Am urmarit aseara un reportaj despre China. Niste romani aclimatizati in Shanghai povesteau cu mandrie aproape "nationala" despre uluitorul ritm de dezvoltare chinezesc. Trenuri magnetice, zgarie-nori, explozie de bunastare.
"Cand revin in Romania - zicea o profesoara de balet care muncea acolo sapte zile... pe saptamana! - ma dezgusta toate orasele alea chicioase care au aparut intre timp cu aprobarea primariilor si ma intristeaza faptul ca desi chinezii erau cu mult in urma noastra acum 20 de ani ei au reusit sa treaca pe langa noi cu viteza luminii.
Nu se schimba mentalitatea - continua tot balerina - se uita ca nu lumea trebuie sa se ajusteze dupa Romania ci Romania dupa ritmul lumii. Aici - adica in China!- guvernantii fac un plan inteligent, gandesc lucrurile cu atentie si imprima un ritm pe care chinezii il urmeaza fara sovaire pentru ca exista incredere, pentru ca rezultatele sunt palpabile. Ce vad eu in Romania in afara de coruptie?!"
Am urmarit documentarul asta despre China, China trecuta prin filtrul unor romani care nu-si doresc sa se mai intoarca acasa, cu oarecare interes, pentru ca informatiile mele despre tara asta sunt mai degraba putine, pe deasupra am si prejudecati, mi-e greu adica sa uit "revolutia culturala", piata Tienanmen si bancurile comuniste in care chinezii erau mai intotdeauna pe ultimul loc. Dar uitandu-ma la Shanghai-ul asta infloritor si abstract mi-a trecut prin minte un gand: in China cei arestati pentru coruptie sunt tratati fara mila, sau ma insel eu?!
Fara indoiala ca toata povestea asta cu criza romaneasca ne face viata amara, perspectivele nu sunt imbucuratoare si e greu sa nu fi preocupat sau ingrijorat in conditiile in care pare sa nu mai existe niciun reper, nicio garantie. Dar mai rea decat nesiguranta romaneasca ajunge sa fie ipocrizia celor ce aproape ca ne mangaie parinteste pe cap facand apel la o solidaritate de mucava care nu pacaleste pe nimeni!
De 20 de ani ne taiem zgomotos, daca nu falosi, craca de sub picioare si acum , cand sandramaua paraie din toate incheieturile continuam cu o inconstienta dezarmanta (daca n-ar fi alarmanta!) sa aratam cu degetul spre altcineva ca si cum nu cu acordul nostru - fie el si tacit - s-ar fi luat toate deciziile a caror scadenta era inevitabila!
Cred ca diminuarea salariului cu 25% indreptateste protestul nostru, dar cine ne-a impiedicat sa protestam pana acum de fiecare data cand legea era incalcata grosolan, de fiecare data cand clientela politica se imbuiba la vedere, de fiecare data cand prostia si aroganta se lafaiau pe ecranele televizoarelor ? Sa fie usurinta ? Sa fie lipsa simtului civic? Sa fie lipsa de solidaritate?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu