Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 10 august 2009

Lecţia Chertiţie

Am urmărit evoluţia domnului Ioan Chertiţie şi trebuie să vă spun că sunt impresionat de acţiunile dumnealui. Ori de câte ori cineva face gesturi remarcabile sau banale, apare întrebarea: „de ce?”

Căinţă creştină, dorinţa „omului nou” de a-l da în vileag pe cel „vechi”, după cum el însuşi spunea, sau exhibiţionismul unui miliţian, împletit cu mândrie şi cu dorinţa de afirmare? S-a autodefinit ca fiind torţionar, deşi a lucrat în anii în care, aparent, erau mai puţini torţionari. Chiar domnia sa a spus că a exagerat puţin când şi-a spus torţionar.

Când ne gândim la torţionari, ne imaginăm nişte brute din puşcăriile anilor 50’-60’, cu bastoane, care terorizau şi ucideau intelectuali, creştini, ţărani ş.a., oameni care nu se supuneau regimului comunist-ateu. Domnul Chertiţie a deschis o nouă perspectivă asupra fenomenului.

Ne-a povestit despre îndoctrinarea miliţienilor, atât la cursurile de pregătire (de trei luni), cât şi la locurile de muncă, despre dependenţa şi plăcerea de a lovi, despre ura inoculată ş.a. Ceea ce mi-a rămas, însă, adânc inscripţionată în creier a fost ideea continuităţii anumitor practici şi după revoluţie.

În 1994, când m-am angajat eu, am simţit înapoierea acestui sistem, practici inumane de înfricoşare şi de agresare fizică a celor întemniţaţi, tehnici securisto-comuniste de manipulare şi şantaj, atât la adresa deţinuţilor cât şi, mai ales, la adresa angajaţilor, hărţuiri sexuale la adresa colegelor mai tinere etc.

În discuţiile pe care le aveam cu colegii mai în vârstă auzeam cu stupoare cum povesteau cu satisfaţie despre metoda “culoarului” prin care trebuia să treacă deţinutul. Unul dintre ei chiar îmi povestea cum un deţinut a reuşit să treacă repede prin culoar şi să încaseze ceva mai puţine lovituri, dar la capăt l-a aşteptat el şi i-a aplicat un şut în gură proiectându-l acolo unde îi era locul: între pumnii şi bastoanele colegilor.

Aceasta era încă realitatea în anii 90’. Orice om cu idei cât de cât mai umaniste sau creştine era privit cu suspiciune, ca aliat al bandiţilor. Dacă un deţinut era agresat sexual şi încercai să faci ceva ca să nu mai fie supus agresiunilor de către colegii de detenţie, ţi se răspundea: “Ce-ţi pasă ţie? Aşa-i la puşcărie. Eu l-am pus să fure?”

Aceste replici veneau de obicei de la oameni care nu se sinchiseau să care acasă cât mai multe de la unitate, să fure, cu alte cuvinte. Mulţi dintre tinerii angajaţi în sistem erau corupţi de cei mai în vârstă şi ajungeau asemenea lor în scurt timp.

Din fericire, în ultimul timp sistemul s-a deschis, au apărut legi noi, oameni noi, mulţi dintre agenţi sunt chiar mai şcoliţi decât ofiţerii, există sindicate, oamenii au şanse să-şi apere drepturile în instanţă.

Chiar dacă apare inconvenientul abuzului de drept, chiar dacă încă suntem puţini şi supraîncărcaţi, chiar dacă încă mai e multă ipocrizie, chiar dacă se mai pot măslui concursuri şi la posturile de conducere se ajunge doar cu "sprijin", dacă încă nu se pune accent exclusiv pe competenţe, trebuie să recunoaştem că sistemul a evoluat, s-a umanizat considerabil şi penitenciarul începe să semene cu o instituţie aproape civilizată.

Demersul domnului Chertiţie capătă, astfel, semnificaţii noi. Aşa cum dumnealui îşi asumă greşelile trecute şi se disociază de ele, întreg sistemul trebuie să-şi asume şi să se lepede de obiceiurile moştenite din vremuri trecute şi încă neîngropate.

Dacă dumnealui este sincer în demersul pe care-l face sau nu, de asta răspunde singur în faţa conştiinţei dumnealui şi în faţa Lui Dumnezeu, dar de ceea ce facem noi în acest sistem, în care există oameni, colegi şi deţinuţi, care sunt influenţaţi de deciziile noastre, ale fiecăruia dintre noi, vom răspunde individual.

Nu pot să închei fără să-i mulţumesc domnului Chertiţie pentru lecţia pe care am primit-o de la un fost miliţian.

50 comentarii:

Anonim spunea...

Hai ca ai dat-o rau in bara cu articolul. Ma consider indreptatit sa te contrazic. Nu sunt o persoana violenta, nu m-am batut niciodata, nu imi place violenta, am intrat in sistem mult dupa ce ai intrat tu, dar ceea ce afirmi, nu se potriveste la realitatile romanesti. Sunt multe si as vrea sa punctez cateva.

Intoarce-te in timp si reciteste legea 23, o sa sa te surprinda coerenta ei si faptul ca respecta drepturile omului facuta atunci la nivelul anilor 60. Ca era folosita forta ca masura de intimidare nu este de mirare, desi legea nu o prevedea. Am stat si eu de vorba cu pensionari ai sistemului, acei militeni ai vremurilor apuse, nu o faceau din sadism ci din necesitate. Unul sau doi subofiteri erau repartizati la un punct de lucru cu peste o suta de detinuti de multe ori fara mijloace de comunicare si izolati in camp si multe aspecte pe care le intilnim si astazi.

Sunt curios cum rezolvati problema astazi cand un detinut urla in camera bate cu pumnii si picioarele in usa, injura pe toata lumea, nu ii lasa sa doarma pe ceilalti detinuti? Atunci singura metoda era scos din camera i se aplica cateva bastoane pe carca si se potolea. Acum nici bastoane nu mai sunt, de negocieri nici nu se pune vorba, detinutul este urs, vrea sa plece acasa. Sistemul nu are mijloace de imobilizare adecvate ci numai niste catuse ruginite pe care hotul le forteaza si la rupe aproape imediat. Dar ce te faci ca urla in continuare? Ii bagi un dop in gura?

Care sunt metodele coercitive domnule, in ziua de astazi? Nu este nici o masura serioasa aplicata la realitatile romanesti.
Avertismentul - praf in ochi. Hotul nu are constiinta.
Activitati sportive sau educative – i se rupe de activitatile penitenciarului.
Retragere pachet, vizita sau cumparaturi – este sarac nu il cauta nimeni sau este jmecher pune pe altul sa iasa la vizita pentru pachet sau il obliga sa faca cumparaturi pentru el.
Izolarea – un moment intim de relaxare unde nu este deranjat de nimeni.

Ce este cel mai rau este ca noi nu am putut gandi o lege pentru noi ci am luat ce este mai prost de afara. Inteleg ca acesta este sistemul spaniol. Acea doamna care a venit si a stat ani buni pe la noi ca expert a luat banii si nu o mai intereseaza ce tampenie a facut. Altii trebuie sa se chinuiasca sa aplice aceasta lege.

Sistemul da posibilitatea ca detinuti periculosi sa intre din start in regim semideschis inca de la prima individualizare. Acestia instituie in cadrul sectiei propriile reguli. Sunt greu de urmarit, usile camerelor fiind deschise si acestia au posibilitatea sa se comporte mai rau ca afara facand japci, intimidind alte persoane pentru a obtine bunuri si servicii. Noi suntem spectatori. Nu facem nimic desi cunoastem fenomenul nu ii prindem asupra faptului. Putin sunt cei care reclama neputand dovedi cele afirmate fapta fiind consumata demult. Ceilalti tac respectand legile lor nescrise.
Intalnim pe alei detinuti care te imping numai sa treaca ei primii sau sa nu se dea la o parte considerandu-se mari jmecheri. Intr-un cuvant nu invata nimic in noul sistem, ba mai mult pleaca din puscarie cu convingerea ca afara pot face mai mult. Nu ii mai sperie nimic.

Cati dintre dumneavoastra a vazut pe strada oameni care ameninta si spun ca nu este nicio problema ca va merge la puscarie, ca a mai fost.
Tot noi oamenii cinstiti trebuie sa ne ferim zilnic si parca frica este din ce in ce mai mare.

Anonim spunea...

Mare sila monser pe forum,unii de aici sunt atemporali sau veniti din alta galxie si aterizati in curtea puscariei.Intrebare la unii cand ne dau gradele pe umeri,pai voi nu purtati nici uniforma si cu ce te incalzeste.Altul cand ne mai da ,ce sa mai de-a cand astia dau afara si sa ajuns la fundul sacului .Cat sa mai sustina si sistemul penitenciar,cand la o unitate de 300 de detinuti avem aproape 300 cadre(4 secretare,12 contabili,60 de ofiteri,35 la reeducare,3 farmacisti,in jur de 160-170 de lucratori la birouri)iar la paza de pe schimburi si-au luat lumea in cap 10 colegi de la inceputul anului.Am ajuns ca un om sa ia doua sectii,foisoarele nu au rezerva cu lunile,cei de la grupa sunt si la infirmerie si prin porti.Vreau sa multumesc pentru buna gestionare a resurselor umane si financiare si daca se poate sa mai facem si o reciclare la Arad ca avem multi oameni.Concediile pe schimb am luat unii cate 12 zile pe anul asta,iar altii nimic.Nu stiu daca chiar am scris bine ortografic ,imi cer scuze .

Anonim spunea...

Hai ca ai dat-o rau in bara cu articolul. Ma consider indreptatit sa te contrazic. Nu sunt o persoana violenta, nu m-am batut niciodata, nu imi place violenta, am intrat in sistem mult dupa ce ai intrat tu, dar ceea ce afirmi, nu se potriveste la realitatile romanesti. Sunt multe si as vrea sa punctez cateva.

Intoarce-te in timp si reciteste legea 23, o sa sa te surprinda coerenta ei si faptul ca respecta drepturile omului facuta atunci la nivelul anilor 60. Ca era folosita forta ca masura de intimidare nu este de mirare, desi legea nu o prevedea. Am stat si eu de vorba cu pensionari ai sistemului, acei militeni ai vremurilor apuse, nu o faceau din sadism ci din necesitate. Unul sau doi subofiteri erau repartizati la un punct de lucru cu peste o suta de detinuti de multe ori fara mijloace de comunicare si izolati in camp si multe aspecte pe care le intilnim si astazi.

Sunt curios cum rezolvati problema astazi cand un detinut urla in camera bate cu pumnii si picioarele in usa, injura pe toata lumea, nu ii lasa sa doarma pe ceilalti detinuti? Atunci singura metoda era scos din camera i se aplica cateva bastoane pe carca si se potolea. Acum nici bastoane nu mai sunt, de negocieri nici nu se pune vorba, detinutul este urs, vrea sa plece acasa. Sistemul nu are mijloace de imobilizare adecvate ci numai niste catuse ruginite pe care hotul le forteaza si la rupe aproape imediat. Dar ce te faci ca urla in continuare? Ii bagi un dop in gura?

Care sunt metodele coercitive domnule, in ziua de astazi? Nu este nici o masura serioasa aplicata la realitatile romanesti.
Avertismentul - praf in ochi. Hotul nu are constiinta.
Activitati sportive sau educative – i se rupe de activitatile penitenciarului.
Retragere pachet, vizita sau cumparaturi – este sarac nu il cauta nimeni sau este jmecher pune pe altul sa iasa la vizita pentru pachet sau il obliga sa faca cumparaturi pentru el.
Izolarea – un moment intim de relaxare unde nu este deranjat de nimeni.

Ce este cel mai rau este ca noi nu am putut gandi o lege pentru noi ci am luat ce este mai prost de afara. Inteleg ca acesta este sistemul spaniol. Acea doamna care a venit si a stat ani buni pe la noi ca expert a luat banii si nu o mai intereseaza ce tampenie a facut. Altii trebuie sa se chinuiasca sa aplice aceasta lege.

Sistemul da posibilitatea ca detinuti periculosi sa intre din start in regim semideschis inca de la prima individualizare. Acestia instituie in cadrul sectiei propriile reguli. Sunt greu de urmarit, usile camerelor fiind deschise si acestia au posibilitatea sa se comporte mai rau ca afara facand japci, intimidind alte persoane pentru a obtine bunuri si servicii. Noi suntem spectatori. Nu facem nimic desi cunoastem fenomenul nu ii prindem asupra faptului. Putin sunt cei care reclama neputand dovedi cele afirmate fapta fiind consumata demult. Ceilalti tac respectand legile lor nescrise.
Intalnim pe alei detinuti care te imping numai sa treaca ei primii sau sa nu se dea la o parte considerandu-se mari jmecheri. Intr-un cuvant nu invata nimic in noul sistem, ba mai mult pleaca din puscarie cu convingerea ca afara pot face mai mult. Nu ii mai sperie nimic.

Cati dintre dumneavoastra a vazut pe strada oameni care ameninta si spun ca nu este nicio problema ca va merge la puscarie, ca a mai fost.
Tot noi oamenii cinstiti trebuie sa ne ferim zilnic si parca frica este din ce in ce mai mare.

Anonim spunea...

vor mai trece ani buni pana vom invata sa vb cu colegii , pana cand vom invata sa vb cu oamenii , cu ppl, cu oamenii pe strada ....schimbarea si gandirea pe care o avem acum va trebui sa sufere o schimbare radicala iar chestia aceasta nu se va face cu ajutorul .u.e nici cu ajutorul d bala etc...ci in timp

Anonim spunea...

buna ziua...
sunt un fost coleg al dvs, actual pensionar..
vreau sa va adresez o rugaminte...
am iesit la pensie in urma cu cateva luni si pana la ora actuala nu am primit nici un ban din cei pe care trebuia sa ii primesc (salarii compensatorii), de asemenea pensia a intarziat 3-4 luni...suntem intr-o situatie dificila..poate ar trebui sa se faca ceva si pentru noi, pentru a putea primi macar o parte din acei bani care ni se cuvin, in conditiile in care multi dintre noi am iesit la pensie pe caz de boala, dobandita in cadrul sistemului, altii pentru ca am implinit varsta necesara,etc.cred ca am merita mai multa atentie dupa atatia ani de zile pe care i-am petrecut in cadrul sistemului.nu cerem sa ni se dea toti banii o data.intelegem perioada de recensiune a economie nationale, dar la randul nostru ar trebui sa fim intelesi si ajutati in conditiile in care avem rate la banca de platit, cheltuieli personale, copii de intretinut si alte probleme care necesita bani, iar din pacate acestia lipsesc cu desavarsire..
am apelat la aceasta cale pentru ca suntem intr-o situatie grea si speram ca macar dvs sa ne ajutati...daca mai contam pentru dvs ca fosti sindicalisti si colegi..
cu mult respect!

Anonim spunea...

Un articol deosebit! Felicitari!

Anonim spunea...

Proteste sustinute si mediatizate, ale sindicatelor din politie! La noi ce se mai asteapta? Daca nu ne facem auziti acum, pana in alegerile prezidentiale si pana in adoptarea legii unice de salarizare,vom protesta inutil ulterior!
A trecut vremea negocierilor sterile, trebuie trecut la greva, urmand firul legal al protestelor!
Din momentul in care a fost comunicat faptul ca echipa de conducere a ANP, este un subiect tabu, nu trebuia intrat la negociere! Trebuia urmat cursul protestelor! De ce se tem sindicatele? Situatia financiara a penitenciarelor este in pragul colapsului! Sefa DEA din ANP cere imposibilul celor din teritoriu, cum sa platesti cu 10 RON o datorie de 100 RON???

Anonim spunea...

Ai dreptate 09.04. Si asta e doar o parte din ceea ce se intampla. Mai sunt multe "minunatii" pe care le comit ppl-ii, fara sa-i putem controla. Sa-i multumim lui ...&(&^^%%&^%)&% pentru minunata lege 275.

si totusi spunea...

Pentru 9.04:

Stimate coleg mai nou in sistem! Stiu ca legea 23 nu prevedea abuzuri, dar ele existau. Daca dumneata nu le-ai observat, e fie pentru ca ai avut norocul sa te angajezi de curand, cand au mai ramas doar nostalgiile, fie pentru ca nu le-ai considerat ca fiind abuzuri. Stiu ca acum multi oameni regreta ca s-a schimbat legislatia si ca detinutii au atatea drepturi, ca acestia fac abuz de drept si ca n-o sa-mi fac prieteni pe blog abordand aceasta tema, dar te rog sa ma crezi ca e de preferat sa lucram in aceste timpuri, decat atunci cand tentatia si pericolul abrutizarii ne pandeau la fiecare capat de sectie. Cred si eu ca ne lipseste posibilitatea de aplica sanctiuni prompte si eficiente, dar solutia nu e sa mergem spre anii 50'-60' din Romania, ci, de exemplu, spre secolul XXI in Germania sau in alta tara in care atitudinile sunt profesioniste.

Pruteanu spunea...

Catre 9.09:
Ca ai scris ca un repetent din clasa a III-a, hai ca te-am ierta, da' o iei rau de tot pe aratura, bai nene! Daca avansezi cifrele alea, refera-te la un singura unitate, ca prin alte parti e seceta mare. Si cu cine sa te razboiesti si mata, daca nu cu cei care te supara pentru ca stiu sa scrie, sa socoteasca si ii mai invata si pe altii? In loc sa inveti, arunci cu pietre. Rusinica!

Anonim spunea...

Hai sa vorbim...vorbe!
Daca tu zici ca erau niste vremuri "abuzive" toata lumea trebuie sa fie de acord cu tine cine are alta opinie se opune progresului, nu?
Folosirea fortei era reglementata si in legislatia anterioara si in cea actuala si este prevazuta si in legislatia tarilor la care faci tu referire.
Aplicarea intocmai a legii era o obligatie si in reglementarea anterioara si in cea din prezent.
Da , probabil ca in alte tari exista o atitudine mai profesionista decit la noi dar uita-te si la ghidul carierei la ei si fa o comparatie cu noi(http://www.ci.austin.tx.us/police/recruiting/paths.htm). Nu stiu cite exemple de persoane angajate fara pregatire de specialitate ( din civilie, cum zicem unii mai vechi)care in citiva ani de zile ard etape peste etape si ajung , aproape instantaneu ofiteri sau directori. Daca nu stii tu exemple iti pot da eu citeva nume sonore din sindicatul tau.

Edy spunea...

Pt. 9.04 si pentru si totusi:

In Germania am vazut "camere de linistire" in care erau introdusi cei care erau agresivi. Nu aveau niciun mobilier, doar o saltea. Nu aveau cum sa se raneasca prea rau si nici nu aveau cum sa distruga ceva. Era si o camera de luat vederi. Alaturi, era o alta camera, dotata cu o camasa de forta care putea fi folosita pentru cateva ore. Introducerea in "camera de linistire" era temporara si nu era o forma de pedeapsa. Pe fiecare sectie era si o camera de izolare, unde detinutii care incalcau regulamentul puteau fi introdusi cand considera seful de sectie. Caile de atac nu erau prea multe: la director (destul de rar) si la instanta (extrem de rar). Pedeapsa era prompta, civilizata, eficienta, iar nemtii, care au invatat ceva din tragedia fascista (asa cum ar trebui sa invatam si noi din cea comunista), stiu sa se comporte profesionist, fara abuzuri. Daca un detinut se simte nedreptatit, poate apela la instanta. Daca are castig de cauza (foarte rar), bine, daca nu, plateste (destul de scump) cheltuieli de judecata. Daca nu are bani, datoria i se transforma in zile de detentie. Un sistem eficient, nemtesc, fara hartii peste hartii, fara nervi, fara pedepse disciplinare aplicate doar peste 6 luni, fara abuzuri. Sunt de acord cu Si totusi. Trebuie sa mergem inainte, invatand din greselile noastre si din reusitele celorlalti!

ceapsy spunea...

Stimate coleg care ai iesit in pensie si eu sunt in situatia dumitale am deja 6 luni si am tot sunat in directie si ma tot amina ca nu sunt bani si ca pina la noua recorelare bugetara sa nu ne asteptam la bani . Te rog mai spera ca si mine si mai cauta sprijin pe la fosti colegi inca in lucru Traim cu speranta ca ne aude si pe noi sindicatul pe care l-am platit de cind s-a infiintat dar n-au uitat.Va multumesc

si totusi spunea...

Pentru domnul care a postat la 16.35:

"Folosirea fortei era reglementata si in legislatia anterioara si in cea actuala si este prevazuta si in legislatia tarilor la care faci tu referire."

Este adevarat. Eu spuneam ca in trecut s-au facut abuzuri, s-a incalcat legea (buna/rea) si asta a dus la abrutizarea multor lucratori din sistemul penitenciar comunist si din perioada post-comunista. Ader la ceea ce a scris Edy: asa cum germanii s-au dezis de practicile din vremea nezismului, ar trebui sa ne delimitam si noi de abuzurile din perioada comunista. Ca s-au facut abuzuri si ca ele au continuat, nu trebuie sa o spun eu. Ele au existat, le-am vazut, dumneavoastra stiti la fel de bine ca si mine ca asa e, au fost scrise in carti si sunt sute de marturii in acest sens. De aceea, este cutremuratoare iertarea pe care a cerut-o domnul Chertitie in fata celulei in care a murit Iuliu Maniu, iertare ceruta in numele tuturor tortionarilor. Noi nu trebuie decat sa invatam din gestul dumnealui ca avem datoria de a profesionaliza acest sistem, de a-l face uman si util societatii.

Anonim spunea...

Vrajeala ,vrajeala ,vrajeala,daca ai fi trait acele momente aveai alta parere.

Edy spunea...

"Nu stiu cite exemple de persoane angajate fara pregatire de specialitate ( din civilie, cum zicem unii mai vechi)care in citiva ani de zile ard etape peste etape si ajung , aproape instantaneu ofiteri sau directori. Daca nu stii tu exemple iti pot da eu citeva nume sonore din sindicatul tau."

Si? Ce-i cu asta? Crezi cumva ca scoala de agenti sau academia militara pregateste specialisti in toate domeniile penitenciare? Lumea a evoluat, profesiile din mediul penitenciar s-au diversificat. Ar fi o tragedie ca academia sa scoleasca psihologi, sociologi, educatori, finantisti etc. I-ai vazut pe cei care au facut INI si acum se dau psihologi? Nu am nimic cu ei, ii rog sa ma ierte, dar aia nu e psihologie care au facut-o ei acolo. Eu nu am terminat psihologia, dar stiu mult mai mult decat ei. Ce-i drept, insa, e ca ar fi util un curs post-universitar in domeniu, dar unul serios, nu cel care se deruleaza in prezent. Lipsa de profesionalism nu vine din cauza angajarii specialistilor din afara sistemului, ci din perpetuarea, in scoli, academie si la unitati, a ideologiei militienesti, e drept, ceva mai putin proeminent in ultimul timp, dar inca vie.

Pruteanu spunea...

"...refera-te la o singura unitate..." Na, ca mi-a scapat si mie!

Anonim spunea...

"... acei militeni ai vremurilor apuse, nu o faceau din sadism ci din necesitate."

"...nu furam pentru ca-mi placea mie sa fur, ci din necesitate."

Nu vi se pare ca seamana cele doua abordari?

gherla spunea...

Daca si mosu asta da lectii? ne-am prcopsit cu inca o nulitate ridicata la rang de profesor.
Toate cartile lui sunt S.F-euri,castiga si el un ban. La-ti vazut ce dictie are,stiti voi cine a fost cu adevarat? intrebatii pe cei de la Baia Mare.

Anonim spunea...

Constat cu regret inmultirea cazurilor in care " ne muscam" intre noi. Desi ne lovim de aceleasi probleme ne irosim energia luptandu-ne intre noi. Pacat! Am crezut ca aici era un loc care sa ne uneasca, dar se pare ca m-am inselat!

Che Guevara spunea...

Si totusi, mi-a placut aia cu "multi dintre agenti sint mai scoliti chiar decit ofiterii". Ma duc repede sa mai fac o facultate la SH, ca deja, se pare, colegii mei, agentii, sunt pe cale sa devina mai desptepti decat mine.

Che Guevara spunea...

Sistem slab, cu multe hibe, ca si statul nostru drag si scump. Nu tu legi bune, nu tu aplicarea legilor, asa slabe cum sunt, nu tu respect pentru lege din partea nimanui etc. Asadar, Romanica, un sat fara caini, cu pretentii de democratie europeana. Credeti ca exagerez? Uitati-va in jurul vostru, uitati-va la tv, aascultati la radio. Peste toto vedem exemple care ne indeamna sa o taiem in State sau in Canada.
Revenind la oile noastre, ar trebui ca forta sa fie aplicata in conditii clare, bine precizate. Detinutii care-si vad de treaba sa fie tratati omeneste iar jogodi, pardon, cei mai putin cumninti, executati ca la carte , sa stie ca nu e de gluma.
daca ar fi sa comprim in cat mai putine cuvinte cauza schizofreniei generalizate in romanica si in sistemul nostru, as spune asa: Lipsa autoritatii. Si exemple am o mie.

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Romania este un bolnav continuu!MAI PUNEM DE O CRIZA MONDIALA SI PESTE CRIZA NATIONALA SI CEA PENITENCIARA,CARE SA NE AFECTEZE,SARACII DE NOI NU MAI AVEM POSIBILITATEA SA NE RIDICAM!
SI ATUNCI,NOI LUCRATORII DIN PUSCARII, CE FACEM?
NE MANCAM INTRE NOI!
Cu Dumnezeu inainte!

Anonim spunea...

In loc sa ne plangem atat de "Romanica", mai bine am avea grija sa facem atat bine cat putem, fiecare la locul sau. E atat de greu? Am ajuns sa ne vaicarim, sa ne plangem intotdeauna de altii. Articolul indeamna la reflectie, la moralitate si la profesionalism. Chertitie nu ne da lectii, este el insusi o lectie pe care eu as vrea sa mi-o insusesc, dar nu cred ca poate avea cineva pretentia sa si-o insuseasca si acei oameni care, daca ar fi trait in anii comunismului ar fi fost ei insisi tortionari.

Pruteanu spunea...

Gherla, tu te referi la dictie? Dar de ortografie ai auzit?

Pruteanu spunea...

Poate nu ti-e clar:
-"l-ati", nu "la-ti";
- "intrebati-i", nu "intrebatii".
Bine, Gherluta? Sa fii mai atent!

Anonim spunea...

Recomand ,,Experimentu Pitesti,, si ,,Marturisiri din mlastina disperarii,,.
Cu siguranta ca forta s/a folosit se foloseste si se va folosii.
Important este sa decidem cand si cat. Forta face rau nu numai celui pe care am reusit sa/l imobilizam, sa/l linistim, ci si asupra acelui care o foloseste. Unde? In relatia cu colegii si in special cu familia. De cate ori un gardian armat sa faca uz de forta nu este scos din priza la iesirea din serviciu si o face in autobuz sau acasa pe sotie si pentru copiii.
Este vorba de actiuni de debrefeng post misiune(operatie).
Doamne ajuta!

si totusi spunea...

Domnule Che Guevara, am tinut niste cursuri la scoala de la Tg. Ocna si am intalnit agenti foarte inteligenti. Multi dintre ei aveau facultate. Cred ca deja i-au complexat pe multi ofiteri. Recunoaste si dumneata ca multi ofiteri sunt depasiti. Uscaturi sunt peste tot, dar si oameni valorosi. Oricum, ideea era ca nu mai suntem in vremurile in care agentii au abia cateva clase.

Anonim spunea...

Agentii propun, dar ofiterii decid. Cine are responsabilitatea mai mare, SI TOTUSI?

Anonim spunea...

Amice, in opinia mea nu ai,nu ai avut si nu o sa ai vreodata ceva in comun cu relitatea muncii de penitenciar iar argumentul e simplu: cati lucratori de penitenciare angajati dupa 1989 crezi dumneata ca se pot identifica in situatia ilustrului domn pe care matale il apreciezi ca si-a facut o MEA CULPA in memoria celor torturati.Daca faci mata o socoteala simpla vezi ca activi, din angajatii anului 1990 mai sunt foarte putini in tot sistemul iar cei care au lucrat direct cu hotii sunt morti unii de ani buni. Da probabil ca tu esti un rechin batran din cei care o flendureau prin locuri caldute sau, mai rau, esti prea tinerel si te-ai trezit vorbind ca muta la.... soare. Cine crezi tu ca dupa ce a cazut carnatu de Ceausescu a torturat oameni? Ia vezi tu cu ce placere se duc astazi supraveghetorii la munca pe sectii si cate flegme uscatte spala nevestele lor de pe uniformele de......albastru pe care le au de la statul care ii protejeaza de se rupe! Pentru cultura lu matale sa stii ca simultan cu statutul lor in fata hotilor se pierde si finalitatea actului de privatie de libertate si spun asta pentru ca li se rupe hotilor de masurile de coercitie din Legea 275. Tu spune-le persoane private de libertate ca tot i-au invatat unii intelectuali asa......tot hoti raman si poate da Domnu sa iti intre vreunu in casa sa te lase in .....cardul gol sa vezi dupa aia ce iertare ai sa iti ceri ca societatea nu isi recunoaste greselile in fata lor, ca asta voiai sa transmiti, nu-i asa?

si totusi spunea...

Pentru 18.06:

Daca dumneavoastra credeti ca e "vrajeala" si tineti foarte mult la aceasta parere, eu nu am cum sa v-o schimb. M-am oprit, insa, la cea de-a doua parte a interventiei dvs. Chiar... Ce parere as fi avut daca as fi trait acele vremuri? Sincer? Nu stiu. De aceea nici nu doresc sa judec pe nimeni. Cred ca tortionarii sunt demni de mila. Au fost ei insisi striviti de un sistem care i-a indoctrinat, i-a folosit si apoi s-a sters la fund cu ei. Le-a manjit sufletele si putini s-au mai putut elibera. Acel sistem s-a perpetuat si dupa revolutie si acum mai traieste in nostalgii, ca o fantoma. Momentul Chertitie e unul prielnic pentru a ne pune niste intrebari referitoare la moralitate, la credinta, la profesionalism, la capacitatea omului de a se ridica din greseala etc. Intrebarile exista. Fiecare poate raspunde prin faptele pe care le face, prin ideile care-l anima, prin deciziile pe care le ia. Sa dea Domnul ca raspunsurile sa fie cele bune!

si totusi spunea...

Pt. 21.57:

Fiecare raspunde pentru deciziile pe care le ia, ofiter sau agent. Nu voi executa niciodata un ordin ilegal.

Edy spunea...

Hei, tu..., cel de la 22.02, esti un exemplu clar ca acele mentalitati mai traiesc si nici macar nu se ascund prea bine. Oamenii se mai pensioneaza, dar sistemul transmite obiceiuri, idei, resentimente etc.

Anonim spunea...

parerea mea: in aceasta tara , la gradul de cultura al detinutilor- nu este nici o rusine sa ii spui asa pentru ca in toate tarile asa se spune, asa cum nici a spunre tigan unui tigan nu este denigrare-mai toate regulile care se aplica prin occident nu sunt bune pentru noi pentru ca noi nu stim sa pretuim unele lucruri minore. la noi smecheria e baza. incercati sa va imaginati cate accidente ar fi numai daca ar da voie cu alcool la volan ca in italia sau cu legalizarea drogurilor usoare.in puscarie toti au rolul lor nu conteaza ca e dea, ca e paza, reeducare toti "e importanti" asa ca incercati sa nu va mai razboiti. cei de la galati au ajuns la capatul puterilor si din cauza asta se scrie ce se scrie pe acest blog. ei se descarca pentru ca nici un control nu va face nimic pentru acei oameni care ar semnala ceva.aceste lucruri se intampla in orice unitate numai ca aici au fost multe chestii musamalizate care acum incearca sa iasa la suprafata prin diferite mijloace.oamenii se injura pentru ca nu au incredere ca in cazul unei sesizari se va face ceva.stima!

Che Guevara spunea...

De acord, si totusi, multi agenti sunt inteligenti. Si eu am un caine lup extrem de inteligent, parol. dar de la inteligenta la agentii aia multi care sunt mai scoliti chiar si decat ofiterii e cale lunga. Iarasi am auzit vesnica formula diplomatico-impaciuitoare de genul "fiecare categorie are uscaturile ei", bla, bla, bla. In sfarsit, ideea era ca nu -i cazul sa arunci o noua tema de sfasiere fratricida intre agenti si ofiteri. Ne-am convins cu totii ca fiecare categorie are indivizi de valoare si imbecili, deopotriva. Sa tratam pe fiecare dupa cum merita, ca nu are relevanta cat la suta dintre agenti sunt mai scoliti decat ofiterii(ce-o fi insemnand, de fapt, scoliti?). Considerand ca ne-am lamurit cu inteligenta indivizilor, vom spune ca si cu scoala asta multa ne-am lamurit,in sensul ca aia care n-au putut face o scoala la stat , cu intrare pe bune si, eventual, cu bursa si alte alea, au facut, in compensatie vreo 3 facultati si s-au apucat si de doctorate, asa, de-al dracu, sa dovedeasca ei umanitatii ca doar intamplarea si destinul potrivnic i-a impiedicat sa faca ceva bun la vreme potrivita.

Anonim spunea...

Dar declaratii de avere semnezi"SI TOTUSI" ?

Ca in sistem se practica eludarea legii prin declararea unor venituri mai mici, a unor datorii care nu exista, a unor bunuri " fara valoare" s.a.m.d

Atentier la EVAZIONISTI! ACESTIA MISUNA PRINTRE NOI si ne rad in nas!

Pana cand A.N.I. se va AUTOTSESIZA?!? \OARE?

Ce parere are DMRU- gestionarul declaratiilor de avere nesemnate, a celor care sunt desigur clare " fals in inscrisuri oficiale"!

Verificati de exemplu o "somitate" din conducere, de la sindicat, de oriunde, COMPARANDU-I DECLARATIA DE AVERE CU FISA FISCALA si cu cele declarate la Primarie! Veti constata ca 90% sunt FALSURI!!!

Edy spunea...

Ideea nu era sa se ceara iertare, ci sa privim inainte, spre sisteme civilizate. Suntem saraci, suntem putini, nu avem tehnica celor din vest, dar nici mentalitate de profesionisti nu prea avem. Nu putem sa trecem de furia voinicului cu bata, iar daca trecem, ne coboram la o cardasie ieftina cu detinutii. E greu sa ne mentinem in zona profesionalismului, dar nu imposibil.

si totusi spunea...

Catre Che Guevara:

De acord cu tine. Ma bucur ca am ajuns la un punct de vedere comun.

Anonim spunea...

Si totusi...
remarc ca ai un discurs oarecum " bolsevic"- agentii sunt mai buni decit ofiterii, agentii complexeaza ofiterii, etc.
Diferenta intre ofiteri si agenti este strict de grad profesional. Calitatea de ofiter nu implica , obligatoriu, un nivel mai mare de inteligenta, charisma , s.a.m.d.
Cit privese lectia pe care spui ca ai invatat-o de la Chertitie cred ca ar trebui sa nu te grabesti cu invatamintele, tipul pare mai degraba un impostor. Este cert ca, in penitenciarele romanesti, s-au produs acte de tortura, daca ne gindim, spre exemplu, la procesul de reeducare inceput la Pitesti, numai ca acesta nu a pornit de la cadrele de penitenciar ci de la alti detinutii sub influenta politica a vremurilor. In perioada in care sustine ca a lucrat Chertitie, exceptind valentele beletristice ale autorului, cred ca este excesiv sa vorbim de conduita caracterizata prin acte de tortura, cu atit mai putin vis a vis de perioada in care spui tu ca ai inceput activitatea in sistem.
Daca cele spuse de Chertitie sunt adevarate, macar cele referitoare la faptele savirsite de el, s-ar putea sa se autosesizeze unele organe intrucit faptele comise de el , inca nu sunt prescrise.
PS. Sunt curios ce cursuri ai tinut la Tg Ocna.
Sper sa nu te superi ca te-am tutuit dar consider ca in aceste conditii de comunicare, folosirea persoanei a doua nu poate fi facuta decit in bascalie.
Succese revolutionare!

Anonim spunea...

Edy, nu toti au puterea de a se abtine cand sunt scuipati, prostiti, denigrati, mintiti, amenintati, luati la misto. Fiecare reactioneaza in felul sau, iar dumneata nu ai voie sa-i critici pentru asta. Trebuie sa acceptam realitatea asa cum este ea.

Anonim spunea...

edy spunea ca nu prea avem mentalitate de profesionisti dar nici detinutii nostri nu subt ca ai lor. nai avem oameni care aveau adapost la marginea padurii si au ajuns la puscarie si vad ca au apa calda, mesa calda asigurata, plimbare, daca mai da cu pumnul putin ii mai stie lumea de frica. cu toata munca reeducarii el cind va iesi din puscarie va veni repede inapoi ca aici sunt conditiile. mai avem "interlopi" care vin putin la puscarie si apoi traiesc bine merci ca nu le confisca nimeni nimic.
mai scria cineva alcatraz daca retin bine ca vom lua mai putin la salariu luna viitoare. eu din ce am auzit de la "politicieni" vom sta prin rotatie 10 zile acasa. la noi la tura nu e problema ca tot ne vom face orele si ciu cele 10 zile de vacanta fortata.

Edy spunea...

Pentru 22.48:

Ai dreptate. Si realitatea e ca eu critic.

Pentru 22.57:

Si tu ai dreptate. Detinutii lor sunt buni, de aceea sunt ei profesionisti. Ai nostri sunt rai, de aceea noi putem sa o facem de oaie. E ca in bancul ala cu militianul si cu pestii. Daca pe noi ne conduc detinutii, daca ei dau tonul, noi ce suntem? Frunze-n vant?

si totusi spunea...

Pentru 22.35:

Nu ma supar ca ne tutuim. E mai natural asa.

Despre fenomenul Pitesti ar trebui sa mai citesti. Oamenii erau terorizati pana ajungeau sa-si injure mama, sa se lepede de tot ce aveau mai scump, apoi erau pusi sa-i terorizeze pe altii. Teroarea era orchestrata de administratie, de tortionari, de bolsevicii a caror mentalitate e aparata atat de intens.

Ai dreptate in ceea ce-i priveste pe agenti si pe ofiteri. Asta era si ideea mea. Poate ca nu am exprimat-o in cel mai fericit mod.

ceapsy spunea...

Personal l-am cunoscut pe Chertitie dar stit care este vina lui? A recunoscut ca a gresit dar astai vina co noi nu am vrut sa recunoastem asta vad ca va framinta pe voi Va mincati in gura pentru ceva ce trebuie spus

Anonim spunea...

Nu am citit cartea la care se face referire in articol insa ideea de a ne accepta trecutul pentru a putea construi viitorul am avansat-o mai demult... Insa acest lucru trebuie sa fie pus in practica la nivel institutional.

M-am saturat sa vad episoade ale memorialului durerii in care DGP/ANP nu au avut un cuvant de spus! Asa cum m-am saturat de toate ONG-urile si toti neavenitii care isi construiesc o imagine de "aparatori ai drepturilor omului" pe spinarea sistemului penitenciar fara ca DGP/ANP sa reactioneze in vreun fel!

Asa cum m-am saturat sa incerc sa stau drept si sa ma pretind ca sunt un profesionist cand vad in jurul meu ca majoritatea colegilor fac sluj in fata sefilor, in fata ONG-urilor, in fata altor institutii, in fata sindicatelor si cel mai rau, in fata detinutilor...

Mai mult decat orice sistemul are nevoie sa invete sa stea drept in fata tuturor! Asta as dori sa vad din partea colegilor nostri, din partea sefilor nostri si din partea sindicatelor care ne reprezinta...

Insa asa cum spunea Si totusi, nu vom putea niciodata sa stam drept atata timp cat nu ne cicatrizam sechelele trecutului... Iar acest lucru nu-l vom putea dobandi decat prin MARTURISIRE!

Doamne, ajuta!

si totusi spunea...

Pentru 9.10:

Sunt de acord cu dvs. Nu trebuie sa "facem sluj" in fata nimanui, dar trebuie sa invatam din greselile inaintemergatorilor nostri. Multi reprezantanti ai ONG sunt picati din luna, iar noi, in frunte cu ANP, ne dam peste cap ca sa parem deschisi. De fapt, suntem doar niste lingai care vrem sa dam bine. Putem fi demni, cinstiti, umani, fara sa ne invete niste veniti cu pluta. Avem fibra buna: crestina. Comunistii ne-au cam deviat, dar suntem pe cale de a ne reveni. Sa dea Domnul!

Edy spunea...

Asa e, domnule Ceapsy. Sa fim maturi inseamna sa fim constienti de cele bune si de cele rele, de oportunitati si de pericole. Ori de cate ori cineva isi asuma responsabilitatea de a spune adevarul, sar cativa sa-i inchida gura. Asta imi aduce aminte de vremurile in care, stand la cozile comuniste la alimentara, unii erau bagati in fata de catre TOVARASELE vanzatoare (eram copil si le vedeam ca pe niste invatatoare). Daca cineva din rand avea curajul sa le spuna ca nu e drept, sareau cativa aparatori ai acestora si ii inchideau gura. De ce? Pentru a le intra in gratii. Tovarasele erau acolo si poate ca i-au vazut, poate ca ii vor tine minte si le vor pastra cate o bucatica de salam in plus.

si totusi spunea...

Domnule Edy, ati surprins exact ideea centala a articolului. Sigur nu ne cunoastem?

Edy spunea...

Se poate, Si totusi. Misterul, insa, e mai interesant decat realitatea.

Anonim spunea...

Lectia Chertitie a fost una frumoasa. Edy si alti cativa am fost elevi buni.