Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 25 septembrie 2009

Din ciclul mari oameni si bataliile lor memorabile

Cu ceva vreme in urma, Ionel Cel Mare, actualmente director general adjunct cu drepturi depline, a descins intr-un oras de provincie pentru inscaunarea noului director al penitenciarului. Pana aici nimic neobisnuit, de cand lumea, directorii de penitenciare primesc stafeta in cadrul unei ceremonii oficiale care nu se lasa neaparat, mai apoi, cu sedinte, cu dezbateri sau indemnuri de buna purtare ci cu agape tovarasesti. Asa e traditia in sistem si nu vad nimic rau in asta, intotdeauna oamenii socializeaza mai bine daca sunt relaxati si felicitati.

Pot sa-mi imaginez cum s-au pregatit lucratorii pentru ceremonia asta, ma gandesc ca au dereticat cu sarg prin unitate, banuiesc ca au acordat mai multa atentie decat de obicei vestimentatiei si gustarii de dupa, dupa cum ii sta bine oricarei gazde ospitaliere. Un singur lucru n-au luat in calcul bietii subordonati si anume painea, sarea si covorul rosu, asternut cu adanc respect pe sub picioarele inaltului personaj, nu oriunde ci inca de la intrarea in oras. Eroare fatala, care a transformat pasnica sarbatoare intr-un adevarat taifun, pentru ca nu vreti sa stiti cat de aprig poate sa fie la manie cel mai mare Ionel din Focsani!

Asadar, lovit ca de glont de lipsa asta crasa de curtoazie, dupa ce a bajbait cu mana la rana printr-un oras strain si ostil, Ionel al nostru a nimerit in cele din urma poarta penitenciarului si, sub privirile impietrite ale intregului personal, s-a aruncat, racnind vitejeste, asupra tanarul nostru director, care nu avea alta vina decat aceea ca fie nu era la curent cu obiceiurile casei, fie se jenase, pur si simplu, sa puna la indoiala capacitatile de orientare ale aproape generalului nostru, tabacit in secularele si maretele lui batalii.

Eu, unul, il inteleg pe Ionel si de aceea ii dau si dreptate! Pe parcursul vietii lui, omul asta a dat cu umilinta si nadejde mii si mii de telefoane pentru a lua pulsul atat de schimbator al sefilor, acest om a tremurat pe la kilometri de usi, acest om a trimis tone de felicitari si telegrame, a umplut portbagajele masinilor cu cirezi de vite, cu abatoare de pui si podgorii de vin chihlimbariu de Focsani, a pupat maini si obrazuri pana in pragul transplantului de piele, a cantat pana a ragusit, a defilat, in asteptarea cohortelor de sefi si persoane cu greutate, pe soseaua de centura a orasului de bastina, pana la lesin, si cand in sfarsit, i se face si lui dreptate si stradania asta neabatuta ii este recunoscuta, fiind ales aproape director general pe tot sistemul penitenciar romanesc, vine no name-ul asta din provincie, caruia nici nu i s-a uscat bine cerneala pe numire si indrazneste sa-i submineze autoritatea, neasteptandu-l protocolar la intrarea in oras?!

Ca sa inchei totusi, in careul pe unitate, in linistea apasatoare a micului oras european, Cel mai Mare Ionel din Lume a zbierat lucrurilor pe nume si fara teama, jena sau pic de ezitare, a amenintat, a infierat proastele obiceiuri ale tinerei generatii de lucratori de penitenciare, lipsa lor de respect si indisciplina care este pe cale sa duca de rapa ceea ce cu sudoare si sacrificii au injghebat inaintasii, pentru bunastarea si propasirea unei anumite parti a intregului neam romanesc. Dupa care, usurat si invingator, maine- poimaine generalul de penitenciare Ionel cel Mare, acest demn urmas al Vrancioaiei, acest Stefan cel Mare al zilelor noastre, a trantit usa penitenciarului si a plecat cu simtul datoriei implinit.

PS. Orice asemanare cu oameni si fapte binecunoscute este absolut intamplatoare.

39 comentarii:

Anonim spunea...

Militieni ordinari!

Felicitari, Admin! Comunistii astia imputiti, dupa ce au spurcat o viata tot ce le-a trecut prin mana, ca sa ma limitez doar la portbagaje, continua sa batjocoreasca orice om care are privirea mai capruie decat ei.
Ne e dor de penitenciarele NOASTRE, de SISTEMUL NOSTRU, de Focsaniul NOSTRU, de TIMISOARA NOASTRA! Plecati, nemernicilor!

P.S. Prizonule, lupta se duce pana la capat!

stanescu spunea...

Asemanare..........

Desigur, cred ca asemanarea cu Stefan cel Mare si Sfant este numai in privinta numelui si a regiunii unde s-a nascut si de unde a poposit in scaunul caldut uneori chiar foarte cald din ANP. Cat priveste faptele dar si celelalte acte de binefacere pe care Stefan le infaptuia dupa fiecare victorie, asemanarea cu acest ,,MIG,,in vrie a zilelor noastre este de natura sa creeze mari disensiuni in materialele istorice aflate in cercetare. Sa nu uitam totusi ca ,,supt domnia sa indelungata,,la puscaria pe care o pastorea s-a inregistrat cel mai bizar caz de evadare din istoria ANP-ului,un hot inarmat cu o simpla lingura de plastic a reusit performanta sa sape un tunel care se pare avea rolul sa faca legatura intre puscaria Focsani si vestitele Beciuri domnesti ale lui Stefan cel Mare de langa Chisinau. Amplul material documentar nascut in urma acestui important eveniment stabilea desigur si cauza principala ,, tunelul fusese proiectat si construit in proportie de 86,32% in vederea evadarii,, in momentul cand a fost descoperit tunelul acest viitor general de puscarie declara pe posturile media ca acest caz a fost descoperit datorita capacitatii si vigilentei sefilor sectorului paza in contracararea unor astfel de actiuni, adevarul este ca informatia a fost descoperita datorita unei sifoneli ordinare intre ppl.Nu trebuie uitate nici eroicele fapte de vitejie ale acestui ilustru manager- general ANP in teatrele de operatiuni Jilava, Craiova, Galati etc unde datorita priceperii si iscusintei sale a reusit sa-l scape de la inec preferind fuga pe trimisul special al MJCL. Multe ar mai fi de aratat cu privire la acest personaj dar se pare ca puternicele legaturi ale acestuia cu personajele istorice nascute pe meleagurile Vrancioaiei aflate deja prin inaltele dregatorii ale tarii fac ca pe testamentul olograf care se pare ca se pregateste subtil sa fie trecut urmasul la domnie insotit de urmatorul text,,ANP a fost al meu cucerit cu greu si il las mostenire celui in devenire........

Io Ionel cel M......ic

Burebista spunea...

"Ionel, Ionelule..." imi vine in minte un refren de demult, cu gandul la petrecerile udate din plin de personajul nostru de poveste. Si imi mai vine in minte filmul care bucura copiii trecuti de varsta prescolara "Inapoi in viitor". Acel film in care personajul aterizeaza brusc in viitor, undeva la cativa ani distanta si ramane inmarmurit de ceea ce gaseste acolo.
Acum, lipsa painii, a sarii si a covorului de "culoarea sangelui eroilor neamului" e scuzabila. Criza loveste in cele mai mici ascunzisuri. Cum vorbeau angajatii acelui penitenciar: "atat ai dat, atat primesti, ca aici nu suntem pe podiumul unei prezentari de moda..."
Ma simt revoltat de asemenarea cu Stefan cel Mare si cu feciorii Vrancioaei. As fi acceptat mai usor asemanarea cu Pacala, Harry Potter, Pokemon sau porcusorul isteric. Cat despre fandoseala lui Ionut, seamana mai degraba cu cea a unei prostituate ieftine deranjata de lipsa lenjeriei de pat.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Asa e. Lupta se duce pana la capat, Prizonule, dar pentru asta e nevoie si de curaj.
Mie nu mi-e dor de Timisoara asta a nimanui, nici de Focsani, nici...

Kermit spunea...

De ce iti e dor, anonimule? Si de ce te adresezi celor care nu mai sunt?

Anonim spunea...

cred ca denumirea corecta ar trebui sa fie -FEDERATIA AGENTILOR SINDICALISTI DIN PENITENCIARE- ii dau dreptate dl. DABIJA
-oricum acum este momentul ca la reorganizare sa dispara din statele penitenciarelor functiile de comisar sef la resurse umane de ex. sau LA medic veterinar, sau sef de sectie si sa reducem cu o treapta functiile de director adjunct la sef serviciu, seful de serviciu la sef birou, ofiterul de achizitii care se bate pe scaun cu seful logisticii, achizitorul care aduce cate o galetusa de vopsea gestionarilor ce-l asteapta nerabdatori sa mai puna ceva pe rafturile goale sau la interventie psiho unde avem sef serviciu educatie ,sef serviciu reinsertie si director adjunct pe interventie , ma refer la penitenciarele gen BRAILA, FOCSANI, MIRCUREA-CIUC, ETC.--
- devine foarte clara pozitionarea agentilor de catre A.N.P. pe grila de salarizare- SCLAVI-
LA REWWW
M.R

Anonim spunea...

Va salut,
Domnilor colegi sindicalisti ,la orele 17 ,Radu Tudor demasca nesimtirea si opulenta de care da dovada unii din membrii Guvernului care ne cer sa strangem cureaua pentru ca este criza Ministrul Justitiei , Catalin Predoiu impreuna cu 10 prieteni au primit 1,2 milioane de euro dintr-un total de 2 milioane de euro alocati MJLC penttru consultari in vederea elaborarii codurilor. Ministrul Justitiei a grabit asumarea raspunderii pe coduri , nu pentru a puncta la capitolul imagine pe justitie ci pentru a putea incasa banii alocati ; astfel ca dupa asumare Ministrul Justitiei a incasat in contul personal 150 mii de euro pentru participarea la consultari si elaborare a codurilor ca si cand ar fi facut acest lucru in timpul liber. Mai multi parlamentari au decis ad-hoc sa ceara lamurii Prim-ministrului si daca se confirma declaratiile in direct pe care le-a facut si asumat Radu Tudor , vor cere demiterea de urgenta a accestuia.
Asadar , se pare ca decat noi sindicatele am inteles sa fim cuminti sa sa acceptam ca nu sunt bani , in conditiile expuse mai sus, in timp ce drepturile salariale ne sunt suspendate , incalcate , in timp ce in penitenciare nu avem hartie , rechizite , fonduri sa achitam furnizorii , etc. Traim si acceptam o tara a rusinii si a fatarniciei fara sa ne asumam raspunderea de a spune lucrurilor pe nume , inghitim aproape tot ce ni se serveste fara sa mai avem curajul de rumega si de a simti gustul , chiar si amar al vietii.
Cu stima,
Ionut MOGILDEA

Ofiter indezirabil spunea...

Vorbiti de lupta si va tot balacariti intre voi ca purceii. Prizonul a avut ceva de spus, a spus si a plecat. Are si el dreptul la viata in afara blogului. Voi ati ramas sa va jucati de-a cavalerii de carton. Si daca nu va este dor de nimic, nu trebuie sa ne plictisiti cu asta. Celor care au inteles le este dor.

Anonim spunea...

Am citit si m-am amuzat de stilul fantastic al lui admin , scrie extraordinar! Insa m-a apucat groaza cind m-am gindit la maria s acel mare. nerusinatule! Cu ce drept m aporcule ai facut asta? Ca nu te-au pupat undeva... Tu te gindesti ce tare ai mai motivat oamenii sa munceasca cu daruire , deh acum pe criza. Pai da directorii tineri iau functii prin concursuri grele, nearanjate, se tem sa nu s efaca de ris, tie porcule ce-ti pasa!!!!Mai nu e bine ca la Jilava? Sa te fluiere frate, dar sa-ti dea vreo doua aia treaba buna! rdelenii au fost domni, bravo lor dar eu zic ca la Rahova ori Jilava , la asa o treab a, baaai cred ca aruncau aia in tine cu scaunele, cu hainele de pe ei. Porcule!

Anonim spunea...

vor veni alegerile in toamna asta si vor dispare multe pile si pilisoare din acest minister al justitiei , de fapt al liberalilor. Sa-l vezi atunci pe ionel cel mic ca da telefoane si se da pila altei coloraturi politice.
un ordinar

Anonim spunea...

Aloooo!!! De Firinel ce ziceti? L-ati uitat? Nici "un Firinel de CV?"... V-a dat deja admin un subiect?!!! Orice om s-ar mandri sa fie comparat cu Stefan cel Mare. Ce te faci cand esti comparat cu cei de la marginea societatii?

Anonim spunea...

Excelent articolul! Desi practic desfiinteaza personajul, tare ma tem ca exprimarea este prea putin dura cu acesta si nu o sa-l aduca la realitate, nici macar nu o sa se simta jignit. Frazele astea prea lungi ii vor suprasolicita nivelul intelectual... asa ca exista riscul sa piarda mesajul, pe care din pacate nu-l va intelege niciodata cu adevarat.

Anonim spunea...

Ai dreptate, Kermit, mortii cu mortii si viii cu viii.

Anonim spunea...

Articolul mi se pare tendentios si lipsit de realism, nascut dintr-o minte odihnita, iar comentariile sunt rautacioase si lipsite de argumente, ca si articolul dealtfel.

Anonim spunea...

@ 25.09.2009 20:21:00

Ai spus bine. Ţi se pare...

În cazul tău (fericit, de altfel) nu poate fi vorba de o minte odihnită, pentru că nu ai ce odihni...

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Ce glume de gradinita!

Anonim spunea...

Eheee/A fost revista de front la Jilava.Ce credeti:a venit D-na Cornelia si a spus urmatorul lucru:ATENTIE-tot personalul care face parte din sectorul operativ nu are dreptul la bani de echipament.Deci nu avem dreptul la bani decat la echipament.Deci ce mai aveti de spus D-le Admin?Doar personalul de la administrativ are dreptul la bani.Deci sa ne mutam si noi cei de la operativ la sectorul Administrativ.

Fozzie spunea...

Articolul nu are argumente, are doar pareri subiective. Poti sa combati asta?

Anonim spunea...

Articlul nu este tendentios .Asta este realitatea.
Asa se intampla peste tot cand un mare conducator de la ANP vine in teritoriu.
Saptamana aceasta mare agitatie la toate penitenciarele din Craiova deoarece au venit in vizita jurnalisti din mai multe trusturi de presa ,impreuna cu marele conducator al ANP-ului BALA care a sosit dupa amiaza doar la chef binenteles .
Sa fi vazut oltenii cum se agitau sa faca rost de bani pentru mesele intinse care au avut loc la un restaurant si cum se milogeau la firme dupa sponsorizari.
Credeti ca cei care sponsorizeaza chiar dau gratis acele sume de bai ???Eu nu cred.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Daca oamenii sint asa de pupincuristi, n-ai ce le face. Parca pe vremea lui Spaiuc, lui Dumitrascu sau a lui Binisor nu stateau toti cu covorul rosu la poarta. Slugile sint tot slugi, indiferent de jumulitori.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

...sau sa-mi confirmi ca e o greseala. Nu te agita sa-mi scrii asta.

Anonim spunea...

Admin, tu esti, draga?

Anonim spunea...

Dorim mult succes domnului DIRECTOR GENERAL Ionel Cel Mare in marea incercare de numire in functia de director adj.paza la PMT TICHILESTI a mandrului nepot ISTVAN THEODOR DAN, ofiter cu o "aleasa" tinuta profesionala care-si desfasoara activitatea cu multa constiinciozitate la P.Galati. Pe cand numirea si nepoatei de la P.Braila?

Anonim spunea...

sa inteleg ca numai cei nepromovati in diferite functii pot scoate anp-ul din situatia actuala?

Anonim spunea...

FF. IMPORTANT,
Sa nu va asteptati ca atunci cind scrieti ceva "deranjant" ptr, DUMITRASCU,EDY.....,sa si apara.

Anonim spunea...

FRATILOR,
Cind era "parasutat" un sef la ANP,faceati scandal.
Acum cind sunt numiti oameni din sistem,nu va place.
Ce vreti ?
Pe oricina ar numi,nu va place.
Schimbarea sefului,bucuria nebunului,ce ziceti?
Nu am spus eu asta, eu doar repet.
Cine vrea, intelege,cine nu,se uita in gura lui Dumitrascu.

Anonim spunea...

,,Asemanarea intimplatoare" seamana izbitor cu cele intimplate la instalarea directorului de la P.Bistrita....

Anonim spunea...

Bistrita asta devine omniprezenta in sistem. Mai ceva decat Timisoara. Prietenii stiu de ce! Bravo lor. Baieti descurcareti! CE mai!

Anonim spunea...

Nepoata lui Ionel cel Mare nu a fost in stare sa treaca testul de calculator ptr.informatii clasificate, iar sotul Istvan Dan a intrat ca ofiter datorita spijinului unchiului.
Acum vreti sa fie directori?

Anonim spunea...

Si la Scoala Tg Ocna se pregateste covor rosu . Se da cu var,apare parchet nou peste tot, se fac parcuri, tribune, se face smotru, se planteaza flori , exercitii de peisagistica, agentii copilasi fac armata in joaca, sa defileze ceva, toate pentru marea vizita a tovarasilor de la Centru de la Organizatia de Baza, cand trebuie sa se iasa bine! Cine? Ei maretii conducatori locali vizionari ! E criza ? Sunteti in criza? Mari oameni, batalii memorabile! Afara vopsit gardul inauntru leopardul!

Anonim spunea...

Cum se traduce situatia de mai sus?

Te doare mintea, de cei ce induc astea, cei de la centru , de la Bucuresti.
Pe zi ce trece Romania aluneca pe panta, in jos…spre strafunduri, ne coboram ‘cu pace’ la Iad fiindca avem inaintemergatori ai lui Antihrist in posturi cheie de 20 de ani incoace, progeniturile lor nelasandu-se mai prejos…toate astea sub ochiul pasiv, indiferent al marii majoritati, e jale mare in toate domeniile: invatamant, sanatate, Biserica, politie, justitie…cica statul ‘de drept’este functional!
Iar deasupra tuturor, romanii bolesc de ilfovita asa cum bine spune Petre Tutea:

“Îmi amintesc că regretatul Petre Ţuţea spunea că în Bucureşti şi prin împrejurimi lumea suferă de “ilfovită”. “Cum adică, d-le Ţuţea?”. “Păi… ilfovita e o boală valahă şi se defineşte prin trei simptome: cretinism, criminalitate şi voie-bună!“… Turpitudinea bine dispusă, împănată cu o notă de fudulie, e un lucru lesne de reperat; în ce priveşte criminalitatea, ea nu este neapărat una fizică, ci poate fi foarte bine de speţa “asasinatului moral”…

Bobby Fischer spunea...

@ 26.09.2009 23:38

Drăgălaşule,

Dacă tot îl citeşti şi îl citezi pe Ţuţea, cred ar fi trebuit să ştii că pe pantă nu se poate aluneca decât în... jos (spre străfunduri sau nu). Sau ai fi şi tu vreun "Luceafăr" al sistemului penitenciar?

Să nu cumva să invoci propria-ţi turpitudine, că ne doare mintea!

P.S. - Sper că ştii cum se traduce "situaţia" de mai sus.

Anonim spunea...

la bistrita a fost treaba cu descalecatul,fara sa-l astepte cu flori si trimbite.poate trebuia sa facem si citeva plecaciuni prea maritului.....