Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 29 decembrie 2008

Anul 2009 - oportunități, vise, speranțe

piese 2008 este anul care, in mintea multora, va reprezenta un element de referință. Nu numai pentru piețele de capital ci pentru întreaga societate umană. Povești despre evenimentele care au avut loc în anul 2008 vor auzi nu numai copiii noștri, ci și copiii lor, și poate chiar nepoții acestora. Deși nu pare evident în acest moment, aceste evenimente au schimbat și vor continua să schimbe modul în care privim capitalismul în general și efectele mișcărilor de capital în special.

Jurnal de criză pe Wall Street. La nivel internațional, în 2008, am văzut cum:

  • Lehman Brothers a declarat faliment, atrăgând după sine un “Armagedon” financiar, care a inclus căderea AIG, dispariția Merrill Lynch precum și intervenții fără precedent ale guvernelor pe piețele financiare;
  • indicele Dow Jones al bursei americane a coborât cu 36,5% în 2008, cea mai proasta evoluție din 1931 până în prezent;
  • cel mai mare fond de risc (“hedge fund”) al momentului a fost demascat ca fiind cea mai mare schema piramidala din istorie, cu pierderi de 50 de miliarde de dolari;
  • rata dobânzii cheie a băncii centrale americane a atins cel mai scăzut nivel din istorie, ajungând la aproape 0%;
  • petrolul a atins cel mai mare preț din istorie pentru ca apoi sa scadă vertiginos cu aproape 75%;
  • a fost format primul cartel global al gazelor naturale, care va face ca prețul acestora sa crească fenomenal în anii ce urmează;
  • vânzările de autoturisme au cunoscut cel mai dramatic an, cu cele mai mari pierderi din istorie;
  • a fost ales primul președinte de culoare al Statelor Unite ale Americii.

La nivel național, in Romania, am asistat la:

  • cea mai abruptă cădere din istoria modernă a bursei de la București, cu pierderi de 70%;
  • cea mai mare creștere economica la nivel național in trimestrul al treilea 2008, cu peste 9% creștere anuala;
  • extinderea companiilor românești în zona Balcanilor cu achiziții importante în aproape toate tarile din imediata vecinătate;
  • primele alegeri uninominale, care au dus la crearea unui guvern de conjunctură și fără o identitate ideologică.

Unii dintre noi au fost afectați mai mult decât ceilalți, iar dacă bursa ți-a năruit toate speranțele pentru un viitor mai bun în 2009, probabil că acum e momentul să privești în urmă și să recapitulezi lecția învățată. La urma urmei, o lecție din trecut nu folosește prea mult dacă înțelepciunea acumulată nu e folosita in viitor. Acum, la sfârșitul unui an atât de tumultos, e momentul sa privim cu curaj înainte și să ne pregătim pentru oportunitățile care nu vor întârzia să apară. Fiecare oportunitate va fi asociata cu un anumit risc, dar acest lucru nu e o noutate. Ce ar trebui sa fie nou, e modul în care abordăm riscurile precum și masurile pe care le luăm ca să ne asigurăm împotriva lor.

Anul 2008 a fost un an riscant din toate punctele de vedere pentru deținătorii de capital. Bursele din întreaga lume au scăzut considerabil și, cu mici excepții, chiar și cei mai capabili profesioniști de pe Wall Street vor termina anul în pierdere. Dar asta nu înseamnă că se vor da bătuți. Pierderile din acest an sunt motive în plus să își facă mai bine temele pe viitor. E adevărat că regulile jocului vor suferi schimbări dramatice, dar asta nu oprește pe nimeni sa facă bani. Capitalistă sau nu, societatea umană va trece repede prin aceasta perioada în căutare de noi oportunități, de noi vise, de noi speranțe.

Cei care se dau bătuți vor fi depășiți, cei perseverenți vor culege roadele. Dacă vrei să faci bani în continuare nu trebuie decât sa urmezi regula lui Warren Buffett: „Find a little bit of wet snow and a really long hill”. La multi ani!

Comentariu postat de anonim la articolul Gogomăniile lui Pogea.

***

Nu sunt un mare fan al nesfârșitelor comentarii despre prime, inteligență ierarhică și alte adevăruri absolute. Sunt multe comentarii excelente postate pe blog, iar cel de mai sus este un exemplu în acest sens. Nu spun că toate ar trebui să fie construite atât de serios. E destul loc și pentru lucrurile simple, și pentru discuțiile relaxate, și pentru controverse. Multe comentarii sunt postate în înțelegerea acestui fapt. E motivul pentru care apreciez efortul celor care nu duc în derizoriu discuții care, altfel, pot fi purtate elegant, chiar dacă contradicțiile nu pot fi evitate.

Link-uri utile:

3 comentarii:

Anonim spunea...

BUCURII IN VREMURI DE CRIZA
E criza !E criza, iar! Toata lumea canta, rade si danseaza. Statiunile de pe Valea Prahovei sunt luate cu asalt, intr-o frenezie fara precedent. Este o veselie generala si atotcuprinzatoare, ca de sfarsit de lume si inceput de ev auster. Se pare ca hazul face parte din viata noastra de zi cu zi si nu are nicio legatura cu necazul global. Ambianta maiestuoasa a megapetrecerii hibernale are ceva din cea a balului de pe un Titanic aflat in cursa de adio.

Guvernanti si simpli cetateni, oameni de bine si turisti din oferta “last-minute” se zbenguie pe partiile inzapezite, se dau de-a rostogolul, aluneca la vale chiuind, pe punga populara de 1 leu, sau cu snowmobilul lui Copos, pe datorie. Seara, toata lumea se retrage, pentru nici nu mai conteaza ce aniversare, la Cabana Schiorilor. Aici, ca din intamplare, isi fac aparitia si presedintele tarii plus ministrul turismului cu familiile, invitatii si ceilalti privitori de meserie. Petrecerea continua.

Dar pentru ca nu toata populatia urbana a Romaniei a incaput pe Valea Prahovei in aceste zile, a fost nevoie sa se organizeze oaze de buna dispozitie si relaxare si in zona condominiilor din orasele tarii. Astfel, orarul hypermarketurilor a fost prelungit pana la ore tarzii in noapte. Cursa cu carucioare din sarma printre rafturi plesnind de bunastare a ajuns sport national. In pauzele de aprovizionare frenetica, se organizeaza evenimente unicat la scara planetara. Delegatii permanenti ai Guiness Book au zilele acestea probleme importante de rezolvat.

Ieri s-a batut recordul mondial la numarul de Mosi Craciuni adunati intr-un singur loc, astazi am gatit cel mai lung carnat afumat: 392 de m. Un fleac. Se putea si mai mult dar ne-a fost mila de ei. Nu, nu este vorba despre porci. In loc de desert, avem cel mai greu tort cu frisca de pe Pamant. Cei de la Cartea Recordurilor sunt uluiti si obositi. Se pare ca vom mai dobori o bariera. Va fi un record greu de cuantificat, de aceasta data, usor de perceput, insa. De Revelion, vom fi cea mai vesela tara din lume pe vremuri de criza. Si nimeni nu ne va putea lua aceasta bucurie.
---------------------------
(articolul imi apartine si este postat si pe blogul personal: http://nastyb0y.wordpress.com si il puteti edita dupa cum credeti de cuviinta, in eventualitatea ca doriti sa il repostati si aici. Cu respect pentru ceea ce faceti aici, nastyb0y)

Anonim spunea...

Bun articolul ca si comentariul de la care a pornit ,cine stie sa invete din orice acela va avea cistig de cauza in orice vremuri,din vremuri rele,de criza, este de invatat mult mai mult decit din vremuri bune,orice medalie are 2 fete si orice certitudine arata diferit dupa perspectiva dupa care este privita.Nastyb0y ti-ai ales perfect pseudonimul dar si mare ADEVAR graita-i!

Anonim spunea...

Multumesc THEO....Nici cu tine nu imi este rusine (vorba aceea, a romanului). Sa lasam oftatul pentru mai tarziu, nu-i asa ?