Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 10 decembrie 2009

Despre spiritul civic

Gandindu-ma la ce as mai putea sau la ce ar mai trebui sa scriu in seara asta pe blog, cu mainile a aparare aninate deasupra capului bombardat de nesfarsita hahaiala politica romaneasca, mi-am adus aminte de ce zicea Razvan Exarhu mai zile trecute intr-un articol publicat in Evenimentul Zilei:

"Am citit un articol ştiinţific în „New York Times”, în care se avansa ca o certitudine faptul că specia noastră se naşte sub auspiciile altruismului. Un copil sub doi ani care vede un adult cu braţele încărcate încercând să deschidă o uşă, se repede să ajute. E prea devreme pentru el să fi deprins regulile de educaţie, e ceva reglat de instinct.

De la trei ani încolo, comportamentul se modifică şi copiii încep să fie mai drăguţi cu cei care au arătat o oarecare bunăvoinţă faţă de ei. Încep să înţeleagă kestia, cum ar veni. Războiul nu este o negare a capacităţii de cooperare a oamenilor, ci mai degrabă cea mai distructivă formă a ei. Asta spune antropologul Lawrence H. Keeley în cartea sa, “War Before Civilization”.

De aici se nasc de cele mai multe ori şi crizele morale, pentru că instinctul de supravieţuire ne obligă la egoism, în atimp ce altruismul natural, potenţat de dresajul social, ne îndeamnă să privim în direcţia opusă...

Fiecare dintre noi ştie ce înseamnă să întorci capul şi să te faci că nu se întâmplă nimic. Aşa pare că e înţelept, să-ţi vezi de treaba ta, ba chiar să şi susţii ceva în care nu crezi, că nu se ştie când îţi trebuie. Spiritul civic seamănă foarte mult cu celebra Frumoasă fără corp. Clipele de euforie trăite cu adevărat în decembrie 1989 par acum stânjenitoare la prima vedere, poate din cauza acestui sentiment, aparent nefiresc, de apropiere şi fraternizare spontană."

Si mai am o zicere, Noe si ai lui au construit arca mai inainte de venirea potopului...

17 comentarii:

Anonim spunea...

Ma intreb daca vaporul din imaginea alaturata este unul care a scapat ca sa fie vandut de Basescu, s-au la pastrat pentru a incarca voturile fraudate si sa il scufunde in largul marii.

Anonim spunea...

DAR...Voi...Galatzi???...Sunteti in silenzio stanpa???...Ne e dor de voi...Va rugam...reveniti, e democratie,CICA...

Anonim spunea...

ATENTIE!!! "Angajații din penitenciare și-au primit al 13-lea salariu
Administrația Națională a Penitenciarelor a căzut de acord cu Ministerul Justiției și sindicaliștii din pușcării pentru ca aceștia din urmă să își primească o parte din avantajele bănești aferente dreptului de echipament pe 2008 și cel de-al 13-lea salariu pe 2009.
Sindicaliștii care amenințau cu greva cereau printre altele plata integrală a drepturilor de echipament aferente anului 2008 și 2009, a orelor suplimentare restante, reorganizarea sistemului penitenciar, îmbunătățirea condițiilor de muncă, dar și parafarea Actului adițional la Acordul colectiv privind sarcinile de serviciu și a Acordului privind transparența. Au primit însă în urma negocierilor plata echipamentelor pe 2008, premiul anual (al 13-lea salariu) pe 2009 și promisiunea că vor putea fi îmbunătățite condițiile de muncă din penitenciare prin folosirea, în proportie de peste 90 la sută, a fondurilor realizate din venituri proprii.
Deocamdată sindicaliștii au renunțat la grevă în urma drepturilor obținute.
Discuțiile vor continua și cu reprezentanții Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare, în cadrul Comisiei pentru dialog privind activitatea sistemului penitenciar, în formatul Ministerul Justiției – ANP – Sindicate."

Huginn spunea...

@ 10.12.2009, 10:50:00

E o dezinformare... a aparut ieri intr-un ziar local la Satu Mare. :(

http://www.informatia-zilei.ro/new/2009/12/08/angajații-din-penitenciare-și-au-primit-al-13-lea-salariu/

Anonim spunea...

O fi construit el Arca inainte, dar ia gandeste-te adminule pe cati a convins sa vina cu el...

Anonim spunea...

http://www.gandul.info/flux/greva-de-avertisment-din-penitenciare-amanata-4708016

Anonim spunea...

10 50..sa inteleg ca nu ti-ai luat tratamentul pe ziua de azi? halal tie.....

Anonim spunea...

Noe a construit arca inainte de venirea potopului. a spus-o la tv. , ieri, un comentator,nu-i asa?

Huginn spunea...

@10.12.2009, 11:35:00

Gandul si alte publicatii preiau o stire Mediafax din vara. Nu are nici o legatura cu realitatea prezenta, e din 30 iulie 2009.
http://www.mediafax.ro/social/greva-de-avertisment-din-penitenciare-a-fost-amanata-4707993

Anonim spunea...

Ptr. anonimul de la 09.51.Vom reveni cu detalii ,care vor pune intr-o lumina nefavorabila pe cei care conduc vapoare si pun parchet.Avem documentatie serioasa si pertinenta ptr tifle care nu mai au adepti.Mergeti unde vreti cu reclamatiile voastre,un mic sondaj de opinie, indica faptul ca nu sunteti agreati de foarte multe cadre{ofiteri si agenti]Acest lucru ar trebui sa va dea de gindit.Oricum despre cei doi super profesionisti am informat si noi pe cei in drept,care cunosc problemele[mai ales comportamentul dictatorial de pe vremea lui Tugui,cind au fost cadre pedepsite pe nedrept]Alecu Dan,Iordachi Pletea,etc.Vom reveni cu amanunte picante.Istvane sa-ti scoata Vircolici la imprimanta,si tu fugulita la parchet TIFLO.Am scris intentionat ca sa ai o alta proba.Iti dorim sanatate nepot de CELMARE.Nici pamintul nu ne va astupa gura,si invata sa raspunzi la salut nepotelule.

Anonim spunea...

Gripa ANH1 a sosit si in PENITENCIARE,tot mai multi PPL si CADRE au inceput sa se inbolnaveasca de GRIPA.
DOMNULE DIR. BALA CAND VOR SOSI IN UNITATI VACCINURILE??????????
DOMNULE DUMITRASCU S-A DISCUTAT CU CEI DIN COND.ANP DESPRE VACCINAREA CADRELOR?????

Anonim spunea...

Dezinformarea a mai aparut si aici

http://ziarero.realitatea.net/articol.php?id=1260226609

Huginn spunea...

Cu scuzele de rigoare, am respins din greseala 3 comentarii bune alaturi de 2 postace. Promit sa nu se mai intample. Mea culpa.

Geist spunea...

Incepand de azi medicii sefi din penitenciare intocmesc liste cu cei care doresc sa se vaccineze gratis impotriva gripei porcine.

Anonim spunea...

La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a
hotărât să dea printr-o "Lege Divină" fiecărei naţii câte două virtuţi.
Astfel, El i-a făcut :
- pe elveţieni - ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
- pe nemţi - disciplinaţi şi raţionali;
- pe englezi - perseverenţi şi studioşi;
- pe japonezi - muncitori şi răbdători;
- pe unguri - hotărâţi şi buni meseriaşi;
- pe francezi - culţi şi rafinaţi;
- pe spanioli - veseli şi ospitalieri .............şamd.
Când a ajuns la români, I-a spus îngerului consilier care şi nota:
- românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..
După ce a publicat-o în "Monitorul Celest", îngerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei.
Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
- Aoleu, aşa e ! Ai dreptate! Atunci să revenim cu o "Ordonanţă".
"Pentrucă virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua
înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea şi folosi mai mult de două
virtuţi, în acelaşi timp!"
Şi astfel, se explică de ce românii...
- care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
- cei care sunt cinstiţi şi fac politică, in mod sigur nu sunt
inteligenţi;
- cei care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.

Anonim spunea...

PT. DESTEPTUL DE LA:10.12.2009, 11:58:00

ESTE O INFORMATIE CARE SE GASESTE PE SITE-UL http://www.anp-just.ro/ LA REVISTA PRESEI!
INTREABA DEPARTAMENTUL IT AL ANP-ULUI DACA E NORMAL SA POSTEZE ASA CEVA!!!...CA TOT TE BAGI IN SEAMA!
SI PE URMA ITI POTI LUA LINISTIT CALMANTUL!

Anonim spunea...

cenzura la greu