Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 27 septembrie 2009

Felicitări, doamnă!

Directorul economic de la Penitenciarul Giurgiu, doamna Claudia Zmeu, a avut curajul și poate inconștiența, având în vedere reacția agresivă subsecventă, de a prezenta foarte deschis situația disperată în care se află penitenciarul pe care-l gestionează sub aspect financiar și logistic.

Mesajul transmis Ioanei Șerban, directorul parașutat de către MJLC la cârma finanțelor penitenciarelor, pe grupul de poștă electronică al directorilor economici a determinta reacția altor colegi care au găsit potrivit să salute poziția fermă a omologului de la Penitenciarul Giurgiu.

Gestul mi se pare a fi unul lăudabil în contextul în care ANP/MJLC dovedește că nu este în stare să asigure finanțarea penitenciarelor, un semnal de alarmă care demonstrează încă o dată că situația este critică și că declarațiile politice de genul "nu avem probleme financiare" sunt minciuni crase.
***
Povestea nu va fi însă un una cu final fericit având în vedere că sistemul nu tolerează doze prea mari de realism. Urmarea acestei informări a fost un șir întreg de amenințări de la ANP. Directorul Direcției Economico - Administrative, doamna Ioana Șerban, s-a burzuluit în direct recunoscând în același timp că-i sunt străine subtilitățile contabilității bugetare.

Tiberiu Firinel Ungureanu, șef de prin ANP căzut puțin în dizgrație, s-a simțit și dânsul dator să apere onoarea nereperată a Ioanei Șerban și să-i aplice o corecție verbală, cu amenințările de rigoare directorului economic de la Penitenciarul Giurgiu, că doar așa reacționează o instituție care-și acceptă problemele și care face ceva să le rezolve: reduce la tăcere pe cei care le semnalează.

Urmează, și n-am foarte multe îndoieli în această privință, un control în buna tradiție ANP care va încerca să determine directorul rebel să-și revizuiască atitudinea față de șefii de la centru și să tacă la fel de profund pe cât o fac marea majoritate a celor care țin la scaun mai mult decât la profesionism.

Nu știu cât o să conteze pentru echipele de control, dar îmi permit să felicit un om care a avut verticalitatea de a nu acepta să tacă atunci când avea ceva de spus. Felicitări doamnă și mult curaj!

87 comentarii:

Anonim spunea...

Asa este joi sau vineri pe e-mailul dea, Directorul Ec al penitenciarului Giurgiu impreuna cu Directorul penitenciarului D-l Berechet, care si dansul ar trebui felicitat, deoarece a semnat adresa intocmita de D-na Zmeu catre anp prin care cereau explicatii cu privire la alocarea subventiilor de la buget.
In speta cereau explicatii cu privire la faptul ca d-na Serban are o atitudine partinitoare la alocarea subventiilor,toate cele trei unitati Bucurestene ,Jilava Rahova si B.A.G.R. au primit subventii care acopereau integral datoriile .In schimb celelalte unitati penitenciare au primit subventti care acopereau doar jumatate din datorii .

Asa este au dreptate ,asa au fost de fapt impartite subventiile .
Cred ca nici 1 % din Directorii de penitenciare nu semnau o asemenea adresa la fel ca cea intocmita de d-na Zmeu.

Felicitari d-na Zmeu ,felicitari d-lui Berechet
Asta este o dovada de transparenta si profesionalism ,nu cei care p... dosuri.

A new blog spunea...

http://prisonworker-peter-pan.blogspot.com/

Anonim spunea...

Cred ca Brechet , nu a stiut ce semneaza , ca majoritatea actelor in care-si rupe pixul , ca nu ar fi indraznit in veci sa deranjeze sefii , care l-au numir a patra oara , cu toate ca a picat de doua ori examenele pentru director. Da ca nu il demit pt. obraznicia lui , sigur nu il vor mai imputernicii. Oricum felicitari pt. Zmeu si Berechet ca au dat o asa adresa.

Anonim spunea...

Vad ca faptele de bravura ale lui Berechet continua. Dupa ce a dat unele imputerniciri care nu sunt de competenta directorului de penitenciar ci a directorului general , acum recidiveaza cu adresa inaintata ANP . Ori are spatele acoperit , ori cele 3 mandate ii ajung pentru o pensionare de bun simt.

Anonim spunea...

Felicitari managerilor de la Giurgiu , ati reusiti sa-i taiati din nasul foarte lung al Pinochiei , iar pe Ungureanu l-ati umilit. Este greu sa digere o astfel de atitudine si probabil se va razbuna. Mult curaj si verticalitate . FELICITARIIII...

Anonim spunea...

FELICITARII GIURGIU ATI SPUS LUCRURILOR PE NUME. PREGATITI-VA PENTRU RIPOSTA , ASTIA NU STIU SA ACCEPTE CA SUNT NEPREGATITI SI CA SISTEMUL ARE OAMENI DE VALOARE SI NU TREBUI SA IMPORTE.

Anonim spunea...

Nea Berii , ai pus-o . Cum Ungureanu nu te are la inima stii ce va urma.

Anonim spunea...

important este faptul ca usor usor se ridica voci din sistem care cer explicatii in legatura cu politica financiara catastrofala dusa de ANP din turnul de fildes, fara sa cunoasca realitatile din teritoriu. ANPisti treziti-va pina nu e prea tarziu.

Anonim spunea...

Si-a facut Prizonul blog. Astea erau motivele "personale"? Si noi care credeam ca mergi sa-ti faci doctoratul.

Anonim spunea...

Felicitari Giurgiu!
TARABOSTES

Anonim spunea...

Prizoane, ce-i cu blogul ala al tau gol? Cand ai plecat ti-ai organizat o adevarata ceremonie. Acum iti pregatesti inceperea cu un anunt si cu o pauza. De ce ai plecat? De ce te-ai intrs? A inceput sa ne placa fara tine.

Anonim spunea...

Acum stim de ce a plecat Prizonu'. A vazut omul ca are ceva talent si a zis sa dea lovitura. Pe aici nu ne-am inchinat suficient la el. Preainaltule, Minunate, MultpreaInteligentule Prizoane, ai scris minunat, ramai cu noi si ne ajuta sa stam in contemplarea articolelor tale!

Anonim spunea...

Sunt curios daca primul articol al Prizonului e o autopreamarire sau se tavaleste pe jos si se roaga sa vina inapoi.

Anonim spunea...

Huginne Prefericitule eu intotdeauna te-am apreciat chiar si cand am plecat ca un las, te rog primeste-ma. Uite imi pun cenusa. Vezi?

Anonim spunea...

este foarte grav daca e adevarat ca la Jilava, Rahova si B.A.G.R. s-au primit acoperit integral datoriile iar la celelalte unitati penitenciare s-au acoperit doar jumatate. este o discriminare crasa a unitatilor din provincie. Daca la Jilava si Rahova inteleg oarecum logica de a le aloca subventiile respective, la B.A.G.R. nu vad nici o explicatie logica avand in vedere ca este singura unitate penitenciara fara detinuti. Ar fi trebuit sa fie ultima pe lista. Ma intreb de ce tocmai aceasta unitate este favorizata in dauna altora cu probleme mult mai mari.

P.S.
Oare cate venituri proprii "face" B.A.G.R.-ul?

Anonim spunea...

Nu, Ungureanu &co n-or sa aiba curajul sa le faca ceva celor de la Giurgiu decat daca vor gasi nereguli foarte grave. Pe de alta parte, cei de la Giurgiu sa-si ia adio de la avansari in functii sau de la premieri. C-asa-i in tenis. Singura lor sansa este sa-i schimbe pe astia de la ANP si sa vina altii. Moment care nu e foarte departe. Vom trai si vom vedea.

Anonim spunea...

Gestul doamnei de la Giurgiu este unul rarisim in sistemul nostru. Oamenii de genul acesta ar trebui sa fie pusi la index si atunci cand va veni o conducere noua si onorabila, sa fie numiti in pozitii cheie. Doar asa putem iesi din jugul mediocritatii si a crizei acute de moralitate din sistemul nostru pacatos.

Al Pacino spunea...

"Bobby Fischer" si "Si totusi" deja i-au trimis cate o linguseala Naşului Prison, pe blogul personal. Sufletele astea pereche se gasesc mai repede decat pe matrimoniale, fratilor. Spera, oare, cei doi,sa fie cooptati parteneri pe blogul nou ? Sa le spuna cineva la tustrei ca numai un om lipsit de caracter isi tradeaza vechii prieteni pentru unul nou. Sau capitalismul salbatic ne permite sa fim cat vrem noi de pragmatici, fara sa ne simtim cu constiinta patata?

Protecţia mediului spunea...

Decât să-ţi "pui" cenuşa, mai bine mestec-o şi dezinfectează-ţi puţin gingiile mirositoare.
Cu ocazia asta, ne scuteşti şi de elucubraţiile tale.

Shelley spunea...

Foarte urâte racţii din partea voastră, spre deosebire de eleganţa lui Huginn, nu cred că a greşit atât de mult încât să vă merite.....

Anonim spunea...

Sau poate ca insusi Huginn si-a publicat reactiile astea urate, dupa ce l-a lingusit si el pe Prizonu'. Poate vrea pe blogul Prizonului si il lasa pe nea' Admin singur cu o droaie de anonimi needucati.

Huginn spunea...

@ ...

Prisonworker, la fel ca si ceilalti colegi de blog, are dreptul sa-si ia propriile decizii. E mai greu cand echipa se rupe, dar o sa ne vedem de treaba ca si pana acum, fara nici o suparare.

Politist penitenciar spunea...

Să vă fie ruşine că publicaţi astfel de mizerii pe blog! Aţi incălcat regulile şi nu vă pasă. Semănaţi cu ANP mai mult decât aţi lăsat până acum să se vadă.

Anonim spunea...

Iti multumesc, Huginn, pentru incrajarile de pe pagina personala.

In ceea ce priveste rautatile altora, va spun doar ca vorbiti despre "tradare:, "constiinta" etc cu o superficialitate fara margini si fara sa cunoasteti datele problemelor pe care la atingeti, cu aceeasi superficialitate. Penifestul continua sa greseasca intr-un singur loc: publica OTV-isme. Eu ii raman prieten.

Huginn spunea...

@ 27.09.2009 13:38:00
Nu știu despre "anonimii needucați", dar știu că bolnavii de scenarii sunt o specie mult mai obositoare.

Politist penitenciar spunea...

Oare tu, Huginn, nu ai nicio vină că s-a rupt echipa? Nu ţi se pare ciudat că din toată lista care e afişată acolo şi din alţi câţi au mai fost, doar tu şi cu Admin aţi mai rămas?

La piovra spunea...

Un singur lucru imi scapa.de ce nu sunt si totusi si prizonu in aceeasi echipa. devine interesant.

Huginn spunea...

@ politist penitenciar & prisonworker

1. Deciziile privind publicarea comentariilor le iau administratorii de pe acest blog. Ma tem ca va trebui sa acceptati asta. 'Multumesc' pentru comparatie. Probabil ca o meritam.

2. Da, eu sunt de vina pentru ca n-am tinut echipa impreuna. A fost o nepotrivire de caracter si, din cate se pare, suparari care n-au fost niciopdata exprimate.

3. Doar eu si cu admin am mai ramas si vom continua... simplu, fara pretentii ca pe vremurile cand dumneavoastra citeati pe ascuns penifestul.

4. OTV-isme? Oare nu există pe lume și asta? Sa reinventam realitatea, doar pentru ca uneori e urâtă?

Anonim spunea...

Draga Shelly,
Chiar daca altii nu vor,eu voi continua sa urmaresc"ractiile" tale,ptr.ca platesti bine.

Anonim spunea...

Pt. Huginn,

Cand am spus OTV-isme, m-am referit (am crezut ca nu trebuie sa specific asta) evident la comentarii, nicidecum la articolele de fond!

O veche cunostinta spunea...

Domnilor.
Tin sa o felicit pe d-na de la GR.
Mare curaj,dar si mare profesionist.
Cine este sigur pe meseriea lui, are curaj sa se lupte chiar si cu ANP-ul,cine nu sta si asteapta "indicatii".

PS.

Doamna ZMEU,are exp. in lupta cu "sefii",chiar la angajare si-au dat seama despre capacitatea ei si au incercat sa masluiasca rezultatele concursului,dar nu le-a mers.
Succces d-na.

hapiness spunea...

Cred ca fiecare om alege unde si cu cine vrea sa fie. Nu le putem impune oamenilor sa aleaga ceea ce ne place noua. Le putem cere doar sa aleaga cu maturitate.
Sper sa vad pe aceste bloguri niste dialoguri decente, un schimb sanatos de idei, respect intre colegi, sustinere, obiectivitate si ...simplitate.
Domnilor, orgoliul nu ajuta cu nimic.

Ofiter indezirabil spunea...

Realitatea urâtă nu se trateaza exhibitionist, Huginn. Vrei sa spui ca Dan Diaconescu este un profesionist al televiziunii şi nu un biet înotător în mocirlă?

Ofiter indezirabil spunea...

OTV-ismul este, el insusi, un rau care ne inunda si ne spala creierele.

Edy spunea...

De ce nu ne puneti si niste manele, ca doar si ele fac parte din realitate.

Bobby Fischer spunea...

@ Al PAcino & company

Ce apreciaţi voi ca fiind linguşeală, eu consider ca fiind doar o simplă recunoaştere a valorii unui om.

Unde vezi tu lipsă de caracter, eu constat personalitate şi puterea de a avea şi exprima opinii, indiferent de consecinţe. Oamenilor mici şi meschini nu le poţi pretinde să recunoască caracterul, acesta fiindu-le o trăsătură total necunoscută.

L-am fi vrut pe Prisonworker alături de noi, dar şi aşa e bine. E bine, pentru că este nevoie de prezenţa, atitudinea, spiritul şi altruismul lui în acest peisaj, destul de deşertificat şi devalorizat, al sistemului penitenciar.

Vorbeşti de trădare, pragmatism şi conştiinţă? În ce calitate, stimabile?
Nu ştiu de ce, dar am impresia că ţi s-a scrântit limba, fiind la prima pronunţare a respectivilor termeni.

@ Huginn

Nu e neapărat să reinventăm realitatea când ar fi îndeajuns să încercăm să o schimbăm sau să o influienţăm în bine, atât cât ne stă în putinţă fiecăruia.

Sunt convins că sintagma - formator de opinie - vă este binecunoscută.

Pruteanu spunea...

"Felicitări, doamnă!"

Huginn, unde ai facut tu scoala?

Dincolo de stângăciile şi de tensiunile Huginniene, trebuie să recunoaştem că avem parte de un articol excelent, referitor la curajul unei doamne. Ca de obicei, noi, bărbaţii, ne lovim cu pumnii în piept şi ne credem măreţi, iar femeile fac adevărate acte de profesionalism şi de curaj.

Firinelul isteric spunea...

Comenteeeeeeeeeeeeeeeeezi!

Huginn spunea...

@ Pruteanu 27.09.2009 15:01:00

Intr-o scoala, dintr-un cartier muncitoresc :) De ce? Se vede?

Pruteanu spunea...

@Huginn

Si ai absolvit-o? Glumeam.

@Bobby

Corecteaza-te singur si mai vorbim pe "Politist penitenciar".

Shelley spunea...

@ Anonim(ă)

Nu mă deranjează urmărirea, sunt obişnuită, în rest ţi-a răspuns deja Bobby. Am crezut mereu că oamenii capabili îşi recunosc reciproc meritele.

Shelley spunea...

@ Anonim(ă)

Cred că l-ai plictisit pe Pruteanu, nici nu mai are reacţie, înţelege omul o greşeală, două, dar la tine ar trebui să rescrie totul, ar fi mai uşor.

Anonim spunea...

usurel SIPA-munceste

Anonim spunea...

Nu o sa se intample nimic doamnei Zmeu, doar ca nu va primi fonduri oricat de mult ar incerca.
Concluzia, isi da singura demisia.
Au facut si altii gesturi de acest gen si nu au aparut pe blog.
Un exemplu este de la Galati, dar nu apartine celor de la DEA, ci din alte sectoare. Omul s-a sbatut si a reusit sa obtina fondurile, dar il asteapta ANPul la cotitura.
Succes tuturor.

Politist penitenciar spunea...

E drept ca au mai incercat si altii, dar asta nu scade cu nimic meritul doamnei care a avut curajul sa spuna adevarul. Daca o sa i se intample sau nu ceva, asta depinde si de cata atentie i se va acorda in continuare de catre sindicate si chiar de catre Penifest. Daca va fi uitata, riscul va creste. Sa nu uitam: la ANP sunt, totusi, oameni fricosi. Daca ceva nu pot controla sau inspaimanta, intra in panica.

Al Pacino spunea...

Prison este- s-a vazut de-a lungul timpului - un spirit superior, mult prea sensibil pentru lumea asta rea si materialista. Nu intamplator si-a facut blog personal. Are si cativa sustinatori in persoana unora ca Shelly, Si totusi, Bobiţă si alti cativa, la fel de sensibilosi si scarbiti de Romania asta care nu-i merita. Desigur, nici sistemul penitenciar nu-i merita, problema e ca nici unul dintre ei nu e destul de valoros pe cat se crede astfel incat sa plece spre locuri mai caldute si sa ne demonstreze tuturor, de acolo, ca daca ai valoare si putin curaj, te poti impune oriunde. Fara indoiala, ei vor spune ca raman in sistem TOCMAI pentru a lupta in continuare impotriva coruptiei, lipsei moralitatii, bla, bla, bla. Dar, daca s-ar putea, ar vrea sa fie si putin intelectuali fini, si putin scriitori de marca, si putin revolutionari dar mai putin lucratori de penitenciare.
Ei bine, fandositilor astora care au cam pierdut contactul cu realitatea in ultima vreme am sa le transmit un mesaj: scuturati-va nitel si reveniti cu picioarele pe pamant. Sunteti simpli lucratori de penitenciare care, in ciuda propriilor voastre pareri preaoptimiste, aveti mai multe in comun cu majoritatea lucratorilor decat vreti voi sa recunoasteti. Faptul ca cititi , la intamplare,cate ceva din Puric, Liiceanu sau Milan Kundera nu va face mai buni si mai virtuosi decat restul oamenilor. Daca chiar vreti sa fiti admirati si respectati, coborati din turnul de fildes al luptei de rezistenta on-line si FACETI cate ceva pe la unitatile voastre. Luati atitudine fatis ca doamna de la Giurgiu, spuneti lucrurilor pe nume, de fata cu sefii cei mari, dati exemplu personal, schimbati ceva in bine in patratica voastra si dupa aia mai vorbim.
Incetati cu atacul la Huginn, nu procedati precum curv_le. Bun , ne-bun, cum, ne-cum, a facut ceva pentru sistemul asta si inca incearca sa mai faca. Daca aveti ceva sa-i reprosati , spuneti-i-o in fata si dupa aia dati mana barbateste si plecati la drum in continuare. Daca sunteti in stare. Daca nu, continuati sa faceti ce va spune inima, veti primi dupa inima si faptele voastre.

Anonim spunea...

Este adevarat, sunt mai multe exemple de "nesupusi" in sistem care au avut taria sa infrunte prostia, lipsa de competenta sau infatuarea celor de sus. Stim ca s-au luat masuri asupra lor sau, in cel mai bun caz, sunt lucrati informativ si trasi pe dreapta dpdv profesional. Asta-i sistemul si astia sunt sefii. Cinste celor care au demonstrat tarie de caracter, curaj si demnitate.

Anonim spunea...

Cristi mai subtire, mai muncesc si altii. stai cuminte si mai usurel ptr. ca ai ramas singurul,stii tu cu ce. Fondurile phare sunt ptr. ppl nu ptr. cadre.Pina se usuca cerneala va mai curge apa .dar am uitat ca nu curge. Greul il duc agentii din posturi ,supraveghere,escorta etc.Despre paza poti discuta dupa 10 ani daca nu pica stii tu cine. Mai usor ca ai terminat tonomatul. DE LA TABACARUL CINCI

Anonim spunea...

Gestul d-nei. Zmeu nu este singular, au fost si altii dir. D.E.A. care au facut un astfel de gest si chiar mai bine argumentat, care nu au tinut sa fie elogiati pe blog! Deci sa nu exageram! Sunt specialisti in sistem, dar nu sunt lasati in fata! Nu vedeti cine conduce in ANP D.E.A?

Anonim spunea...

Ohooo, are si Doamna Zmeu slabiciunile ei : la intrarea in sistemul penitenciar ca contabil sef a luat nota 4,5 a facut contestatie si cu interventii a intrat . Pentru functia de dir. adj. ec. a luat tot 4,5 , a facut contestatie si iar a trecut. De aici si-a atras porecla de : doamna Contestatie. Si-a angajat sotul conductor cainii, si apoi l-a mutat la biroul evidenta , fara examen, in pofida faptului ca toti ceilalti au mers la ex. A pedepsit oameni din subordine fara motiv , doar pt. a indeparta concurenta la functia de director adj. ec. Asadar are si domnia sa pacate omenesti pe care Firinel le va exploata. Cred ca o va face praf. Succes doamna Zmeu

Anonim spunea...

Hai sa fim seriosi si sa nu facem din Berechet un erou. Eu cred ca a semnat ca primarul . A fost director si la noi in penitenciar , cu ceva timp in urma , si tot de la finante i s-a tras. Acesta era foarte priceput la rotunjirea veniturilor proprii ; si aici nu ma refer la cele ale unitatii. Cred ca si la Giurgiu o sa i se traga tot de la finante . Felicitari doamnei director economic de la Giurgiu care a avut abilitatea de a-i strecura adresa.

Godfather spunea...

Bravo, Al Pacino!

Shelley spunea...

@ Al Pacino
Am luat mereu atitudine în faţa şefilor, am încercat să fiu blândă şi înţelegătoare cu subordonaţii, iar alternativa la lucrul în penitenciar există, o să încerc să le fac pe amândouă, nu e tocmai uşor.
Nu-mi critica prietenii, n-ai niciun drept, sunt oameni şi profesionişti deosebiţi.
Cât despre Huginn, toţi îl apreciem, dar convingerile pot fi diferite, chir dacă mai şi greşeşte, e deosebit. Mie-mi plac articolele, tăria lui de caracter, bunătatea de care a dat dovadă, ceea ce nu-mi place sunt numeroasele comentarii răutăcioase, atacurile necivilizate.

Kevin spunea...

Bun articol si mai ales bun simt al realitatii , domnule Huginn. Am observat ca s-a cam spart echipa. Nu cred ca este o problema deosebita pentru tine. Fiecare este liber sa-si aleaga drumul; importan este sa ramai om si sa recunosti ca drumul tau a trecut si pe la Huginn. Stiu ca atunci cand pui suflet si te atasezi de cineva , cand te paraseste te simti pustiit. Tu ai puterea sa reconstruiesti , sa o iei mereu de la cap , sa dovedesti ca "visul american" nu a murit niciodata. Asa este in viata , unii te parasesc , altii vin in echipa ta. Importan ,pentru toti ,este sa invatam sa ne alegem prieteii; pentru ca cele mai dureroase lovituri sunt ale lor.

Anonim spunea...

Felicitari Giurgiu. Ati dovedit ca Directorul General este un mincinos , impreuna cu intreaga lui echipa. Saptamana trecut l-a info/dezinformat pe Ministrul Justitiei ca a virat bani penitenciarelor pentru achitarea restantelor si ca are bani si pentru aprovizionarea de iarna. Giurgiu a dovedit ca totul este o mare minciuna si ca situatia financiara a sistemului penitenciar este dezastruoasa. Felicitari doamna Zmeu , felicitari domnule Berechet -inca o data ati dovedit ca sunteti prietenul sindicatelor.

Anonim spunea...

Cu cate pseudonime semnezi, Huginn?

Politist penitenciar spunea...

Referitor la modul in care unii comentatori au gasit de cuviinta sa ii taxeze pe cei de la Giurgiu, nu pot spune decat ca se confirma zicala: "Nicio fapta buna nu va ramane nepedepsita." De acord, dar chiar pe blog?

Huginn spunea...

Pe Penifest cu Huginn, pe alte site-uri si forumuri am mai avut si alte pseudonime.

Anonim spunea...

Pt. Al Pacino si compania

Unitatea aia din care fac parte a fost cunoscuta in ANP si prin prisma muncii mele de LUCRATOR DE PENITENCIARE si asta se intampla si in zilele noastre (chiar asa cu spirit superior si lipsit de realitate) Chiar si atunci cand am avut de suferit datorita unor anepisme, am ramas loial unitatii si am aparat-o, motiv pentru care, in loc de un premiu am primit doua palmi. Nu am nicio ruda in sistem, nu am dat si nu am luat niciodata spaga pentru nimic, nu am cersit nimanui nimic niciodata. Am ajuns unde am ajuns prin propriile mele forte. Fara clanuri, fara "spate politic", fara rude, fara unchi.

Nu va permit sa faceti judecati de valoare despre mine. Huginn stie cine sunt si stie ca e adevarat ceea ce am afirmat.

Multi profita de pe urma nesincronizarii noastre din ultima perioada si faptul ca pe acestia nu ii numesc niste "siparezi ordinari" se datoreaza lipsei de probe.

Anonim spunea...

m-ati albit

hapiness spunea...

Al Pacino, eu imi fac treaba la unitatea mea. Tu ce faci? Te crezi un mare luptator? Spune-ne concret in ce consta lupta ta.
Care e problema daca oamenii au mai citit cate ceva si au ceva de spus? Poate cred in altfel de modele. Nu toti oamenii sunt la fel. In asta consta farmecul, ca suntem diferiti.

Ofiter indezirabil spunea...

Al Pacino, daca lor le place Puric, tie cine iti place? Celebrul bandit? Atunci nu ma mir ca te supara comentariile celor pe care i-ai acuzat. E greu sa-i citesti si devine din ce in ce mai greu sa le raspunzi. Chiar, poate ar fi bine daca ti-ai gasi pe altcineva sa-ti scrie comentariile. Asta e cam pe langa.

Anonim spunea...

Graficul ala reprezinta evolutia Penifestului?

Bobby Fischer spunea...

@ Al Pacino şi restul... mafiei

Pentru tine, realitatea însemnă dezbinare? Pentru tine, a fi obedient, indiferent şi resemnat înseamnă a fi adevărat lucrător de penitenciare?

În cazul ăsta, îţi transmit "respectuos" că ai greşit sistemul, tăticu', pentru că îi jigneşti pe toţi cei care vor şi pot să muncească cinstit şi profesionist, având simpla pretenţie de a fi respectaţi ca atare.

Noi, cei pe care îi desfizi cu atâta nonşalanţă şi neruşinare, încercăm (şi) prin aceste metode să trezim o stare de spirit, să determinăm atitudine şi schimbarea unor mentalităţi, tocmai pentru că ne pasă de ce se întâmplă în jurul nostru, tocmai pentru că ne regăsim în lucrătorul de penitenciar.

Pe Huginn nu-l cunosc, nu am colaborat cu el, dar cu toate acestea simt că nu m-am îndepărtat nici o clipă de lângă el. I-am admirat dintotdeauna puterea de luptă, spiritul aprig şi capacităţile organizatorice. Posibilele diferende, deosebiri de idei sau de opinii apărute între el şi o parte din colaboratorii Penifestului, văzute prin prisma destrămării fostului colectiv, nu dovedesc altceva decât existenţa unor caractere puternice, civilizate, manifestate în cel mai democratic mod cu putinţă.

Ai devenit obositor şi penibil prin insistenţa bolnăvicioasă în identificarea unor „scenarii” şi conspiraţii. Suferi de mania persecuţiei, comportamentul tău maladiv fiind cauzat, probabil, de anumite traume puternice, ce-şi au sorgintea în trecutul tău tenebros.

Atâta timp cât idealurile sunt comune, cred că Huginn ştie sau măcar bănuieşte că facem front comun. Indiferent de poziţia noastră, ştie că nu-i facem opoziţie.

Cred că, dacă lui Huginn i se poate reproşa ceva, dacă poate fi considerat „vinovat” de plecarea Prisonului şi a lui Şi totuşi, singurul capăt de acuzare ar fi tocmai toleranţa afişată faţă de cei ca tine, prin publicarea tuturor mizeriilor postate de „mafioţi” ai sistemului, ce au otrăvit Penifestul, asasinându-l mişeleşte, în stil mafiot.

Ce nu aţi înţeles sau ce nu vreţi să recunoaşteţi, tu şi cei câţiva acoliţi, ce faceţi pe lupii moralişti, este faptul că nu Huginn este cel „atacat”, ci voi, neaveniţii şi intrigatorii sistemului.

Anonim spunea...

Al Pacino, mataluta esti de la noi, din Galati?!? Coleg şi tovaras cu Gigoloul puscariilor, Pechinezul turbat şi alte Arome.

Ei, asa se explica multe. Nu ma mai mir de nimic.

Multumim TABACARULUI CINCI, pentru informatia pretioasa.

Anonim spunea...

Clarificari,
Pe d-na de la GR.nu o cheama "ZMEU",cred ca ceva apropiat de acest nume;
La incadrare a luat o nota cu mult mai mare decit 4,5;
Problema a fost ca in cfm. cu legislatia de atunci,functia de "contabil sef " era prev. cu gradul de col.iar cfm. virstei, doamna putea obtine un grad mult mai mic si nu putea fi incadrata.
Dar s-au gasit solutii.
In rest,cind cineva face ceva bun,trebuie sa-i gasim noi ceva rau in biografie.

Anonim spunea...

D-na Zmeu a luat nota 8,50 la angajarea in sistem ca si contabil-sef.Cat despre sanctiunile acordate de dansa timp de 10 ani de cand este in sistem a acordat una singura unei contabile de la financiar ca a facut varza toate lucrarile care i-au fost incredintate.Asa ca daca nu cunoasteti nu comentati aiurea.

Anonim spunea...

Dragul meu Prison, m-ai dezamagit intr-un moment al vietii tale cind radiai de compasiune. Nu ma asteptam de la tine sa aud sintagma "siparezi ordinari"...imi cer iertare, dar semeni izbitor de mult cu fetita mea de 5 anisori si un pic...ridica stacheta in ultimul moment...esti un tip educat totusi...poti mai mult decit atit...

Al Pacino spunea...

Colegi, nu ma plang de nimic si nici nu vreau sa dau vreo replica usturatoare sau moralizatoare celor ce se obosesc sa demonstreze ca , de fapt, ei sunt niste oameni plini de virtuti si bune intentii. Sa fie sanatosi, si noi pe langa ei. Pe mine ma amuza faptul ca , desi se declara scarbiti de nivelul majoritatii celor care posteaza pe penifest, nu mai ai loc de ei pe bietul blog, saracul. Chestia asta haioasa ma duce cu gandul la muierea rea de gura care, in ciuda faptului ca ia bataie ca magarul in panta, zilnic, de la sotul sau betiv si violent, tot la el se intoarce pentru ca, zice ea, e tatal copiilor si l-a si iubitmult in tinerete. Cum naiba sa nu te apuce rasul.
Asa cum spunea unul dintre combatanti, e dreptul meu sa spun ce-am pe inima -ca le place sau nu unora dintre noi- fara sa folosesc cuvinte vulgare. Asa cred eu. Daca ma insel, sa ma judece colegii mei "academicienii".
Cat despre huginn, n-o sa incerc sa-i mai tin partea ca iar se trezeste vreunul sa ziCA CA foloseste mai multe pseudonime.
Voi spune, insa, ca acest blog si-a facut treaba cu varf si indesat. S-au schimbat multe lucruri in sistem, am invatat sa ne exprimam deschis(cat de deschis se poate numi exprimarea sub anonimat, on-line), hotomanii si incompetentii se gandesc de doua ori inainte sa mai faca vreo magarie, sefii se gandesc si ei de zece ori inainte de a mai lua vreo masura arbitrara etc. Drept pentru care suntem obligati sa-i multumim lui Huginn.
De-acum poate sa se si destrame echipa Penifest. Sau, in orice caz, isi poate permite sa o lase mai moale. Pana la urma, orice demers nascut in perioade de criza(cum a fost penifestul) se stinge la scurt timp dupa ce trece criza respectiva. Poate ca asta ar fi un semn bun: sistemul penitenciar intra , cat de cat, pe un fagas normal, oamenii se linistesc si isi vad de treaba lor, se reduce simtitor numarul situatiilor tensionate din penitenciare si tot asa, astfel incat penifestului i-ar ramane, in cel mai bun caz, simplul rol de informare. Parerea mea.

Anonim spunea...

asta cu "celui care face ceva bun trebuie sa-i gasim noi ceva in biografie" este adevarata rau. bravo, 07.14.

Anonim spunea...

Doamna Zmeu , dar ce nota ati obtinut pentru functia de director adjunct. Nu cumva tot 4,5?

Anonim spunea...

JOS PALARIA GIURGIU !...cand se va intampla lucrul acesta, oare, la BACAU...cu mortaciunea noastra de DEA...care se impiedica in fuste si nu-i in stare sa se opuna nici macar hotiilor margasoiului, cat despre taurul ANP...nici vorba. TREZITI-VA MADAM LAFLAM !!!!!!

La piovra spunea...

De acord totalmente cu Al Pacino.

Poate ne explici, totusi Huginn, de ce ai avut nevoie de prisonworker, in conditiile in care nu a contribuit cu nimic la consolidarea penifestului si ce sens are sa reinnoiesti invitatia de a reveni pentru cineva care te-a lasat balta. Astept raspuns.

Anonim spunea...

Esti rau / rea, La Piovra.

Cand s-a retras Huginn, prisonworker, admin si altii au ramas. Sa vedem si partile bune ale unora, chiar daca au facut greseli.

Anonim spunea...

Feliciari Giurgiu , ati spus un mare adevar. Doamna Zmeu , tot inainte, stiu ca acolo la Giurgiu aveti un sindicat beton care va poate sustine.Exemplul de la Giurgiu ar trebuii urmat de cat mai multi directori economici care sunt nedreptatii de repartizarea banilor ,de catre doamna Pinochia care favorizeaza penitenciarele din Bucurresti.

Anonim spunea...

ptr 20.53: ...trubadurule complexat...iarasi tu?

Anonim spunea...

Ve-ti spune ca sunt naiv, dar ceva i-mi spune ca Huginn si compania sterg pe jos cu "siparezii" atunci cand vor ei. Scriu liber, dezinvolt, cu stiluri diferite, linistesc comentatorii cand vor ei, dau culoare, largesc aria blogurilor, dar noi nu putem iesi din schemele de gandire invechite. Vedem totul prin prisma a ceea ce am fost invatati - tradari, tensiuni, conflicte, etc Penifestul nu scade in statistici! O parere, n-o luat-ti in seama.

Anonim spunea...

JOS PALARIA GIURGIU!!!
Asteptam o reactie din partea Doamnei VOCHESCU Director economic la Craiova .

Vrem banii de prime de vacanta, doamna VOCHESCU ce mai asteptati???
Cereti si d-voastra bani la ANP asa o sa va faceti cunoscuta,asa veti creste mare .

Vrem primele de vacanta ,fiti curajoasa doamna .

Cuierul trist şi gol spunea...

@ 28.09.2009 20:53

Sunt convins că eşti unul dintre adepţii fostului "purtător de pălărie".

Nostalgicule incurabil, revino-ţi, vremurile după care tânjeşti, sunt de mult apuse. Înţelege o dată pentru totdeauna că s-a terminat cu golăneala şi linguşeala, cu furtişagurile şi combinaţiile.

În unitatea din Bacău, acum ori munceşti cinstit şi profesionist ori te duci după ăl' cu pălărie.

Aşă că, pune pălăria-n cui (ca să nu zic pofta), suflecă-ţi mânecile şi la MUNCĂ!

Anonim spunea...

Serios?.......crezi ca la bacau se "munceste" cinstit si cu seriozitate?...domnule jurist , va inselati......tot ce a spus colegul nostru sunt fapte reale si nu trebuie sa fii fost din camarila " palariosului".Acum ce definitie juridica a-ti putea da dvs. la ceea ce se intampla cu prietenii , rudele , lingaii si celelate specii din gloata "ariana"? Daca cineva ar avea un ochi obiectiv ar vedea de la o posta toate manariile si combinatiile voastre....nu stiu ce a vazut " copilasul nevinovat" venit de la a.n.p. sa inspecteze colegii nostrii "puri",de care toata lumea stie ca sunt combinati cu detinutii, dar findca sunt in posturi care aduc venit iar " birul " este virat cu promptitudine dvs. cei din conducera a-ti dat cu praf in ochii inspectiei. chiar nu stiti nimic de Farauanu?........Pista?........Reut?..........Pr. Balan?.......Martin?....Gafiuc?....Pletosu?....SI MULTI ALTII DIN RANDUL PLUTOANELOR........care trudesc spre "linistea" pe care o doriti dar cu ce pret?.Ganditiva ca se aproprie sfarsitul.......iar cel ce scrie aceste randuri tare o sa se mai bucure......Chiar daca ne intalnim zilnic , i-mi este rusine si sunt mahnit ca sunt coleg cu voi.

Anonim spunea...

Colegul care a postat anterior spunea ca e mahnit de faptul ca imparte acelasi statut cu cel al conducerii de la Penitenciarul Bacau, si anume acela de coleg. Eu nu-s mahnit ci scarbit de-a dreptul. Este absolut scandalos felul in care se desfasoara actul de management la aceasta institutie, urmarindu-se doar interesul personal. Se fura pe rupte si toata lumea stie asta, atat numai ca fiecare fura la nivelul sau. Directorul isi aroga dreptul de leu al junglei, beneficiind de foloase neremunerate, confectionandu-si mobila si garduri la vila personala fara sa plateasca, folosind atat munca detinutilor cat si a cadrelor in interes personal, beneficiind de alimente gratis atat de la magazia unitatii cat si de la punctul GAZ . Se foloseste de un grup de acoliti, surzi si orbi la neregulile ce le face, pentru ca la randul lor si acestia sunt la fel de manjiti. Pornind de la acest nivel coborand pe scara ierarhica, furaciunile continua, adevarat mai reduse ca valoare. Magazionerul de la magazia de alimente se bucura ca fura carne, branza si mezeluri din hrana alocata detinutilor (pentru care se stie ca bugetul e insuficient si drastic limitat)gospodarul fura piese si materiale destinate curateniei si tot asa. Popota unitatii a ajuns fumoar si mini-bar de dimineata pentru onorata conducere a unitatii, unde la prima ora li se serveste cafea, ceai si sandwich-uri cu alimente asigurate de domnul Gafiuc din resurse misterioase, unde se fumeaza cate o ora de atunci cand treci prin apropiere ti se opreste respiratia, in conditiile in care mancarea ce se serveste cadrelor e absolut groaznica drept pentru care mai mult de trei sferturi dintre noi preferam sa mancam din pachetul adus de acasa, desi o mancare calda ar fi binevenita. De luni de zile nu se serveste decat carne de porc congelata si decongelata de nu se stie cate ori, pregatita neigienic si fara pricepere de cateva detinute care nici macar nu stiu s-o spele inainte de a o gati, timp in care bucatarul ce a fost angajat special a devenit magazioner la magazia AFV si om de incredere si bun la toate al directorului si al supusilor sai, plimbat la toate reuniunile mai mult sau mai putin oficiale pentru a asigura ,,cateringul,,.

Anonim spunea...

Mai nou si detinutii isi fac gard prin firmele personale.......domnule director Margasoiu stiti ceva de " prietenul" de la cam. 18 ?
P.S. sper ca pe acest bolog sa intre si cineva din conducerea A.N.P..........iar pentru cele relatate cu gardul se pot interesa la I.G.P.R in cazul politia Comanesti v.s. Gardul lui Pintilie

Anonim spunea...

In acest sistem daca ai curaj sa-ti cer drepturile esti hulit incepind cu directorul puscariei.Sunt apreciati cei care tac si executa,care nu au prea multe in cap,intr-un cuvint trebuie sa fii surd,orb ...etc.Domnilor directori au apus demult vremurile cind se executa fara a gindi lucrurile.Trebuie sa va obisnuiti cu noile mentalitati,nu tot cu birfe,sicane,rautati....

Anonim spunea...

rectificare la comentariul de la 29.09.2009 17:45:00
pe " prietenul de la cam 18 in cheama Pintea

Anonim spunea...

Nu numai d-na Zmeu a dat o situatie reala la A.N.P.ci,SI ALTII!
Care ,nu au aparut pe penifest!
Important este sa mergem mai departe,cu sau fara eroi!

Anonim spunea...

In legatura cu presiunile si controalele ANP pentru curajul doamnei Zmeu si a domnului Berechet,eu as fi de parere ca pana ce nu platesc toate datoriile catre furnizori si catre functionarii din unitatile penitenciare, sa nu fie primiti in nici un penitenciar cei din ANP pentru a efectua vre-o activitate.

Anonim spunea...

avem ore suplimentare din noiembrie ,decembrie 2009.se mai dau ture libere la bacau?