Cererea şi cerutul

- Nu, tinere! Cererea trebuie să fie scrisă de mână! Ce nu e clar? N-ai văzut modelul? Ce e aşa greu?

- Păi modelul e dactiolgrafiat domnuuu’… Cum sa-i spun frate? Domnu’ şef? Zice că-l iau peste picior. Domnu’… nu ştiu ce grad are, că i-aş spune pe grad. E dactilografiat domnu’ ofiţer.

Zâmbeşte. E clar că am nimerit-o. Eh, uite că m-am scos. Nu mai trebuie sa stau iar la coada aia. Gata am depus dosarul, mă duc şi la o bere după, că doar sunt om mare acu’. Eh, nu încă… să iau examenul şi după aia văd eu…

- Auzi bă, da ce militar eşti tu? Păi se poate?! Să nu ştii gradele. Eu sunt… Nu mai ştiu ce grad mi-a spus, mă gândeam deja la viitorul luminos şi la nobila carieră a armelor. Hai scrie cererea asta şi lasă dosarul.

- Păi asta nu e bună?  Da, ce s-a mai înnegurat frateeee… Că e semnată de mine şi e exact după model. Ia uite si ăsta ce-l freacă, dacă am scris de mână sau am dactilografiat cererea lu’ peşte!

După o discuţie de Caragiale şi refacerea cererii, mi-a luat dosarul. Si, in cele din urma m-am văzut fericitul slujitor al interesului public. Povestea mi-a rămas în minte, restul de acest gen le-am indexat pornind de la această întâmplare. Un funcţionar insista să respecte un obicei, fără să aibă o explicaţie logică sau de bun simţ. Pur şi simplu aşa se obişnuise, aşa făcuse toate lucrările anterioare şi n-avea chef să-i schimb eu rutina.

Nu e mare lucru. E doar una dintre miile de poveşti despre rezistenţa la schimbare. Fiecare am fost implicaţi în discuţii absurde. Fiecare, într-o măsură mai mare sau mai mică, am îndoit puţin logica ca să ne vedem odată cu ştampila sau cu semnătura care ne purta prin birouri, ghişee sau alte temple ale rutinei.

Partea hazlie e că atunci mi-am închipuit că e doar un mic sacrificiu şi că oricum nu trebuie să-i văd pe domnii cu semnăturile şi ştampilele în fiecare zi. N-a fost aşa, domnii ăştia se pare că sunt indispensabili. La tot pasul cineva îţi flutură o hârtie pe sub nas, pe care trebuie mai devreme sau mai târziu să apară o semnătură sau o ştampilă.

Dar, pentru că există şi o parte bună. Schimbarea s-a produs. Toate documentele sunt acum acceptate in formă tehnoredactată. Ba, mai mult. Dacă sunt scrise de mână nenea ăla de la birou îţi explică mintenaş că nu înţelege ce-ai scris acolo şi că documentul trebuie citit de mulţi oameni care n-au timp să descifreze caligrafiile oricui. Aşa, o semnătură mai merge. Dar atât. Restul lăsăm pe seama tehnicii.

Unii cred că se schimbă, când de fapt îşi rearanjează vechile stereotipuri şi automatisme. Rutina a fost înlocuită cu altă rutină pentru că asta e tot ce poate să tolereze "sistemul”.