Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 10 februarie 2010

Capetele de la capătul unor comentarii

Ieri i-am rugat pe doi posesori de capete seci să aibă puțin respect și să ia o pauză din plăcuta activitate a aruncatului cu rahat în numita cutie care răsună a gol. Credeți că s-au retras rușinați de lipsa crasă de bun simț doar pentru că li s-a bătut obrazul?

Evident că nu. Nu s-au retras măreții combatanți, ba chiar s-a găsit cineva să le ia apărarea și să pretindă că mica lor dispută pe capul unui directoraș - la fel de fără substanță - e mai importantă decât orice altceva. Și dacă s-ar fi prăbușit lumea capetele seci în cauză și-ar fi păstrat dreptul de a produce vârtejuri și de a-și trânti la flegme, că doar de aia e blogul ca să-și urle domniile lor durerile. Pentru că îi doare.

Pe un alt blog a apărut o simulare furnizată de Direcția Economică celor care calculează salariile pentru a oferi un exemplu și un punct de referință. Mai înainte subsemnatul a povestit ce s-a întâmpat la ANP pe salarizare. Credeți că a fost bine? Nu fraților, n-a fost bine. Agentul folosit drept cobai era prea bătrân avea vechime și mai nu știu care sporuri. Bine că n-a fost și educator că-l mâncau cu tot cu fulgi.

În plus, cineva anunța că a dispărut norma de hrană, fraților. N-a dispărut, doar că niciodată de la Cuza încoace (de atunci există ceva bani pentru hrănirea oștirei) norma de hrană n-a făcut parte din salariu. Numai că domnul nostru comentator, n-a știut și nici n-a întrebat. A afirmat. Și iar am auzit un ecou de la capătul comentariului.

S-anunțat deja că salariul al 13 lea se va da in cursul lunii februarie de către DEA din ANP. Credeti că e de ajuns? S-a transmis asta la resurse umane, la economic și la salarizare. Evident că nu e de ajuns. Cineva întreabă după ce am revenit pe subiect de vreo 3 ori de ce nu se dă o dată al 13 lea. Acum, adică. Dar, dacă Ministerul Finanțelor ar planificat ANP în martie; vă dați seama de tragedie? Am avea alte 1000 de întrebări.

Mai mult, alt comentator anunță că la Aparatul Central s-ar fi acordat pentru lunile noiembrie și decembrie salariu de merit. De unde măi prietene comentator? De unde ai luat zvonul ăsta misterios? Unde s-a mai văzut salariu de merit dacă la articolul cu pricina sunt zero lei în buget? Nici matale n-ai întrebat și nu te-ai întrebat. Ai afirmat.

În încheiere revin așadar, cu rugămintea de a-mi primi cu înțelegere succinta trecere în revistă a acestor comenatrii, cu deja obositoarele întrebări: Până când? Până unde? Chiar nu mai există și alte interese profesionale decât al 13 lea? E și asta important, dar chiar așa trebuie insistat la nesfărșit pe o singură idee. Cred că ne datorăm nouă înșine puțin respect. Și, nu trebuie să existe reguli de postare sau moderatori care să ne amintească de asta.

Vom posta în continuare informații despre salarizare și drepturi salariale, asta e de la sine înțeles. Cred doar că dezbaterea este una și gâlceava e alta și mai cred că afirmațiile nu trebuie să rămână fără argumente. Motiv pentru care vă reamintesc că aici găsiți regulile unei polemici civilizate.

26 comentarii:

Anonim spunea...

Ai perfecta dreptate dar intr-o Romanie saraca, despre ce altceva am putea vb?Cand ne bat bancile la usa si copii tipa de foame, despre ce am putea vb?
Am putea schimba subiectul si sa vb. despre conditiile de munca dar la un moment dat o sa-ti pui aceleasi intrebari.
Ce poate sa te roada mai tare decat intrebarile referitoare la cum iti va fi ziua de maine, ce vei pune pe masa la copii, cu ce vei plati datoriile?
Am spus ca ai dreptate ptr. ca asa ar trebui sa gandim intr-o Romanie bogata, cu romani bogati (si spiritual)in care traiul si banii sa nu te faca sa-ti pui intrebari.
Cum ai vrea sa gandim?Sa fim actori?Sa ne prefacem ca ne este bine?
''A recunoaste, inseamna a evolua''.Cum vrem sa evoluam daca noi o sa privim doar partea frumoasa a lucrurilor(nu stiu care este aceea).Hai sa ne acceptam prezentul, asa cum este el.Suntem o tara saraca (material si spiritual), spun asta ptr. ca ne gandim decat la noi, la cum sa facem bani, la cum sa mai furam, cum sa mai dam tepe(nu generalizez-priveste in jur).Asta ar trebui sa ne ingrijoreze.
Despre ce ai dori sa vb?Vin si muncesc 14 ore si am pretentia (asa cum este normal) sa fiu platit ptr. munca depusa.Nu sunt sclavul nimanui.Cer doar ce mi se cuvine.
Crezi ca intereseaza pe cineva altceva decat banii.Cine spune ca DA , minte cu nerusinare.Da-i vre-o 5 rate, 3 copii si nici o casa, atunci sa-mi spuna ca-l intereaza alte probleme.
Nu cere sa fim falsi, sa aratam ceea ce nu suntem!Nu este o rusine sa intrebi ce te intereaza.Este rusine sa intrebi altceva ce nu te intereseza.
Nu cer sa-mi dai dreptate ci doar sa fim realisti.
Respect.

Huginn spunea...

Adevărat, dar mă gândesc că deseori realizăm că al 13 lea și băncile sunt doar mici detalii supărătoare. Nu e vorba de a ne minți singuri și a pretinde că banii nu contează. Evident că avem nevoie de bani ca să trăim. Spun doar că e chestiune de priorități.

PROilav spunea...

Din pacate,nu de putine ori unica problema este cea a banilor.
Totusi sa discuti mereu mereu despre aceeasi problema (banii) devine obositor, ca sa ma exprim eufemistic. De aici si urmarea:ce vom mai zice atunci cand al XIII-lea salariu va fi fost luat, la fel ca si toate celelalte drepturi restante?
Ar insemna ca dim acel moment ne vom da si atat, nu?!?!

Marcos spunea...

Felicitari Huginn,
Se poate sa spui aceleasi lucruri si fara atacuri la persoana. Acest "articol"este o dovada clara.
Multumesc.

Huginn spunea...

Placerea e de partea mea Marcos.

Anonim spunea...

Vreau sa stiu cati din cei care au optat pentru acest sistem, au fost motivati si de alte "oportunitati" decat cele salariale?...Hai sa fim seriosi!...Daca nu raman aceleasi, drepturi salariale si de pensionare, sunt curios cati mai raman sa lucreze cu p.p.l. care au ajuns, sa aiba mai multe drepturi decat cadrele! Criza e numai pentru noi, alocatia copiilor nostri este de 42lei/luna, iar in sistemul de invatamant "gratuit", toate materialele didactice, sunt cumparate de noi. P.p.l. sunt platite sa se scolarizeze si le este redusa si pedeapsa!... "chestiune de priorități"?!...In afara de boala si de moarte, prioritari in Romania anului 2010, sunt doar banii! Ce sa discutam pe acest blog? Despre modul in care se fac imputernicirile? despre abuzul unor cadre de conducere? despre "afacerile" pe care unele cadre le au cu p.p.l.? despre incompatibilitatea unora de a participa la concursurile pentru functiile de conducere? (vezi cazul Firinel!) despre mizeriile (cine cu cine? ce si cum?) care se intampla in anumite penitenciare?... Am tot discutat, si ce s-a schimbat? Structurile abilitate din ANP si MJ au schimbat ceva?...Sindicatele au schimbat ceva?... Hai sa fim seriosi!...Vom discuta despre Kant...

hapiness spunea...

Spiritual, daca am fi mai bogati nu ne-am face atatea griji despre ziua de maine. E ca in povestea cu drobul de sare.
Exista persoane care au si alte interese profesionale. Nu suntem o institutie bancara.
A evolua inseamna si a accepta ca pe unii nu ii intereseaza doar banii.
Huginn ne-a informat, dar tot suntem nemultumiti. Oare nu sunt altele nemultumirile noastre?
Apreciez, Huginn, atitudinea ta ferma!

Anonim spunea...

stau si ma intreb citi la numar din cei care posteaza aici pe sticla atit de virulent o fac si dincolo in unitatile in care lucreaza,in fata sefilor?citi au curajul sa ia atitudine? reflectati va rog!

ionut spunea...

Din pacate in abureala aceasta de asa-zis democratie romaneasca ,,originala,,banii au devenit un element pentru care suntem in stare sa ne ,,vindem,, inclusiv identitatea. Desigur ca foarte important pentru majoritatea celor care lucreaza dar nu numai, sunt banii care se cuvin pentru munca prestata in conditii dintre cele mai.....bune care se regasesc in sistem, dar unii dintre noi nu putem fi de acord cu aceasta joaca de-a soarecele si pisica pe care o propune DEA-ANP( ca azi, ca maine, ca am trimis o adresa in teritoriu in care se spune ca se amana salariul cu ceva zile,ca e al 13-lea ,ca a disparut al 14-lea etc.) Nu vreau sa discut despre bani si cuantumul lor, doresc sa atrag atentia de cat de corecta este relatia ANP-Angajati,din pacate masa cea mai mare a angajatilor din sistemul penitenciar sunt realisti si continua s-a intrebe cea ce ii intereseaza si ii nemultumeste. DEGEABA INSA,BANALELE RASPUNSURI PRIMITE AU O TENTA CLARA DE MANGLEALA IEFTINA DE POPA DE TARA, CU ADEVARURI CARE RAMAN UNDEVA DEPARTE!

Anonim spunea...

Sa il lasam pe Kant. Si sa vorbim despre gluma denumita "Buget 2010 - Bunuri si servicii". Ce parere aveti despre ceea ce s-a primit ieri in unitati? Banii, bine dramuiti, ajung in cel mai bun caz pana in luna mai-iunie la majoritatea articolelor bugetare, iar la restul pana in luna august-septembrie. Madam Serban este sanatoasa la cap? Dar Ungureanu? Sunt unitati unde, deja, in perioada trecuta de la inceput de an, s-au terminat banii in cateva articole bug. Ce mama dracu' facem? 1/3 din executia pe 2009 inseamna patru luni pe acest an (ian.-apr.). Atat reprezinta bugetul pe tot anul 2010........

Anonim spunea...

cineva de la politie imi spunea ca la bilantul pe anul trecut a venit cineva de la centru si le-a spus ca a fost marita norma de hrana.la noi nu se stie nimic sau se merge pe burta? banii nu aduc fericirea dar o intretin si fara bani esti terminat mai ales daca ai ghinionul sa iti apara o boala mai costisitoare in casa.cred ca din acest motiv se tot pun intrebari despre bani mai ales ca la noi greu apar oameni din forurile de conducere sa spuna ceva concret.

Anonim spunea...

Precizare: Kant nu lucreaza in sistem, dar a spus un lucru valabil pentru toti (si pentru dl.Huginn): "Deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea."

Anonim spunea...

@10.02.2010, 09:29:00

Cunosc multi oameni care au avut curajul sa prezinte (verbal si in scris)imparatilor din ANP situatiile reale din unitati, dar rezultatul este zero. Ba mai mult, au fost amenintati ca daca nu fac fata problemelor vor f schimbati din functie pt management defectuos, sau li se vor desfiinta functiile.
Tu ce ai face in locul lor ? Mergi mai departe pana ti sa da si sutul in fund?

Anonim spunea...

13 05 ma indoiesc ca au sa-mi desfiinteze foisorul!insa...eu stau precum strutul,tu stai precum strutul,el,ea,noi,voi..........etc precum strutul si prin atitudinea asta nu facem decit sa le netezim drumul celor din anp.nu zic ca nu ai dreptate dar..luarea unei pozitii ferme,pertinente avind la baza legalitatea si bunul simt in exprimare si atitudine fac pe mariile sale sa se gindeasca de doua ori inainte de a veni cu amenintari de genul celor exprimate de tine.

Anonim spunea...

...si totusi, cand se da al 13lea!?Ma doare ca nu pot discuta despre kant,ma doare ca nu am cu ce plati caminul copiilor, ma doare ca nu am benzina, ma doare ca tara asta nu e si a mea,e numai a lor! pe ppl-i ii tine tara,pe potentati ii tine tara,noi suntem atat de speciali ca n-or sa ne mai vada nimeni!deci....cand se da al 13 lea!?

Anonim spunea...

aveti cumva cunostiinta cum s-a diminuat al 13 salariu ? au ajuns in unitati adrese cu diminuari care nu se regasesc in situatii cand se poate taia din al 13! vrem si noi o motivatie. s-au se merge la pausal? daca unul greseste toti platesc?

Anonim spunea...

@10.02.2010, 15:31:00

Faceam referire la acei ”cativa” oameni cu functii de conducere, care au relatii de subordonare directa cu imparatia ANP.
Daca nu ma crezi, incearca si tu (care lucrezi in foisor) sa deschizi usile de la imparatie si vei vedea cum vei fi tratat. Poate ca nu te vor ameninta in fata,dar vei vedea consecintele ulterior, dupa catva timp.

Anonim spunea...

Ma intreb oare daca erau bani,despre ce dracu mai discutam?!Ma intreb daca in toate unitatile mergea treaba struna,despre ce mama naibii mai scriam?!Ma intreb daca sefii si subordonatii n-aveau ce sa-si reproseze unii altora,despre ce pana mea mai sporovaiam?!Ma intreb :oare intr-un musuroi de furnici,sau intr-un roi al unui stup....tot atata sfada si nemultumire o fi?!De cand este lumea,omul este nemultumit!Este normal ca el sa doreasca mai bine!Este dureros sa va spun,dar intuiesc ca aceste probleme sunt de lunga durata!Nu pot sa va spun decat ca problemele sunt pentru a fi rezolvate!Ati trecut printr-o tranzitie care nu se mai termina,acum colac peste pupaza criza economica!Solutia:nu aveti decat sa mergeti inainte!Va pup!

Anonim spunea...

@10.02.2010, 19:08:00

Depinde in ce functie esti incadrat. Pt functiile de conducere diminuarile s-au hotarat la ANP, iar pt cele de executie s-au stabilit de catre Consiliul de conduceredin unitati. Premiul anual se acoorda in raport de timpul efectiv lucrat, dar se scad zilele de concediu medical, crestere copil, fara plata. Poate fi diminuat, numai daca ai avut o activitate necorespunzatoare sau ai fost sanctionat disciplinar.Nu exista limite de diminuare, procentul se stabileste in raport de gravitatea faptei.
Daca ai fost sanctionat,intreabati-ti seful sau la financiar cu ce procent ti s-a diminuat premiul anual.Oricum, este ultimul an cand se mai acorda.

Anonim spunea...

Unul din postul X ne dă sfaturi ,,utile'' zice el, un altul spune că nu se mai dă al 13-lea, fiecare ne vorbeşte despre ce doreşte.
În realitate cel care dă sfaturi nu este în stare şi nu are curaj să spună şefului de la ANP nimic deoarece este mai simplu să nu faci nimic şi mult mai uşor să bagi capul în pământ poate şeful nu te vede;
al 13-lea se va mai da ptr.că este trecut în L.330/2009, etc.
Poate vom învăţa să ne uităm la oamenii din jurul nostru şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că nu suntem afectaţi, încă, de criza economică
Sunt convins că mulţi sunt se vor dovedi deştepţi când vor citi comentariul, însă priviţi întâi în jurul vostru, vedeţi suferinţa românilor şomeri şi apoi daţi cu piatra.
O seară bună tuturor.

Anonim spunea...

loome al 13 de se da anul asta e cel pentru anul trecut. nu se va mai da anul viitor al13-lea de pe anul asta.ce e asa de greu de priceput?

Anonim spunea...

Revin la bunuri si srvicii (cap. II din bugetul anual). Ce facem, inchidem portile prin vara, cel tarziu, sau asteptam vreo rectificare pozitiva de 200% fata de cel primit acum de la "onor" ANP? Adicalea am primit 1/3 din ce am executat anul trecut, in conditii de criza!?!?
Huginn, ai informatii despre falimentul rapid al puscariilor?

bugetel mititel spunea...

Lasa mai, va reintregeste d-na Serban bugetul cu banii pe care i-a taiat de altii din salariul al 13-lea! Chiar nu vedeti ca a facut economii serioase???? Lasa ca tot din banii aia o sa va dea si prime ca de, o sa va incadrati in buget si o sa taiati curentul, hrana detinutilor, apa, etc. Oare femeia asta stie ce este acela un penitenciar? Sau nu-i foloseste la nimic? Asa ca, strangeti cureaua ca este valabil pt. toata lumea si mucles, ca poate va taie si norma de hrana... ca sa nu mai aveti putere sa scrieti!!!

fabeto spunea...

interesant !Evident că avem nevoie de bani ca să trăim. Sau de datorii?

Anonim spunea...

fratilor suntem singurii care nu am primit contravaloarea echipamentului pe 2009,in celelalte structuri a fost dat.

Anonim spunea...

ce stiti de contravaloarea echipamentului?