Dilema fepeseseului despicător de fir în patru

Motto: „Ce preferaţi dumneavoastră: nişte controlori care stau pe un maldăr de necinste sau o cinste care alungă corectitudinea necinstită?” (întrebare dilematică a lui Dan Puric, aducându- şi aminte de ce bunica sa l-a „educat”aşa - „Niciodată, la comuniştii ăştia, să nu iei bilet”.)

„ - Dragă domnule, te rog să-mi dai procesul verbal.

A luat procesul verbal, şi-a scos ochelarii; parcă văd: şi-a luat creionul roşu, că era profesoară, şi a zis:

- Mă nenorocitule, cum se scrie „s-a găsit”? s liniuţă a! Doi!

I-a dat nota pe care o merita.

Din punct de vedere filosofic, din punct de vedere creştin, mai târziu, după 40 de ani, eu disecam în cap aşa:

controlorii ne impuneau să fim corecţi;

corect era să plătim biletul; dar:

cinstit era ca ei să nu fie la putere.” (Dan Puric, Cine suntem)

Ce te faci cand eşti o rotiţă într-un sistem pe care nu îl accepţi cu mintea, îl conteşti la infinit, încerci să îi modifici uneori cursul, dar el te porneşte over and over again în direcţia în care s-a obişnuit el să meargă în fiecare dimineaţă de la ora 8, ca o creatură pavloviană repetitivă şi nevrotică?

Ce te faci cand orice muncă începută cu entuziasm e abandonată sub presiunea birocraţiei ,din ce în ce mai mare pentru care se alocă un buget din ce în ce mai mic? (Cine-or mai fi şi Ionesco şi Caragiale?). Fii creativ! Fii spontan! Fă imagine, mama ta de fepeseu! Educă-l o dată şi bine pe pepeleu` ăla sexopat, mama ei de reeducare.

Uneori nu eşti dorit, alteori nu ţi se mai încredinţează acţiuni de esenţă, dar munca de reintegrare e salutată propagandistic pe toate bannerele. Numai să nu cumva să le încurci socotelile. Nu se ştiu purta cu tine, ceva le scapă, nu mai pot face ce făceau acum 15 ani, dar relaţia e mai perversă şi mai alambicată decât pe vreamea „când eram militari”.

Ce faci când, în acord cu teoria arabescului lateral, preferă să fii plătit, ba chiar premiat, numai să taci şi să nu încurci pe nimeni?

Ce alegi? Să-ţi sacrifici conştiinţa şi să participi la strategii, proiecte şi can-canuri false în care nu crezi sau să te sinucizi moral şi să pretinzi că munceşti, gândeşti şi creezi în numele unei ipocrizii autosuficiente şi făcută de dragul „imaginii” mult iubite?

Ce faci când laudele şi premiile din partea superiorilor (sic!) le percepi de multe ori ca pe nişte mormăituri asurzitoare, iar orice conflict cu aceştia îţi reactivează, totuşi, visul de a lupta pentru „modelul ăla după care credem pe bune în oameni”?.

Ce faci?. Păi, nimic. Ei nu au decât o singură dilemă: 1. schimbă rotiţa sau 2. inventează un mecanism care să nu mai aibă nevoie de ea. De la „Pleacă, dacă nu-ţi convine!”, am ajuns la perversul „Nu, nu, poţi să rămâi, eşti binevenit! Mecanismul funcţionează. Vezi?” Externalizarea? Păi, tu ai vrut-o, nu? Nu tu ai scris articolul ăla? Aaaa, era numai o propunere de dezbatere şi mai aveai şi pretenţia transparenţei decizionale?! Noa, nu-i bai! Noi ţi-am rezolvat-o. Fără dileme. Vezi? Suntem oameni de acţiune, dom`le, nu papagali! Noi muncim, nu gândim!

***

„Cine erau controlorii aceia? Controlorii aceia erau părinţii controlorilor noştri de astăzi. Aceiaşi securişti. Şi eu tot doi le dau. Ei nu mai bagă creionul în gură, au laptop. Sunt la fel de dezinvolţi, de obraznici.” (Acelaşi Dan Puric, explicând puţin mai încolo, superficial, trecerea la „democraţie”)

by prisonworker, 18.03.2010

via blogpenifest@gmail.com