Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 19 ianuarie 2009

Magistrati de miliarde

Asa se numeste o scrisoare deschisa trimisa ministrului justitiei Catalin Predoiu de o organizatie sindicala.

Pe blog-ul Penifest au mai fost articole legate de prezenta acestora in sistemul penitenciar, implicatiile financiare, legalitatea, si, nu in ultimul caz moralitatea acestei prezente. Demotivarea personalului este de asemenea un factor destul de important, mai ales tinand cont de faptul ca pe vremea ministrului Chiuariu, aceste detasari se faceau inclusiv in esalonul 2.

In continuare aveti solicitarea sindicala:

Catre,
Ministrul Justitiei
Domnul Catalin Predoiu

In conformitate cu prevederile art. 10 din Regulament privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor, delegarea judecatorilor, precum si numirea judecatorilor in functia de procuror si a procurorilor in functia de judecator: “detasarea judecatorului sau a procurorului poate inceta anterior duratei pentru care a fost dispusa, prin hotararea sectiei corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detasarea ori la cererea judecatorului sau a procurorului detasat, cu acordul scris al celui care a solicitat detasarea,” va rugam sa ne sprijiniti prin solicitarea incetarii detasarii urmatorilor magistrati:

  1. Procuror Spaiuc Gheorghe A.N.P. 07.05.2007 – prezent
  2. Procuror Sarau Danel-Cristinel PMT Tichilesti 06.02.2006 – prezent
  3. Procuror Gilca Ionel Penitenciarul Braila 01.07.2007 – prezent
  4. Procuror Focica Mihaela-Florina Penitenciarul Colibasi 15.07.2007 – prezent
  5. Procuror Muresan Ioan Penitenciarul Aiud 01.07.2007 – prezent
  6. Judecator Ciorcas Mihai Penitenciarul Satu Mare 15.07.2007 – prezent

Din urmatoarele motive:

Punctul 1: “La munca egala sau de valoare egala, salariu egal ".

Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalitătii de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constitutia Romaniei si de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, in concordanta cu normele Uniunii Europene.
Acest principiu de ordine publica: "la munca egala sau de valoare egala, salariu egal" exclude orice discriminare in materia stabilirii sau modificarii salariilor. Daca felul muncii este acelasi, daca cerintele si conditiile de munca sunt aceleasi, daca munca este egala sau de valoare egala, diferentierile de salarizare nu se justifica.

Dubla calitate pe care o detin directorii - magistrati se rasfrang si asupra salarizarii acestora, fiind de departe superioara nu numai celei din sistemul din care au fost delegati cat si fata de directorii – functionari publici fiind mai mare de 3-5 ori, ajungand pana la 23 000 RON/luna.
Veniturile lunare ale unui simplu director - magistrat le depasesc chiar si pe cele ale directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, care incaseaza venituri lunare de maxim 70 milioane de lei.

Punctul 2: Incompatibilitatea functiei de magistrat cu cea de functionar public.

Constitutia Romaniei - “art. 125, alin 3: Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din învatamântul superior. Astfel ne aflam in aceeasi situatie ca la CNI: atunci senatorii si-au insusit la Plen observatia lui Antonie Iorgovan privind faptul ca judecatorii nu pot face parte din CNI, organism cu activitate nepermanenta, pentru ca nu pot indeplini o alta functie in acelasi timp cu cea de judecator”.

Detasarea magistratilor pe diferite functii in sistemul penitenciar incalca prevederile constitutionale prevazute in art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei referitoare la separatia si echilibrul puterilor in stat prin includerea astfel a magistratilor in categoria persoanelor care exercita functii publice de autoritate din administratia centrala si locala ale caror acte sunt de natura administrativa, producand o confuzie grava intre puterea judecatoreasca si puterea executiva, precum si intre natura actelor care emana de la organele puterii judecatoresti si actele administrative, inclusiv cele de jurisdictie administrativa, care sunt rezultatul exercitarii unei functii de autoritate administrativa.

Punctul 3: Implicatiilor financiare ale detasarii magistratilor in sistemul penitenciar.

42 magistrati: 15.000 RON (salariul minim) x 1532 luni = 22.980.000 RON
20 magistrati: 1.076.150 RON din sentinte judecatoresti.

… in conditiile in care se puteau rezolva foarte multe lucruri cu acesti bani. De ex.:

  • contravaloarea echipamentului pentru 12.000 functionari publici cu statut special, intr-un an calendaristic, este de 16.800.000 RON.
  • necesarul de fonduri pentru acordarea celui de-al „13-lea” salariu – ianuarie 2009, pentru 12.000 functionari publici cu statut special, este de 19.500.000 RON.
  • necesarul de fonduri pentru salarizarea a 1.300 de functionari publici cu statut special intr-un an calendaristic, pornind de la o salarizare medie, este de 20.280.00 RON.
  • dintr-un singur salariu de magistrat se poate asigura salarizarea a minim 12 agenti sau minim 6 -7 ofiteri/luna.

Punctul 4: Salariile „imorale” ale magistratilor detasati sunt in contradictie cu masurile restrictive privind cheltuielile bugetare pe anul 2009 anuntate de premierul Romaniei, dl. Emil Boc.
"….. am redus salariile bugetarilor de lux la maxim 4.800 de lei. “

Link-uri utile:

24 comentarii:

Anonim spunea...

In sfarsit vad si eu oficial ceva ce trebuia sa se vada de mult: Jos Spaiucul & comp.
Tatucule go home.

Anonim spunea...

Mai oameni buni, nu e posibil asa ceva. Din salariile lor de pana acum si din ce au mai castigat prin instanta, am vazut si anexele pe site la o agentie de presa, ai bani sa angajezi de 2-3 ori acele posturi care s-ar debloca in urma sesiunii unice.

Anonim spunea...

mda nu tine pe ministru sa ceara asa ceva

Anonim spunea...

la Fabrica de mobila I.L.Caragiale se tine concurs pentru ocuparea postului de director executiv, pe şestache, sa nu afle lumea!

Anonim spunea...

Domnilor administratori, va rugam sa postati comentariul despre Caragiale, sa vada cei de sus ca nu toata lumea e proasta si ca fac ei ce vor cu postul de director ! E important! Va multumesc

Anonim spunea...

Mai avem de adăugat procurorul Stan de la Corpul de control

Anonim spunea...

Suntem dezolati. Suntem dezolati datorita pozitiei dvs. , a sindicatelor reprezentative din sistem. Nu atat datorita "grijii" pe care o dovediti fata de veniturile noastre pe care nu noi ni le-am acordat, asa cum sustineti. In alta ordine de idei, si acum vorbesc in nume propriu, sunt dezamagit si de lipsa dvs. de echidistanta. In momentul in care articolul privitor la cateva zeci de colegi de ai dvs. cu contract care ar fi fost indrituiti sa treaca in randul functionarilor cu regim special a disparut in conditii misterioase din OUG, nu ati protestat absolut deloc. Acum, cand este vorba despre "flagelul" produs in sistem de noi, cei 5-6 magistrati, ne puneti la zid ca pe infractori. Nu mi se pare corect. In plus, aceste proteste trimise pe la televiziuni de o maniera mai mult anonima decat oficiala miros a razbunari personale. Se vizeaza, in clar, persoane si nu categoria in sine. Mult succes in activitatea dvs. viitoare !

Anonim spunea...

stie cineva, se mai tine concursul de avansare a agentilor in corpul ofiterilor?

Anonim spunea...

Mulţumim pentru urări stimabile magistrat...11:18:00.
Îţi urăm şi noi multă putere de muncă pe un salariu decent pentru treaba pe care ar trebui s-o faci acolo unde trebuia să fii, nu cocoţat pe un scaun de care nu eşti capabil şi pentru care nu eşti pregătit.
Duceţi-vă învârtindu-vă cu cine v-a adus că numai belele aţi făcut.

Anonim spunea...

Aha aici sunt banii de premii !!!
Nu-i de mirare ca nu se mai fac angajari. De unde bani?

Anonim spunea...

Aha aici sunt banii de premii !!!
Nu-i de mirare ca nu se mai fac angajari. De unde bani?

Anonim spunea...

pt 14:01

Concursul s-a suspendat.

http://www.anp-just.ro/PosturiVacante/2008-11-AgentiLaOfiteri/Anunt%20Suspendare.pdf

Anonim spunea...

uite ce victima, mai ca mi-e mila! mai are tupeu sa scoata nasul si sa protesteze!
"domnule" magistrat, un pic de decenta va rugam!

hai sa facem un targ...e drept ca nu e vialbil, da-l propun...
ramai director pe unde esti cu saliarul din A.N.P., nu de magistrat.
ce zici?!

Anonim spunea...

s-ar face economii la buget prin debarcarea magistratilor

Anonim spunea...

daca ar fi facut treaba magistratii poate aveam intelegere pentru ei dar asa...

Anonim spunea...

hainele se mai dau la barcea mare

Anonim spunea...

dupa aceasta OUG 223 privind suspendarea concursurilor vom vedea ofiterasi transferati pe posturile respective, fara concurs bineinteles.

mai vin si cativa din MApN, tot prin transfer, deci adio sanse pentru agenti.

Anonim spunea...

DRAGI COLEGI : SA DAT SALARIILE PE LUNA DECEMBRIE, LA FABRICA DE MOBILA CARAGIALE : PALMASII [ MUNCITORII ] INTRE 130 LEI- 400 LEI , DA CRED CA ATI INTELES BINE . SI ACUM BOMBA :EREMIA , CONTABILUL SEF , DIRECTORUL ROSU , CIOCII SI-AU LUAT SALARIILE INTREGI , PLUS O MARIRE DE SALARIU DATA DE FILIPEASCA DIN LUNA SEPTEMBRIE CAND LUCRATORII NU -SI PRIMISERA SALARIILE . DECI UNDE ESTE DREPTATEA ? IN TARA ASTA CHIAR NU VEDE NIMENI ? VA ROG FACETI DEMERSURI SA SE VERIFICE CUM POT LUA ACESTI OAMENI [5 LA NUMAR ] SALARII COLOSALE SI CEILALTI MURITORI DE FOAME , AVEM DATORII , BANCI , NICI BANII PE NAVETA NU-I SCOATEM . AM AJUNS IN PRAGUL DISPERARII , NIMENI NU NE BAGA IN SEAMA . SA VINA CINEVA SA CONTROLEZE CUM POT PRIMI ACESTE PERSOANE SALARIILE DE MII DE LEI SI NOI CEL MULT 400 LEI . VENITI FRATILOR SI CERETI STATELE DE PLATA SA VA CONVINGETI .PE NIMENI NU INTERESEAZA , NICI PE CEI CARE AU SALARIILE EXAGERAT DE MARI , CUM II POT PRIVI IN OCHII PE COLEGII LOR CARE NU STIU CE SA MAI FACA , NICI BANI DE NAVETA NU MAI AU . VA ROG AJUTATINE . CERETI STATELE DE PLATA SA VEDETI DIFERENTA . A J U T O R ...

NIMENI NU IA NICI O MASURA . VA RUGAM FACETI SA FIE AUZITA RUGA NOASTRA SI SA VINA CINEVA SA CONTROLEZE SA VADA DIFERENTA DINTRE CEI 5 SI NOI . .

Anonim spunea...

SE AUDE CA FABRICA DE MOBILA IL. CARAGIALE VA FI PRELUATA DE ANP IN SPETA DE PENITENCIARUL MARGINENI , AR FI O MINA DE AUR PENTRU PENITENCIAR : 1 - AVEM CONTRACTE PENTRU EXPORT DE LA CARE SE CASTIGA F MULTI BANI 2 - UN LOC DE MUNCA PENTRU FOARTE MULTI PPL-EI 3 - SE VA PUTEA ACHITA SI RESTUL DE BANI CATRE PENITENCIAR 4 - ACELE 5 PERSOANE DE CARE FACEA REFERIRE COLEGUL SA PRIMEASCA SALARIU CONFORM PERFORMANTELOR SI BUNULUI SIMT NU CUM AU FACUT PANA ACUM 5 - UN CONTROL CARE SA TRAGA LA RASPUNDERE PE CEI VINOVATI DE CELE INTAMPLATE LA FABRICA [ SALARII NEJUSTIFICATE PRIMITE DE : EREMIA , ROSU , CIOCII SI NU IN ULTIMUL RAND DUBLA CONTABIL SEF COMAN ] 6 - ACESTEA NU SUNT VORBE SE POATE VERIFICA DOAR DACA SE VREA . O SEARA BUNA TUTUROR .

Anonim spunea...

pt. anonim 19.01.2009 ora 09.29

,,,,se vede de la o posta mai Nea NADRAG (cu majusculeca sa isi aduca aminte lumea de numele tau...) ca nu ai somn de cand ai aflat ca raportul corpului de control al MJ este gata ....
ce treavba are corpul de control cu magistratii din ANP?! sau...la mintea ta creata confunzi **ula cu prefectura . Corpul de control al MJ nu este platiti din buget ANP....de acolo iti iei tu pensia si pt care te-ai milogit ca sa nu intri in comisia de disciplina

Anonim spunea...

Pentru ANONIMUL( cu majuscule) de la 09.29 reţine că noi ne-am mai deşteptat. Ştim să recunoaştem cum s-a făcut acel abuz, cui era obligat nea stan şi ce "metodologie" nu a respectat într-o cercetare administrativă. Dacă lucrurile s-au terminat aşa nu are el nici un merit. A băgat în consiliul de disciplină persoane nevinovate, Deja noi regretăm că ne-am lăsat intimidaţi într-un stil stalinist autentic, mai ales că în loc să cerceteze dosarul înaintat şi înregistrat de conducerea penitenciarului, ne-au închis gura cu unul contrafăcut, iar asta se cheamă abuz în funcţie nea stane. Aşa că ciocu mic!

Anonim spunea...

despre al 13-lea salariu nu stie nimeni,nimic? Cind ni-l vor da ?

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 20.08. Ce propui, să dea concurs pentru ofiţri, ofiţerii din MApN, să se înveţe minte? La ei cei care acced în corpul ofiţerilor trec prin gradul de locotenent. Din vreo 90.000 sunt vreo 2,3... promovaţi din subofiţeri. Ce zici moşule? Iar salariul unui căpitan sau maior nu sare de 22, 25 milioane. Nu sunt deloc de invidiat şi aşa cum noi venim direct de la moll pe funcţii nu-i poţi opri să-şi dorească ...

Anonim spunea...

Sunteti niste oameni nepregatiti, care stiti putina carte si doar sa paziti detinutii. Mai mult de 1500 lei pe luna nu meritati.
Asa ca mai lasati din "figurile" astea.
PS Un politist ar trebui sa fie platit triplu. Voi sunteti doar niste paznici.