Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Dictatura bunelor intenții

Guvern Drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Cu toate că știm asta, nu încetăm să confundăm bunele intenții cu buna credință, în special la politicieni. Vedem deseori minciuna din spatele promisiunilor, dar, pentru că ne place ambalajul, răspundem cu un da răspicat. Votăm, acceptăm sau, după caz, sprijinim o grămadă de idioțenii și gogomănii, care n-au nimic în comun cu interesul general sau cu binele.

N-am văzut un politician, nici măcar unul, care să recunoască cinstit că are propria agendă și că va încerca să-și realizeze și propriile vise odată ajuns la guvernare. Ar fi cinstit. Toți știm că fiecare dintre ei gândește în acest fel.  Nu l-am văzut pe Băsescu spunând altceva decât că românii, cei 80% pe care i-a pierdut de alegători, nu-i înțeleg visul și compromisul care nu compromite pentru că… e în interesul românilor. Bune intenții, deci. Mujicii nu-l înțeleg.

Și Boc și Geoană au uitat de promisiunile electorale pentru că… e criză. Știau asta și înainte de alegeri, dar cine-i alegea cu programul de guvernare anunțat mai ieri. Tăriceanu, mizând pe marea dorință a publicului de a uita trecutul recent, zice că le-a spus el. Nu le-a spus. A spus tuturor că economia duduie, că n-avem probleme, că putem face pomeni electorale. Bune intenții, deci. Alegătorii nu-i înțeleg.

Un general de poliție a reușit să-și pună toată presa în cap, cândva prin 1997, spunând că România are poliția pe care o merită. Toată lumea s-a ofuscat. S-a scris destul despre subiect. Sigur, reacția generalului n-a fost corectă. Ocupa o funcție și trebuia să-și facă treaba nu să găsească scuze. Dar, pe fond, avea dreptate. Poliția Română nu poate fi nici mai bună nici mai rea decât sunt românii care devin polițiști.

La fel și cu politica; politicienii sunt români, nu sunt zairezi, canadieni sau olandezi. Poate sunt niște români ‘mai speciali’, dar sunt români. E vinovat politicianul că ne minte cu bună știință, după care, odată ajuns la putere, își vede de ambițiile personale. Dar noi? L-am alege pe politicianul ăla care ar recunoaște cinstit că bunele intenții se referă mai curând la propria persoană? L-am lăsa măcar să fie candidat? Nu cred. Nu pentru că e imposibil. Constat doar, că până acum nu s-a întâmplat… din cauza, sau după caz, datorită bunelor intenții.

Dictatura bunelor intenții e tot dictatură. De fapt, așa a început de fiecare dată. E criză, avem nevoie de un guvern puternic. În etapa a doua au apărut promotorii dialogului de tipul “ciocu’ mic, noi suntem la guvernare”. Iar opoziția prea mică, prea slabă și prea compromisă să mai facă ceva.

PS. Mai jos aveți un filmuleț de la al XII-lea Congres al PCR. Tot despre dictatura bunelor intenții, doar actorii sunt alții, din alte vremuri. Spre amintire celor cu nostalgii. Un comunist bătrân are cuvântul, ceilalți….

sursa: youtube.com

11 comentarii:

Anonim spunea...

Incredibil!
Sa ai curaj sa sfidezi pe Ceausescu in fata tuturor celor care participau la congresul al XII, este aproape o nebunie. Putini romani ca DOMNUL PARVULESCU! Urmariti pe YOUTUBE reactia lui Ceausescu. Este interesant.
Cat despre politicenii din ziua de azi, cu bucurie va spun ca nu am fost la votare.

Anonim spunea...

nu exista "romani mai speciali"

Huginn spunea...

Multumesc. Români... 'mai speciali' există. Nu există grad de comparație pentru special. Era doar o figura de stil. :) O să o marchez ca atare. O seară plăcută.

Anonim spunea...

Ooo...ba da!...si inca destul de multi "speciali"...crede-ma pe cuvant. >:)

Anonim spunea...

Am inteles. Sa traiti!Sarbatori fericite!

gherla spunea...

Felicitari pentru idee si pt.substrat.

Anonim spunea...

Domnilor, in contextul politic aktual se mai organizeaza ori ba concursuri???????

Anonim spunea...

Boc zice că nu. Deci se vor organiza.

Anonim spunea...

Nu contraziceti "militienii" ca aveti soarta lui Parvulescu ! Daca nu-i sustinem pe cei ce au curajul sa o faca ne meritam soarta si nu ne ramane decat sa-i evocam pe disidenti !

Anonim spunea...

pentru 27.12.2008 16:53
nu pot nicicum lua lipsa de la vot ca motiv de mandrie!

felicitari pentru subiectele despre realitatea sociala, poate se mai lumineaza niste minti!
ca la noi oricum merge faza cu "tara arde, baba se piaptana". poti sa vorbesti de sfarsitul lumii, ca la subiect tot se va intreba de prime si de concursuri.
de fapt e legat de dubiect...ca interes personal! macar la nivelul asta e pe fata!

Anonim spunea...

Adevarat "Politia Romana nu poate fi nici mai buna nici mai rea decat sunt romanii care devin politisti";din pacate pentru noi lucratorii sistemului penitenciar conditiile pentru ppl din penitenciarele romanesti sunt mult mai bune decit conditiile din ORICE stabiliment social din Romania fie el spital,azil de batrini,centru maternal etc.,probabil pentru ca doar justitia este monotorizata si doar penitenciarele tin de justitie nu si celelalte institutii sociale?!