Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 29 mai 2009

Anepistilor!

plansa_noi_specimene Vorbeam in seara asta cu un bun prieten, despre sistemul penitenciar, despre tot ceea ce am trait, in tot acest rastimp. Ma intreba daca as mai lua-o de la capat si raspunsul m-a luat cumva si pe mine prin surprindere. Pentru ca, pipaindu-mi la repezeala, ca pe o rana veche, toate amintirile mele de penitenciar, am spus un nu clar si raspicat.

Paradoxul vine din faptul ca batalia nu se da cu balaurul cu sapte capete, care scoate fum pe nari si obisnuieste sa serveasca la micul dejun trupuri fragede de copilasi, chestie obligatorie si de supravietuire, de vreme ce intr-o asemenea vecinatate, este practic de netrait. Batalia se da cu Botosul de Penitenciar, cu Hahalera de Puscarie, cu Micimanul de Perimetru, cu Infundatul de Birou, cu Inchipuita de Gratii si tot asa.

Atlasul asta de mitocanie penitenciara, cu mult mai bine reprezentat decat ma ajuta pe mine imaginatia la ora asta tarzie, are atat de multe specii si subspecii, incat, calculand si adunand, constati ca "balaurul" are in realitate atat de multe capete incat, bucuria de a fi reusit sa retezi, cu greutate multa, unul sau doua, nu-ti face in niciun fel, viata mai usoara.

De ceva vreme, toata lumea se razboieste cu toata lumea, nemultumirile, frustrarile, ura statuta, izbucnesc ca dintr-o conducta ruginita, una la care se tot carpeste de cel putin 20 de ani si peste care apasa periculos presiunea sporurilor, a compensatelor, a primei de vacanta, a salariului unic.

Colectate asa din toate colturile tarii, nemultumirile se varsa inevitabil la "Imparatie", loc populat cu specimene infatuate si limitate, care n-au fost niciodata nevoite sa se manjeasca cu slinul penitenciarelor si care, din aceasta pricina, nici nu pot intelege nevoile, sacrificiile si stradaniile lucratorului de rand.

Amuzant este faptul ca "anepistul" nu este un fel de nobil de Bucuresti cu titlu mostenit din tata in fiu sau din mama in fiica, el este, in cea mai mare masura un fost lucrator de Gherla, de Focsani, de Craiova, de Timisoara, de Ploiesti, de Jilava, de Rahova, de Colibasi, de Poarta Alba si asa mai departe, care poposeste mai mult sau mai putin intamplator la capitala si care vine intotdeauna cu ani grei de "puscarie" in geamantan si cu lectia bine invatata a tuturor nevoilor, neajunsurilor si mai ales asteptarilor din penitenciar.

Asadar sistemul penitenciar este plin de fosti, actuali si viitori anepisti, de unde si concluzia ca cea mai mare primejdie vine chiar din launtrul sistemul penitenciar iar balaurul suntem in realitate noi insine, un balaur cu prea multe capete, rasucite si balabanite unele peste altele, care din prostie si rautate, ajung sa se manance unul pe altul intr-o lupta nesfarsita si fara de niciun folos!

86 comentarii:

Anonim spunea...

felicitari pt. articol. mi-a mers la inima. pacat ca nu ramanem decat cu satisfactia cuvintelor spuse bine. am obosit . pur si simplu nu cred ca mai pot sau, cel putin, nu cred ca mai sunt dispus sa mai lupt cu mine si cu ce se intampla in jurul meu. hai, palalila...

Anonim spunea...

Cam asa ii ,,caram" si noi in spate pe sefii nostri, ANP-isti de frunte. Oricum, finalul are un happy end pt noi, muritorii de rand.
Enjoy !
http://www.youtube.com/watch?v=uNq9z4U3Hiw

Anonim spunea...

Partea cea mai interesanta este ca fiecare cap se zbate sa doboare alte capete potrivit principiului "cine nu e ca mine trebuie sa fie doborat"...

Anonim spunea...

mare adevar scris/ai admin! sunt unul dintre anp/istii popositi intamplator la imparatie, care nu a uitat insa de unde a plecat! prin unele parti se practica o rotatie pe posturi, care daca s/ar experimenta (sic!) si pe la noi....poate ar scoate la iveala multe lucruri!

Burebista spunea...

@ ADMIN

Articolul, interesant şi nu departe de adevăr.

Numai că este construit pe o contradicţie evident de... "flagrantă".

Aş vrea o lămurire cu privire la componenţa anepeului, şi anume:

ori este "... populat cu specimene infatuate si limitate, care n-au fost niciodata nevoite sa se manjeasca cu slinul penitenciarelor si care, din aceasta pricina, nici nu pot intelege nevoile, sacrificiile si stradaniile lucratorului de rand."

Ori «"anepistul" nu este un fel de nobil de Bucuresti cu titlu mostenit din tata in fiu sau din mama in fiica, el este, in cea mai mare masura un fost lucrator de Gherla, de Focsani, de Craiova, de Timisoara, de Ploiesti, de Jilava, de Rahova, de Colibasi, de Poarta Alba si asa mai departe, care poposeste mai mult sau mai putin intamplator la capitala si care vine intotdeauna cu ani grei de "puscarie" in geamantan si cu lectia bine invatata a tuturor nevoilor, neajunsurilor si mai ales asteptarilor din penitenciar.»În rest... numai de bine!

întunericitul spunea...

acum, după aruncarea din barcă a magistraţilor-directori de penitenciar , o să simţim pe deplin ce înseamnă să stai la mâna anp-ului.
tare aş fi curios să văd ce director de penitenciar o să aibă curajul să se ridice împotriva ocârmuirii.
o să ducem dorul magistraţilor.

Anonim spunea...

Nu a fost nicio contradictie. Prima e doar o ironie.

Anonim spunea...

Consider ca, in scurtul nostru drum pe pamint nu stim sa pretuim viata la adevarata ei valoare si, datorita societatii si concursurilor de imprejurari al scurtului nostru legamint, am uitat ca suntem oameni si ca nu trebuie sa ne urim atat si sa ne aducem tot felul de apropouri, participam totusi la un parim cu viata cu imaginatia ei, taria noastra de caracter puterea de a anvinge vointe oculte inimaginabile omului simpu haideti sa pretuim ceea ce avem :viata, libertatea puerea auto sugestiei, haideti sa nu ne mai ui9tam la ce face x, sau pe cine arey cunostinta de l-a ajutat, e normal sa ne spalamm miinile iar fata: sa o spalam impreuna, exista un scop : acela de a fin uniti, nu sub steagul prostiei al rasismului al loteriei ci sub portalul bunului samaritean. . Nu cred ca acest blog este un un scaun electric atata timp ce noi ne spunem opinia .Exista o melodie :iubiti si caini vagabonzi sunt mai cionstiti si uneori mai lorzi, hai sa fim cinstiti cu noi insine si sa nu uitam ca aparam interesele:societatii iar noi suntemscara de valori ce trebuie protejata.Este loc sub soare pt tota lume important sa stii sa te aperi de razele lui si sa cauti placerea de a-i supravietui Daca cumva se mai uita si domnul ministu pe blg , nu uitati ca dincolo de gratii si catuse usi si injuraturi roome acei oameni care sunt supusi ,diabetului caderilor nervoase, suntem noi lucratorii de penitenciare, vietii si destinul nostu sunt in miinile dumneavastra,va multumim

Burebista spunea...

Nu ştiu care din cele două variante este mai ironică. Aş înclina pentru cea de a doua (fiind în ton cu... adevărul dureros)

O ironie, amară de altfel, este întreaga situaţie paradoxală surprinsă de autorul articolului.

Anonim spunea...

ce bine e sa faci pe victima, postand articole pe penifest. Ti se admite contestatia. e o tactica veche sa faci scandal pt a obtine ceva ce nu poti avea in urma prestatiei profesionale. dar n-o sa publicati asta, nu-i asa? asa cum n-ati publicat multe din semnele de intrebare ridicate de cei care o cunosc bine pe dna paduraru.

Anonim spunea...

Daca tot e sa vorbim de Barcea Mare sa va spun o noutate.
Acum ,nu mai tin minte exact, au iesit la pensie ambii doctori adica Toma si Avram ,specialistii in paracetamol si aspirina, cei care ne taiau din concediile medicale pe vremea cind eram militari, si iesind la pensie au luat si miliardul de lei compensatorii. Dupa citiva ani revin in forta inapoi la puscarie ca prestatori de servicii . Pai sa le fie rusine ,au luat banii, au pensii de peste 30 de milioane si vin acum inapoi ca nu se descurca in viata civila. Bai oameni buni ,hai sa ne pensionam cu totii luam ordonante sau mai stiu eu ce si pentru ca pensia e mica ne angajam inapoi cu prestari servicii ca sa mulgem dim mai multe parti vaca statului......Sunteti penibili doctorilor...daca stiti meserie stati dracu afara nu mai veniti iara ospatari la hoti ca farmacisti sunt destui noua profesionisti ne trebuie ....hai pa apropo am auzit ca si ciocanitoare woody (ina) viene la cererea si rugamintea lui Bota....ce coincidenta frate....

Anonim spunea...

Multe frustrari razbat din text domnule admin, "nobil de bucuresti ...".

Anonim spunea...

Ptr intunericit...Cristina o sa aiba tupeu sa se certe cu anepistii,mai greu o sa fie cu subordonatii si cu cele 2 pozitii contradictorii: director si lider de sindicat...

Anonim spunea...

s/au hotarat sa puna director la jilava fratilor. au trecut de interviu, in urma contestatiilor 2 candidati. ce sa/i faci, blogul a mai dat jos o conducere anp.

albert spunea...

Aşa e, Admin. A fost o iniţiativă de a schimba ceva în atmosfera de şerpărie din puşcăriile noastre. Mă refer la acel scrutin nevinovat, devenit de câteva zile ţinta tuturor răutăţilor. Sigur că nu muncim ca şi cum am fi în campanie electorală dar vine un asemenea moment pe an, în care tot omul din puşcărie, fie el mic sau mare, de pe gard sau de la birou, bărbat sau femeie, în faţa buletinului de vot, se gândeşte pe cine să treacă drept "cel mai cel...", din punctul său de vedere. Ce e rău în asta? E un scrutin popular, în care ni se cere să ne decentrăm puţin de pe persoanele noastre unice şi irepetabile şi să îi privim pozitiv pe ceilalţi, inventariindu-le calităţile. Se pare însă că aici avem noi, penitenciariştii, dificultăţi majore. Spunea cineva că « ar fi bine sa facem un scrutin pentru desemnarea urmatoarelor categorii de personal din fiecare puscarie: cel mai prost ofiter/agent/personal civil, cel mai antipatic ofiter/agent/personal civil, cea mai bagaboanta colega scuzati, cel mai hoţ coleg ofiter/agent/personal civil si tot asa. buna idee, nu-i asa ? » Nu, colega, ideea ta nu e bună. E-adevărat că e comodă pentru lucrătorul de penitenciar, pentru că aici are el vastă experienţă, clasamente d’astea practică frecvent.

P.S. Sindicatele ar putea fi foarte interesate de rezultate :-)

Anonim spunea...

Greseala fatala cu eliminarea magistratilor din sistem pentru ca ANP-isti din conducerea ANP duc incet si sigur la falimentarea sistemului penitenciar.
Rusine lor,LASATINE si datine drepturile confiscate inapoi{echipament,prime vacanta} caci se apropie SF. PETRU SI PAVEL si blestemati veti fi.

Anonim spunea...

Da intradevar se confirma faptul ca in sistem nu sunt oameni bine pregatiti.
Au fost admise majoritatea contestatiilor!!!
Daca erau baieti destepti dadeau note de trecere de la inceput nu faceau mascarada asta de concurs.

Halal !!!

Anonim spunea...

Ma lasi cu scrutinul tau? Bine ca s-a renuntat la el.

Anonim spunea...

Poate ca ideea desemnarii celui mai bun angajat n-ar fi rea, dar chiar nu au putut sa o analizeze putin? Daca o considera o ideea atat de buna, de ce nu au zabovit putin asupra ei? Au trantit-o pe hartie si "pleosc", la fraierii din unitati.

Anonim spunea...

Chestia asta cu "anepistii" veniti din teritoriu e o gogosica de bagat pe gat la fraieri. Pai cine vine din teritoriu la ANP? Cheama cei mai buni profesionisti? Cum isi dau ei seama care sunt cei mai buni, daca au niste criterii de doi bani. Si ce profesionisti sunt dornici sa mearga la ANP? Daca te straduiesti sa-ti faci treaba bine la locul tau, daca ai familie si casa, nu-ti arde sa te trambalesti prin capitala. Iata doua criterii de selectie care indeparteaza multi oameni care muncesc bine de perspectiva de a merge la ANP. Si ar mai fi o problema: ANP (structura centrala) in sine e un mamut ineficient. De ce ar merge oameni buni acolo? Ca sa-si demonstreze ca sunt si ei ineficienti? Solutia: restructurarea ANP, mentinerea a catorva persoane si trimiterea celor mai multi in teritoriu. Desfiintarea sinecurilor.

Anonim spunea...

de ce tacere totala dupa adunarea directorilor? nu a rasuflat nimic?sau sunt lucruri mult prea importante pentru a fi spuse? Lucruri care privesc toti anepisti si care aflate din timp ar putea revolutiona sistemul?

albert spunea...

Faceti propuneri, daca aveti. Parerea mea e ca ideea cu scrutinul e foarte buna. Am scris mai sus de ce cred asta. Trebuie doar sa fie facuta functionala.

si totusi spunea...

"Faceti propuneri" e arma pe care o folosesc anepistii sau sefii incompetenti pentru a ascunde lipsa de idei sau de capacitate analitica in spatele unei binevoitoare aplecari asupra glasului "prostimii".
Ar fi putut:
1) Fie sa cuprinda toate categoriile de personal;
2) Fie sa faca doar doua categorii: agent si ofiter,
3) Fie doar o categorie: angajatul anului.

Oricum ar fi facut, daca e vorba de un scrutin, nu desemnezi omul "cel mai merituos" pentru ca e vorba despre popularitate, despre "fotbalistul clasei" cum bine scria un coleg pe blog. Daca ar fi vrut sa-i desemneze pe cei mai merituosi, ar fi trebuit sa gandeasca niste criterii clare. De exemplu, ar putea, asa cum se raporteaza evenimentele negative si greselile care au stat la baza lor, sa se identifice si faptele bune ale angajatilor, faptele care au contribuit la prevenirea evenimentelor negative. Daca tot se vrea permanentizarea, de ce nu se face o competitie "angajatul lunii" si nu sunt popularizati cei care descopera, de exemplu, cea mai mare cantitate de obiecte interzise, sau care fac alte fapte deosebite. Cred ca ar fi motivant pentru sistem daca ar fi evidentiati lunar cei care fac studii de specialitate, care fac activitati deosebite, care, de ani de zile au muncit bine la locul lor si nu au avut evenimente s.a. Ar fi multe idei. dar trebuie analizate cu atentie, nu trantite pe hartie si aruncate in groapa cu penitenciaristi.

Anonim spunea...

Ce s-a discutat la intalnirea directorilor cu Ragea? Economii, nu cereti nimic de la ANP, descurcati-va la limita legalitatii, cui nu-i convine sa plece, asteapta sute de oameni sa se angajeze, lenesii afara, cat mai putine ore suplimentare, drepturile, chiar castigate in instanta, nu se vor da, da-o in masa de lege, e criza, facem ce vrem, traiasca PDL etc.

iceman spunea...

cea mai noua si stralucita gaselnita a celor de la Bucuresti:"scrutin popular pentru cel mai bun....."va rid si curcile stimabililor ! sint curios sa vad daca cel care va fi desemnat cistigator la nivelul fiecarei unitati va primi si ... program prelungit la tv.

albert spunea...

Şi totuşi...poporul nu alege merituoşii. Pe aia ii aleg şefii, dacă sunt competenţi, vorba ta. Votul popular îl alege pe cel charismatic, pe "cel mai bun COLEG", dacă vrei. Iar onestitatea, corectitudinea, seriozitatea, altruismul, profesionalismul sunt calităţi pentru care îi respectăm pe "cei mai buni". În forma asta, sigur că e o sociometrie până la urmă, dar dacă mă gândesc cum au fost distribuite salariile de merit, deşi criteriile au fost destul de clare în cazul lor, mă îndoiesc că , dacă ar fi trebuit aleşi de şefi, cei cinci nu ar fi fost "cei mai buni pupincurişti". Poate nu peste tot stau lucrurile aşa, dar sunt convins că în multe unităţi, aşa se pune problema. Sunt de acord că ar fi trebuit cuprinse mai multe categorii profesionale, în niciun caz mai puţine.

si totusi spunea...

Cum poate sa stie un coleg din foisor sau de la financiar care este cel mai bun psiholog? Cum poate sa stie un psiholog care e cel mai bun agent, daca nu intra in contact cu toti? Daca e vorba despre cel mai popular, e cu totul altceva. Sa-i spuna asa, nu "cel mai merituos". Se vede ca omul care a scris adresa a reactionat primar, fara sa analizeze si, probabil, fara sa-i pese prea mult de ceea ce face. "Merge si asa", ca la romani. Mi se pare jenant sa trimiti o astfel de adresa si sa faci dupa aceea comentarii cum ca oamenii nu inteleg, ca sunt inchistati etc. Eu intreb doar atat: chiar nu merita aceasta idee sa fie putin analizata?

Edy spunea...

Spui ca salariile de 50% s-au dat dupa criterii clare. Care au fost acelea? Sunt transparente? Daca sunt, pot fi atacate. Pentru "angajatul anului" criteriile ar putea fi clare, transparente si obiective. Trebuie doar ca un om competent sa se aplece cu bunavointa si cu seriozitate asupra problemei.

si totusi spunea...

Cred ca "angajatul anului" va fi carne de dat la leii sistemului. Il vor diseca si il vor devora de nu-si va mai dori sa fie popular. Uite asa vor fi demotivati oamenii.

albert spunea...

Si totusi...

1. pentru salariile de 50%criteriile de acordare ar fi trebuit sa fie competenta, sa execute misiuni exceptionale sau cu risc deosebit etc. Este un salariu de "merit", nu un salariu de "n-au avut", adica nu se acorda, prin rotatie, celor care nu au avut in anii precedenti. Cine stie, cunoaste.

2. nu am retinut daca in adresa respectiva sa se fi scris de "cel mai merituos". Recunosc ca mie mi-a placut ideea si am inteles, printre randuri, ca, fiind scrutin popular, era vorba despre "cel mai bun" COLEG ofiter/agent/psiholog. Asta tocmai pentru ca nu are cum colegul din foisor sau de la financiar sa aprecieze competenta psihologului sau psihologul pe a colegului. Dar daca din cati psihologi sunt in unitate, colegului i se pare ca unul dintre ei corespunde reprezentarii sale despre "psiholog in penitenciar", desigur il va considera pe acela "cel mai bun psiholog". La fel, psihologul va alege pe acel agent/ofiter/psiholog cu care a colaborat cel mai bine, pe care il recunoaste, respecta si apreciaza profesional, desigur pe CRITERII SUBIECTIVE.

3. De acord cu faptul ca procedura e perfectibila, ca ar trebui cuprinse mai multe categorii profesionale, ca scrutinul popular nu ar trebui motivat prin "caracterizare" ulterioara etc

4. Partial, de acord cu "Trebuie doar ca un om competent sa se aplece cu bunavointa si cu seriozitate asupra problemei." Partial, pentru ca eu cred ca toti am putea sa ne aplecam "cu bunavointa si cu seriozitate" si sa fim mai putin rezistenti, negativisti si suspiciosi. Sigur ca avem probleme, dar nu sunt mai mari decat ale altora. Sigur ca nu ne ajung banii, dar altii iau mult mai putin si exemplele cu nefericirea comparata pot continua.
Si totusi...Cui foloseste asta? poate fi intrebarea, la care am incercat sa raspund anterior. Simplul fapt de a se concentra toata lumea, in acelasi interval de timp, cum s-a intamplat acum cu acest scrutin, pe CALITATILE colegilor si nu pe defectele lor, sunt convins ca ar putea corecta ceva in atmosfera negativa din unitatile noastre.

Anonim spunea...

Ne putem da seama inca o data ca cei de la birou nu cunosc realitatea in penit. De ce? Pai sa vina in teren si sa constate ca ne intalnim foarte putin timp, suntem 4 schimburi,sunt rupti de realitate.Dar dl. dir.gen. cum poate semna o astfel de hartie? A condus un penit., stie cu siguranta ca este aberanta o astfel de idee.
Hartie consumata inutil; dar cel de la birou a facut si el ceva. Isi poate lua salariu, bravos!A nascocit si el ceva.

Anonim spunea...

Pe mine ma scuipat un ofiter pentru ca a aflat ca nu lam votat pe el si mia spus ca no sa mai vad concediu decit iarna. Culmea e cal votasem. Am mers la loctiitor si a verificat buletinele si ia confirmat si el ca lam votat, dar mia spus sa o lasam balta.

si totusi spunea...

Ce ciudat...! Si eu care aud mai degraba despre voturi negative (il votez pe cel mai de cacao ca sa-i fac in ciuda celuilalt). Daca nu ai citit "cel mai merituos", mai citeste o data. Poate ai fost atat de prins de idee, incat ai citit ceea ce ai fi vrut sa scrie. Nu este vorba despre cel mai bun coleg. Ideea asta ca il vor vota pe cel care corespunde modului in care isi reprezinta fiecare psihologul de penitenciar e naiva. Nu te supara, esti venit cu pluta? (Chiar te rog frumos sa nu te superi. Pari un om inteligent, totusi naiv). Pai tu stii cum isi imagineaza astia un angajat ideal, indiferent ca este psiholog sau ce-o fi? Ce sanse are unul de la socio care ii deranjeaza tot timpul cand trebuie sa scoata ppl din camera, care vorbeste omeneste cu detinutii, nu-i injura si pune accentul pe nevoia de educatie si de consiliere. Cum se potriveste un astfel de psiholog profilului ideal pe care si-l imagineaza ei? Nu il prefera ei oare pe acela care injura, care le da suturi in fund detinutilor sau care, pur si simplu, isi tine fundul pe scaun toata ziua si nu iese din birou?

Anonim spunea...

La noi voturile se dau in biroul loctiitorului de la siguranta detinerii. Cine o sa iasa oare cel mai bun ofiter?

Anonim spunea...

Colegii mei s-au batut la barul din apropierea unitati. Cearta a pornit de la vot. Dupa ce au baut bine au inceput sa se laude pe cine au votat s/au facut pupincuristi, sifoane si au tras o bataie imbracati in uniforme.

Anonim spunea...

Oamenii nu se mai privesc cu ochi buni de cand a aparut tampenia asta cu votul. Chiar trebuie sa invrajbiti oamenii?

Anonim spunea...

Pai nu s-a renuntat la ideea de a vota? La mine in unitate nu mai voteaza nimeni. Am inteles ca a venit ordin ca nu se va mai vota. Au si aruncat voturile de pana acum.

Anonim spunea...

Nu lai votat mah. Am vazut eu ca lai votat pe tactu.

Anonim spunea...

Nici la noi nu s-a votat si bine au facut. Oricum era o tampenie.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Cand a venit ordinul? Eu nu l-am vazut.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Nu tia ajuns bataia care ai luato?

Anonim spunea...

Cum ai putut sa te votezi singur ba nenorocitule? Credeai ca no sa aflam?

Anonim spunea...

Ce tampiti, betivii aia! Noua ni sa spus sa nu votam directorul si loctiitori si nu a stat nimeni sa vada pe cine ai trecut. Puteai sa te votezi si singur, cred ca sunt care sau votat pe ei.

Anonim spunea...

Ii fi si vreo pipita de la socio de te dai asa jmechera.

Anonim spunea...

Sa umplut sistemul de pipite care se voteaza intre ele.

Anonim spunea...

Ce fite aveti pe voi, pipitelor. Parca barbati vosti nu beau.

Anonim spunea...

As vrea sa le vad pe femeiustile astea in vreme de revolta, ca acum se dau tari si viteze. Cum o se mai ascunda ele dupa betivi.

Anonim spunea...

Se voteaza sau nu, ca nu mai inteleg nimic. Ce-i cu harababura asta?

Anonim spunea...

Pipitico, habar nai sa scrii. Se scrie "s-a", nu "sa", "a-i", nu "ai", "s-au", nu "sau". Ce desteptes femeile astea.

Anonim spunea...

.....destepte-s,corectorule!

Anonim spunea...

Destepte ti se par tie, dar stau bot in bot cu hotu si apoi sa ma voteze pe mine cel mai bun agent? Pai eu nu le vad cum se gugulesc cu hoti?

Anonim spunea...

In sistem sunt femei curajoase si gramezi mari de frustrati castrati care se uita balosi dupa noi.

Anonim spunea...

Nu-mi vine sa cred cata prostie poate fi in capul unui barbat de puscarie.

Anonim spunea...

Ce sa-ti povestesc. Nu mai putem de frica. Si daca ne-o fi frica, nu am veni la voi, barbatei nevricosi, ca de mult nu veti mai fi prin preajma.

Anonim spunea...

"penibil" e sinonimul pentru barbatelul frustrat de puscarie. Si tu vrei sa fii cel mai bun agent?

Anonim spunea...

Doamna Cenusa stie deja cine va fi ofiterul anului. Nu va mai agitati! La agenti va iesi o femeie, iar dintre ofiterii de la paza unul va fi femeie. A primit deja indicatii pentru ca PDL sa dea semnalul ca in justitie e promovata femeia.

Anonim spunea...

Mi se pare corect. barbatii au condus penitenciarele atatia ani si uite unde le-au adus.

Anonim spunea...

Corect. Da si mai bine ca imagine. Mai bine o femeie frumoasa, decat un barbat slinos cu ceafa groasa uitandu-se libidinos dupa femeile din jur.

Anonim spunea...

"Asadar sistemul penitenciar este plin de fosti, actuali si viitori anepisti, de unde si concluzia ca cea mai mare primejdie vine chiar din launtrul sistemul penitenciar iar balaurul suntem in realitate noi insine, un balaur cu prea multe capete, rasucite si balabanite unele peste altele, care din prostie si rautate, ajung sa se manance unul pe altul intr-o lupta nesfarsita si fara de niciun folos!"

De ce oare se incearca trezirea balaurului din noi cu acest scrutin nenorocit care va scoate la iveala vrajbi ingropate la mica adancime.

Anonim spunea...

Cand am intrat in sistem colegii se respectau unii pe altii!Acum avem si o Biblie-Codul deontologic!
Dar,ca si Biblia,nu se vrea cunoscut!
Oare ce am devenit?

Anonim spunea...

Cand ai intrat tu in sistem si in ce sistem ai intrat de aveai colegi care se respectau?

Anonim spunea...

Pe vremuri nu era sistemul plin de femei. Ele au poluat sistemul cu feromonii lor.

Edy spunea...

"Cauzele războiului troian sunt complexe, în ele au fost antrenate chiar şi zeităţile Olimpului. Se spune că în timpul nunţii zeiţei Thetys cu Peleus, un rege din Tesalia, în timp ce zeii dănţuiau, şi-a făcut apariţia Eris, personificarea discordiei, care nu fusese invitată, şi a aruncat un măr de aur (mărul discordiei) pe care era scris "celei mai frumoase". Văzând mărul, Hera, Atena şi Afrodita l-au revendicat, fiecare susţinând că le întrece în frumuseţe pe celelalte 2."

Legenda:
Eris - Madam Danuta (pe care n-a invitat-o nimeni)
celei mai frumoase - celui mai merituos
Hera, Atena, Afrodita s.a. - angajatii sistemului penitenciar

Edy spunea...

Daca doamna Dana ar fi consultat un psiholog cu privire la efectele marului discordiei, poate ca nu ar fi aruncat "pe piata" cu atata usurinta scrutinul aducator de vrajba.

Edy spunea...

... sau poate ca da...

si totusi spunea...

Poate ca a consultat un psiholog care a facut scoala la Institutul National de Informatii.

Anonim spunea...

Sau poate ca a consultat doar un fost militian de la Baneasa.

Anonim spunea...

Danutza, ia-ti inapoi marul otravit! Sistemul asta si asa era mancat de discordie.

Anonim spunea...

Bune ultimele comentarii. Bine ca am scapat de "betivi" si de "pipite".

Anonim spunea...

Ati insamantat discordia intre paza si reeducare, in cadrul pazei si in cadrul reeducarii, dar nici celelalte domenii nu au ramas neatinse. Frumos!

Anonim spunea...

Cine a spus ca doamna Cenusa e creativa? A inceput multe proiecte si putine a dus la capat. Asta va avea loc doar la nivel de unitati pentru ca la nivel zonal nu vor fi bani sa se deplaseze "sustinatorii". Dar cui ii mai pasa de faza zonala. Efectul va fi atins: discordia in unitati.

Anonim spunea...

Uitandu-se chioras unii la altii (pentru ca votul va fi mai degraba negativ), oamenii nu vor gasi puterea de a se uni. Astfel, miscarile sindicale vor fi slabite, nimeni nu va carai, domnul Ragea si domnul Bala ne vor putea pune piciorul in gat.

Anonim spunea...

Asa este. Pana acum a fost liniste in unitati, fiecare isi vedea de treaba lui si totul se petrecea intr-o armonie generala...A venit scrutinul asta sa destabilizeze lucrurile...

si totusi spunea...

Ati pus socio-educativul intr-o postura dificila. Stiti ca ideile generale ale sistemului sunt doar teoretic cele stipulate in lege. Cei de la socio sunt varful de lance in promovarea scopului principal al sistemului penitenciar: reintegrarea sociala. Supunandu-i pe educatori si pe psihologi scrutinului, ii veti pune in situatia de a fi evaluati de ceilalti. Efectul: veti toci varful. Educatorii si psihologii care au muncit mai mult vor fi vazuti ca fiind cei care au deranjat mai mult paza, care, intr-o forma sau alta, s-au lovit de inchistarea pazei, adica vor fi perceputi si votati dupa niste criterii contrare celor preconizate. Pazistii vor prefera sa-i voteze pe cei care i-au deranjat cel mai putin, eventual pe cei care si-au facut veacul prin birouri. Ce vor invata din asta cei de la reintegrare sociala: sa fie mai putin deranjanti, mai putin incisivi, sa se implice mai putin pentru a fi "mai merituosi". E ca in bancul ala: "cu cat bei mai mult, cu atat bei mai putin".

si totusi spunea...

In unitati au fost conflicte si pana acum, unele de natura functionala, altele generate de inchistare si de rautate. Scrutinul le acutizeaza si le scoate la iveala. Era cazul?

Anonim spunea...

Duce-ti criminali la scoala, la teatru, in oras, faceti sedinte de spiritism sau ce faceti acolo de nu mai are omu loc de voi, stricati programul unitati de nu mai putem nici sa mincam de voi.

Anonim spunea...

pt. 22.23

Ce scrii tu acolo as putea traduce: "si daca e foc, de ce sa nu aruncam gaz pe el."

Anonim spunea...

da stai linistit ca nu va votam pe nici unu. toti aia de la reeducare sunteti incurca lume. bine ar fi sa va scoata din sistem. mai bine era pe vremea lu Ceausescu.

Anonim spunea...

Corect! Asta s-a urmarit: SABOTAREA MISCARII SINDICALE! Jos scrutinul asta nenorocit care serveste interesele dusmanului de clasa! Huuuooooo!

sindicalist spunea...

Domnul Ragea a spus foarte clar: "identificati varfurile si incercati sa le eliminati. Afara asteapta multi sa se angajeze. Sa nu-i lasam sa se coaguleze."

Anonim spunea...

Opriti scrutinul asta nenorocit!!!

Anonim spunea...

In afara interesului de a incetini miscarea sindicala, care ar putea fi scopul scrutinului. Sa socotim castigurile si pierderile acestuia. Ce castigam:
- motivatie? In niciun caz. Vor fi motivati oamenii sa fie mai populari, dar nu mai profesionisti. Ceilalti vor fi demotivati.
- iesire din ritmul zilei? Poate.
Ce pierdem?
- bruma de coeziune.
- increderea in colegi.
- linistea.

Merita sa incercam? Pentru ce?

albert spunea...

Si totusi... ti-a raspuns 22:52. Nu ii obliga nimeni sa voteze vreun educator, daca nu vor sa o faca. Iar daca la numararea voturilor, cel mai popular ofiter/agent/psiholog/educator va iesi cate un personaj negativ, doar pentru ca el a fost votat la caterinca...asta e. Ei vor reprezenta unitatea voastra, asta e nivelul de cultura organizationala la voi. Personal nu cred ca se va intampla asta. Asa cum nu cred ca un om echilibrat, matur, profesionist, va fi demotivat si va deveni un frustrat pentru ca nu a fost ales "cel mai cel".

Anonim spunea...

Albert. Esti naiv. Asta e.