The "D" Day

Va veni o zi în care abuzurile unei anumite categorii de mari conducători de oşti de ieri şi de azi vor fi lăsate în urmă. Când şantajele morale, materiale sau afective şi dominarea teritoriului prin interceptări telefonice sau spionaj de ultimă speţă vor fi uitate.

Când trecerile abuzive („aşa vrea muşchii mei”) dintr-un sector în altul sau dintr-un penitenciar în altul, condiţionarea obţinerii unei funcţii de anumite servicii şi avantaje sau „Extinderea Teritoriului Meu” în stil securisto-feudal vor fi istorie.

Vor fi destui şi în acea zi care vor spune că „Ceauşescu a asigurat locuri de muncă şi a construit cutii de beton” sau, în traducere penitenciară, că „fantasticii, asistaţi îndeaproape de CC al ANP (Consiliul Consultativ al ANP), au făcut ordine, au ajutat femei şi bărbaţi să obţină posturi bune şi au făcut profilare şi regionalizare”.

Va veni o zi în care lucrătorii de penitenciare vor hotărî singuri dacă managementul penitenciarelor şi direcţia de prevenire a criminalităţii trebuie să se ocupe de îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către angajaţi şi de calitatea serviciului public penitenciar, respectiv de combaterea actelor de corupţie, a terorismului şi a relaţiilor neprincipiale cu deţinuţii sau dacă, pentru „Controlul Teritoriului Nostru” aceştia trebuie să monitorizeze vieţile personale ale sclavilor pe care îi batjocorim, umilim şi hărţuim frecvent, chiar dacă din punct de vedere profesional ne folosim de ei şi îi „apreciem” la nesfârşit.

Va veni o zi în care mizeria a ceea ce a reprezentat fantoma securităţii în sistemul penitenciar va dispare. Când sufletele otrăvite ale multora se vor revolta şi vor spune: „am fost şantajat”, „am fost obligat să fac asta”, „am fost influenţat”, „am crezut că aşa trebuie”, „am fost ajutat, dar am înţeles că nu dezinteresat ci doar pentru a fi controlat ulterior”, „am făcut aşa sau aşa pentru că altfel nu aş fi promovat”.

Adepţii schimbării de mentalitate prind curaj. În curând li se vor alătura şi sufletele nobile care au fost otrăvite de sistem, dar care sunt tot victime ale sale. Va veni o zi când toţi aceştia îşi vor da mâna. Când vor rămâne singuri arhitecţii monstrului feudalo - securist, care îşi fredonează aproape neorchestrat, dizarmonic şi disonant, cântecul de lebădă. Eu nu le cer demisia. Le cer să observe că lumea pe care au controlat-o cândva nu mai există. Suntem în 2009.

Există în sistem veritabile tragedii umane provocate de securismul feudal, (nu vorbesc aici de cele pe care ni le provocăm singuri, pentru că sunt şi din acestea), induse de cei ce împart principiile de viaţă în două – ale noastre şi ale celorlalţi. De cei care fragmentează morala, sistemele de valori şi conştiinţele în funcţie de interesele personale. Atunci când dorinţa de a ne schimba va fi mai puternică decât rezistenţa la schimbare, sistemul securisto – feudal se va stinge.

Va veni o zi în care atributele fermităţii şi cele ale seriozităţii, ale maturităţii şi responsabilităţii în sistemul penitenciar vor fi redefinite. Diferenţa dintre reacţie şi decizie (deşi e dorit ca ele să fie în armonie), mai ales în situaţii limită, poate fi foarte înşelătoare, dragi cititori.

Suntem oameni. Greşim cu toţii, ne cerem iertare, mergem mai departe, avem dileme, ne frământăm uneori, mai greşim odată, ne ridicăm din nou, dar când suntem responsabili în mod premeditat de genocidul conştiinţelor, când am construit un sistem pe frică, nepotism şi pe reţele informative transformate ulterior în „SRL-uri”, pentru asta nu poate exista înţelegere, sau dacă totuşi ea există, „performanţele” descrise sigur nu trebuie să facă parte din proiectele manageriale ale lui 2010.

Bilanţ 2013 e departe, dar arată mai bine decât în februarie.