Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 20 martie 2010

The big fâs

by famiglia musat, 20.03.2010
via blogpenifest@gmail.com

The Big Crunch, the Big Rip and the Big Fâs. Cele trei teorii concurente despre dinamica microcosmosului Penifest ai carui zei suntem noi toti. Indignat si incitat, speriat de posibilitatea ca momentul maxim de expansiune a ideilor sa fi trecut, si deja traind riscul unei contractii si al unui colaps sub greutatea propriilor noastre dejectii, am propus o viziune alternativa privind viitorul acestui blog.

Pana la urma, totusi, desi retras din acest univers, am dat si eu foc, alaturi de altii, la fitilul ce a produs explozia initiala. Speram si sper intr-o continua expansiune a ideilor si, pe masura trecerii timpului, intr-o atomizare a lor conform varstei adulte; varsta dialogului civilizat, divizat conform diverselor interese si valori profesionale din interiorul sistemului. Speram, deci, ca Penifestul sa se piarda candva calm, ca un fum, iar discutiile sa se mute din spatiul anonim virtual, dar extrem de personalizat, in spatiul nominal, dar foarte putin personalizat, al birocratiei.

Azi noapte am asteptat cu voluptate critica raspunsul prietenului meu permanent Huginn. La 00.01 a aparut din nimic cea de a treia teorie cosmologica a Penifestului: teoria Marelui Fâs, insotita de un corolar.

In esenta, Hug ne propune o teorie non-dinamica in care tensiunea bataliei nu se rezolva prin primatul unor idei in raport cu altele, ci se pierde printr-un mare fâs: Penifestul este mereu egal cu sine insusi, o suma nula de vicii si virtuti, de bine si rau, de civilizatie si nesimtire, de tabloid si quality paper.

Un mare fâs, lipsit de riscul evolutiei sau involutiei, amoral si dincolo de orice judecata valorica, o existenta care este legitimata de cei 1200 de vizitatori zilnici si nu de succesul atingerii unui scop profesional sau moral urmarit in mod voluntar. Corolarul este ca opinia individuala e intotdeauna si in mod necesar precedata de solidaritatea activa cu ceilalti 1200 de membri ai comunitatii. Altfel, ea nu e legitima si bucuros primita.

As incepe cu corolarul. Nu cred ca solidaritatea tribala reprezinta apogeul etic al individului si nici nu cred ca adevarul unei judecati, morale sau profesionale, depinde de gradul de integrare in viata tribului. Stiu, e o opinie comuna in comunitatea penitenciara ca veneticii nu au caderea sa-si dea cu presupusul despre organizarea, cutumele si valorile tribului penitenciar.

Refuz, totusi, sa cred ca ideile nu se legitimeaza prin ele insele, prin propria lor valoare si forta pura a argumentelor, si ca ele ar depinde de stagiul obligatoriu al salamului cu soia. Nu mai pun la socoteala indecenta sugestiei stagiului pregatitor pentru a deveni membru cu drepturi depline la libera exprimare in cadrul tribului, in conditiile in care de 3 ani nu mai am nicio legatura profesionala cu acesta si nici nu voi mai avea. Sunt de parere ca voluntariatul episodic ar trebui sa fie de ajuns. Daca el este de calitate si de buna credinta, evident.

In ceea ce priveste marele fâs, spre deosebire de tine si de majoritate, poate, eu nu am raspunsuri si certitudini cu privire la problemele sistemului penitenciar. Sper sa nici nu ajung sa am. De aceea, eu vad blogul acesta ca pe un spatiu de neliniste, de intrebari, de critica si argument, in care fiecare invata despre el insusi, invata sa dezbata si sa comunice, isi clarifica propriile idei si, in cazul fericit, admira si adopta ideile altora.

Or daca noi livram certitudini, judecatile pe care le vom primi sunt doar prejudecati. Numai boul este consecvent, spunea cineva al carui nume nu l-am stiut niciodata. Si nu e vorba de consecventa principiilor morale de la care trebuie sa incercam sa nu abdicam. Ci de consecventa parerilor necritice, nemestecate, imprumutate sau preluate prin simpla forta a urletelor majoritatii.

Oh, dar cate subiecte nu s-au ratat chiar si prin infamele omniprezente postari si comentarii despre al 13-lea, 50% si orice alti bani! Solicitand, legitim de altfel, drepturile noastre financiare, nu crezi ca am fi putut sa discutam despre ele in contextul sistemului de recompense si sanctiuni in sistemul penitenciar, al necesitatii sacrificiilor financiare pe timp de criza, al democratizarii sau restrangerii stimulentelor financiare?

Am fi putut sa discutam despre nepotism si coruptie in sistemul penitenciar, despre raportul real intre eficienta profesionala a sistemului si rasplata financiara, despre problemele globale ale sistemului de pensii si nevoile noastre financiare. Am preferat, insa, mesajul popular, simplu si nedilematic: “Nu ne dau banii! Ne trimit la pensie mai tarziu!... Şo pe ei!”. Da, e popular, cu succes la public, ne arata ca sindicatele muncesc si atrage 1200 de vizitatori pe zi. Dar care mai e scopul si mesajul din spatele acestui demers, care, stiu foarte bine, este facut cu buna credinta si mult efort.

Am plecat la drum intr-o perioada de abuzuri si decizii discretionare in ANP. Am luptat extraordinar pentru noi si pentru cei care sufereau sau doar inclinau capul cu teama. Apoi, “dictatorul” a fugit. Ce a mai ramas si pentru ce se mai lupta? Bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani! Sa nu-mi spui comunicare!

Cand 99% din comentatori se preocupa sa indice in mod josnic cine nu ar trebui sa ia sporul de 50% si doar 2 (doua!) persoane isi arata public aprecierea fata de alti doi colegi, vedem ca este ceva defect cu modul in care se comunica pe acest blog. Dejectiile nu au aparut peste noapte, ci treptat. Zi dupa zi, postare dupa postare, tot mai multi oameni s-au trezit cu laturi in cap pana am ajuns la stadiul de astazi. Da, nu moderarea e cheia, ci modul de abordare a subiectelor. E cheia catre un dialog civilizat si onest si nu catre atragerea a 1200 de cititori.

La o adica, prefer 100 de cititori cu vocatie, pentru care profesia inseamna realizare individuala si nu doar bani. Acestia sunt cei care invata si ne invata ceva. Ei sunt adevaratii agenti ai schimbarii. Sunt si cei care, de fapt, isi merita banii. Restul e poezie. Hai sa nu fim mai catolici decat papa si sa ne pierdem in uitare si iertare. Vad si acum cu ochii mintii cum majoritatea anepista se prelingea pe langa ziduri ca o meduza transparenta si maleabila, actionand precipitat in intampinarea celor mai ticaloase si ilegale pofte ale lui Marius Iosif.

Si nu eu am suferit atunci. Ci tu, Hug, si ceilalti cu care am pornit la drum. Eu nu pot sa uit si sa iert acesti oameni, care cu entuziasm calcau in picioare alte suflete pentru confortul financiar personal. Au abdicat de la orice standard moral si profesional, iar eu, atunci cand am scris si voi mai scrie, nu voi fi facut-o pentru ei. Ei si cei de teapa lor sunt masturbatorii isterici de astazi.

Nu, nu putem invata fara profesorii de bine si de adevar. Numai de la ei putem invata, insa se pierd in marea de laturi a filisilor. Hai sa scriem pentru ei si or sa apara! Avem nevoie de un blog care sa evolueze, care sa cearna, care sa adopte idei si sa dezmosteneasca ucigasii de idei.

PS. Vad ca in ultimele zile furia isterica s-a mai potolit. Banuiesc ca functioneaza si moderarea mai bine. Daca tot ai inceput curatenia, as dori sa-ti atrag atentia cu privire la o hazna din blogroll: Oltenia Prison. Pe langa care, vechile bloguri ale lui Stupu si Burcu mi se par Dilema veche si Idei in dialog. In rest, jos palaria pentru celelalte bloguri, fiecare cu specificul lui, sindical sau nu.

***
Huggin said... "Nu vezi decât ceea ce cunoști"

Sa fim cinstiti. Am plecat "la drum" terapeutic si... din orgoliu. Ne-am batut pentru ideile noastre și, deloc întâmplător, am găsit oameni care au crezut în ele, dar care - ca să vezi - au și alte nevoi: de informare, de divertisment și, de ce nu, de refulare a unor tensiuni. Sunt oameni adică, nu contrucții teoretice de genul: "omul nou", "stăpânul popoarelor" sau altele.

Nu cred că putem să avem dreptul să dăm lecții și nu cred că elitismul arogant schimbă valorile cuiva. Mai mult nu cred că schimbarea e subiect de interventii episodice. Putem avea discuții de salon și putem să ne înflăcărăm cât avem chef pe tema asta, dar dacă nu implici și 'beneficiarii' e doar pierdere de timp și fanfaronadă ieftină.

PS. Nu mă refeream la un stagiu obligatoriu, mă refeream la cunoaștere și la implicare. Pentru că oricât te-ai strădui să contrângi realitatea la teoria minunată pe care ai construit-o "nu vezi decât ceea ce cunoști." (G)

53 comentarii:

Anonim spunea...

Dati-mi voie sa am o parere. Ceea ce faci dumneata, d-le din famiglia Musat, pe aici, se numeste "subminare gratioasa a blogului Penifest si o plesnire frateasca dupa ceafa a colegului Huginn". Dezvolti, in subsidiar, si o antica dilema. Aceasta dilema este prezenta si in presa, in general. Este un fel de acea dureroasa intrebare :"Cu Becali si fara rating sau supravietuire cu Becali ?". Iata de ce acest post al dumitale, d-le Musat, va avea unul dintre cele mai putine comentarii. Desigur, este o prezumtie de a mea. Si acum, haide sa o dam pe intelectualisme.

Anonim spunea...

Sinonimul pentru "fâs" e "canadiană"? :)

Famiglia Musat spunea...

@12.55
Nu, nu, nu. Materialul e diferit la fâs si la canadiana! :-)

FPSS real spunea...

"Schimbarea mintilor"? Sper că nu ne dorim să ajungem la crearea unui fepesese multilateral dezvoltat.

Huginn spunea...

:) macar sa scapam de aia cu flegmele si cu filișii, și e de ajuns. E mult pana departe.

Bobby Fischer spunea...

De la bun inceput, ma declar un partizan infocat al acestei revolutii a bunului-simt, initiata sau macar propusa de Famiglia Musat, fiind constient ca este, din pacate, doar o frumoasa, ideatica si utopica incercare. Dar, oricum, salut... Miscarea. (teoretic, astfel de initiative ar trebui sa fie pe gustul militantilor miscarilor... sindicale, nu-i asa, domnule Huginn?) :)

Dejectii si gunoaie exista si "in lumea reala", domnule Huginn, dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in ghene sau sa ne punem tomberonul in cap, impopotonandu-ne cu el ca fiind expozeul "realitatii" si al pertinentei.

Cu toti avem si "bune si rele", cu totii avem calitati si defecte, dar asta nu insemna ca daca ne vom pune "poalele in cap" vom deveni mai etici sau mai drepti. Eu sunt convins ca stiti toate acestea, cum sunt convins ca toate aceste demersuri sunt doar "usoare adieri" care vor trece, iar dvs veti ramane acelasi "imperturbabil" aparator al "dreptatii" penitenciare, "asteptand" sa ajunga si pe plaiurile Penifestului autocenzura (sic!)... Sper ca aveti la dispozitie vreo cateva vieti.

Huginn spunea...

Adevărat, cu singura observație că și cei care pretind altfel cad în păcatul extremei și... tot pentru o cauză bună. De data asta e puritană, asta e diferența.

Dacă spui cur și masturbare cu patos, cum face pretenu' musat și ai o țintă altul care spune vreau bani nu mi se pare vreun semn de revoluție a vreunui bun simț.

Și național socialismul se bătea cu aceleași metode cu cumunismul mai ieri. Cred că n-o să fiți de acord cu mine dar cred că nu există "stai așa să vă învăț eu să fiți politicoși". Chestiune de metodă.

Cu ce e mai bun adevărul dumneavoastră decât adevărul lui "când se dă al 13-lea" dacă e doar o altă extremă?

Anonim spunea...

Bobby, epigramist de frunte, ce-ar fi sa incepi revolutia cu...tine?

Famiglia Musat spunea...

@ Huginn
Hug, m-ai facut sa rad si o sa-ti raspund incifrat pentru ceilalti. Mai tii minte povestea pipiului din piesa de teatru?
National socialism? Comunism? LOL!!!

Bobby Fischer spunea...

Citind comentariul "anonimului 14.25", constat ca, asa cum era si normal, au aparut si "locuitorii" laturilor si latrinelor, cei care se balacaresc cu placere in troaca plina de dejectii, aparandu-si, firesc, habitatul.

Anonim spunea...

Bobby, dragule, te-am aparat...pe tine, de tine insuti. Dar tu nuuu. Tie iti place in propriile dejectii. E alegerea ta.

Huginn spunea...

Cam greu, nu-i așa? Mulți doctori, toți își dau cu părerea, nimeni să facă operația. :) Cam repede cu nervii...

Huginn spunea...

Daca vrei dau alt exemplu, ma straduiesc si gasesc unul mai aproape de extrema-puritana. Ideea insa ramane, n-ar fi prima cruciada. :)

Anonim spunea...

Un doctor pentru Bobita! Are nervii pe bigudiuri.

Huginn spunea...

Avand in vedere ca e sambata, imi permit sa recomand 2 filme. Bune si pentru puritani, bune si pentru flegmosi. Sunt despre ura, despre "ba, p-a matii", si despre "bai eu sunt mai destept, frumos, adevarat...". Agora si Penance.

Anonim spunea...

Ai auzit, Bobita? Uita-te si tu la un film, relaxeaza-te si nu te mai visa luptator pentru dreptate, ca nu esti. Du-te pe Politist adjectiv si lasa-neee, lasa-neee!

Anonim spunea...

Ciudate deupunctarile astea la foc automat, simultam, la doua articole din ultimele zile. :)

Antitabac spunea...

Culmea, aproape toate comentariile acestui articol sunt postate sub pseudonim, doar vreo trei (ale aceluiasi si perpetuu "anonim") se strecoara printre celelalte, la fel de enervant ca si sfoara unor bikinii tanga, incercand sa demonstreze ca si el poate "tropai". "V-am spus eu", "te-am aparat", "sper ca nu ne dorim" sunt cateva din incercarile trepadusului de a se baga in seama. Ce e "jucatorule", iar vrei atentie, iar esti singur si neconsolat in ipocrizia ta nemarginita?

Adevarul este ca pare a fi prima data cand "anonimul" o plezneste on topic, prin simpla postare la un articol ce il defineste: Marele fasss!

Huginn spunea...

samd

Anonim spunea...

Ce-i Bobita, ti-ai pierdut puritanismul? Gata cu campania bunului simt? Ai renuntat la nume si la trambitata campanie?

Anonim spunea...

Huginn - Marele Jucator din umbra.

Puteti sa-i spuneti multe domnului Huginn, accepta si duce la darvala. Stiti, insa, care e expresia care il irita si-l face sa reactioneze aproape violent? MANIPULARE ar fi termenul care-l starneste. Oare de ce, Mare Maestru al Combinatiilor Perfecte?

Anonim spunea...

Strici orzul pe gâşte Huginn.
La un moment dat acuzatorii devin mai hidoşi decât cei pe care îi acuză (vezi Galaţi )
Lasaţi dracu discuţiile despre principii, profesie etc, ziceţi de al 13-lea, al 14-lea ş.a.m.d, să vezi câţi "clienţi" o să aveţi.

Huginn spunea...

@ 20.03.2010, 16:50:00

Aveti dreptate sunt de-a dreptul cyclam de furie. In semn de protest o sa-mi alatur particula MMCP pseudonimului pentru urmatoarele 60'', daca nu va deranjeaza. Huggin el MMCP :).

Anonim spunea...

Huginn inpreuna cu penifestul tau, usor dar sigur intri in moarte cerebrala.

Huginn spunea...

@20.03.2010, 19:25:00

Am mai auzit asta de multe ori. Linistiti-va, sunt bine.

Famiglia Musat spunea...

@ 19:25
19.25, daca nu te-ai prins, pe cei ca tine ii apara Hug. Daca eram eu moderator, aveai acces interzis pe viata pe acest blog. Hug a facut si efortul sa-ti raspunda.

Siparezu` spunea...

Mister M:

Am plecat la drum intr-o perioada de abuzuri si decizii discretionare in ANP. Am luptat extraordinar pentru noi si pentru cei care sufereau sau doar inclinau capul cu teama. Apoi, “dictatorul” a fugit.

Asta spuneai la un moment dat. Foarte mult timp Penifest-ul a avut articole identice ca subiect, poate diferite ca forma de Oltenia Prison. Noi am inceput acum 3 luni, si facem ceea ce se facea atunci: descriem abuzuri si ilegalitati.

Nu pot uita usor articolele impotriva magistratilor de la conducerea ANP, sau a anumitor directori de penitenciare, la fel ca tine, si eu sunt unul din fostii moderatori ai Penifest.

Penifest-ul a evoluat din lipsa de subiecte, asa cum tot tu spui. Poate intr-un tarziu, si la Pelendava lucrurile vor intra pe un fagas normal si firesc, iar atunci fie vom inchide acest blog, fie vom filozofa despre sistemul penitenciar.

Penifest-ul cu al sau Hug este pentru noi un mentor, un model. Dar un model de initiativa, asta nu inseamna ca daca pe Penifest-ul asa cum incepuse la un moment dat sa spuna, nici unul din cei care conduc ANP-ul acum sunt prosti, nu are rost sa mai caut prin articole, inseamna ca trebuie sa fie un formator de opinie pentru blogurile celelalte.

Fiecare blog are specificul sau, fiecare blog are moderatorii sai, cu propriile lor opinii.

E corect, avand in vedere trecutul oarecum identic al Penifest, ma refer la inceputuri, sa astepti sa ramanem fara subiecte, si apoi sa vorbesti de evolutia sau involutia noastra.

Rolul tau episodic din sistemul penitenciar nu-ti da dreptul sa-i critici pe cei care au ramas in el si au de a face cu aceleasi metehne care te-au indemnat pe tine sa te alaturi intr-o vreme lui Hug.

O seara buna Mister M.

si totusi spunea...

Huginn, am scris un comentariu si a dispărut. Din câte stiu, respecta regulile.

Huginn spunea...

@ 20.03.2010, 21:27:00

Cred ca am respins din greseala vreo 3 comentarii la pachet cu unul urat. Scuze, rog reveniti.

si totusi spunea...

Scrisesem că e păcat că o campanie de bună credintă riscă să se transforme într-o luptă anti-Penifest si anti-Huginn.

Cu toaletarea de rigoare a unor comentarii, Penifestul rămâne un blog de referintă, viu si necesar, iar Huginn este unul dintre principalii "vinovati" pentru asta.

La sfârsitul comentariului le uram succes tuturor celor care doresc binele Penifestului.

Famiglia Musat spunea...

Hug, Agora am gasit, Penance nu. O sa ma uit la Agora. Iti recomand si eu sa te uiti la Dogville.

@ Siparezu: dupa cum am zis. nu pentru tine scriu si nu cu tine dialoghez. O viata fericita!

Anonim spunea...

...noi nu vrem solidaritate, noi nu vrem respect, noi nu vream bun simt...noi, vream sa balacarim oamenii, vrem sa dam nume, vrem sa compromitem, vream sa injuram, vrem intr-un cuvint sa aruncam cu dejectii in toti...noi, cei care abia acum am coborit din copac si am iesit din grote, credem ca suntem mai destepti decit voi, credem ca suntem mai corecti si mai nepatati...dragi colegi, balacariti si incercati sa scoateti din capetele seci tot ce aveti mai urit in voi...succesuri..."noi muncim, nu gindim"...

Anonim spunea...

E cumva procesul Penifestului?

Anonim spunea...

Tu de ce ai plecat, si totusi? Ce faci acum seamana a oportunism.

Siparezu` spunea...

Ai dreptate Mister M, nu pentru cei ca mine scrii.

Scrii asa cum erau si strategiile tale, teorie. Poate ar fi trebuit macar sa stai cateva zile intr-un penitenciar, nu sa lucrezi, sunt sigur ca ti-ai fi dat seama ca ceea ce scriem nu sunt numai lucruri reale.

Sun refulari in eter sa zicem, atata timp cat DIP-ul face doar vanatori sau anchete la comanda, atata timp cat nimeni nu e interesat de bunul mers al unei institutii, atata timp cat dinozaurii inca conduc sistemul penitenciar, doar asta ne-a ramas.

Sunt convins ca nici macar nu intelegi ceea ce scriu eu. Lasa-i pe cei care lucreaza in acest sistem sa-si dea cu parerea. Specialisti de birou, am mai vazut, au fost episodici in acest sistem si s-au dus la mai bine ... asa ca tine.
Cei care cred ca pot schimba ceva, au ramas.

O viata fericita si tie, sunt convins ca esti fericit acum ca nu mai ai de a face cu sistemul penitenciar.

si totusi spunea...

@2.02

La ce te referi? De ce oportunism? Nu cred că ar trebui să vedem totul în alb si negru. Există si nuante. Te comporti de parcă am fi în vremuri de război.

Am plecat din motivele pe care le descrieti voi aici, dar asta nu înseamnă că Penifestul ar trebui să moară... Din contră, Penifestul ar trebui să se vindece. Si nu ar fi greu.

Anonim spunea...

@Si totusi

Cine vorbeste de "moartea penifestului"? Cine induce, subliminal, expresiile "anti-penifest", "anti-huginn", campanie "anti-penifest", fara sa fie vorba despre asa ceva, doar pentru ca apoi sa te afisezi ca un aparator de seama?

Anonim spunea...

Drag(c:)i moderatori ai penifest-ului, ...olteniei si ai altor "voci" de pe net, micile voastre dileme, rafuieli arata ca nu sunteti diferiti de noi, ceilalti, vocile anonime de pe net.Nici nu credeam asta.Voi credeati.Daca v-ati gasit locuri mai caldute in sistem sau in afara lui, daca inca le mai cautati, daca aveti nemultumiri personale- sa fiti sanatosi!Dar chestia cu "haznaua" ?!Prin analogie - si penifestul are aceeasi caracteristica, dar poate, mai ecologica.Si multi dintre noi am vrut, am acceptat, am continuat...sa participam, sa moderam, sa comentam.

Anonim spunea...

Lasati fas-ul!!!Vorbiti despre penitenciare si problemele lor!

Huginn spunea...

@ 21.03.2010, 10:48:00

Despre penitenciare si problemele lor, doar ca ce e mai important nu e foarte tangibil.

@21.03.2010, 10:46:00
Asta incerca sa spuna si subsemnatul.

Prisonworker spunea...

Pentru Siparezu`

Nu sunt de acord cu reactia famigliei Musat fata de tine, cred ca avem de castigat mult mai mult daca nu reactionam agresiv fata de sursele de frustrare (nu spun ca eu reusesc tot timpul), dar vreau sa fac cateva remarci cu privire la strategiile amintite.

Desigur, inainte de a vorbi despre sistemul penitenciar, ar trebui sa cunoastem cum functioneaza el in interior, dar cand vorbim despre comunicare organizationala si transparenta, consider ca oameni pregatiti in comunicare, obiectivi si de buna credinta, pot oferi sfaturi utile pentru sistem.

Deoarece cunosc sistemul "din interior", imi permit sa aduc argumente pentru acea strategie.

In ceea ce priveste campaniile de imagine si de comunicare, acest sistem functioneaza si astazi sub impulsul dat de acea deschidere initiata de echipa de atunci a ANP-ului.

Cei de astazi fac imagine invatand si din acea strategie foarte multe si asta nu e rau. Noua strategie a pastrat foarte multe componente si principii de acolo. Problema e ca, asa cum spuneai, cei care fac abuzuri in penitenciare au invatat sa faca si imagine, ceea ce e total anapoda. Dar asta e o alta poveste.

Nu cred ca am dialogat pana acum, nu stiu cat e de bine ca aceste pareri sa fie exprimate paralel, nu stiu cat de mult inteleg cititorii din ele, dar vreau sa cred ca nimeni din cei care ne exprimam pe bloguri pentru a informa, a propune dezbateri sau pentru a genera opinii, nu o face din rea intentie si in nici un caz pentru a lovi o bijuterie informala a sistemului - PENIFESTUL.

Duminica placuta!

Famiglia Musat spunea...

@ everybody
Hello, everybody, nu e vorba nici de Huginn, nici de Bobby, nici de Siparezu', nici de mine. Vad ca multi fac tot ce stiu: tabarati pe unul sau altul. Inca o data: e vorba de o limita a dialogului, atat in ceea ce priveste forma, cat si continutul lui. Eu, personal, am trasat o limita a concesiei in dialog. Nici nu stiu exact cine e Siparezu' si nici nu-mi bat capul. Cu cei care produc tipul de scursuri de pe Oltenia Prison nu vreau sa am de a face. Nici macar virtual. Simplu!

si totusi spunea...

@9.29

Chestia asta cu mesajele subliminale e o obsesie de-a ta, pe care o tot strigi din putul paranoido-penitenciar. Eu mi-am exprimat punctul de vedere destul de constant, doar că, în functie de pozitionările celor care l-au citit, a fost înteles diferit. De asemenea, ceea ce am avut de scris, am exprimat deschis.

Vă doresc o duminică plăcută! Cred că e cazul să încheiem discutia pe acestă temă. Fiecare a înteles ceea ce putea să înteleagă si ceea ce a fost dispus să accepte. Mai mult decât atât, e ciorovăială.

Veninul si canepa spunea...

Bobita, revolutia despre care vorbesti ar trebui sa inceapa si de la tine, renuntand la ipocrizia discreta de care dai dovada in permanenta. Avantajul tau este ca te iubesc cativa dintre administratorii blogului si nu publica toate postarile anti-Bobby , lucru care ma trimite cu gandul la un soi de ipocrizie colectiva. Si e pacat. La asemenea atitudini, incep sa-l apreciez din ce in ce mai mult pe Fam. Musat(pe care il apreciez de multa vreme). Prefer intottdeauna oamenii directi ipoctitilor care cenzureaza opiniilesemenilor crezand ca daca au butoanele unui blog detin si adevarul absolut. ia sa vedem punlicati acest comentariu, dragi colegi impartiali?

Vladimir spunea...

iaca, l-am publicat. faci afirmatii gratuite, zilele astea am tot moderat comentarii si, in afara celor care sunt mizerabile, am permis postarea tuturor. pro sau contra. asupra celorlalte spuse ale tale, nici macar nu ma opresc.

Anonim spunea...

Veninule, ti s-a urcat iar canepa la cap?

Siparezu` spunea...

Famiglia Musat

Mister M remarca ta era aproape de adevar daca suna cam asa: cu cei care REproduc DESPRE scursuri pe Oltenia Prison nu vreau sa am de a face.

La un moment dat ai facut articole asemanatoare despre un director general al ANP din Corabia. Acum, nemaiavand de a face cu sistemul penitenciar vad ca dezavuezi astfel de opinii.

Elitismul arogant despre care vorbea Hug e prea frumos spus, facand o paralela intre trecutul tau de blogger si prezentul de liber cugetator constat o diferenta mare de opinii care duc la filisismul pe care-l dezavuezi in articol.

Deci, nu ne placi, iti aminteste cand ne citesti de pionieratul cu care din ce vad nu te mandresti, NU NE CITI, respecta opiniile noastre, respecta descrierea unor lucruri pe care din fericire pentru tine nu le-ai cunoscut.

O zi mai buna in lumea ta.

Anonim spunea...

Felicitari pentru Famiglia Musat.
Blogul Olteniaprison nu merita postarea pe penifest.Acesta nu reprezinta sindicatul ,este de fapt blogul personal al lui Alin Popescu (Siparezu) in care se razboieste cu directorul pentru ca nu la pus director adjunct SDRP.Acest om este bolnav de putere si poate nu numai.
Are pe diavolul in el.
Huginn delimiteaza-te cat mai poti.

Anonim spunea...

ptr.anonimul de la 19:16
poate că Alin Popescu este siparezul,poate că A.P.are blog personal,poate că A.P.este frustrat că nu a ajuns dir.adj.sdrp la Pelendava(deşi el singur a plecat de la PMS TOT DIR.ADJ.SDRP),dar TRISTUL ADEVĂR stii care este:APROAPE (99%)DIN TOT CE SE SPUNE PE OLTENIA PRISON ESTE ADEVĂRAT..da este adevărat Mister M.noi cei de acolo trăim zilnic în scursuri datorită unor directori incompetenţi(destituiţi din motive imputabile în trecut)care se cred mici ZEI...

Siparezu` spunea...

21.03.2010, 19:16:00

m-ai prins, ce perspicace esti ::))

indiferent cine sunt, AP sau nu, conteaza prea putin, de ce nu incerci sa combati articolele de pe Oltenia Prison? Sau nu ai munitie?

Cum spunea anonimul de la 20:15:00 important este fondul acestei probleme, nu efectul ei.

Daca la conducerea acestui penitenciar erau oameni onesti, principiali, echidistanti, corecti, fara trecuturi negative, nici Siparezu`, nici ceilalti bloggeri, nici Oltenia Prison nu ar fi existat.

Si, sincer, deseori vorbim intre noi despre asta, asa cum cei despre care scriem ar fi dorin sa nu existam, NICI NOI NU NE DORIM SA FI FOST NEVOIE SA EXISTAM VIRTUAL.

Erdely Prison spunea...

Să întelegem că dacă era AP la conducere, nu ar fi existat Oltenia Prison?

Siparezu` spunea...

Pt. Erdely Prison
21.03.2010, 22:09:00

Indiferent cine era la conducere, daca era onest, principial, echidistant, corect, fara trecut negativ, nici Siparezu`, nici ceilalti bloggeri, nici Oltenia Prison nu ar fi existat.

Anonim spunea...

Pentru Siparezu
Pentru ca publicati doar comentariile care va convin.Din lectura comentariilor se vede ca absolut toate va sunt favorabile,pe celalate nu le publicati.Respectul si incredrea nu ti le confera nici functia nici faptul ca arunci cu laturi impotriva celor care nu sunt de acord cu tine.Nu am vazut in viata mea un om cu atat de multa ura in el.Sigur a avut ceva traume in copilarie,cred ca a suferit mult,nu stiu ce dar alta explicatie nu gasesc.Un om echilibrat nu asa procedeaza.
In privinta adevarului de pe Olteniaprison 99% sunt minciuni ordinare.Sa va fie rusine.