Mai bine pion decât nebun

Săptămâna trecută, ANP a trimis în unităţi o adresă prin care directorii erau informaţi că este indicat ca angajaţii să fie monitorizaţi sistematic şi atent pentru a preveni apariţia unor manifestări dezadaptative în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

În cazul în care apar aceste manifestări, directorii au posibilitatea de a solicita Serviciului Psihologia Personalului realizarea unei evaluări psihologice iar psihologii din cadrul acestui serviciu pot formula recomandări de specialitate cum ar fi: asistenţă psihologică, examene clinice de specialitate, repartizare definitivă sau temporară pe un post cu risc scăzut, monitorizare etc.

Adevărul este că, de ceva vreme, se tot vorbeşte despre necesitatea evaluării psihologice periodice a angajaţilor din sistem, în special a celor care intră în contact direct cu deţinuţii, dar şi a şefilor care, prin natura funcţiei, sunt supuşi permanent stresului şi presiunii psihice (mă refer doar la cei care muncesc). În timp ce în ţările dezvoltate programarea la psiholog este cam ca una la coafor, iar consilierea psihologică este o treabă banală şi nu o ruşine, mentalitatea românilor este mult diferită şi psihologul este confundat în continuare cu psihiatrul iar cele mai mici reacţii la stres cu boala psihică.

Care sunt manifestările dezadaptative? Cunoaştem cu toţii că orice job presupune în ziua de astăzi mult efort fizic sau intelectual şi avem de-a face cu stresul oriunde am munci şi aproape la orice nivel. Unii reacţionează bine la condiţii de stres prelungit, alţii sunt răpuşi de acesta şi cei din jur pot observa cu uşurinţă reacţii ca: frustrare, ostilitate, anxietate, tensiune, nervozitate, nelinişte, depresie, insatisfacţie, autoevaluare negativă, labilitate, culpabilitate, deteriorări ale memoriei, scăderea gradului de concentrare şi a capacităţii de decizie, evitare sau negare, inhibiţii şi blocaje, creativitate redusă, toleranţă scăzută la criticism.

În plan comportamental, vedem scăderea performanţei, instabilitate şi fluctuaţie profesională, absenteism, pasivitate, agresivitate, intoleranţă, dezacord, deteriorarea relaţiilor interpersonale, insomnii, tulburări de comportament alimentar, utilizare crescută de alcool, tutun, cafea, tranchilizante, suicid.

Putem avea printre noi colegi cu tulburări de personalitate de genul:

- personalitate paranoidală, caracterizată prin suspiciune şi neîncredere („colegul acesta este amabil cu mine, sigur ascunde ceva, vrea să profite de pe urma mea”);

- personalitate schizoidă caracterizată prin teama de a nu i se invada intimitatea („dacă las colegii să se apropie prea mult de mine, viaţa mea va deveni insuportabilă”);

- personalitate antisocială - lipsă totală de respect pentru drepturile celorlalţi şi rezistenţă faţă de orice regulă socială („colegii sunt făcuţi pentru a-i exploata”);

- personalitate borderline – instabilitate extremă a dispoziţiei, a relaţiilor interpersonale şi a imaginii de sine („fă-ţi un rău pentru a simţi ceva”);

- personalitate narcisiacă caracterizată prin nevoia de a fi admirat şi lipsa de empatie („ceilalţi sunt nulităţi”);

- personalitate obsesiv-compulsivă caracterizată prin dorinţa exagerată de ordine şi perfecţiune („trebuie să fac totul singur pentru că altfel voi avea un eşec”);

- personalitate dependentă – nevoie exagerată de protecţie, încurajare şi ajutor („nu pot face nimic de unul singur”).

Mai sunt şi altele şi aţi mai auzit de ele, chiar aţi întâlnit persoane cu asemenea probleme. Hotărârea de a „ne căuta la cap” poate fi un început pentru o stare de normalitate şi stă în puterea noastră de a privi relaxat o astfel de abordare a problemelor pe care mulţi le avem doar că nu recunoaştem.

Cred că în unele cazuri chiar puteau fi evitate nişte „ieşiri din decor” destul de celebre de acum ca ofiţerul care a tras cu armă de foc într-un loc public şi are obsesia reclamaţiilor. Întrebările ar putea fi: ce efect va avea asupra unui angajat recomandarea de a-şi face o evaluare psihologică şi cum va fi el privit de colegi? Oare ar fi greşit dacă, pentru început şi pentru a încuraja subalternii, şefii s-ar supune unor evaluări psihologice? Dacă un angajat refuză evaluarea psihologică? Sunt profesionişti cei care gestionează datele şi fac recomandări sau va scrie pe toţi pereţii că tanti Tuţi de la evidenţă aude voci?