Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 16 august 2009

Salarizarea unitară. Aterizare forțată?

Pe la sfârșitul lui mai 2009 ANP trimitea în unități o depeșă. Ca o găinușă emoționată după actul călcării, conducerea anepeului își cotcodăcea victoria fulminantă și necruțătoare la negocierile (!?) privind salarizarea unitară în pofida, atenție cei care ați pierdut răzbelul, tuturor vicisitudinilor.

Și pentru că cineva le-a atras atenția, recte singurul participant in comisia de lucru pe salarizare, cum că se aruncă în văzduhisme și că Guvernul bocilor și pogilor - ca și dumnealor dealtfel - are patima reformei din vârful pixului, s-au supărat dom'le.

Și s-au supărat atât de tare că au cotcodăcit de 3 ori până să dumirească pe toată lumea cine e cocoșul, care e oul și de ce se laudă preafericita conducere. Exact de 3 mailuri au avut nevoie găinușele ca să-și expună victorios cloaca (Wikipedia pentru detalii).
***
Au demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, că habar n-au pe ce lume trăiesc. Un singur exemplu: agentii ar fi avut în urma 'măreței reușite' a ANP coeficienți de salarizare între 4.10 și 5.80. Ce coeficienți au acum? Între 1.50 și 2.25. Așa i-a ieșit Guvernului în bobi, așa a născut ultima variantă de lege. Sigur, nu e totul pierdut, dar e în mod evident un moment dificil. Cotcodăceii n-au mai trimis adresă în unități.

Există o necunoscută majoră. Dacă prin iunie era cunoscut nivelul de referință ca fiind salariul minim brut, în prezent nimeni nu știe la ce se raportează acești coeficient. Conform recomndărilor FMI nu ar trebui să fie salariul minim brut ci ar trebui să fie altceva. Guvernul încă mai caută altceva-ul.

E evident că nu puteau controla Guvernul, drept urmare nu știu dacă mai marii ANP-ului au altă vină decât trufia. E de ajuns și e prea mult. Îmi amintesc doar că, în vreme ce sindicatele se manifestau rezervat față de intențiile și acțiunile guvernului, ANP își lăuda victorii și arăta cu degetul pe cei care îndemnau la prudență.

Ce e de făcut? Asta e întrebarea. Dar n-o să stăm cu mâinile în sân. Cu un director general care spune la televizor că salariile sunt de până la 9000 RON ofițerii și 4500 RON agenții și cu o medie umflată din pix la DEA din ANP, cine poate argumenta pentru un salariu decent?



Link util:

43 comentarii:

THE ECONOMIST spunea...

SALARIZAREA UNICA PENTRU TOTI BUGETARII TREBUIA APLICATA DE MULT TIMP...NE CONVINE ORI NU ASTA E SITUATIA...IN MOMENTUL DE FATA IN SITUATIA DE CRIZA VOM PIERDE LA SALARII (MA REFER CU TOT CU SPORURI)IN JUR DE 20%...STATELE UNIUNII EUROPENE FOLOSESC ACEASTA METODA DE SALARIZARE DE 20 DE ANI. IN ITALIA UN POLITIST CASTIGA CAT O ASISTENTA MEDICALA...ORICUM NE ASTEAPTA VREMURI GRELE SI TREBUIE SA INTELEGEM CA NU SUNT BANI...O DUMINICA PLACUTA!

Anonim spunea...

Pt. The Economist

Da bani de chirii pentru cei care detin vile in Bucuresti sunt? Sau pt. stergerea datoriilor pt. marii escroci din top 300 sunt? Sau bani de spaga in toate domeniile mai sunt? Doar pt. fraierii din clasa de mijloc (care nu are sansa de a exista in Romania si in tarile latino-americane) nu sunt. Dar, probabil aveti dreptate.

AQUA DI ROMA spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
AQUA DI ROMA spunea...

AQUA DI ROMA va scapa de stresul penitenciar prin croaziere pe mediterana pornind de la 500 euro...baci dolci!

THEO spunea...

Poate o solutie ar fi sa incercam sa diminuam interdictiile,din moment ce ni se interzica a avea al 2-lea serviciu in alta parte decat"in invatamant,cercetare sau activitati literar artistice"ori ridica guvernanti aceste INCOMPATIBILITATI ori ne dau salarii ca sa nu fim coruptibili?!

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

pt "The Economist " : in Italia o asistenta medicala ( implicit si un politist - dupa cum afirmati ) are un salariu de 1800 - 2000 euro...in conditiile astea nu cred ca comparatia este cea mai fericita ! De fapt, singurul punct comun este dat de cifra, difera doar moneda !

THE ECONOMIST spunea...

THE ECONOMIST .AM UITAT SA FAC PRECIZAREA CA PIB-UL ROMANIEI ESTE DE 3,5 ORI, MAI MIC DECAT AL ITALIEI,DE 4 ORI CA AL GERMANIEI SI FRANTEI ,DE 5 ORI CA AL IRLANDEI,LUXEMBURGULUI... asa ca IMPARTE SALARIILE LOR MEDII LA ACESTE SUME SI VEZI CE SALARIU MERITI CONFORM PUTERII ECONOMICE A ROMANIEI...

Anonim spunea...

Poti calcula procentele respective si raportat la coruptie, valoarea diplomelor unversitare, etc? De dragul rigorii stiintifice, te rog.

Anonim spunea...

THE ECONOMIST...de dragul rigorii stiintifice te poti duce unde a intarcat dracu iapa ! Apropos: sa-i iei dupa tine si pe toti ordinarii astia incompententi care dau prosteala de 20 de ani celor ce vor sa traiasca intr-un mediu curat.
Tara asta este prea canceroasa sa-si mai poata reveni vreodata.

THE ECONOMIST spunea...

THE ECONOMIST... cei din ANP,sindicate etc, care participa la negocieri privind salarizarea unica din Sistenul de Siguranta si Aparare al tarii trebuie sa dea dovada de multa diplomatie(politete,tact,rabdare si o buna judecata insotita de un interes precis si curtoazie)....NICOLAE TITULESCU cunoscut diplomat roman considera ca " DIPLOMATIA SINTETIZEAZA MAI MULTE STIINTE" pe care "ARTA DIPLOMATILOR LE PUNE IN OPERA IN COMPLEXELE TRATATIVE IN CARE SUNT ANGAJATI"...deci trebuie sa avem rabdare...O seara buna!

Anonim spunea...

Pripunerea facuta de sindicate vis-a-vis de legea unica a salarizarii a fost realista;a venit insa cei din conducerea ANP cu propuneri peste limita bunului simt.
Concluzia:
O vedeti dvs.!
Nu cresteri salariale,ci diminuari!

Anonim spunea...

Cei din ANP care au participat la negocieri nu au avut decât grija coeficienților propriilor funcții și să nu îl deranjeze pe Cel-Mare din visurile lui de general/chestor.

gherla spunea...

Gata!Vremea cersetorilor a trecut, muncesti si ai rezultate ramai, nu, la revedere. Cum spui ca muncesti cand vrei doua locuri de munca? Plecati afirmativ-a pe piata libera, aici nu aveti loc. Auzi "copii mei nu inteleg ca nu ii pot duce la mare"
A cui este vina ca tu esti fraier?
Copii tai lucreaza in ANP si au dreptul sa mearga la mare? Institutia asta nu are nevoie de toti neavenitii.

Anonim spunea...

CORECT,DACA IN FATA PRESEI AU VEHICULAT CA ACUALELE SALARII SUNT ASA DE MARI,NICI EI NU LE AU,TREBUIA SA FACA PROPUNERI MULT MAI MARI,CA PRIN TAIERE,SA SE RAMANA LA SALARIILE DECLARATE!
Minte de Pinochia!
Sa ne taiasca mai marii!

Anonim spunea...

"Din prea mult sau prea putin as mai bea un pic de vin si o ceasca de cafea,ori mai buna ori mai rea,si apoi ce-o mai fi ,vom mai vedea!"
Sa traim si din muzica folk!
Romanul face haz de necaz!

Anonim spunea...

Din pacate ne intoarcem la epoca Ceausescu!
Totusi. acum e mai rau!

Anonim spunea...

Iubi,hai la mare sa fugim,sa ne facem ca vaslim!
Iubi,iubi,iubi!
Sa ne traiasca Chilian!

Anonim spunea...

puneti mana si munciti nu mai latrati ca prostii pentru ca nu va da nimeni degeaba, trantorilor.
stefancelmare.

ploiesteanul trist spunea...

am in bloc o croitoreasa ce castiga 18 mil pe luna cu bonuri de masa asa ca nu stiu de ce toata lumea se leaga de salariile noastre modeste care au ramas vizibil in urma fata de alte domenii si fata de munca jegoasa pe care o facem zi de zi as pleca si maine dar nu am curaj apropo un hot imi spunea ca el platea 20 mil numai factura la mobil si radea de mine vazand cum stau in ploaie 12 ore vai de noi micsorati salariile!

ploiesteanul trist spunea...

daca e adevarat ce spune economistul ca vom pierde in jur de 20 la suta din salariu o sa iesim in strada am in bloc o croitoreasa care ia 18 milioane pe luna cu bonuri de masa si noi tot avem impresia ca avem salarii mari sau altii au impresia asta avem salarii sub munca jegoasa pe care o facem mi-e scarba de puscarie si as pleca si maine daca as fi mai hotarat dar nu sunt vai de noi

Anonim spunea...

Fratilor nu este de stat aici,ma gandesc sa ma apuc de scoala de asistente si sa plec in Italia,Franta,Belgia se cer asistenti in numar mare(salariu) 1800 euro,daca vi de acasa din timpul liber 100 euro si nu din auzite.Sotia a plecat de 1 an si pot sa spun ca acolo munca se plateste,programul 8 ore pe zi.Chiar azi un alt coleg de pe schimb a ales sa numai vina la servici,de la inceputul anul 5 colegi de pe schimbul meu au plecat .Sa cautam alte alternative asta nu este munca din care sa te pensionezi la termen,din toti colegii care s-au pensionat( la termen) nu multi au mancat 3-4 ani de pensie.Vad ca si colegii cei noi vemiti de un an spun ca nu o sa faca multi pureci pe aici.Care sunteti mai tineri nu asteptati mila de la comunistoizii din posturi de conducere sa se gandeasca la voi,ei se gandesc numai la burta lor,vedeti investitiile in conditiile de munca.Lucrez in foisoare imputite 12 ore,nu avem rezerva de luni de zile,dupa 12 ani de ture am ajuns sa am probleme cu inima,jumatate din colegi sufera de tensiune arteriala.De la inceputul anului avem un coleg care a inebunit,unul cu hepatita C,2 sau pensionat cu probleme psihice,1 coleg a murit ,1 operat pe cord deschis.Sunteti multumiti domnilor cu 50 la suta,voi stati in aere conditionate si noi ne prajim la 50 de grade si urinam sub foisoare.Mai vedeam o jigodie pe aici care propunea desfintarea foisoarelor,de ce nu vi sa lucrezi tu in foisor daca este asa bine si nu faci nimic,iti dau locul meu si tu mi-l dai pe al tau.Si tu Pruteanule ia la puricat testul sa vezi daca gasesti vre-o greseala de ortografie,punctuatie sau exprimare,ti-am lasat cateva sa fi fericit ca doar asta este rolul tau pe blog.

Anonim spunea...

daca vor ramane ultimii coeficienti,este posibil introducerea tuturor sporurilor in salariu incluziv norma de hrana,plus acel orbecait si unic spor de incompatibilitate de pana la 30%?oare este posibil?ar fi ceva mai mult?este o intrebare!nu fiti suparati pe mine!:)

Anonim spunea...

Da Gogule, dar croitoreasa aia poate chiar munceste!

ionel cel mic spunea...

Atentie ofiteri din puscarii
Iar am pus-o, iar am pus-o!


Sau cam adeverit spusele unora de pe blog,avem in sistemul penitenciar o armata de ofiteri si ofitarusi care obosesc aproape obligatoriu un calculator,un caiet si un scaun mai toata ziua iar de la 01,01,2010 ii tinem si cu bani mai multi respectiv coeficienti de salarizare intre 4,20 si6,70, asta in timp ce agentul ars de soare ,injurat ,haituit se va multumi doar cu 2,10 pana la 2,50, unde este dreptatea cea mult visata oare.
Se discuta pe la colturi ca sunt statele de functii supradimensionate,pentru a se ajunge rapid la o solutie favorabila de ce nu impuneti varianta inversarii coeficientilor de salarizare, adica cel care munceste (agentul palmas)4,20 si 6,70 iar ofiterul scolit 2,10 si 2,50, abia atunci va ramane sistemul penitenciar cu ceea ce ii trebuie.

Ah sindicatelor cu negocierea voastra cu tot, ce rau imi pare dupa cotizatia data aiurea, si doar ati promis ca ii terminati pe ofiteri,se vede! li se falfaie de voi, obtin mereu ce vor.

Anonim spunea...

D-le ionel cel mic,chiar sunteti cel mai "mic" lucrator de penitenciar!

Anonim spunea...

Daca as fi liderul de sindicat din unitatea unde este angajat ionel cel mic i-as restitui cotizatia daca principalul motiv pentru care a intrat in sindicat a fost: terminarea ofiterilor!

Anonim spunea...

pe care e de la paza il recunosti imediat ce citesti ... daca ma intelegeti. Nu trebuie sa te superi pe ei, ei oricum nu o sa inteleaga de ce ...

Anonim spunea...

Sa nu bagam toti ofiterii in aceeasi oala.Sunt de la galati,aveti dreptate dar trebuie sa tinem cont totusi de niste criterii.ACEASTA POSTARE APARTINE SIPAREZILOR CARE VOR CEARTA INTRE CADRE. De astazi va monitorizez in mod profesionist iar de VIRCOLAC,MA VOI OCUPA DE PARTEA DE SUS ADICA DE SERTAR. DE LA DECEBAL, TRAIAN SI CHIAR BUREBISTA

Anonim spunea...

SIPA de galati va vreau mai bataiosi,ce dracu. Daca platiti bine va dau una CHIAR IN SERTAR,o zona tot mai cautata de contemporani.BUREBISTA CLONAT

Anonim spunea...

PE ETEGHISTUL Alexe l-am vazut astazi la sp.militar cu bermuzi rosii,laptop in salon si plin de energie.Mi se pare normal ,sunt in oras multe magazine de vise.il sfatuiesc sa consume moderat la unitate consuma in exces.UN COLEG CARE A REFUZAT CONSUMUL,

Anonim spunea...

Sa nu bagam toti ofiterii in aceeasi oala.Sunt de la galati,aveti dreptate dar trebuie sa tinem cont totusi de niste criterii.ACEASTA POSTARE APARTINE SIPAREZILOR CARE VOR CEARTA INTRE CADRE. De astazi va monitorizez in mod profesionist iar de VIRCOLAC,MA VOI OCUPA DE PARTEA DE SUS ADICA DE SERTAR. DE LA DECEBAL, TRAIAN SI CHIAR BUREBISTA

Anonim spunea...

Buna seara!!! Ce economist v-a spus ca se pierde 20% din salariu? Cred ca este unul din sistem sau mai sigur un sef...Stati fratilor linistiti , nu mai instigati oamenii - NU SE VOR PIERDE NICI UN LEU - Pe data de 10 ianuarie 2010 veti lua la fel ca si in 10 decembrie 2009.In ceea ce priveste coef mai mici - nu va imbatati cu apa rece - d.p.d.v financiar luam aceeasi rest de plata si agenti si ofiteri.
Ex. daca un agent are coef 2,90x1,90 = 551 - baza de la 1 ianuarie va avea coef 1,90 x 600 = 1140!!!! Vedeti diferenta.... etcccc.La sf calculelor veti lua acelasi salariu.Stati linistit!Nu gastigam nimic dar nici nu pirdem!
Un economist modest din sistem.
,

Anonim spunea...

ATENTIE,ATENTIE Domnilor LIDERI de SINDICAT din ANP va rog sa aveti in vedere urmatorul fapt ca la disutiile pe care le aveti pe legea salarizarii sa ramanem pe grila de salarizare cu cei de la MAPN ,caci cei de la guvern vor sa micsoreze aceste grile in sistemul nostru.

Anonim spunea...

De ce grila MApN ? Nu va place demilitarizarea ?

neadormitul spunea...

Ionel cel mic, dar chiar esti mic, ma baiatule.De ce nu ai invatat la scoala? Pentru ce sa iei salariu mare? Ca te crezi destept si smecher? Daca erai, baiat mare cresteai....

Anonim spunea...

ptr 17 aug 19:22 perfect dar in 10 februarie?mersi!

Anonim spunea...

de ce spune cel de mai sus sa stam linistiti...???se vede destul e clar diferenta la coeficienti...tot agentii sint cei care iau mai putin si muncesc mai mult,se vede destul de clar ca ofiterii au de trei ori mai mare coeficientul si tot nu le ajunge,oare cind v-a fi bine si pentru noi si nu se v-a mai face discriminarea asta dintre cadre??

ROTTWEILERUL TURBAT spunea...

Ofiterii vor lua salariile in lei moldovenesti....raportul e de 1 leu rom pentru 4 moldovenesti...........ca asa muncesc si ei 4 ofiteri muncesc cat un agent....

Bobby Fischer spunea...

Pentru 19.08.2009 19:29:00,

Nu ştiu dacă halucinaţia ţi se va adeveri vreodată în viaţa asta, dar sper măcar că: "v-a fi bine" se va modifica în: "va fi bine"

Pentru "v-a mai face", te descurci singur.

Concret, pot să-ţi confirm, că "discriminarea" dintre categorii (corpuri) nu se va mai face tot cam atunci când, de exemplu, infirmiera va lua salariul medicului, muncitorul leafa inginerului, etc.
Acum sunt convins că ştii exact cât mai ai de aşteptat, nu?

La 3, 2, 1, hipnoza dispare. Trezirea şi la muncă! Multe "succesuri"!

neadormitul spunea...

Pentru anonimul de la 19.29 din 19.08.2009 / Atunci iti va creste coeficientul cand vei stii sa scrii corect gramatical, vezi v-a sau va. Stiu ca sunt lucruri prea mici pentru unii, dar corect mi se pare ca si un agent sa stie sa scrie. Diferentele apar prin munca pe care o efectuam. Nu cred ca e prea freu sa supraveghezi. Vino atunci sa faci dari de seama. Mi se pare mie sau foarte multi agenti nu au luat examenul de trecere la ofiteri? Se intreaba cineva de ce. Sau ne complacem in autosuficienta?

Anonim spunea...

Ia uite! Pruteanu a facut pui.

Pruteanu spunea...

Neadormitule, poate, dupa ce te vei odihni putin, vei vedea ca trebuia sa scrii: "vei sti", nu "vei stii". Am incredere in tine. Cand ii corectezi pe ceilalti, trebuie sa fii foarte atent la tine insuti! Hmmm..., ia sa-mi mai citesc o data postarea. Pare O.K. Nu?