Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 18 ianuarie 2010

Re-educare de Pelendava

De când s-a născut, pe la începutul lunii decembrie anul trecut, Oltenia Prison s-a remarcat prin tonul ferm și ținta clară. Conducerile celor 3 penitenciare din zonă cred că știu mai bine, mai ales că au simțit pe propria piele înțepăturile; destul de bine 'realizate' aș zice.

Am preluat la un m0ment dat un articol, însă temele fiind de interes local am lăsat Direcția de Inspecție Penitenciară să-și facă treaba și să documenteze acuzele de management defectuos și abuzuri. Încă nu știm care sunt rezultatele, dar unele informații sunt absolut credibile și mira-m-aș să nu se lase cu decapitări.

Cazul cu raportul de incident rupt și scandalul ce a urmat cred însă că merită o discuție. Nu mi se pare normal ca, de dragul unei liniști obținută prin șantaj, să se rupă rapoarte de incident și să se modifice registre de evidență. Nu mi se pare normal ca decizii de acest gen să fie luate nici la Pelendava nici în altă parte.

Pot să înțeleg că e nevoie de flexibilitate și că aproape întotdeauna se rezolvă problemele dacă părțile, oricare ar fi acelea, comunică. Incidentul demonstrează că, pe fondul unui conflict mocnit, tocmai comunicarea a fost problema; și orgoliile au avut un rol important.

Nu mi se pare normal ca deținutul să fie recompensat pentru că nu respectă reguli pe care singur și de bună voie și le-a asumat atunci când a accepat să muncească la Penitenciarul - Fermă Pelendava. Nimeni nu l-a silit, avem totuși o lege ultra-europeană în ceea ce privește munca deținuților.

Și mai anormal însă mi se pare că cineva își permită să dea la o parte Comisie de Disciplină, proceduri și obligații legale într-un mod arbitrar... mai ales din calitatea de împuternicit în funcția de director adjunct pentru pază.

Care au fost rațiunile acestor măsuri, numai domnia sa, directorul adjunct, poate să ne spună. Cert e că miroase de la o poștă a abuz. Doar Comisia de Disciplină era în drept să admită sa să claseze sesizarea, nu directorul adjunct și nici măcar angajatul care a făcut raportul.

Direcția de Inspecție Penitenciară și-a făcut verificările, iar fapta este, așa cum era de așteptat, greu de ascuns. Directorul adjunct pentru pază a acționat greșit oricare i-ar fi fost motivele. Rămâne de văzut ce măsuri va lua ANP. Nu că ar fi mai breji, dar ceva tot trebuie să facă.

55 comentarii:

Anonim spunea...

hughinne poti sa te dai cu fundul de pamant cat vrei si tu si oltenii tai ca nu pica nici un cap . craioveanu si fulga sunt niste oameni integrii fulga are academia de politie.

Anonim spunea...

Eu acum am venit de la discoteca. Nu vreau decat sa spun ca avea dreptate Preda cu Rusta cand spuneau: da-i prostului putere ca sa vezi cat de prost este.
Fulga asa a fost mereu, cand plecau Preda cu Rusta in CO isi punea favoritii in cele mai bune functii, iar hotii ca si la Pelendava schimbau cum voiau ei supraveghetorii pe sectii si urcau pe cine voiau in foisoare.
Dupa ce a plecat Preda la Pelendava si Rusta la pensie schimba doar ce scria la intocmir la documentele facute de cei doi si apoi se lauda cu marile lui realizari.

Ma bucur ca in sfarsit i s-a infundat, sper sa nu "se descurce" ca de obicei.

Anonim spunea...

Stimate d-le Director General solicitam public schimbarea din functie a d-lui Ioanitoaia,a d-nei Eremia si a d-nei Anghel Gabriela din cadrul Directiei Inspectie Penitenciara pentru incalcarea normelor de conduita a valorilor si principiilor morale, abuz in serviciu si modul partinitor in care au efectuat controlul la penitenciarul Craiova.

Tupeul lui Eremia si Anghel Gabriela

Concluziile prezentate de Eremia in clubul penitenciarului Craiova urmare a controlului efectuat pe linia DEA,:
Citat din Eremia:
“In general activitatea se desfasoara normal,dar au fost constatate si unele deficiente cum ar fi mizeria la popota”
“Apreciez efortul sefilor d-voastra care au fost preocupati pentru acordarea tuturor sporurilor posibile..Acest lucru a fost posibil “cu ajutorul” celor de la Directia de sanatate publica.
Director general Adjunct Tiberiu Ungureanu “ Da !cea mai mare problema anul acesta a fost bugetul,principalul element pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii”

Referitor la sporuri tovarase Eremia ,sunt martori care vor semna o plangere penala inpotriva d-voastra, pentru abuz in serviciu deoarece realitatea a fost alta :Ati afirmat ca functionarii din penitenciarul Craiova beneficiaza de multe sporuri acest lucru fiind posibil doar prin mituirea celor de la Directia de sanatate publica .Pentru aceste afirmatii,comunisto- securiste trebuie sa aveti probe altfel veti raspunde penal.
In afara de plangerea penala vor fi si alte sesizari la alte institutii sau, poate demisia d-voastra si a lui Anghel ne va oprii din acest demers.
Referitor la mizeria de la popota penitenciarului Craiova ,am sa scriu aceste randuri cu parere de rau,doar fata de varsta d-voastra dar cu speranta ca,nu va mai exista o alta Eremia sau o alta Anghel .
In mizeria de la popota unitatii, d-voastra, impreuna cu colega d-voastra Anghel Gabriela,moldoveanca din Galati ,v-ati permis sa folositi alimente (faina,zahar,ulei,oua) AFLATE IN GESTIUNE,dar si unele CUMPARATE DE FUNCTIONARI ai penitenciarului Craiova la solicitarea voastra si IMPREUNA CU P.P.L.. care desfasurau activitati la popota,ati preparat o placinta mare din care v-ati umflat ca niste……………………………………Cum ati putut manca placinta preparata in acea mizerie de la popota IMPREUNA CU P.P.L.???,
La cateva zile dupa aceasta isprava ,ati efectuat un control la bucatarie ati avut tupeul sa numarati ouale si celelalte alimente unde ati gasit un plus de10 oua,2 kg zahar,2 kg faina si unul de ulei si 60 grame de sare,aspecte specificate in materialul controlului.
Tovarasa Eremia oltenii sunt oameni previzibili au pastrat acele produse cu gandul ca va vine pofta de placinta.
Referitor la doamna Anghel Gabriela ,la controlul efectuat in cadrul compartimentului financiar s-a facut ca ploua la cel mai important aspect, modul in care sau cheltuit banii publici in ultimii ani,avand un comportament vadit partinitor fata de unii functionari pilosi.
Da ,ceva incredibil ce tupeu au acesti functionari ai corpului de control,acesti ciubucari de doi lei.
Afirmatie Anghel Gabriela :La Pelendava este mancarea foarte buna la popota in comparatie cu PMS-ul.”Acesta era obiectivul principal al controlului.”
RUSINE si NESIMTIRE acestor tupeisti!!!Afaraaaaaaaaaaaa
Asa isi fac verificarile Directia de Inspectie Penitenciara din ANP.

Anonim spunea...

Huginn felicitari pentru articol. Nu ma refer la ce ai scris in el, ci la tonul impersonal. NU ai sanctionat oamenii, ai sanctionat greseala.

Din pacate mai sunt astfel de unitati destui sefi care nu stiu sa pastreze acest echilibru intre noi si pepelei orbiti de dorinta de a se mentine in scaun cu orice pret.

Insa, asa cum se intampla intotdeauna , aceste abuzuru sunt acoperite.

Nu e vorba aici de nume ca Craioveanu, Fulga, Popescu, e vorba de acele momente cand linia demarcanta intre actiunile pepeleilor si ale administratiei e incalcata grosolan, si cand, Administratia, ar trebui sa intervina pentru ca acest echilibru sa nu dispara cu consecinte viitoare nefaste.

Dar, aceasta e teoria, practica s-a vazut, sefi din astea sunt si vor fi mereu printre noi, cu actiuni ca cea de la Pelendava, suficiente ca sa ne dezguste de serviciu. Putini sunt cei care au curajul sa spuna sau chiar sa scrie.

Ioan, Radu, Catalin, voi puteti fi impersonali cand e vorba de cei pe care i-ati inscaunat directori si sa sanctionati abuzurile lor?

Pruteanu spunea...

Huginn, excelent articol! "Mira-m-as" să nu producă efecte. Sper ca si comentariul meu să producă un mic efect (corectura de rigoare).

Anonim spunea...

Vai, s-a stricat fericirea celor din Pelendava!Cum de ce?Pentru ca ei erau invatati cu un trai bonom, legea era acoperita de praf, in birouri depanau amintiri la cafelute, ii mai deranjau din cand in cand niste socoteli pentru ppl-ei!Si ce ne mai lamentam in aceste cazuri si ne mai vaietam de cat muncim si ce buni suntem.Minti aerisite.Sa vina sa munceasca la PMS -la reeducare, la evidenta, la financiar, pe sectie - sa vezi cum pleci chiaun dupa program si nu-ti mai arde de barfe!Ar fi cazul sa o preia PMS-ul ca se vede ca nu stiu de capul lor.

Huginn spunea...

@ Pruteanu 18.01.2010, 07:22:00

"Mira-m-aș" să se termine aici cu greșelile subsemnatului. Mulțumesc pentru observație. :)

Anonim spunea...

O simpla logica imi indica faptul ca intre directori si ofiterul de la prevenire exista o anumita complicitate de indelungata vreme: nu poti sa complotezi pt ascunderea unui eveniment daca nu te bazezi pe un anumit precedent, pe o anumita "pretenie".Daca ofiterul SIPA si-a facut treaba si i-a lucrat se cheama ca e profesionist, ceilalti - naivi sau ......
Daca niciunul nu si-a facut treaba, inseamna ca nu au ce cauta acolo.

Anonim spunea...

Ma surprinde ,, violenta " comentariilor referitoare la penit.Pelendava,din ultimele zile, ( care este o ,,cocina ", iar angajatii ,, nu stiu de capul lor " ).
Se dau aici solutii manageriale ( realizarea de profit prin achizitionarea unui butoi pt.vin sau prin plantarea de legume la Facai)sau sfaturi pt.angajatii Pelendava ( care nu stiu sa munceasca).
Consider ca este necesara o atentie sporita in alegerea cuvintelor sau ideilor,inainte de a posta pe acest blog,altfel cadem in derizoriu...

antivirus spunea...

acelasi lucru s-a intamplat si la Bacau..........cine ar putea sa verifice lucrul acesta sa plece de la p.p.l Czuczura Ziga [SAU CUM SO FI SCRIIND].......HAIDETI CU UN CONTROL...SA VEDETI MAFIA

Anonim spunea...

Derizoriu sau nu, este vorba ca legea nu a fost aplicata la Pelendava la varful piramidei - si cazuri ca acestea mai sunt in sistem(deh, uscaturile...).Aici s-a intamplat sa se rupa "buba" si pe o stare de iritare generata de niste functii vacante, dar si pe niste imputerniciri total neinspirate.Istoricul celor doi directori este greu de trecut cu vederea, dar se poarta si pe la case mai mari, nu?!

Anonim spunea...

A facut cineva o simulare, a salariului pentru luna ianuarie 2010? de al 13-lea ce se mai aude?

Unknown spunea...

Rusine sa va fie acelora care improscati cu noroi munca cinstita a unor oameni de la Penitenciarul Pelendava . Daca nu stiti ce inseamna productia va sfatuiesc sa nu faceti recomandari . Cea mai complexa activitate dintro unitate penitenciara este la Pelendava . A avea un numar redus de detinuti nu inseamna ca nu stim ce imlica munca de paza si supraveghere . Legile sunt aceleasi si pentru 1000 de detinuti si pentru 150 de tinuti . In plus voi PMS-istilor nu stiti cat de complexa este activitatea agrozootehnica si de cata munca si implicare este nevoie pentru a avea rezultate .
" E usor a scrie versuri
Cand nimic nu ai a spune "

Anonim spunea...

Pentru 18.01.2010, 05:38:00

Copile la tine nu merge expresia ,,Tovarasa Eremia oltenii sunt oameni previzibili ,,! Tu esti din GAIESTI esti doar parvenit in OLTENIA !

Anonim spunea...

PENTRU ANONIMUL 5:38
Ce caractere urate avem noi oltenii!!! Ce ne mai place sa denigram,sa barfim,sa improscam cu noroi in oamenii care sunt net superiori noua!Rusine sa va fie voua celor care spuneti lucruri neadevarate si celor care aruncati cu vorbe in oameni de mare valoare precum sunt cei care v-au controlat cu putin timp in urma!!Nu o sa va ridicati nicicand la nivelul si la valoarea dansilor!Poate voi ,nu aveti nici macar varsta cita vechime in munca are doamna Eremia,d-na Anghel sau domnul Ioanitoia!Pentru unii ca acesti neaveniti, parveniti sunem catalogati toti, dar toti niste oameni de doi lei!!! RUSINE !!!RUSINE !!!RUSINE!!! DATI-LE DOMNILOR DIRECTORI GENERALI FUNCTII DE CONDUCERE CELOR CARE SCRIU SI CELOR CARE AU FACUT RECLAMATII LA ANP SA NE LASE DUMNEZEULUI ODATA SA PUTEM MUNCII LINISTITI, ASA CUM ERA ODATA PRMS CRAIOVA!!

Anonim spunea...

Daca tot se vorbeste atat de mult despre legi ,regulamente si respectarea lor,un funtionar public din sistemul de siguranta nationala ,ordine publica si aparare care a depus un juramant sa respecte legile si regulamentele,este in afara legii atunci cand are un blog personal folosit pentru manipulare si denigrare in scop propriu?Justitia ce spune?Vom vedea cu interes.Nu putem construi un stat de drept bazat pe turnatori.
Bine ca sistemul comunist nu a tinut pasul cu progresul tehnologic(era informatica),va dati seama ca nu mai aveam loc in puscarii pentru "dusmanii poporului"

Anonim spunea...

Vreau sa va vorbesc despre cei care au avut mari proiecte de fonduri PHARE si s-au tot umflat prin unitate ca sunt "exceptionali". Va propun cateva proiecte si sa vad cat de destepti sunt sa depuna la ANP documentatia. 1) Clubul unitatii din Galati sa fie decopertat si sa fie construit un etaj unde sa fie facuta o sala adevarata de sport cu toate utilitatile. 2) Ridicarea bisericii pentru ppl acolo unde candva s-a pus doar o cruce. 3) Reamanajarea, reconstruirea perimetrului penitenciarului care la primul vant mai puternic va fi doborat cu tot cu agentii din foisoare. Doamne fereste de vreun cutremur ca in Haiti! Astea sunt proiecte adevarate pentru Galati! Hai sa va vad cum munciti la alte proiecte! Nu de altceva dar salarii de merit nu se mai dau anul asta!
MASCA LUI ZORRO

Anonim spunea...

sistemul e bun doar trebuie avuta rabdare,se vor lua toate drepturile

Anonim spunea...

pe la galati ce se mai aude?

Anonim spunea...

Vechiul tandem "sindical" lucreaza,schimati-l si pe acest director de la Pelendava,dupa care treceti la PMT si PMS ....etc,toata tara.Felicitari d-le Dumitrascu si d-le Alin P,oare pe cine o sa puneti in locul lor?

Anonim spunea...

exista oare coruptie la galati?

Anonim spunea...

unii se inbolnavesc de prea multa munca,pacat ca va trebui sa stea acasa,la galati asta e practica;cat mai multa nesimtire,si traiesti 100 de ani in sistem,oare sta galatiul pe un butoi de pulbere?

Anonim spunea...

fiind o persoana din interior, imi permit sa spun ca batalia pe ciolan a ajuns la un nivel unde eu personal nu credeam ca se va ajunge.
#despre fulga stie deja tot poporul: saritor de garduri... #despre popescu...ce sa mai zic: s-a vandut pe ciolanul de la pms si si-a luat-o si probabil ca nu o sa aibe stare pana nu o sa prinda un nou ciolan ca prea e pornit
foame asta de putere ne-a dus in situatii jenante pe noi toti, toti ceilalti care nu avem nicio vina ca astia doi viseaza noaptea la basstonul de gheneral

din pacate cei care au de suferit din toata povestea asta suntem tot noi cei de jos

ps> umbla vorba pe la noi ca astia doi s-au inteles cu raportul, numai ca unul s-a razgandit fara sa il anunte sipe celalalt asa cum ii sta bine unui om de cuvant (popescu) :))

Anonim spunea...

Esti curios sa vezi ce mai este pe la Galati? Pai transfera-te aici si ai sa vezi! Sau esti cumva un siparez curios?! Pai uite ca este unul care propune proiecte! Liderul de sindicat numai este luat in vizor de serviciile de securitate, ninge si Inginerul sef nu trebuie sa dea cu var prin curtea unitatii, iarba nu creste iarna, in rest s-au ciufulit cativa pe o sectie, de ale noastre curiosule. Esti cumva detasat la Braila si tie dor de Galati?
MAO ZEDONG

Anonim spunea...

mai multa munca la galati,nu lasati fratilor ofiterii sa faca ce vor

Anonim spunea...

Pe tine, "20:01:00", te mananca rau.

Anonim spunea...

Zvonuri de la ANP;
CRAIOVEANU si FULGA au procedat corect pentru a aplana un conflict.

Anonim spunea...

In loc de 18.01.2010, 05:38:00 cred ca trebuia sa scrie BOGDAN de la Gaiesti loveste !
Sau Bogdan care se crede Oltean !

Omule cred ca te framinta rau daca scrii ca aurolacu la ora 05:38:00 !

Ai o greseala tipic sipareza de scriere:
Director general Adjunct Tiberiu Ungureanu , trebuia sa-l inlocuiesti cu Taticul Meu Tiberiu Ungureanu .

Anonim spunea...

Fulga si Craioveanu sa plece de unde au venit,la PMT si PMS. Ne-am saturat de ei, luatii inapoi ca la voi se simt bine. Aici nu au loc.

Anonim spunea...

nu sunt detasat ,doar ca sunteti de rasul lumii voi cei de la galati ,unii evident;agenti ajunsi ofiteri care rupeau foisoarele;rusine,nu va ajunge cat ati mancat?Aveti un lider de milioane

Anonim spunea...

tu 20.35 esti cumva omul cu decoratiunile?eu cred ca nu te prea ajuta capul

Anonim spunea...

cred ca la galati aveti cel mai tare lider de sindicat din sistem la noi...e jale,putini se daruiesc asa cum face liderul vostruam auzit ca pe la voi ofiterii nu au decat opt clase

Anonim spunea...

e adevarat bani pe haine luna asta?istvan te transferi la ac milan?

Anonim spunea...

noapte buna, in special tie 20.35 poate visezi capra cu trei iezi

Anonim spunea...

Istvane si Dumitre mu prea mai aveti acelasi mers prin curtea puscariei. De ce nu incercati sa il luati si pe Ins. Andrei Mitica in gasca voastra? Va este frica ca va strica treburile sau ca va ia la bataie? Nu va mai cereti pe cursa amandoi?

Anonim spunea...

Anonim Anonim spunea...

Zvonuri de la ANP;
CRAIOVEANU si FULGA au procedat corect pentru a aplana un conflict.

18.01.2010, 20:40:00

Chiar daca era un conflict, nu asa se gestioneza. Dar nu a fost un conflict, asta presupune mai mult de 1 pepeleu.
Un pepeleu a mers la prosteala, fulga a pus botul, dupa el craioveanu, si santajul hotului si botanismul lor a dat nastere la ceea ce a urmat.
Indiferent de santajul hotului, legea trebuie respectata si aplicata, cu atat mai mult cu cat erau prea multi fpssi implicati, nu se scade autoritatea lor de frica unui pepeleu.

daca era doar fulga si hotul la incident puteau sa se si iubeasca nu cred ca interesa pe nimeni.

Anonim spunea...

Pentru 21 si 42: te intreb daca este o rusine sa faci serviciul in perimetru? Cate ierni friguroase ai prins in foisor, sa stai si cate 14 ore in post fara schimbator si cu un calorifer care nu da caldura? Pai daca execut serviciul in foisor trebuie sa-mi die rusine ca un nepot ca tine face afirmatii gratuite? Pai pe Tugui l-au facut ofiter din postul nr.1 si acum este director la Braila! Respect! Vad ca incerci sa dai foc pe aici unora dar suntem prea destepti pentru tine! Faptul ca au ajuns ofiteri din foisor demonstreaza ca daca vrei cu adevarat poti reusi in viata si fara pile si relatii... Am un sfat pentru tine: cere-te in foisor poate iti creste coeficientul de inteligenta!
CONFUCIUS

Anonim spunea...

ptr anonimul de la 18.01.2010, 22:38:00 - aline tu esti?

CA TOT SE POARTA SCRISORILE DESCHISE PE BLOGURI:

STIMATE DIRECTOR GENERAL

In nume propriu si a catorva colegi care vor sa lucreze in liniste, va rugam sa dati dracului o functie de director lui popescu alin , sa ne lase dracu in pace ca sa mai lucram si noi in liniste.
va rugam sa nu il uitati nici pe fulga ca o sa ne descurcam si fara ei (ne-am descurcat noi cu dinu zis bîta)

va multumim

ps caracterele infecte nu se schimba peste noapte

Anonim spunea...

Pentru cei care l-au uitat:
"Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică."

Anonim spunea...

aseara,pe sticla,domnia sa boc a facut afirmatia ca...........fara al 13-lea! ce mai urmeaza? se pare ca veniturile pe 10 feb vor fi mult diminuate cu toate ca se incearca sa se ascunda adevarul...plus....chipurile ce am cistigat prin acel accord s-a dus pe apa simbetei....prin efectul legii unice de salarizare...Art.9 (2) - La stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea Cadru nr. 330/2009, nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele colective/individuale de muncă, sau alte acte, decât legi sau hotărâri ale Guvernului.la ce atitea valuri d-le dumitrascu sau mai bine zis d-le huginn?praf in ochi...ne face-ti in foi de vita!felicitari! nu e vina voastra..e simplu...va merge!

Anonim spunea...

Zvonuri de ANP:nu se va lua nicio masura in cazul Pelendava.S-au purtat asalturi pe mai multe fronturi, s-au dat la schimb informatii si oameni, si lucrurile vor ramane neschimbate.Un timp.

Anonim spunea...

Din cate stiu, A.Popescu de la Pelendava detine o functie de conducere.Daca voia sa-l "faca" pe Fulga pt o functie mai mare, il inlatura fara a se expune atat de fatis, din "umbra" - ceea ce nici nu era prea greu.Este o lupta pe principii si pe respectarea legii.Chiar daca cei doi au lacune la capitolul principii, unul este clar in dezavantaj.Si apoi, cine nu are scapari, sa arunce primul cu piatra!Important este sa nu "sari gardul".

Anonim spunea...

Este foarte clar ca exista o stransa legatura intre seful de la SIPA si craioveanu ,insa aceste SIPA se cam face frate cu toti si isi netezeste drumul....cu mainile curate ,provenit din cel mai de jos grad(pandar) ajuns turnator nu este cu nimic mai prejos de fulga=)))...ambii au ajuns imparati si sunt la fel de periculosi....revenim cu alte concluzii

THEO spunea...

Din pacate incidente de acest gen se intampla in tot sistemul penitenciar, de la sefi de sectii pana la directori rup rapoarte de incident cu totii, in numele aceluiasi scop "nobil"linistea unitatii,se mai urca pe gard supraveghetori care nu fac alceva decat sa-si faca serviciul regulamentar,in numele aceluiasi scop ,li se reproseaza ca n-au dat dovada de o buna orientare.Dureros de-a dreptul este faptul ca oameni veniti in control nu fac decat sa acopere/musamalizeze aceste lucruri,compromisuri in numele unei linisti care nu exista si nici nu are cum sa existe in aceste conditii,uitam ca nu putem face compromisuri cu propria constiinta,cu sufletele noastre.Aceste compromisuri ma dezamagesc cel mai mult, pe mine personal,ma asteptam ca un om care si-a ingropat propriul copil sa nu mai fie dispus sa faca compromisuri cu propria constiinta si sa impuna toleranta zero pentru orice abatere de la spiritul si litera legii.Cu totii de la vladica pana la opinca sunt supusi compromisurilor in fata celor care i-au instalat in functii,in fata celor care ar putea sa-i schimbe din functii etc.

Anonim spunea...

OLTENILOR DE LA PELENDAVA...Va propunem un targ: Ne dati voi un Oltean sa-l punem director la Galati si noi va daruim un moldovean...E magistrat omu si nu are nici defecte.Singurul sau defect este ca nu are defecte...Poate astfel linistim apele in unitatile noastre!Trebuie doar sa-l invatarasi sa raspunda la salut...GALATEANUL BRAILEAN.

Anonim spunea...

ASTA SE REZOLVA.
AVEM BLOG SI POSTAM ACOLO CODUL BUNELOR MANIERE.
DUPA 2-3 ARTICOLE INVATA EL SA RASPUNDA SI LA SALUT. :)

Anonim spunea...

Mai lasa-l pe Burli in pace ca nu-l dam la schimb cu oltenii niciodata! Sau ti-e ciuda ca nu au luat altii examenul sa ai si tu o clanta unde sa lingi usile? Faci parte din categoria pupincuristilor de ocazie? Moda clantelor sterse cu dosul manecii a apus la Galati. Eventual poti sa iei o agenda(scrisa sau nescrisa)si sa intri in audienta! Vezi sa nu fie maro(atunci esti siparez) si sa aiba ceva scris in ea ca altfel de faci de bacanie!
AK 47

Anonim spunea...

Bag de seama ca olteanul nu suporta bancurile cu si despre olteni.

Erau de bine. :)

Anonim spunea...

BANC;
Stiti ce inseamna 50 de olteni pe fundul marii?..Un nou inceput.

Anonim spunea...

Pentru 20.01.2010, 07:45:00

Stii de ce nu bat oltenii moldoveni destepti ca tine ? i-ti spun eu : cei ca tine sunt batuti de soarta!

Desteptule daca vrei sa spui glume spune sa radem si noi nu numai tu !Sper ca maine cand te trezesti cu fundul inghetat de la cei -25 grade sa te gandesti la ce ti-am zis eu !

Anonim spunea...

Ptr. 20,43...Istetule iti se scrie legat,dar te iertam ca esti OLTEAN! -25 de grade sunt la Miercurea Ciuc nu in Moldova!!! Iar te iertam,...pana intr-o zi!!!

Anonim spunea...

Olteanului isteţ (sic!), revoltatul de la 20.43, îi mai lipsesc şi vreo cinci virgule, şi asta doar în două rânduri. Dar cine se mai pune pentru un... nimic.
Bine că e el sănătos.

Anonim spunea...

Pentru 20.43;
Imi pare rau ca nu ai ras,ai dreptate,trebuia sa plangi,pentru ca acela este locul(nivelul) unora dintre voi.
Promit sa nu mai postez comentarii "simboliste".

Anonim spunea...

Pana la urma, se stie concret cum se implementeaa modificarile in programul de salarizare de pe calculatoarele de la financiar? se maresc salariile, raman la fel? iar,vad ca, despre al 13-lea nici pomeneala... Stie cineva concret ceva cand se da, daca se mai da? Parca, si pt. al 13-lea tb sa se intre in greva pe 23 dec., si a fost aprobat in bugetul pe 2010!!!!!

Anonim spunea...

Pana la urma, se stie concret cum se implementeaa modificarile in programul de salarizare de pe calculatoarele de la financiar? se maresc salariile, raman la fel? iar,vad ca, despre al 13-lea nici pomeneala... Stie cineva concret ceva cand se da, daca se mai da? Parca, si pt. al 13-lea tb sa se intre in greva pe 23 dec., si a fost aprobat in bugetul pe 2010!!!!!