor că viaţa cu care au fost obişnuiţi s-a terminat? Cum le vom spune bătrânilor noştri părinţi că nu mai avem posibilitatea să le aducem medicamentele care le alinau suferinţa grea? Cum vom face faţă bolilor, lipsurilor, nevoilor?

Să fim realişti! Dezastru nu este doar în România. Peste tot în lumea asta sunt tragedii, infracţiuni, corupţie la nivel înalt, trădări, mafie etc. În Grecia mor oameni în timpul protestelor; în Afghanistan şi Irak îşi pierd viaţa tinerii care duc războiul altora; rata şomajului creşte şi bursele scad în majoritatea ţărilor europene şi în SUA; piaţa imobiliară este la pământ; averea mondială a scăzut cu 11,7 procente (92,4 trilioane de dolari); pensiile de stat sunt cele mai afectate (în viitor fie vom avea pensii mai mici, fie vom majora vârsta de pensionare).

Dacă la toate astea am adăuga dezastrele naturale şi evenimentele neprevăzute am vorbi despre faptul că în Chile mor mii de oameni în cutremure; în Polonia, jumătate din elita ţării piere într-un accident aviatic; în SUA, Rusia, Anglia, Spania se moare în atentate teroriste; în Golful Mexic, la sfârşitul lunii aprilie, au fost deversate accidental zeci de mii de barili de petrol.

În timpul ăsta, Iranul, China (care şi-a sporit influenţa în plan mondial, criza priindu-i) şi Coreea continuă înarmarea nucleară iar Pakistanul adăposteşte teroriştii; Patriarhia Română va investi 400 milioane euro în Catedrala Neamului şi Senatul României a consumat deja 60% din banii pentru deplasări externe. Şi altele…

Încontro ne îndreptăm? Unii spun că acum trecem printr-un proces de purificare şi după ne va fi mai bine. Alţii sunt cei care se jură că nu mai avem scăpare, ne vom autodistruge în curând. Optimişti, pesimişti, indiferenţi, ignoranţi…avem de toate.

Mă risc şi îmi dezvălui credinţa că, deşi o vom duce din ce în ce mai rău, ne va fi mai bine. Acum, suntem “iubitori de bani, aroganţi, trufaşi, blasfematori, neascultători de părinţi, neloiali…cruzi, neiubitori de bine”. Trecem prin războaie, crime, dezastre naturale şi catastrofe create de mintea omului, boli incurabile, desfrâu, minciună, teroare…

Toate astea se vor aduna până când ne vor exploda în faţă şi, în final, doar intervenţia divinităţii ne va salva. Nu cred că oamenii mai pot redresa această situaţie dar am speranţa că vom fi ajutaţi. Sunt sigur de asta şi mă rog să ne fie bine.

Va fi bine…
http://www.youtube.com/watch?v=i5_YAj9lCQc&feature=related

29 comentarii:

Anonim spunea...

Tara arde si sindicalistii filosofează. Rolul vostru este să ne organizati pentru a ne apăra salariile, nu să ne spuneti că e OK să-i lăsăm să ne fure 25% din salarii, că peste tot e greu si că ne va fi bine. Dacă nu sunteti în stare, dati-vă la o parte, dar nu ne prostiti, că nu mai tine. Fluturati amenintarea cu protestele si pregătiti-vă! Dacă nu, om protesta si fără voi.

Anonim spunea...

Ăsta vine cu porumbelul păcii. Du-te, Vladimire, ia-ti porumbelul, că nu e decât o cioară vopsită.

Vladimir spunea...

15.26, cine ti-a spus tie ca eu sunt sindicalist?

15.28, porumbelul mai semnifica si alte lucruri, nu doar pacea.

Roman spunea...

@Vladimir Cum ați reușit să scrieți articolul domnule BOC, sub pseudonim?!?! Suntem într-un moment greu când îndemnurile la resemnare nu fac bine nimănui și mai ales, nu le va urma nimeni. O să mergem și la biserică înainte și după bătălie însă nu vom închina steagul nici FMI-știlor și nici altcuiva fără să ne spunem și noi părerea.

Anonim spunea...

Macar cineva te tine informat 15:26. Tu ce faci? Faci pe curca speriata?

Anonim spunea...

Nu ma deranjeaza sa ia 25%din salariu in schimb ma afecteaza puternic daca o sa-mi ia sporul de 50% (imputernicit pe functie de comanda), sporul de detasare si decontarea transportului.
Eu m-am invatat la bani multi si nu-mi convine sa pierd o cascheta de bani.
Aha!

Anonim spunea...

Nu ma deranjeaza sa ia 25%din salariu in schimb ma afecteaza puternic daca o sa-mi ia sporul de 50% (imputernicit pe functie de comanda), sporul de detasare si decontarea transportului.
Eu m-am invatat la bani multi si nu-mi convine sa pierd o cascheta de bani.
Aha!

NUMARATOAREA INVERSA spunea...

15:26!ce ai dragule?tu acum te-ai trezit?in Romania se fura nu din '90 ci dinainte de '90 si asta este rezultatul!Noi ne-am furat si ne furam singuri caciula specific noua romanilor!
Nu mai putea dura mult nechibzuinta,noroc cu criza asta mondiala!
Iti amintesti cumva de sloganul generatiilor '30 si apoi a celor ce au fost scoliti de acestia?
Era si este cam asa:"DE UNDE MUNCESTI DE ACOLO TRAIESTI" Nu te gandi la salariu,ci la ce se fura din orice intreprindere.Si acum intreprinderile au agenti de paza!De ce?Suntem corecti ,cinstiti cu noi insine?NU!

Anonim spunea...

Vladimir, ma informezi ca, de fapt, sindicatul e vandut guvernului. Nu esti primul dintre sindicalistii influenti cu o astfel de atitudine. E mai bine pentru cei ca tine sa va dati demisia si sa plecati. Lasati sindicalistii adevarati sa lupte. Vrem sa PROTESTAM, nu sa fim gaini cum ne inveti tu.

Anonim spunea...

Bleah, vandutilor scarbosi! PDL-isti jegosi! Nu mai manipulati angajatii!

Huginn spunea...

@20:35
Nu va suparati, dumneavoastra ce articol scris de Vladimir ati citit? Eu l-am citit pe asta care indemna exaltatii si speriatii la chibzuinta si echilibru. A mai scris si altul in care spune despre cutare sindicatul care iubeste Guvernul? Intrebarea e retorica, nu va straduiti cu raspunsul.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Chibzuinta. Asa, si? Sa stam linistiti ca...? Ca? Spune, Huginn! Ce veti face?

Huginn spunea...

@20:41, 21:26

Intelegeti, va rog, ca regulile de postare trebuie respectate si ca tupeul nu e o virtute nici macar in vremuri de criza. Am sa va sterg postarile, va rog sa reveniti cu comentarii care respecta regulile afisate.

Huginn spunea...

@21:31
Cred ca aveti nevoie sa cititi cu atentie chiar si comentariile si sa renuntati la interpretarile prin alunecare. Am inteles, aveti un fix cu Vladimir si tineti sa spuneti asta. E clar, acum poate saveti de spusi si ceva util.

Anonim spunea...

La scoala sedinta cu parintii,la un moment dat apare un nene chel,cu pantofii scorojiti si pantaloni rosii de la second hand,care cauta chistoace pe hol,diriginta zice:este domnul Ionescu,lucreaza la penitenciar...VOM FACE O CHETA LA FINAL SA AIBA BANI DE PACHET LA SERVICIU...e singurul parinte bugetar din aceasta clasa,poate isi muta copilul ca ia toate iaurturile si cornurile colegilor...HOTUL!

Anonim spunea...

Nu am nimic cu Vladimir. Mă enervează cum stati voi pe gânduri. Dacă as sti că faceti ceva si ce anume, poate că altfel ar fi. E ca si cum, înainte de o luptă importantă, conducătorii taberei noastre ar spune că au dreptate ceilalti să ne învingă si că ar fi util să mai moară câtiva dintre noi, spre binele adversarilor.

Huginn spunea...

@22:10
Va enerveaza pentru ca nu intelegeti. Sunteti pe un blog, nu pe ringul de box nici pe campul de lupta.

Aici se mai și stă pe gânduri după principiul "Noi mai și gândim când muncim".

Cred si eu, ca si colegul care foloseste pseudonimul Vladimir ca o reactie ferma si rapida trebuie sa fie in egala masura echilibrata si responsabila.

Pe blog putem fi si radicali si echilibrati, in functie de starea de spirit, in viata de zi cu zi cred ca trebuie sa fim in cea mai mare masura responsabili.

Anonim spunea...

Vorbiti ca domnul Bala. Pe blog ne dam in stamba, dar in realitate trebuie echilibru si responsabilitate. Felicitari, domnule Bala, adica Huginn sau cine o fi pe acolo.

Huginn spunea...

@ 22:35
Nu stimate coleg, nu vorbesc ca dl. Bala. Vorbesc ca mine si incerc sa va raspund cat ma pricep de bine. Daca n-aveti nevoie de un raspuns spuneti asta si va las in pace cu certitudinile dumneavoastra cu tot.

Anonim spunea...

Am nevoie de raspuns. :) Bun, maine va intalniti cu presedintele. Banuiesc ca nu va ceda. Ce se va intampla? Ce planuri au sindicatele? Cum pun presiune?

Huginn spunea...

@22:51
Reactia a fost deja anuntata public. Pichetari, demonstratii, greve, boicot si... Se va face tot ce e legal posibil, dar nu era o intrebare la mijloc. In relaitate e vorba de neincrederea dumneavoastra in liderii de sindicat.

Sper macar ca aveti aceiasi circumspectie fata de oamenii politici. Nu de alta, dar banuiesc ca nu acceptati sa va simtiti responsabil pentru alegerile facute si pentru lipsa de initiativa personala.

Anonim spunea...

Vreau doar ca liderii sa nu cedeze, sa nu se lase, sa ne organizeze si sa fim o forta. Vreau sa fim toti determinati si sa intimidam.

Anonim spunea...

Intrebare: legea salarizarii trebuie modificata de catre parlament?

Anonim spunea...

Lipsa de initiativa personala. Si ce crezi ca as putea sa fac in aceasta situatie, Huginn? Vrei sa ies singur fpss in strada sau sa incep organizarea unor proteste, in afara sindicatului? Sau ai fost doar putin ipocrit? In ceea ce priveste increderea in politicieni, e inexistenta. Esti multumit?

Vladimir spunea...

Sunt constient ca unii vor neaparat sa vada sange pe pereti. Din pacate, traim intr-o lume violenta si asta era una din ideile articolului meu. In urmatoarele zile o sa avem parte de greve, mitinguri, proteste etc. iar cu aceste ocazii se va testa solidaritatea bugetarilor.

Desi, dupa parerea unuia nu am fost destul de sindicalist, cazurile despre care am vorbit in articol sunt reale (un coleg de la Rahova a pierdut totul intr-un incendiu si un altul, de la acelasi penitenciar, are sotia grav bolnava) si doream sa va indemn la putina solidaritate, printre altele.

Unii sunt buni doar de gura, cu scrisul stau prost iar cu ratiunea stau si mai prost.Insa, trebuie sa avem intelegere unii fata de altii si nu ma refer la guvernanti. Fata de ei cred ca numai mamicile lor mai au intelegere.

Anonim spunea...

care sindicat măi fraţilor? pentru ce să ia iei foc atâta timp cât ia un ban de la sindicat fără să facă nimic şi fără să deranjeze pe cineva. dar e bine că suntem o grămadă de fraieri care cotizăm la sindicat şi nici nu ştim penru ce. să ne lase, atăt lideri noştri de sindicat cât şi pricepuţi ăştia de guvernanţi.

Huginn spunea...

@10:27

In cazul asta nu va mai ramane dacat sa va retrageti pe calea beției. :) Soluții nu aveți, sindicatele nu fac nimic- auzi argument - pentru ca strang cotizatii, guvernanții noi îi alegem dar n-avem nici o vină pentru asta...

Ma tem ca tocmai pe reactii ca cele pe care le aveti dumneavoastra se bazeaza Băselu' si facem pariu ca in perioada urmatoare va iesi public impotriva liderilor de confederatii sindicalea tot asa cum pana acum aiesit intens si apasat impotriva bugetarilor.

Anonim spunea...

Atunci tine-i departe pe cei ca Vladimir si hai la proteste!