Puterea cuvantului

Stiu din proprie experienta cat de greu este sa construiesti si mai ales cat de greu este sa pastrezi ceea ce ai construit cu atata stradanie. Teoretic, construim castele de nisip iar pretentia de a le putea proteja de apa sau vant este, fara indoiala, absurda. Daca am trai insa ghidati de logica asta, de vreme ce conditia de muritor nu poate fi schimbata indiferent de indarjirea cu care ne agatam de viata, nimic n-ar mai avea rost pe lume!

Fie chiar si impotriva oricarei logici, eu construiesc astazi un castel de nisip, mie mi-l darama apa si mi-l spulbera vantul dar altcineva in locul meu, maine, poate cu si mai multa nadejde, va aseza nisipul la loc si inevitabil, intre mine si el se creeaza inca de pe acum o legatura invizibila, de neclintit. Asa s-a ajuns pe luna, asa s-au construit minunile, din fire de nisip!

Penifestul are neajunsurile lui, unele greu de acceptat, altele greu de inteles, dupa chipul si asemanarea noastra, dupa nivelul nostru de asteptare si intelegere dar dialogul asta, fie el si bolovanos, schimba ceva, zgaltaie inertia, ne leaga fara se ne stim, fara sa stim.

Nu cred ca Penifestul trece printr-o criza, cred mai degraba ca noi toti trecem printr-o criza, a fost o (prea) lunga asteptare, generata de nadejdea ca noua echipa manageriala, instalata cu urale in iulie 2007, ne va scoate, in sfarsit, la lumina. Mi-e greu sa spun cat am fost inselati, cat, mai ales, ne-am inselat singuri, cert este ca dezamagirea e mare si greu de rumegat.

Cel mai rau lucru este obisnuinta si avem prostul obicei de a astepta ca altii sa reactioneze in locul nostru, avem o mare abilitate de a descoperi la pachet vinovati si vinovatii, pachet din care ne extragem de altfel cu usurinta, pierzand din vedere ca multe dintre deciziile sau reactiile aberante (ca sa ne exprimam politicos!) ale conducerii ori conducerilor, n-ar fi posibile fara acordul nostru tacit (ca sa nu mai vorbim despre obedienta si restul!).

Inevitabil, maturitatea unui individ presupune un proces dureros, asumat si de lunga durata, tocmai de aceea maturitatea nu este inevitabila si nu are neaparat legatura cu varsta ori conditia sociala a fiecaruia dintre noi. Este cu atat mai greu sa reusesti sa aduci la un nivel multumitor de intelegere si maturitate un grup mare de oameni, chiar daca ei au, fie si teoretic, interese comune.

Am convingerea ca, in pofida oricaror oprelisti, lucrul asta se va intampla totusi mai devreme sau mai tarziu si imi imaginez fara greutate, ce vor spune despre framantarile, dilemele, asteptarile, justificarile ori pretentiile prezentului, colegii nostri din sistemul penitenciar romanesc, peste 50 sau peste 100 de ani, colegi nenascuti si pentru care, fara sa stim sau fara sa ne propunem, asezam astazi pietre de temelie.

Salut in orice caz, ca pe o dovada de maturitate, indemnul de a nu (mai)publica comentarii rauvoitoare ori fara noima si indemn lucratorii (Lucratorul!) care inteleg importanta si greutatea cuvantului, sa foloseasca acest drept castigat. Ajuta!