Cum traim?

In ultima perioada, tot sistemul penitenciar pare sa fie preocupat numai de legea unica de salarizare, reactionand la cuvantul bani ca si cainele lui Pavlov. Lumea frisoneaza daca se pronunta cuvantul sporuri iar teama de a nu pierde, din principiu, fie si o centima la salariu, este atat de mare incat orice alta preocupare devine desueta.

De altfel toti romanii par sa fi fost atinsi de virusul asta, ca urmare, profesorii se incaiera cu medicii, politistii cu soldatii si pe deasupra tuturor, magistratii, regalul zazaniei, se bat singuri de vreme ce nu au concurenta. Orice angajat, fie el bugetar sau nu, isi doreste un venit decent care sa-i permita sa traiasca civilizat dar in afara de satisfactiile materiale exista intr-o viata de om atatea lucruri esentiale pentru care lumea nu obisnuieste sa se bata pe viata si pe moarte.

Va puteti imagina o greva impotriva prostiei, impotriva ipocriziei si a desertaciunii care ne guverneaza existenta?! Va puteti imagina mii de oameni clamand dreptul la cultura, la bun simt, indemnand la generozitate si responsabilitate?

Toata vanzoleala asta isterica legata de salariul unic, tot acest consum uluitor este disproportionant prin comparatie cu nevoile esentiale ale oricarei fiinte superioare, este si inutila de vreme ce o asemenea lege va suferi cu siguranta, pe parcurs, tot felul de alte modificari de care nimeni nu-si va mai aminti peste un an, peste doi ani.

Cum traim? Ce lasam in urma noastra? Ce simtim daca comentariul unui anonim, care isi exprima regretul pentru moartea unui tanar coleg din Penitenciarul Craiova, este inconjurat de postari despre sporuri, avansari si priceperea ori nepriceperea sindicatelor in a obtine avantaje pentru noi, lucratorii de penitenciare?!