The big fâs

by famiglia musat, 20.03.2010

via blogpenifest@gmail.com

The Big Crunch, the Big Rip and the Big Fâs. Cele trei teorii concurente despre dinamica microcosmosului Penifest ai carui zei suntem noi toti. Indignat si incitat, speriat de posibilitatea ca momentul maxim de expansiune a ideilor sa fi trecut, si deja traind riscul unei contractii si al unui colaps sub greutatea propriilor noastre dejectii, am propus o viziune alternativa privind viitorul acestui blog.

Pana la urma, totusi, desi retras din acest univers, am dat si eu foc, alaturi de altii, la fitilul ce a produs explozia initiala. Speram si sper intr-o continua expansiune a ideilor si, pe masura trecerii timpului, intr-o atomizare a lor conform varstei adulte; varsta dialogului civilizat, divizat conform diverselor interese si valori profesionale din interiorul sistemului. Speram, deci, ca Penifestul sa se piarda candva calm, ca un fum, iar discutiile sa se mute din spatiul anonim virtual, dar extrem de personalizat, in spatiul nominal, dar foarte putin personalizat, al birocratiei.

Azi noapte am asteptat cu voluptate critica raspunsul prietenului meu permanent Huginn. La 00.01 a aparut din nimic cea de a treia teorie cosmologica a Penifestului: teoria Marelui Fâs, insotita de un corolar.

In esenta, Hug ne propune o teorie non-dinamica in care tensiunea bataliei nu se rezolva prin primatul unor idei in raport cu altele, ci se pierde printr-un mare fâs: Penifestul este mereu egal cu sine insusi, o suma nula de vicii si virtuti, de bine si rau, de civilizatie si nesimtire, de tabloid si quality paper.

Un mare fâs, lipsit de riscul evolutiei sau involutiei, amoral si dincolo de orice judecata valorica, o existenta care este legitimata de cei 1200 de vizitatori zilnici si nu de succesul atingerii unui scop profesional sau moral urmarit in mod voluntar. Corolarul este ca opinia individuala e intotdeauna si in mod necesar precedata de solidaritatea activa cu ceilalti 1200 de membri ai comunitatii. Altfel, ea nu e legitima si bucuros primita.

As incepe cu corolarul. Nu cred ca solidaritatea tribala reprezinta apogeul etic al individului si nici nu cred ca adevarul unei judecati, morale sau profesionale, depinde de gradul de integrare in viata tribului. Stiu, e o opinie comuna in comunitatea penitenciara ca veneticii nu au caderea sa-si dea cu presupusul despre organizarea, cutumele si valorile tribului penitenciar.

Refuz, totusi, sa cred ca ideile nu se legitimeaza prin ele insele, prin propria lor valoare si forta pura a argumentelor, si ca ele ar depinde de stagiul obligatoriu al salamului cu soia. Nu mai pun la socoteala indecenta sugestiei stagiului pregatitor pentru a deveni membru cu drepturi depline la libera exprimare in cadrul tribului, in conditiile in care de 3 ani nu mai am nicio legatura profesionala cu acesta si nici nu voi mai avea. Sunt de parere ca voluntariatul episodic ar trebui sa fie de ajuns. Daca el este de calitate si de buna credinta, evident.

In ceea ce priveste marele fâs, spre deosebire de tine si de majoritate, poate, eu nu am raspunsuri si certitudini cu privire la problemele sistemului penitenciar. Sper sa nici nu ajung sa am. De aceea, eu vad blogul acesta ca pe un spatiu de neliniste, de intrebari, de critica si argument, in care fiecare invata despre el insusi, invata sa dezbata si sa comunice, isi clarifica propriile idei si, in cazul fericit, admira si adopta ideile altora.

Or daca noi livram certitudini, judecatile pe care le vom primi sunt doar prejudecati. Numai boul este consecvent, spunea cineva al carui nume nu l-am stiut niciodata. Si nu e vorba de consecventa principiilor morale de la care trebuie sa incercam sa nu abdicam. Ci de consecventa parerilor necritice, nemestecate, imprumutate sau preluate prin simpla forta a urletelor majoritatii.

Oh, dar cate subiecte nu s-au ratat chiar si prin infamele omniprezente postari si comentarii despre al 13-lea, 50% si orice alti bani! Solicitand, legitim de altfel, drepturile noastre financiare, nu crezi ca am fi putut sa discutam despre ele in contextul sistemului de recompense si sanctiuni in sistemul penitenciar, al necesitatii sacrificiilor financiare pe timp de criza, al democratizarii sau restrangerii stimulentelor financiare?

Am fi putut sa discutam despre nepotism si coruptie in sistemul penitenciar, despre raportul real intre eficienta profesionala a sistemului si rasplata financiara, despre problemele globale ale sistemului de pensii si nevoile noastre financiare. Am preferat, insa, mesajul popular, simplu si nedilematic: “Nu ne dau banii! Ne trimit la pensie mai tarziu!... Şo pe ei!”. Da, e popular, cu succes la public, ne arata ca sindicatele muncesc si atrage 1200 de vizitatori pe zi. Dar care mai e scopul si mesajul din spatele acestui demers, care, stiu foarte bine, este facut cu buna credinta si mult efort.

Am plecat la drum intr-o perioada de abuzuri si decizii discretionare in ANP. Am luptat extraordinar pentru noi si pentru cei care sufereau sau doar inclinau capul cu teama. Apoi, “dictatorul” a fugit. Ce a mai ramas si pentru ce se mai lupta? Bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani! Sa nu-mi spui comunicare!

Cand 99% din comentatori se preocupa sa indice in mod josnic cine nu ar trebui sa ia sporul de 50% si doar 2 (doua!) persoane isi arata public aprecierea fata de alti doi colegi, vedem ca este ceva defect cu modul in care se comunica pe acest blog. Dejectiile nu au aparut peste noapte, ci treptat. Zi dupa zi, postare dupa postare, tot mai multi oameni s-au trezit cu laturi in cap pana am ajuns la stadiul de astazi. Da, nu moderarea e cheia, ci modul de abordare a subiectelor. E cheia catre un dialog civilizat si onest si nu catre atragerea a 1200 de cititori.

La o adica, prefer 100 de cititori cu vocatie, pentru care profesia inseamna realizare individuala si nu doar bani. Acestia sunt cei care invata si ne invata ceva. Ei sunt adevaratii agenti ai schimbarii. Sunt si cei care, de fapt, isi merita banii. Restul e poezie. Hai sa nu fim mai catolici decat papa si sa ne pierdem in uitare si iertare. Vad si acum cu ochii mintii cum majoritatea anepista se prelingea pe langa ziduri ca o meduza transparenta si maleabila, actionand precipitat in intampinarea celor mai ticaloase si ilegale pofte ale lui Marius Iosif.

Si nu eu am suferit atunci. Ci tu, Hug, si ceilalti cu care am pornit la drum. Eu nu pot sa uit si sa iert acesti oameni, care cu entuziasm calcau in picioare alte suflete pentru confortul financiar personal. Au abdicat de la orice standard moral si profesional, iar eu, atunci cand am scris si voi mai scrie, nu voi fi facut-o pentru ei. Ei si cei de teapa lor sunt masturbatorii isterici de astazi.

Nu, nu putem invata fara profesorii de bine si de adevar. Numai de la ei putem invata, insa se pierd in marea de laturi a filisilor. Hai sa scriem pentru ei si or sa apara! Avem nevoie de un blog care sa evolueze, care sa cearna, care sa adopte idei si sa dezmosteneasca ucigasii de idei.

PS. Vad ca in ultimele zile furia isterica s-a mai potolit. Banuiesc ca functioneaza si moderarea mai bine. Daca tot ai inceput curatenia, as dori sa-ti atrag atentia cu privire la o hazna din blogroll: Oltenia Prison. Pe langa care, vechile bloguri ale lui Stupu si Burcu mi se par Dilema veche si Idei in dialog. In rest, jos palaria pentru celelalte bloguri, fiecare cu specificul lui, sindical sau nu.

***

Huggin said... "Nu vezi decât ceea ce cunoști"

Sa fim cinstiti. Am plecat "la drum" terapeutic si... din orgoliu. Ne-am batut pentru ideile noastre și, deloc întâmplător, am găsit oameni care au crezut în ele, dar care - ca să vezi - au și alte nevoi: de informare, de divertisment și, de ce nu, de refulare a unor tensiuni. Sunt oameni adică, nu contrucții teoretice de genul: "omul nou", "stăpânul popoarelor" sau altele.

Nu cred că putem să avem dreptul să dăm lecții și nu cred că elitismul arogant schimbă valorile cuiva. Mai mult nu cred că schimbarea e subiect de interventii episodice. Putem avea discuții de salon și putem să ne înflăcărăm cât avem chef pe tema asta, dar dacă nu implici și 'beneficiarii' e doar pierdere de timp și fanfaronadă ieftină.

PS. Nu mă refeream la un stagiu obligatoriu, mă refeream la cunoaștere și la implicare. Pentru că oricât te-ai strădui să contrângi realitatea la teoria minunată pe care ai construit-o "nu vezi decât ceea ce cunoști." (G)