Speranța - valoare economică, valoare politică

Românii - zicea editorialistul - speră că omul cu pricina, recte înjuratul, va renaște mai bun. Lucru pe care-l doresc Guvernului României, clasei politice românești și tuturor celor care mă obligă să sper că va fi mai bine...

Ieri, discutie cu un prieten aflat la studii prin țări străine pe clasicul mess. Printre ferestre am prins un "e singurul lucru care mai are valoare economică". Vorbeam despre salariile din sistemul bugetar și despre pogii care se joacă de-a mama Omida și de-a unchiu' Băse cu bugetul țării.

***

Azi Guvernul analizează proiectul legii privind salarizarea unitară, în mare măsură cea pe care am postat-o acum ceva zile. Tot azi sindicatele din penitenciare sunt la Ministerul Muncii pentru corecții de ultimă oră. Dacă proiectul nu trece mai e o șansă, dacă trece și este asumat ca atare lucrurile se complică.

Șanse sunt ca Guvernul să-și asume răspunderea și să și primească voturile. Există și posibilitatea ca lucrurile să meargă altfel. Totuși cred că cearta nu e pe bune și că mașina de vot va funcționa. Dacă e adoptată în această formă urmează bătălia pe VR(S) (valoarea aia de referință care nu mai e sectorială mă gândesc) si pe normele de aplicare a legii.

***

Cum nu mă dumiream care-i treaba cu singurul lucru care mai are valoare economică în România am transmis semnul de întrebare și am primit un răspuns neașteptat. Nu mai știu dacă redau excact, nu memoria e punctul meu forte. SPERANȚA, e singurul lucru care mai are valoare economică în România, zicea amicul student.

Puțin patetic, puțin poetic băiatu' ăsta plecat cu bursă la studii zice că speranța are valoare economică în România. Întâmplător și Guvernul crede că speranța are o valoare care poate fi exploatată: politică în cazul de față.

Oamenii speră - își zic guvernanții - deci ascultă orice, dorindu-și aprig ca minciunile produse de capetele vorbitoare să se împlinească. E un joc pe care-l jucăm de ani buni. Nu că ne-ar face plăcere, dar altul nu avem. Noi ne facem că ne reprezintă, ei se fac că ne guvernează.

Valoarea economică a speranței n-o prea înțeleg politicienii noștri. D'aia mai zilele trecute, în criză de subiecte pentru hrănit presa, cele două partide aliate întru guvernare au produs vreo 70 de măsuri/idei anti-criză pe care au început a și le critica reciproc.

Crizele economice sunt ciclice, oricine a citit o carte de economie știe asta. Poate Pogea să fi scăpat detaliul. Crizele economice vin și pleacă și deseori înseamnă reformarea sistemului economic mondial. Ideea e că lumea merge mai departe.

Nu criza ne face rău, sau - cel puțin - nu pe atât pe cât ne sperie cei care știu că oamenii speriați răspund mai ușor la comenzi. Guvernanții incompetenți și fuduli ne fac rău. Și nimeni pe lumea asta n-o să-i convingă să se ducă... să ne lase.

***

Un editorialist explica prin 2004 o înjurătură clasică a românilor: aia cu trimiterea la origini. Destul de vulgară pentru a o reda ca atare, am găsit destule momente în care am spus-o... cu infinit optimism.

Românii - zicea editorialistul - speră că omul cu pricina, recte înjuratul, va renaște mai bun. Lucru pe care-l doresc Guvernului României, clasei politice românești și tuturor celor care mă obligă să sper că va fi mai bine... cândva.

Da. Și mai era și povestea cu Pandora...

Update 19 August 2009 07.30

Studentu' completează pe la 11.10 GMT

...era bine dacă băgai ceva de genul romanul speră la nesfarsit, are o memorie mult prea selectiva, emotionala si dureros de scurta...

... plus că sunt câteva explicații în legatura cu toleranta exagerata a romanilor(in ceea ce priveste conducatorii): "fură, tu dacă ai fi fost in locul lui/ei, nu ai fi făcut la fel?!".... și tot felul de nuanțe pe tema asta

.... s-a impamantenit in subconstientul colectiv că e normal sau nu e grav să furi..."fură de la stat"... deși statul sunt ei (platitorii de taxe)

Am făcut, deci, precizările de rigoare. :)