Hotnews | Marţi, 13 ianuarie 2009, 13:10
Procurorul Adrian Dicu, directorul Penitenciarului Giurgiu, a fost filmat costumat in detinut in timpul unui bal mascat. Directorul a intrat intr-un restaurant incatusat si insotit de doi agenti ai penitenciarului. Una din organizatiile sindicale din cadrul sistemului penitenciar a sesizat CSM si il acuza pe procurorul Dicu de abuz in serviciu. Sindicalistii mai sustin ca procurorul, invitat la o nunta, a ordonat agentilor grupei de interventie, aflati in timpul serviciului si echipati in tinuta de lupta, sa fure mireasa. Procurorul Adrian Dincu sustine insa ca acuzatiile nu sunt altceva decat “niste mizerii”.
Intr-o adresa trimisa Consiliului Superior al Magistraturi, reprezentantii Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor sustin ca procurorul Adrian Dicu, invitat la balul mascat al Penitenciarului, ar fi abuzat de functia sa pentru a scoate din post doi politisti din cadrul penitenciarului.
“Insotit de agentul sef Dorobantu Valentin, acesta a parasit unitatea in jurul orei 22.00, iar la intrarea in restaurant, procurorul si-a pus catuse la maini, si costumat in “detinut”, si-a facut intrarea in incinta restaurantului, sustinand o pantomima decadenta in raport cu pozitia detinuta in cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor”, se arata in sesizarea trimisa catre CSM.
Sindicalistii sustin ca procurorul Dicu se face vinovat de abuz in serviciu pentru ca a ordonat prezenta in incinta restaurantului a unor functionari publici cu statut special, angajati ai Penitenciarului Giurgiu. Sceneta in care directorul penitenciarului intra in restaurant imbracat in haine de detinut si incatusat a fost filmata si postata pe Internet.
Urmariti si galeria foto de la balul mascat aici
Cu mascatii la furat mireasa
In sesizarea trimisa catre CSM, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor mai sesizeaza un alt incident care ar fi avut loc in in iulie 2007 la nunta medicului Penitenciarului Giurgiu.
“Spre miezul noptii, acesta a sunat la Penitenciarul Girgiu, unde a dispus executarea unei misiuni de la penitenciar la restaurant de catre doi agenti din cadrul grupei de interventie aflati in serviciu, echipati in tinuta de lupta, cu intentia de a “fura mireasa”. Acestia s-au deplasat la localul din centrul orasului pentru a indeplini dispozitia primita”, se mai arata in sesizarea FSANP. In opinia sindicalistilor procurorul Dicu s-ar face vinovat de abuz deoarece a scos din dispozitiv agentii penitenciarului chiar in timpul serviciului.
Alarma la unitate pentru un comunicat de presa
Sindicalistii mai sustin ca actualul director al penitenciarului ar fi ordonat alarmarea unitatii in mod abuziv in iulie 2007. “Procurorul Dicu Adrian, aflat in concediu legal de odihna, a venit la unitate, si, ilegal, a ordonat alarmarea unitatii în data de 11.07.2008, în jurul orei 11.00 unde a infierat solicitarile liderului de sindicat şi a celui mai recent comunicat de presa emis de acesta. Conducerea a sperat ca invrajbirea anagajatilor intre ei, avand ca motiv deranjarea din timpul liber, il va determina pe presedintele de sindicat Comoreanu să retracteze acuzatiile aduse conducerii unitatii”, se precizeaza in adresa sindicatului.
Adrian Dicu: "Sunt niste mizerii"
Contactat telefonic, directorul penitenciarului Giurgiu a declarat ca nu poate comenta acuzatiile din adresa CSM deoarece nu a fost informat oficial.
“Situatia este mai complexa pentru ca nu este singura sesizare impotriva mea. In cadrul penitenciarului exista doi angajati care fac parte dintr-unul din sindicatele din cadrul sistemului Penitenciar si care au o atitudine mult prea vehementa. Astfel, s-au produs sesizari carora nu pot sa le spun decat mizerii. Au mai existat sesizari care insa s-au adresat forurilor superioare ale Administariei Nationale a Penitenciarelor”, a declarat Adrian Dicu.
In baza acuzatiilor prezentate, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor a solicitat CSM sa intrerupa detasarea procurorului la conducerea penitenciarului. “Managementul defectuos si abuzul in functia de conducere pe “feuda penitenciara” a procurorului Dicu, au condus la crearea unei stari tensionate in Penitenciarul Giurgiu, o vendetta a conducerii unitatii fata de sindicalisti si “dizidenti”, in conditiile in care bugetul public sustine financiar salariile “imorale” ale magistratilor detasati”, se mai arata in documentul redactat de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor.
- Alte informatii despre directorul penitenciarului Giurgiu au mai fost postate si pe blogul de specialitate penifest.blogspot.com la urmatoarele linkuri: Penitenciarul Giurgiu, Muscalu, Dicu si ... Mocuta si Penitenciarul Giurgiu si primele lui Muscalu.
Conducerea Administratie Nationale a Penitenciarelor a transmis intr-un comunicat ca a dispus un control la penitenciarul condus de catre procurorul Dicu. Cat despre posibilele masuri ANP a informat ca nu are competenta in acest sens. "Directorul Penitenciarului Giurgiu este magistrat şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu este abilitată să dispună măsuri disciplinare în cazul judecătorilor şi procurorilor care au atribuţii de conducere în sistem", se arata in comunicatul ANP. (Sursa: link)
13 comentarii:
Precis liderul recflamagiu a terminat o facultate obscura si pana se organizeaza concursul pt ocuparea functiei de director, cine stie....,daca poate sa-l inlature pe director de ce sa nu-i i-a locul...,
S-au una dintre rude si daca nu s-o putea oricum o sa-mi stie toti de frica.
Dezgustator...asta bate joc de el,de noi,de sistem insusi...
ce cauta unul ca asta in sistemul Penitenciar;si mai este si in functie de conducere...desteptarea sefii de la ANP,si de la MJ!!!
O tara intreaga rade de noi din cauza unora ca acesta....RUSINE!!!!!!
Se crede intangibil sub protectia conferita de statutul de magistrat.
A auzit de decenta, deontologie profesionala, comportare demna in orice imprejurare? Cu siguranta ca da, dar nu-l intereseaza nimicurile astea.
Suntem o societate bolnava!
Acest director de penitenciar fie el şi magistrat nu se subordonează Directorului General?
Daţi-l domnule afară pentru că deşi în anumite situaţii poate fi considerat spiritual, ca director de penitenciar, a comis o abatere ce aduce prejudicii unui întreg sistem
Fantastic. Nesimtitul asata de procuror Dicu primeste din bugetul asta auster peste 200.000.000. lei ca sa se distreze furand mirese si sa faca paranghelii. Domnule primministru Boc magistratilor nu li se aplica buget de austeritate . Este imposibil , numai in Romania se poate intampla sa avem Director General ca nu are putere legala asupra subordonatilor. FANTASTIC
Daca s-ar fi intamplat asta la chinezi sau la rusi, pana acum acest "director" ar fi fost impuscat.
In Romania - tara "caraghiosilor"_- este tot timpul bal si distractie.
Nici "legiuitorul", nici "executantul" si nici "judecatorul" nu fac exceptie. Legea este un pres de care se sterg toti ori de care ori au ocazia. Statul nu mai controleaza autoritatea, fiecare putand sa faca in tara asta tot ceea ce vrea si cand vrea.
"Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie..."
stiti cum suntem noi? tara arde si baba...isi numara bobocii.Sa trecem cu vederea munca noastra de atitia ani pentru un banal chef???sa trecem peste cosmarul zilnic de a lucra la limita admisa intr-un mediu atit de inchis? Sa uitam ca toti avem nevoie de relaxare la un chef, fie si un bal mascat organizat in spatiu public? Sa...ne vedem sanatosi de ale noastre ca sefii vin si pleaca si ....culisele scenei sunt altele..
urmaresc acest blog de foarte mult timp,unele lucruri sunt bune altele mai putin bune,dar respect parerea tuturor si va salut.pina in prezent nu am postat nimic si nici nu am scris pe acest blog.inca o precizare nu sunt ofiter,nepotul cuiva,protejat,abonat la salariu de merit sau altele.ce pot sa spun eu din experienta mea care sincer nu este chiar asa de mica in acest sistem in care m-am ales cu ceva probleme de sanatate,sunt cu nervii la pamint dar sincer nu pot sa acuz eu unul conducerea unei unitati sau a unui serviciu.pe mine unul ma nemultumeste lipsa de sprijin in desfasurarea activitatilor pe care noi agenti le desfasuram ,protectia necesara pe care conducerea anp ar trebuii sa o implementeze in fiecare unitate din tara asta pana la proba contrarie,luat exemplu de la alte institutii care se confrunta cu mult mai grave probleme decat ne confruntam noi.fiind membri ue cred ca ar trebuii lucrat mai mult la armonizarea relatiilor de serviciu,conditiile de munca,ex.schimburile de experienta si modalitatile de executarea a serviciului din alte state cu o democrati bine stabilita si mai putin pe metoda comunista sau sovietca de a face angajatii sa lucreze de frica.cu ani mai multi in urma nu stiu cati cei care lucreaza in prezent in acest sistem ar fi rezistat,ma refer la cei care nu sunt in stare sa se bazeze pe propriile forte sau la cei care nu au venit in acest sistem pt o cariera.in ultimii ani nu mai exista bun simt,respect fata de cei care au oarecum experienta in acest sistem.nu cred ca este normal ca noi sa ne acuzam sefi atata timp cat nu avem nici preagatirea si nici nu putem sa luam locul in cazul in care acestia ar pleca,ma refer la cei interestati de acest aspect.este foarte rau ca in ultima perioada de timp se ascund foarte multe lucruri fata de agentii din acest sistem in coditiile in care eu unul consider ca acestia fac cel putin 98% din munca si cred ca ar fi fost mult mai bine daca omului i s-ar spune adevarul in fata.poate ca o sa mai revin si cu alte postari pe acest blog,dar cred ca nu ar mai trebuii sa va mai uitati in gradina colegului si din contra ar trebuii sa ne ajutam intr-un spirit de colegialitatep ca,cuv.prieteniei este mult prea mult.
Pentru ultimii 2 anonimi:
Ceea ce se acuza in aceste materiale trimise presei, nu sunt chefurile organizate de directorul magistrat de aproape 200 milioane pe luna, el este acuzat de faptul ca pentru distractie proprii a scos ilegal din serviciu agenti.
Daca un agent pleca din serviciu sa-si plateasca din micul salariu, comparand cu al procurorului, rata la banca, Dicu il dadea afara. In schimb voi ziceti ca deh, fiind director poate el face ce vrea.
Asta este acuza care i se aduce: agentul de la balul mascat, mascatii de la nunta, alarma ilegala, si altele probabil nescrise, in nici un caz organizarea balului.
...dumnezeule sfinte...crdeam ca am vazut tot ce se putea prin penitenciare...un personaj cu priviri de idiot si comportamentul unui betiv de mahala...doamne dumnezeule mare, si este si director!
Sunt procuror si am un deosebit simt al umorului dar niciodata nu as fi putut sa glumesc parodiind situatia unui arestat/detinut, chiar si de ultima speta, oricat de multa putere as avea asupra lui. "Umorul" imbecilului de la Giurgiu este sinistru, dansul cu conotatii erotice - 9 sapt + 1/2, nr. de pe zeghe "6969" vis/a/vis de cal de detinut. Asta nu este umor, este ultimul grad de dezintegrare morala!
"Corb la corb nu-si scoate ochii".
S-au schimbat cumva..."regulile"?
"Regulile" nu sunt "respectate" de toti. Si s.i.s.t.e.m.u.l. isi plateste politele.
Trimiteți un comentariu