Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Bugete și salarii

Bugetul ANP 's-a nimerit' iarăși sa fie la jumătate din solicitări. Necesarul estimat este de aproximativ 1400 milioane lei (RON) în proiectul de buget fiind prevăzută suma de 756 mil. lei. Cheltuielile cu salarii nu sunt asigurate în întregime - ar mai fi nevoie de aproape 60 de milioane de lei, iar cheltuielile cu bunuri și servicii ar fi acoperite doar pentru primele luni ale anului.

Ministrul Justiției s-a angajat să susțină propunerea de amendare a proiectului legii bugetului de stat formulată de sindicate în încercarea de a asigura un nivel normal de finanțare pentru sistemul penitenciar. Se încearcă astfel suplimentarea bugetului cu aproximativ 100 de mil RON pentru penitenciare. Nu e ideal dar e minimul necesar asigurării unui nivel decent.

Cum bugetul se află încă prin comisii, nu știm cât și ce s-a obținut. Probabil că bugetul ANP va fi suplimentat deși ministrul finanțelor ține cu dinții de limitele stabilite și are motive să o facă. E criză și prudența în alocarea resurselor bugetare e de înțeles.

Sigur că vor fi rectificări și că după presiuni și conflicte banii pentru drepturile salariale vor fi asigurați. E foarte posibil și ca Guvernul să încerce a-și face viața ușoară anulând, suspendând sau amânând plata anumitor drepturi salariale. Vom avea deci un an interesant, iar furnizorii de servicii și produse pentru penitenciare vor avea unul și mai interesant.

Legea salarizării unitare se dovedește o provocare la momentul punerii în practică. Pe sectorul e ordine publică, apărare și siguranță națională sunt, se pare, destule probleme. Nimeni până în prezent nu e în stare să prezinte o formulă de salariu. Nici măcar autorii legii 330/2009 nu poat demonstra negru pe alb că principiul garantării păstrării nivelului salarial anterior intrării în vigoare va putea fi respectat.

Și pe acest domeniu urmează o perioadă interesantă. Există o Comisie care trebuie să amendeze legea, și există obligația elaborării legislației secundare. Rămâne de văzut cum se va aplica cea mai stupidă lege din ultimii 20 de ani. Și mai interesant e cum va descurca Boc III ce a încurcat Boc II.

Independentul II pare mai implicat la acest început de an decât Independentul I sau liberalul 2008. Poate că schimbarea de atitudine, unii zic că e evidentă, a lui Cătălin Predoiu este de substanță și poate că se vor vedea rezultatele. Dar... om trăi și om vedea.

57 comentarii:

Anonim spunea...

Penifestul este citit de la sefu` ala mare pana la ultimul major. Primul se mangaie pe burta de chestor(de satul), al doilea strange cureaua. Bine ca nu are bretele ca daca le strange ii intra pantalonii in c**. Buget, finantare precara? Griji pt.amarati.

Anonim spunea...

Pe cand al 13 lea salariu......... pe curind sau e pe bune ca se da in Ianuarie...........................

Anonim spunea...

HI,HI ,HI ASTA MICA DE LA CRAIOVA ,ALINA LAZAROIU RADE TOATA ZIUIA HI HI HI SI SE GANDESTE LA DIRECTOR ECONOMIC .PAI MAI FETIT -O, CARE ESTI TU NU STI DACA SECTIA 4 DIN PENITENCIAR EXISTA SI AI PRETENTII.STAI CUMINTE SI NU TE MAI LAUDA CA NU MAI VORBI DE VOCHEASCA,ESTE F GREU SA AJUNGI LA CA EA PT CA ARE EXPERIENTA ,TU IN AFARA CA TE LINGUSESTI NU FACI BINE...............

Anonim spunea...

S-a marit cumva norma de hrana? stie cineva ceva? al 13-lea cand se da? luna asta mai luam zile fara plata? hughin ajuta-ne....

Anonim spunea...

Imi pare rau de tine colegule,vorbesti prostii ,inseamna ca tu nu cunosti pe marea directoare VOCHESCU,care a terminat si parcul auto si acum vrea sa termine si toata LOGISTICA,dar o da DOMNUL si-om scapa de ea,nu vezi ca de cand avenit ea nu mai merge nimic,este vai de capul ei,este o cata deaia de la tara care latra si nu stie de ce,asa ca te rog lasa-ne.

Anonim spunea...

pai ai buget ca sa iti de al 13-lea

Anonim spunea...

BECHI,VOCHEASCA=Ok baga PE alina lazaroiu si viata ta de director =mica,FI PRUDENT-directoras;

Anonim spunea...

Lasa-l pe HUGHIN este suparat,si-a luat pedeapsa.

Huginn spunea...

@ 09.01.2010, 16:43:00

Da!? Cand?!

Huginn spunea...

@ 09.01.2010, 16:14:00

Al 13 lea e in buget, dar nu se stie si cand se va da. deocamdata nu se mai dau zile libere in ianuarie. Cu guvernul asta nimic nu e sigur. Norma de hrtana se pare ca s-ar fi marit in decembrie, doar ca nu s-a calculat nicaieri cu cat si cum.

Huginn spunea...

@ 09.01.2010, 16:14:00
... in proiectul de buget mai precis.

Anonim spunea...

Sper sa nu fie o fumigena asta cu norma de hrana!

Anonim spunea...

pt 16 33.draga colega tu nu ai condus pe nimeni niciodata [nici masina ]nu mai detesta oameni care au facut ceva in viata ,la tine a fost noroc ca ai avut pe socruto ,dar tu incearca sa intelegi ca a fi un economist bun inseamna sa fi responsabil ,a fi director inseamna sa cunosti si unitatea /dar tu asculti muzica populara in birou cu sefuto si ai pretentii.

Anonim spunea...

Stie cineva daca mai marii nostri lideri Dumitrascu si Teoroc se vor deplasa prin unitati pentru ...unele comunicari totusi vreau sa-i vad si natural nu numai pe sticla.
Ne primim drepturile? mai facem greva? se fac incadrari din sursa externa, stie cineva?

Anonim spunea...

desi am incetat sa ma mai compar cu alt angajat din sistemul de aparare , am auzit ca pe la altii este zvonul ca norma de hrana ar fi marita mai de demult.

Anonim spunea...

Alina Lazaroiu este cea mai mare barfitoare si incompetenta.
Din cite am auzit lui Becheanu i-a venit mintea la cap si vrea s-o mute de la financiar in alt compartiment.Ar face cea mai buna miscare pt linistea compartimentului financiar.

Anonim spunea...

Citisem articolul scris de Geist pe site-ul
sindicatului Fraternitatea Giurgiu -

NU-TI FIE TEAMA SA-TI DECLARI PRIETENIA !
Scris de Geist
Sâmbătă, 09 Ianuarie 2010 22:50

- si ma gandeam ca avem in sistem si oameni talentati si sensibili, capabili sa scrie astfel de ganduri.

Dar, surprins de latura artistica peste "media" sistemului, ma impinge pacatul sa verific, consultand fratele Goagal, si ce descopar, SOC:

http://www.poezie.ro/index.php/essay/1809955/P

"Talentatul" Geist nu este decat un mic si bicisnic plagiator.

Rusinica, Geist!

Anonim spunea...

Nu a fost idea lui BECHEANU s-o mute pe cotofarla aia de LAZAROIU ALINA de la financiar, BECHEANU a primit ordin de la Bucuresti pentru ca a aflat Directoul general Ionel cel Mare ca Lazaroiu Alina se foloseste de numele lui .

Anonim spunea...

In general, in penitenciarele din Craiova compartimentul financiar este supraaglomerat de mite venite cu pluta(ISE-ul la ff) in sistem pe pile si relatii!Un loc caldut pt sotii, nurori, cumnate de directori sau oameni influenti.Doar nu era sa le trimita sa lucreze cu hotul?!Asa, la caldurica, cu poza detinutului in calculator chicotesc si-si etaleaza nurii toata ziua- cele ma tinere!Cele mai batrane-barfa!Asa merge financiarul!

Anonim spunea...

UNDE SA O MUTE PE ALINA LAZAROIU,CA NU STIE DECAT SA RADA DE COLEGI SI SE CREDE DIRECTOR ECONOMIC.PROPUN SA DEFALCHEZE SECTIA 1 SA FIE DOI CDT SE SECTIE,DAR CRED CA NICI ASA NU ESTE MULTUMITA

Anonim spunea...

Pt. 10:19
Nu cred că financiar-contabilitatea își poate permite:chicote,etalare nuri,bârfe!

AGERIPREŞ spunea...

Daca altii nu va zic, ne facem datoria si va spunem noi. Pe toti va spunem. Asadar, azi noapte, la discutiile asupra bugetului, in comisiile reunite, a fost distractie mare. La unele institutii, respectiv, SIE sau SRI, in miez de noapte, comisia doar a intrebat cine este interlocutorul din fata ei si a zis ca e bine, ei voteaza, nu au nimic impotriva. La Penitenciare au fost discutii. Asadar, pe scurt, in ceea ce ne priveste:
Comisiile Juridice din Parlament au aprobat un amendament la legea bugetului pe 2010 privind Justiţia şi au alocat bani pentru reamenajarea Penitenciarului Botoşani. Alături de unitatea de detenţie din Botoşani va mai fi reamenajată şi unitatea de detenţie din Craiova. Unul dintre cele mai importante amendamente aprobate este cel privitor la construirea Palatului Justiţiei din Vrancea, obiectiv pentru care s-au alocat cinci milioane de lei. De asemenea, Ministerul Justiţiei va beneficia de 2.780 mii lei pentru asigurarea drepturilor la uniformă, echipament specific şi norma de hrană pentru
funcţionarii publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit unui
amendament aprobat de comisii.

Anonim spunea...

Normal ca Alina Lazaroiu are pretentie sa fie director economic, pentru ca in comparatie cu Vochescu macar are studiile corespunzatoere...........restul nu conteaza gaseste ea si sectia a IV-a.

Anonim spunea...

Cred ca Becheanu a primit ordin de la Bucuresti sa o puna pe Alina Lazaroiu - director economic si pe Bala Constantin director cu siguranta si regim.Nu prea sunteti bine informati.

atitudine spunea...

Ce-ar fi daca toti cei din penitenciare am incepe sa ne spalam rufele in public? Unde am ajunge?
Am o rugaminte, Huginn, sau ceilalti moderatori: triati comentariile tampite. Nu-si au rostul. Blogul poate fi vizualizat si de alte persoane din afara sistemului si ne facem de minune. Nu- mi vine sa cred ca multe persoane din cele carescriu au studii superioare. Cum demonstreaza ca le au daca se comporta ca niste subculturi. Ce placere aveti pentru scandaluri! Si ne mai numim persoane mature. Rad si curcile de noi.

Huginn spunea...

@ 10.01.2010, 17:20:00

Parerea mea e ca bune sau rele comentariile sunt o oglinda a ceea ce gandesc colegii nostri. Uneori nu e tocmai placut, dar e real. Nu facem tocmai literatura, incercam sa facilitam comunicarea. Uneori nivelul nu este foarte bun.

Anonim spunea...

Nivelul ne defineste! Poate ca, pe undeva,ne meritam soarta!

Anonim spunea...

Ce rost mai au regulile de postare?

Huginn spunea...

@ 10.01.2010, 18:34:00

Reamintesc tuturor ca e nevoie de o dezbatere civilizata. Unii nu inteleg, si mai sar calul. In mod normal nu acceptam comentariile la extreme, dar cateodata mai scapa.

Anonim spunea...

D-le Huginn de ce sustineti ca s-a marit norma de hrana prin care act normativ s-a intamplat acest lucru,nu dezinformati va rog,s-a marit dar norma pe timp de razboi nu de pace ,asa ca reveniti pe Terra.Poate de acum incolo sa avem norocul acesta dar nu prea cred in conditiile actuale.

atitudine spunea...

Nu trebuie sa faceti literatura, desi e nevoie si de literatura uneori. Ne imbogateste. Stiu ca asta e realitatea, dar si la mine la unitate iau atitudine impotriva unor astfel de oameni. Avem si datoria de a orienta, mai ales cei care se pricep cat de cat.
Eu m-am cam saturat de Galati si de barfitori! Tipa aici tare si acolo tac chitic vitejii!

atitudine spunea...

Si, Huginn, unora nu trebuie sa le reamintesti, trebuie sa le impui!

Anonim spunea...

PTR.HUGINN SAID Un raspuns corect si de apreciat in acelasi timp fata de comentariile colegilor nostri. Pina la urma pentru acest lucru a fost creat penifestul,sa ne putem exprima liber.Este adevarat ca se mai sare calul,uneori-dar astia suntem ,in final.Va doresc multa sanatate.

Huginn spunea...

@ 10.01.2010, 19:12:00

Si unde e dezinformarea? S-a marit sau nu? :)
In fine... poate ne ajutati cu un nr de HG si cu un MOf si ne lamurim.

Anonim spunea...

PTR.19.17. Cine tipa aici si tace acolo,mai bine zis,cine este cel care tipa aici-aici unde,si tace acolo -acolo unde.

atitudine spunea...

A te exprima liber nu inseamna a fi rautacios, obraznic, mojic. Dar fiecare scoate ce are in suflet. Si cred ca Huginn nu are nevoie de avocati sau de pupaciosi. Astia sunt si prin unitati!

Anonim spunea...

Doamna LAZAROIU este o adevarata doamna pentru noi cei din paza.Este singura din financiar care ne-a explicat si noua <PROSTILOR< cum sta treaba cu sporurile noastre, ne-a luminat si pe noi putin.Pana acum cand ne duceam sus la financiar sa intrebam ceva eram injositi de colegele doamnei Lazaroiu.Probabil ca de aceea deranjeaza ac doamna ca este o femeie cu mult bun simt care toata ziua este numai cu zambetul pe buze si cu o vorba frumoasa pentru toata lumea.CAPUL SUS D-NA LAZAROIU NU MOR CAII CAND VOR CAINI.PAZA VA RESPECTA ATAT PE DVS CAT SI PE FAMILIA DVS

atitudine spunea...

19.58
Nu as intra in detalii ca tine. E vorba de faptul ca tipa ca anonimi pe Penifest, iar in unitate nu iau atitudine. Cam asta e. E pe intelesul tau?

Anonim spunea...

Ai dreptate colegule, ALINA L. va fi DEA, in locul doamnei centraliste VOCHESCU ,iar domnul BALA C va fi DASRP,BECHIANU trebuie sai numeasca,cit de curind.

Unknown spunea...

pt 20 39, te-a innebunit idea ca o sa ajungi mare si scri singura pe
penifest.AOLEEEEEEEEEEEEEEO

Anonim spunea...

Bala Constantin director la paza???
Ar fi chiar culmea ,
Duhosul ala care nu stie sa saute colegii???
Lasa-ne frate cu Bala Constantin sa stea acolo sa impinga vantul prin fabrica ,nu avem nevoie de comunisti la Bala.

GRUPA DE INTERVENTIE spunea...

Dar ce aveti fratilor cu Alina? Noi cei de la grupa de interventie o respectam pe aceasta doamna.Este diferita de alte doamne care se plimba pe acolo prin DEA si probabil ca asta deranjeaza? Sau probabil ca face acum salariile si nu este pe placul cuiva..... Alina este o femeie minunata care chiar daca sta peste program - de multe ori o vedem cand pleaca acasa seara tarziu - nu este ranchiunosa si nu se crede superioara fata de noi , oamenii de rand, pleva societatii

Anonim spunea...

Sunt de acord cu grupa de interventie ALINA sta mereu peste program.
De cand a fost arestat cumnatul ei LAZAROIU COSMIN vine si sambata si duminica la servici dar numai cand sef de tura este fratele ei SFETA .

golan spunea...

jos cenzura!
libertate!
daca nu va place nu am ca va face!

THEO spunea...

Sincer consuder ca acala comentarii in care este nominalizat ,criticat cineva fara nici o dovada sunt josnice,ne mai plangem de comisiile de disciplina ca actioneaza la comanda?!Pretindem ca suntem maturi dar inca nu ne-am debarasat de mentalitatea de turma,toate comentariile despre Galati sau despre Craiova mi-au amintit un banc din vremea de trista amintire:"intr-o unitate X se face sedinta de partid pentru a fi exclus un tovaras cu un comportament incompatibil cu cel de membru de partid,se ia cuvantul si fiecare spune ceea ce i s-a indicat sa spuna,inainte de final i-a cuvintul tovarasul X-escu "sunt reprezentantul nemembrilor de partid si va rog sa cititi caracterizarea tovarasului ... de la sedinta primirii sale in partid!Se citeste caracterizarea;raspunsul tovarasului X-escu:vedeti tovarasi ce OM v-am dat noi si ce vreti dumneavoastra sa ne inapoiati,declar ca nu il primim in randurile noastre ale nemembrilor de partid?!"

kabul spunea...

Huginn, norma de hrana nu a fost marita cu nimic. Doar norma de hrana pe timp de razboi a fost marita, cea pe timp de pace a ramas nemodificata ! In plus, al 13-lea salariu a fost prins in buget drept pentru care urmeaza a fi distribuit odata cu trecerea Legii Bugetului de Parlament...

Anonim spunea...

PTR. VIRCOLICI SAID. Mihai a te uita in urma inseamna pierdere de timp.Tu ai probleme si cu actuala administratie,spun acest lucru ptr. ca la informatii clasificate,nu a vrut nimeni sa te ia in calcul.Poate ne spui si noua ce criteriu nu ai indeplinit,de au ales un nou venit.Personal sunt unul dintre cei care nu are nimic de impartit cu tine,dar pot sa iti spun ca ai fost catalogat ca un lucrator care nu esti in deplinatatea facultatilor mintale.Personal nu cred dar asa se vehiculeaza.Sa te lucreze cineva pe la spate,nu prea cred.Cu multa stima al tau coleg.........

Anonim spunea...

Mihai esti singurul cetatean care se manipuleaza singur.Toti te cred un paranoic nesatul.Nimeni nu o sa iti dea responsabilitati mari ptr. ca tu esti labil psihic,cel putin asa spunea Miler si Lupu.

Anonim spunea...

Degeaba va dati cu parerea dar nu aveti dreptate,cel putin cu ALINA L. poti discuta,pe cind cu celelalte cocoane de la financiar niciatat,dute si ia o adeverinta de venit sa vezi impresii,eu am fost de curand,are macar bun simt si te asculta iti spune ce si cum este cu sporurile pe cind celelalte vai mama de om.

Anonim spunea...

colegilor la MAI sa dat al-13_lea.oare la noi se va da?
sau suntem iar de caruta SIGURANTEI NATIONALE?

Anonim spunea...

Pt 10.01-20.39 si 11.01-18.36
Mai Sfeta esti penibil noi stim ca vrei sa-ti aperi surioara dar las-o moarta ca te cunosti de la o posta.
Intai de toate invato pe sora-ta sa se comporte deoarece are un caracter murdar ,il face pe BICU ca la usa cortului,iar ea este acum ofiter datorita lui.
Plimba vorba de la unul la altul ,acum il barfeste pe Bala dupa care il pupa si lauda,acum il barfeste pe Becheanu dupa care il pupa si lauda,acum o barfeste pe Vocheasca dupa care o pupa,s.a.m.d.
Eu nu stiu cum naiba se mai uita in oglinda??? nu-i este rusine???

atitudine spunea...

Ma intreb, de ce nu-si face Galatiul un blog si sa-si prezinte acolo frustrarile?

Faceti ceva ca imi vine sa disper. Pe unii oameni ii cunosc si eu si mi se pare atat de urat sa se acuze astfel! Poate nu sunt de calitate, dar astia sunt.

Avem probleme mai importante de discutat, nu credeti? Ce legatura au spusele lor cu bugetele si salariile?

Anonim spunea...

Sunt un simplu gestionar din Penit.Craiova si vreau sa va spun ca sunteti tare nedrepti in ceea ce o priveste pe d-na Lazaroiu.Este singura din financiar care ne poate da un raspuns atunci cand intampinam probleme sau atunci cand apare ceva neprevazut.Tb sa recunoastem ca Alina stie , si isi si sustine punctul de vedere.Unde va duceti voi cei din DEA atunci cand aveti o problema? Cine din financiar va da un raspuns concludent? Doar o sg domna! Sa va fie rusine celor care defaimati oameni nevinovati!

atitudine spunea...

Prostie. Plictiseala. Irecuperabili. Ce sa mai vorbim de p.p.l.-ei? Barfe. Rautati. Invidie. Nonsensuri. Inutilitati. Tiganisme.

Asta e realitatea sistemului penitenciar. Stiti de ce ? Pentru ca cei care ar trebui sa taca, vorbesc, iar cei care trebuie sa vorbeasca, tac. S-au ascuns sa nu-i pape viata!

Anonim spunea...

Fi-v-ar Vocheştile şi Lăzăroaicile de cap să vă fie! Băi netoţilor şi neputincioşilor, terminaţi-vă odată!

Mocirlă, drojdie şi mucegaiuri.

Ne plângem că avem politicieni corupţi şi mincinoşi, şefi nepricepuţi şi nepăsători, dar cu toţii îşi trag seva dintr-un popor cu oameni mici şi urâţi, mânaţi doar de interese meschine şi frivole.

Cred că în ţara asta blestemată doar formele de relief au mai rămas integre şi demne de respect.

Anonim spunea...

Pt. anonim
11.01.2010, 18:41:00
Nu mai vorbi prosti in legatura cu premiul anual,nu s-a dat la nimeni pana acum,lasa fumigenele sau daca nu esti informat nu dezinforma,asa cum spunea un coleg lasa fumigenele.
E foarte rau si frustrant cand unii isi scriu mesaje de lauda singuri.Dar acest lucru il face chiar si unii administratori ai acestui blog.

Anonim spunea...

Domnule Huginn se poate o inregistrare cu sedinta de azi de la ora 10 cu reorganizarea penitenciarului Barcea?