Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 20 iunie 2009

Fără R.S.entimente

Disciplină, ordine, linii trasate cu rigla, culori aliniate, linii simterice. Apel disciplinat. Paturi făcute. Muncă obligatorie. (Doar că, între timp, firmele au dat faliment.) Purtăm uniformă. Că aşa trebuie. Nu pentru că e simbolul nostru instituţional. Simbolul cui ? Al celor care poartă o uniformă frustrată de căderea gradelor, al celor care au alte uniforme, al celor care nu crezut niciodată în ea?

Un supraveghetor, nederanjat de mişunarea de până ieri şi fără de temei a celor de la „socio” se uită, pe jumătate curios, pe jumătate plictisit la ce fac deţinuţii. Încearcă să intre în vorbă cu ei, dar aceştia refuză, pe jumătate plicitisiţi, pe jumătate însetaţi de îndrumare. Unul dintre deţinuţi ar dori să scrie la protecţia copilului, a auzit că familia sa a dispărut de acasă. Altul se apropie de liberarea condiţionată şi e panicat că n-are unde să meargă. Unul trânteşte o revistă deocheată, supărat că nu a învăţat nicio meserie şi că nici măcar nu ştie să scrie şi să citească. Altul, înnebunit că l-a părăsit iubita şi-ar dori să „evadeze” de ironiile şi miştocăreala dinăuntrul şi din afara camerei. N-are unde. Supraveghetorul acesta e chiar bine intenţionat, inteligent, are tact, e onest şi disciplinat, doreşte să comunice, vrea să ajute. E un model, aşa cum sunt mulţi ca el. Ceva lipseşte, totuşi.

Cadrele conduc activităţile, deţinuţii execută disciplinat tot ce li se spune. E linişte. Ofiţerul de la prevenirea criminalităţii e mulţumit. Toate actele de corupţie de sub el au şanse „zero” de izbândă. Cele „de deasupra” sau „de lângă” el nu îl interesează. „Sunt alţii, mai mari”.

Deţinutul înnebunit de durere se întoarce de bună voie şi nesilit de nimeni cu faţa la perete, iar supraveghetorul, în loc să se bucure că se revine la "normalitate", se sperie. „Ce e cu ăsta? Au înnebunit cu toţii?”. Lenea proverbială a educatorilor, psihologilor, asistenţilor sociali s-a transformat în absenţa lor. Au făcut o autoevaluare, câteva cursuri de perfecţionare şi s-au reprofilat.

Am revenit la „normalitate”. Urmează apelul de seară. Paturile sunt făcute. Deţinuţii tac. Doar golul lui Nicoliţă sparge, uşor inhibat şi sacadat, tăcerea. Se animă şi supraveghetorul. E stelist. Ca şi şeful de cameră. Îşi aruncă un zâmbet trist unul celuilalt. Se bucură separat. Unul visează să adoarmă între două îmbrăţişări, iar celălalt să rămână treaz înte două apeluri.

E dimineaţă. Mergem la muncă. Muncim. Mâncăm. Jucăm cărţi. Bem apă. Intr-o cameră se joacă pocher pe pachetul unui fraier. E seară. Paturile sunt făcute. Deţinuţii tac. Meciul de ieri a fost ieri. Azi nu este meci. E un film bun - „The notebook”. Mâine e emisiunea „dacă vreţi să revedeţi”. Azi suntem trişti. Mâine ne vom bucura. Pentru că aşa trebuie. Controlăm secţia, sentimentele şi relaţiile interumane. Informativ şi operativ. Mâine e zi de salar. Sindicatele au slăbit. Nu ne deranjează nimeni. E ordine. E disciplină. E linişte.

Week-end placut!

P.S. La Turnu Măgurele, câţiva lideri politici au declarat azi că naţionalizarea unor întreprinderi comerciale ar fi o posibilă măsură guvernamentală.

15 comentarii:

Anonim spunea...

Două feluri de suferinţe: pe de o parte crucea; pe de alta cununa de spini, palmele, scuipatul, biciuirea, hlamida roşie. Altfel spus: crucea şi batjocura.
Sunt parcă vieţi ce se deapănă sub semnul tragediei şi altele sub semnul batjocurei.
Primele cuprind catastrofe măreţe, dileme, nicicând înjositoare; un aer clasic le învăluie. Celelalte au parte nu atât de suferinţe cât de belele, necazuri, complicate neajunsuri. În categoria întâi bolile vori fi: afecţiunile cardiace, tuberculoza, cancerul. Cealaltă duce lipsă de morţi fulgerătoare, de accidenten fatale, în ea mişună interminabile înjosiri cronice: trânji, furuncule, varice, colită, scurgeri, eczeme, urcioare, bube, viermi intestinali. În loc de medicamente radicale, oblojeli; în loc de aspre dureri, stăruitoare sâcâieli. Într-o aprte duşmănii şi violenţe. În cealaltă: perfidii, chemări în judecată, şantaj. Ura şi răcnetul durerii; dispreţul şi văicăreala extenuării.
Proverbul francez: diavolul e un obsedat, loveşte mereu în acelaşi loc. Pentru că ştie ce face: 1) monotonia agravează suferinţa. Sistemul fourierist al fluturării de la o muncă la alta ar duce şi în cazul durerilor la o alinare; 2) monotonia exasperează până şi cele mai bune intenţii, oboseşte compătimirea, iscă sila. Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii

Anonim spunea...

M-am plictisit de articolele voastre. V-ati apucat de literatura, ne aratati cat de culti sunteti. Si la ce ne foloseste? Fiti incisivi, domnilor. Altfel e totul fara gust. Citim si noi daca vrem literatura. Aici nu vrem stari de fapt, ci pareri despre ce am putea face ca totul sa mearga mai bine. Oare mai e cineva interesat de asta? Fara substanta... M-am plictisit citind.

Prisonworker spunea...

Stimate anonim 20.06.2009 11:44:00

Despre ce am putea sa facem ca sa mearga totul bine nu prea vrem sa scriem, deoarece ar putea sa ne fure cineva ideile. Fiti sigur ca le citesc multi. Le promovam pe cale oficiala, pt ca asa e corect.

In ceea ce priveste articolele incisive, exista si alte curente pe acest blog (cu care ne impacam bine) care vorbesc despre fapte, oameni, intamplari, nemultumiri, etc.

In ceea ce priveste literatura, eu nu ma consider un om cult. Am citit cateva carti. Una dintre ele e Fahrenheit 451, in care un pompier are misiunea de a identifica oamenii care detin carti (fapt ilegal in roman), de a le strange si apoi de ale arde.

Cărţile sunt condamnate in acest roman, pentru că “îi fac pe oameni nefericiţi”, îngînduraţi şi antisociali; sunt “prostii care pot înnebuni omul” şi “cei care le citesc devin nemulţumiţi de vieţile lor”. Biografiile sunt “poveşti despre morţi”, iar fericirea este posibilă doar cu preţul egalităţii.

Sistemul penitenciar romanesc nu are nevoie de prezentarea cazurilor izolate, de barfe, de lovituri cu ciomagul de n luat de cate k, ci de o VIZIUNE, in care sa credm cu totii. Noi nu avem viziune, stimate domn. In acest sistem la ora acutala se amesteca o viziune care refuza sa moara cu una care nu a fost lasata sa se dezvolte atat cat trebuia. Si nu ma refer la conducere, ci la noi toti. Toti suntem de vina daca lururile nu merg.

Despre asta scriem, iar daca v-ati plictisit de articolele noastre, nu sunteti nevoit sa le cititi. Sunt altii mai buni decat noi, mai culti, mai incisivi.

Anonim spunea...

Ca de obicei,va citesc cu placere articolele postate!
Surprindeti esenta si lasati loc pentru comentarii!
In Romania, specialistii au si cultura generala,chiar si cei care lucreaza in penitenciare!
Sper sa fie valabil si pentru generatiile viitoare (ma refer la actualul invatamant)
Sunt in asentimentul primului comentator!
POATE ARE DREPTATE CORUT!
Un om care bate in poarta cuiva,ca sa citez un comentariu controversat!

cainii latra ursul merge spunea...

De fapt, articolul tau se refera, chiar daca foarte voalat, la decizia desteptilor de la ANP de a ingropa reintegrarea sociala, am inteles bine, prisonworker? In orice caz, militienii astia din ANP ar trebui sa se astepte la transferuri/reorientari/plecari in masa ale celor de la cultural catre alte zone fie din aceleasi penitenciare fie din alte institutii. Dar ce le pasa lor! Bala si Celmare asteapta un grad in plus si o sterg la pensie, multumiti ca si-au vazut sacii in caruta, fara sa le pese ca nu au lasat nimic bun in urma lor iar prostimea merge mai departe, taraindu-si picioarele si privind in pamant. Pentru toate astea , pentru tot ce am suportat in acest sistem din partea conducatorilor nostri in cei aproape 9 ani de cand lucrez aici, pentru tot ce mai urmeaza inca, am urmatorul mesaj pe care sper sa mi-l acceptati si sa mi-l iertati pentru ca il spun din tot sufletul si complet detasat: muriti, ba, voi, politicienii carora nu va pasa de sistemul penitenciar in general, care ati numit dupa criterii clientelare tot felul de rebuturi in fruntea DGP/ANP de-am ajuns la sapa de lemn, voi, toti clientii/nepotii/pilele de orice fel sau arivisti care v-ati cocotat in functii de conducere in sistemul nostru si care nu v-ati vazut decat propriul interes . Rusine noua, tuturor acelora care suportam ca prostii , cu miile, mizeriile facute de clica de misei enumerati mai sus. Pace si inima buna.

întunericitul spunea...

prisonworker, tu probabil nu lucrezi în penitenciar sau nu ai acces în locul de deţinere. altfel, să vezi ce fericiţi sunt cei de la serviciul reeducare când aud că "este linişte" pe secţii, exact acea normalitate pe care tu o blamezi.
în altă ordine de idei, noi ca popor nu avem nici un fel de viziune, nu ştiu ce pretenţii ai de la un sistem care nu se regăseşte de ani buni între priorităţile societăţii.

Gheorghe. Pruteanu Gheorghe. spunea...

Aproape nimeni nu semnează cu numele său real, ceea ce dovedeşte o concepţie sui generis despre dialog, despre curajul opiniei proprii şi despre responsabilitate.
Încă nu pricep psihologia celor care îşi petrec timpul producând comentarii anonime la felurite articole de presă. Fenomenul este însă masiv şi are deja o răspândire planetară. Prin urmare, trebuie luat în serios. În sine, nevoia de a reacţiona, de a participa la o dezbatere publică, este legitimă, dacă nu chiar recomandabilă. Ea atestă existenţa unui potenţial spirit civic şi întreţine, fie şi dezordonat, o necesară piaţă de idei. Oricine are dreptul să-şi asume un rol în perimetrul acestei pieţe. Dar cu condiţia minimală a însuşirii unui instrumentar adecvat şi a unor reguli de joc cât de cât civilizate. Oricine are voie să joace fotbal. Dar nu oricine poate năvăli în teren, dacă tot ce ştie e să se agite şi să şuteze brambura.

În privinţa asta, comentariile care apar în marea presă occidentală par să aparţină altei specii: comentatorii înţeleg să-şi semneze textele, ziarul face o selecţie riguroasă care nu îngăduie mârlănia, atacul la persoană, imbecilitatea agresivă, iar subiectul fiecărei intervenţii nu e, de obicei, autorul articolului comentat, ci strict tema lui. La noi, lucrurile pendulează între băşcălie, arţag şi vulgaritate. Până la urmă, comentatorii se încaieră între ei, subiectul dezbaterii e uitat, părerea se transformă în injurie. Evident, nu toţi sunt la fel. Există, de pildă, categoria celor care par plătiţi să intre în horă, ori de câte ori pe pagina de ziar apare un anumit nume. Îi recunoşti după promptitudinea şi monotonia reacţiei lor.

Există şi oameni cumsecade, care încearcă să aducă pe scenă un pic de bună-cuviinţă şi să amendeze, astfel, bolboroseala ignară, brutalitatea de mahala. Trec peste categoria acelora care se pronunţă autoritar despre orice, într-o românească din care gramatica a fost definitiv evacuată. Aproape nimeni nu semnează cu numele său real, ceea ce dovedeşte o concepţie sui generis despre dialog, despre curajul opiniei proprii şi despre responsabilitate. S-ar zice că suntem o naţie de Farfurizi şi Brânzoveneşti: „o dăm anonimă”. Trasul la ţintă de după perdea, tâlhăria cu ciorap pe faţă par să fi devenit, pentru unii, un mod de viaţă.

În toată această foşgăială, ceva mă înduioşează totuşi. Foarte mulţi din scriitorii pe internet par animaţi de o nevoie aproape candidă de a fi inteligenţi. Mai inteligenţi decât ceilalţi internauţi, mai inteligenţi decât guvernanţii şi decât opoziţia, mai inteligenţi decât autorul articolului la care se referă. Fie că adoptă aroganţa ironică, fie că dau lecţii tuturor, cu tonul apodictic al unor iniţiaţi, fie că se agaţă de câte un citat pescuit aiurea, sau se răstesc la toţi, fără menajamente, toţi visează să se califice într-o competiţie de umbre, ca „băieţi deştepţi”. Foarte deştepţi. Cei mai deştepţi, mai spirituali, mai şmecheri. Sigur că toată lumea care se manifestă public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergură intelectuală şi haz subţire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, măcar, îndrăzneala (uneori paranoică) de a risca.

Se expun, învaţă ortografie, provoacă la luptă, se străduiesc să argumenteze logic şi să construiască un punct de vedere mai cuprinzător decât simpla interjecţie. Nu reuşesc întotdeauna. Dar o fac pe barba lor, nu în penumbrele unei frustrări amare sau ale unui joc imatur. Dragii mei – îmi vine să spun comentatorilor anonimi de pretutindeni – nu vă mai chinuiţi! Există şi alte virtuţi decât inteligenţa: sobrietatea, măsura, bunul-simţ, bunătatea. Le veţi găsi mai curând la capătul unei chibzuite tăceri, decât într-un exces impudic de volubilitate.
Scurt sondaj printre internauţi
Autor: Andrei Pleşu
Data: 18 mar 2009

Prisonworker spunea...

Pt Intunericitul

1. Nici macar nu am birou in sectorul adminsitrativ.
2. Admir normalitatea, disciplina, si la RS trebuie sa existe disciplina, daca e o normalitae si o disciplina reala,
3. as purta cu cea mai mare mandrie o uniforma care sa ne reprezinte pe toti, care sa fie simbolul organizational acceptat de toti
4. asa cum spunea si totusi, vreau si eu sa ma simt protejat de profesionalismul colegilor din paza, orice functionar public din penitenciare, si cei de la RS trebuie sa aiba pregatire pt situatii de criza, trebuie sa functionam ca un tot, sa ne sprijinim reciproc
5. prin ceea ce am scris incercam sa arat ca noi de fapt incercam sa ne raportam mereu la situatii considerate anormale
6. succesele militare ale acestui popor s-au bazat aproape intotdeauna pe atragerea adversarsului in vai, depresiuni sau coridoare si apoi in incercuirea lui
7. acesasta strategie ne-a adus succes uneori, dar noi incercam sa adaptam acest model si la "lupta" cu vecinul nostru, colegul nostru, adversarul nostru inchipuit

Prisonworker spunea...

Pentru "cainii latra, ursul merge"

Problema e mai complicata.

Nu era vorba doar conducerea unei institutii sau conflictele de opinie, de viziune de atitudine dintre diferitele componente ale sistemului, ci si de conflcitele din noi insine. Si noi actionam uneori impotriva propriilor convingeri.

Nu stiu la care decizie va referiti in ceea ce priveste reintegrarea sociala. Si noi trebuie sa ne dovedim utilitatea si profesionalismul, oricat este de greu si oricate piedici exista.

Aveti dreptate in ce-i priveste pe politicieni, dar incercati sa fiti mai rezervat. Nu ajuta nicio reactie impulsiva. O spun din experienta proprie.

Anonim spunea...

Am vazut ca ANP a initiat o serie de actiuni care au ca scop atragerea de colaboratori in penitenciare. Ideea n-ar fi rea, dar efectele ei sunt negative. Un colaborator are nevoie de un spatiu (pe care ...nu-l avem), de documente de acces ( pe care le intocmeste specialistul din penitenciar), de cineva care sa-i scoata detinutii la activitate (tot psihologul din penitenciar) si sa-l mai si supravegheze. Uneori cel din comunitate mai face si niste greseli cat casa si raspunde tot angajatul penitenciarului. Ei bine, care-i efectul? Ati trensformat inca un psiholog in supraveghetorul cuiva din comunitate. Ganditi, mai fratilor, cand faceti ceva! Daca nu, mai bine stati si vegetati. Stiti vorba aceea: "Primum non nocere!". Norocul nostru ca nu vine nimeni.

Anonim spunea...

http://neneamircea.weblog.ro/2009-06-05/837713/Foame-în-grădiniţe,-lux-în-puşcării.html----si le mai cintati in struna nemernicilor !!!

cainii latra ursul merge spunea...

multumesc pentru sfat, prisonworker. Am sa incerc sa tin cont de el. Cat despre decizia de care intrebi, este vorba despre proiectul de organigrame pentru puscariile cu mai putin de 1000 de ppl, care propune desfiintarea functiilor de dir. adj. reintegrare sociala si le transforma in sefi servicii. intreaba colegii de la cultural si o sa-ti dea mai multe detalii. noapte buna.

Anonim spunea...

MICA PUBLICITATE: jailhouse x cauta sobor de popi pentru sfintirea icoanelor facatatoare de minuni ale prea fericitilor nostri inaintasi si deschizatori de drumuri in ale puscariilor.cerem seriozitate maxima,oferim distractie si circ pe masura.doritorii se pot inchina zilnic la sediul firmei !!!PRITENII STIU DE CE....

Prisonworker spunea...

Pt cainii latra ursul merge

Cunosc decizia. Noapte buna

shelley spunea...

Cine ar putea să-şi divulge identitatea fără să suporte consecinţe? Încă nu suntem capabili să discutăm fără să atacăm, să nu-i învinuim pe alţii, absolvindu-ne pe noi de orice vină. Şi dacă totul ar fi pe teme profesionale, argumentat, nu ar fi probleme, dar cum cel mai facil e să distrugi, nu să construieşti, cea mai bună apărare e atacul, de ce să nu aruncăm cu noroi? E dezamăgitor că nu vă plac discuţiile, ci doar bârfele.
" Aici nu vrem stări de fapt, ci păreri", spunea un coleg. În principiu se porneşte de la stări de fapt şi se dialoghează pentru soluţii optime, părerile fără temei nu contează.