„Tendinţele, ca şi caii, sunt mai uşor de stăpânit în direcţia în care deja se îndreaptă.” (John Naisbitt – Megatendinţe)
Omul secolului XXI devine expert în a se apăra sau în a ataca, dar rămâne corigent la capitolul convieţuire. În toate şcolile suntem învăţaţi cum să ne controlăm emoţiile, cum ne protejăm de sarcini nedorite, cum să ne ferim de psihopaţi, cum să reuşim în afaceri. Ceea ce nu e rău. Terapiile de factură cognitivă ne mai învaţă, însă, să ne minţim la infinit, dacă se poate până la sfârşitul vieţii şi să ne autosugestionăm că tot ceea ce e rău în viaţa noastră e de fapt bine şi tot ce se întâmplă e „o experienţă în plus”. Suntem învăţaţi să devenim nesimţiţi în fiecare zi.
Omul secolului XXI devine expert în a se apăra sau în a ataca, dar rămâne corigent la capitolul convieţuire. În toate şcolile suntem învăţaţi cum să ne controlăm emoţiile, cum ne protejăm de sarcini nedorite, cum să ne ferim de psihopaţi, cum să reuşim în afaceri. Ceea ce nu e rău. Terapiile de factură cognitivă ne mai învaţă, însă, să ne minţim la infinit, dacă se poate până la sfârşitul vieţii şi să ne autosugestionăm că tot ceea ce e rău în viaţa noastră e de fapt bine şi tot ce se întâmplă e „o experienţă în plus”. Suntem învăţaţi să devenim nesimţiţi în fiecare zi.Marele paradox al secolului XXI este că, deşi omenirea nu a avut la dispoziţie niciodată tehnologii atât de dezvoltate pentru comunicare ca acum (messenger, telefonie mobilă, webcam etc), redundanţa mesajelor şi superficialitatea comunicării sunt mai prezente ca niciodată în dezvoltarea(?) umană.
O altă contradicţie - deşi societatea occidentală a inventat cele mai sofisticate mecanisme pentru a ne uşura viaţa şi a ne fi traiul mai comod (acasă, la serviciu, în spaţiile publice), depresiile şi tulburările de dispoziţie domină un procent din ce în ce mai mare din populaţie. În occident (aici includ şi România, deşi modelul nostru e copiat, schizoid şi kitchuriu), suntem din ce în ce mai puţini, ni se permite din ce în ce mai mult, avem din ce în ce mai multe bunuri, nevoile de bază sunt din ce în ce mai satisfăcute şi, cu toate acestea, depresiile predomină, mai ales în spaţiul anglo-saxon şi cel scandinav. Oare de ce?
Inteligenţa emoţională vine să completeze inteligenţa nativă şi socială pentru a ne raporta la de şefii narcisişti, la subalternii indisciplinaţi, la iubiţii imaturi, la perverşii deghizaţi, copiii răsfăţaţi, soacrele pisăloage sau la mamele excesiv de grijulii.
Suntem mai singuri ca niciodată şi cu toate acestea, în subconştientul nostru ne e dor să ne asumăm greşelile, să ne cerem iertare, să fim indulgenţi cu subalternii, să acceptăm afecţiunea necondiţionată, să ne binedispună ciudăţenia altora, să fim copii la rândul nostru. Şi, ce facem de fapt? Ascundem greşelile, îi alungăm pe cei care ne oferă necondiţionat căldură, abia aşteptăm să taxăm greşelile subalternilor, îi ironizăm şi umilim pe cei care nu sunt ca noi. Iar dacă avem auditoriu pentru asta, cu atât mai bine. Ne creşte cota.
Şi, această incapacitate a noastră de a fi buni şi deschişi a contaminat inclusiv instituţii de cultură, medii academice, instituţii bisericeşti. Lupta pentru o parohie bună sau un post de asistent universitar nu e cu nimic mai plictisitoare decât apriga luptă electorală. Dacă în aceste medii e aşa, cum ar putea fi altfel într-o... puşcărie. Nenorocirea nu provine de la grilajele care se închid şi se deschid zilnic în faţa ochilor noştri, ci de la mecanismele de autoapărare în care ne încătuşăm din ce în ce mai adânc sufletele noastre de maximă siguranţă.
Atunci când existenţa noastră se construieşte pe frica de a nu fi rănit, pe frica de a nu pierde, pe teama de a nu părea ridicoli, câştigul e deşertăciune, iar aşa zisa victorie nu are niciun gust. Când suntem deschişi (atenţie, nu naivi! – pentru că naiv e cel care are aşteptări mari şi crede că nu poate fi înşelat, nu despre ei vorbesc), momentul în care cineva răspunde aşa cum trebuie la deschiderea noastră e sublim. Desigur, acest moment s-ar putea să vină o singură dată în viaţă sau poate... niciodată. Dar, indiferent dacă vine sau nu, a rămâne doar excesiv de defensivi şi circumspecţi nu are nimic în comun cu „credinţa, speranţa şi dragostea”.
Lui Goleman, cel cu intelgenţa emoţională, i-aş fi pus o singură întrebare: cine e mai puternic, cel care se apără mereu, aşteptând din când în când conjunctura favorabilă şi victima perfectă (zbang!) sau cel care, fiind conştient că poate să piardă, are puterea să rămână deschis mereu, aşteptând la infinit acei oameni rari care nu îl vor dezamăgi şi nu vor profita de deschiderea sa?
***
E greu de spus dacă Nero, pentru a-i pedepsi pe creştini (care admirau un „zeu fals”, necunoscut), şi-a incendiat propria metropolă sau dacă iubirea Lygiei a fost mai profundă decât a lui Vicinius. Putem doar să intuim şi să învăţăm din greşeli, deşi se pare că suntem condamnaţi să le repetăm la infinit, indiferent de timpul şi spaţiul în care ne mişcăm.
6 comentarii:
Ce vine la 1 aprilie , ca numai de rau se aude ?
Excelent articol, pacat ca n-ajunge unde trebuie.
DUPA 1 APRILIE 2009!
Manusa a fost aruncata, care FSANP?,care duel?, care pretentii?,care comentarii?, care negocieri?, va fi o preluare de putere de catre o alta echipa in frunte cu cel care a mai condus ,,degeaba,, destinele acestei entitati ,satelitul ANP-ului acest FSANP se va inchina cu siguranta la Codul lui BALBA cel MARE care se vede deja si pozeaza in salvatorul temnitelor romanesti,sa vedem unde va fi locul ales pentru batalie si ce tactica va adopta, poate va lua decizia sa otraveasca fatanile,poate sa parjoleasca ogoarele,poate sa inchida GAZ-urile, poate sa reorganizeze din temelii sistemul avand unele modele in tari cu care suntem tovarasi si pe care i-am copiat, poate sa verifice cum a fost cheltuit tributul acordat de turci in decursul a ultimilor 10 ani, pe ce obiective de amploare si cate mai sunt functionale,poate sa mai taie din lefurile grase incasate de sefii si sefuletii foarte numerosi de prin cetatile sistemului,poate se va gandi si la un soi de reorganizare de primavara ca de ceva timp se inregistraza o adevarata invazie de creiere luminate care nu poate fi combatuta prin mijoace moderne de tratare,sau poate se va lua decizia sa se mai disponibilizeze din soatele sefilor parasutate pe la diferite birouri caldute, poate se va trece la implantarea in bratul puternic al membrilor de sindicat a celebrul cip pentru a nu mai comenta in lipsa liderilor locali recunoscuti si autorizati,poate,poate,poate auzim ca au fost respinsi la vizita medicala si sau dus in exil sau au fost promovati ofiteri,directori sau directori generali pe la diferite locatii din imperiu
Frectii la piciorul de lemn acest ANP-FS-ANP, numai intalniri, alegeri, chiolhanuri,si RAMPA de lansare de promovare a sefilor acestui cartel, mariti cotizatia ca viata-i scumpa si riscati sa ramaneti fara fondurile depuse in bancile comerciale (dobanda), SISTEMUL ESTE IN COLAPS,REVENIREA PROGRAMATA PENTRU 2070!
Se aduna sindicalismul la Bran de Brasov cica!!! Chestia interesanta care se aude este ca lider de sindicat in locul tradatorului de Alin popescu va fi ales in unanimitate dinainte stabilita Dumitrascu.Cum de se poate asa ceva, doar ei stiu, atita timp cit dumitrascu nu mai lucreaza in sistem. Dar se vede ca ciolanul de ros de la ANP este totusi bun de ros,ca altfel nu inteleg de ce nu a ramas acolo la INA unde s a dus ca manager, ci vrea cu tot dinadinsul sa se reintoarca , in orice chip, la ANP.Sau poate e singura lui sansa de a ramine cu locuinta pe care ANP si monicauta lui i au dat o si din care nu mai vrea sa iasa nici daca magistratii l au obligat sa iasa( iar magistratii astia!!!!!!!!!).Si inca ceva, cica la Bran vor fi toti cei trei directori ai ANP, respectiv Bala, Cel Mare si Acadel,ca atitia cica au mai ramas.A propos, stiti ceva de ce vor astia sa desfiinteze al treilea post de director adjunct de la ANP? De ce sa l desfintiize si sa nu l aduca acolo pe Alin Popescu?! Sau pe Berechet? Sint mebru de sindicat, platesc cotizatie( de fapt mi se opreste cotizatie!!) si nu inteleg nici de ce merg numai ei la BVran si nu ne invita si pe noi, pe toti....
Stimabililor,la Bran s-a ales şeful FSANP . Este cel care a condus de fapt această organizaţie în vremurile ei de glorie(2006). Păpuşarul a decis să iasă la rampă.
Îi urăm multe succesuri şi suntem curioşi să vedem dacă arhitectul lui OMJ 399, mai este dispus să modifice ceva( măcar la anexe Şefu!)acum când nu mai este director general, ci preşedinte de federaţie.
Un articol deosebit ! Felicitări autorului !
Îmi face o deosebită plăcere să constat,încă odată, calitatea intelectuală şi umană a celor care scriu pe blog.
Căt despre puterea de a ne depăşi limitele şi de a-i ajuta pe ceilalţi să se schimbe, puţin probabil... "Timpul nu mai are răbdare cu oamenii "
Trimiteți un comentariu