Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 19 noiembrie 2008

Reforme multe, oameni puţini

17 Noiembrie 2008░Alina Mungiu-Pippidi

Se spune ca Petru cel Mare, murind, a suferit pina in ultima clipa de obsesia ca nu a reusit sa faca din Rusia o tara occidentala si ca reformele planuite nu au dat roadele asteptate. "Nu avem oameni!" ar fi spus, in chip de explicatie suprema, pe patul de moarte, marele reformator.

M-am gindit, adesea, ca asta e ce avem in comun cu Rusia, o tara mult mai mare decit a noastra, faptul ca in istoria noastra au fost reforme multe si oameni putini. Oameni care sa le duca la indeplinire, oameni care sa se identifice cu o cauza, nu cu o cariera, oameni la a caror moarte sa poti spune "fara el nu ar fi existat asta sau asta", cum poti spune despre Spiru Haret sau despre doctorul Cantacuzino, oamenii de aceasta factura sint rarisimi la noi. Iar in istoria noastra postrevolutionara ei sint supremii absenti.

Nu imi vine in minte numele niciunui judecator pe care sa il identificam cu schimbarea justitiei. Nici al vreunui diplomat cu schimbarea diplomatiei. Nici al vreunui administrator cu reforma administratiei. In cei aproape douazeci de ani de schimbare programata a tarii, nume de reformatori, de oameni care chiar au incercat sa puna in practica ce vorbeau toti ceilalti, gen Monica Macovei, sint doar citiva. Si felul cum au sfirsit acesti reformatori ne face sa intelegem de ce nu sint mai multi.

Hai sa vorbim astazi despre explicatiile acestui fenomen. Cum se face ca Daniel Morar e selectionat printre Europenii anului la Bruxelles, iar Monica Macovei primeste Premiul de Femeia Europeana a anului chiar de la presedintele Parlamentului European, in vreme ce, in Romania, acesti romani cu care ar trebui sa ne mindrim sint denigrati pe toate drumurile si pe toate canalele? Este evident cã societatea noastra are din nastere o cantitate mai mica de oameni capabili de dedicatie. Adevarat, fiecare cultura pune un accent diferit pe altruism si recompensa sociala a altruismului. A noastra nu pune deloc.

Dimpotriva, oamenii care fac ceva din care lor nu le iese nimic sint vazuti la noi ca niste fraieri si dispretuiti sincer. Bancurile despre cei care salveaza tarisoara abunda si bascalia publica se infiripa imediat de cum apare cineva mai altfel, care vrea sa faca ceva. Ce-s atitudinile astea protestante?, ma certa un prieten ortodox la inceputul anilor nouazeci: “ele nu merg la noi!” Avea, probabil, dreptate.

Deci, chiar daca am avea, procentual, in populatia globala, oameni capabili sa se identifice cu o cauza publica, ei sint rapid socializati in faptul ca asta nu e o atitudine romaneasca. Ba e, dimpotriva, o prostie si un lucru ridicol. Mult mai bine sa isi vada de cariera lor, sa isi ia primul leasing, primul mortgage, prima subventie pentru o carte sau primul grant pentru un film si sa isi vada de realizari adevarate, strict personale. Pentru ca cele altruiste, investitia in sectorul public sau munca voluntara in orfelinate sau camine de batrini se scurge precum apa in nisip, nu ramine de pe urma ei nimic.

Nici macar nu sint exemplu pentru alti oameni, pentru ca asemenea gesturi, nefiind pretuite la noi, numele celor care le fac ramine adesea necunoscut. Sau daca prin cine stie ce intimplare sint cunoscuti, vor fi prost vazuti de ceilalti, pentru ca noi sintem o societate conformista, asa e lumea rurala trecuta prin comunism, in care, daca esti diferit fata de ceilalti, platesti un pret enorm.

Cum nu pretuim altruismul, nu putem avea, ca atare, servitori publici dedicati. Daca din greseala am avea, nu ii bagam de seama. Singurul criteriu dupa care apreciem oamenii, la noi, este trancaneala. Marile figuri ale momentului nu sint oameni care au facut ceva, ci oameni care au vorbit la televizor. Pe urma, consumam o energie enorma, discutind despre ce au spus asemenea oameni. Cind, in realitate, nimic din ce spun ei nu conteaza. Apartin categoriei, dominante la noi, de oameni care vorbesc non stop, dar nu fac niciodata nimic.

Nu sintem numai civilizatia trancanelii si a ne-faptuirii, cum ar fi zis Noica. Sintem, peste toate, si civilizatia lasitatii. Pe linga ticalosii pe fata, gen Dan Voiculescu, comunismul a dezvoltat la noi o proportie formidabila de creaturi intermediare, care traiesc cautionind raul si scuzind binele. Acestia sint soarecii. O multitudine de soareci, zilele astea, se intrec a spune ca institutiile sint mai presus de oameni. Vine vorba de institutii si principii la noi numai cind se gaseste vreun om de sacrificat.

Ce institutii? Care principii? Tarile civilizate au asemenea lucruri, pentru ca generatii de oameni buni le-au cladit. Tarile care deocamdata sint doar culturi, nu civilizatii, au doar citiva oameni pe generatie si nu au ajuns niciodata sa aiba "institutii". Royal Air Force e o institutie, pentru ca ultimul pilot ramas in viata, in loc sa se duca acasa, a continuat sa zboare pina s-au gasit altii sa-i ia locul. Administratia orasului Viena e o institutie, pentru ca atunci cind gloatele revolutionare au incendiat-o, ultimii functionari si-au riscat viata ca sa culeaga hirtii din arhivele fumeginde ca sa mai reconstituie ce se putea. Noi nu avem asemenea exemple in istoria noastra, nu avem generatii de devotament public in spate, care inspira pina si pe cel mai amarit ultim intrat sa fie la inaltimea celor dinainte, sa isi spuna "Institutia sint acum eu!". Avem doar citiva oameni izolati, oameni ca Iorga sau Gusti, care au facut eforturi eroice si izolate sa ne lase mostenire o tara, nu o adunatura de supravietuitori.

Fii ca ei! Deschidem acest portal nu doar ca sa oferim oamenilor o alta sursa de lectura si amuzament pe tema eternei si fascinantei Romanii corupte. Deschidem acest portal pentru cei care incearca sa schimbe ceva, de la un contabil onest intr-o primarie de sat care observa o neregula in conturi, la un parinte revoltat ca daca nu da ceva unui profesor, fiul lui nu capata notele pe care le merita.

Deschidem acest portal pentru ca exemplul Coalitiei Romania Curata sa poata fi replicat si adaptat peste tot. Daca ne trimiteti sesizari, vor ajunge la ANI si DNA. Daca vreti sa construiti o coalitie pentru a curata mediul in care lucrati, sintem gata sa va sfatuim si sa va sustinem. Deschidem acest portal ca sa construim punti intre oameni, deasupra soarecilor.

www.romaniacurata.ro are la baza un parteneriat intre organizatii neguvernamentale, sindicate, asociatii profesionale si organisme ale statului, toate unite de dorinta de a construi o administratie si o justitie care sa functioneze echitabil, impartial si eficient. Fiti bineveniti in acest parteneriat.

Nu sinteti singur. Multi alti oameni gindesc ca dumneavoastra. Aici ii veti intilni pe ceilalti. Bine ati venit in Romania curata, in Romania oamenilor! (sursa: link)

44 comentarii:

Anonim spunea...

Băi, nu ştiu ce să spun. Nu ştiu cine e cel mai bun, dar să vi să spui că Macovei a fost cea mai bună e cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o. Ce facem politizăm subiectul penitenciare? Eu asociez cu un dezastru perioada Macovei. Eram în sistem de mult timp şi în 2005 a fost pentru prima dată când de ziua pârnăilor nu s-a dat nicio primă. A ieşit 275 un dezastru, ne chinuim să o aplicăm, unii să o mai cârpească, dar răul deja s-a făcut. Nu s-a avut în vedere siguranţa celor care o aplică, faptul că măsura în sine cea de privare de libertate este o măsură coercitivă şi nu trebuiesc aplicate alte măsuri este un fiasco, niciun deţinut nu se supune privării de libertate decât dacă este constrâns, aceste mijloace lipsesc. O lege europeană fără să se ţină cont de realităţile româneşti. Ar fi mumai unele dintre probleme fără să intrăm în altele cu tentă de bârfă şi alte gafe mărunte. Când îmi vorbeşti de macovei m-i se zbârleşte pielea pe mine.

Anonim spunea...

Cit de "curati" sint acesti ONG-ist, slugi plecate ale PD-L-ului, care, desiiiiiigur,
mai uscat, mai curat, nici usturoi nu a mincat, nici dosare pe la DNA si alte alea nu are.... si nici pe listele celor patati nu are cum sa fie,
Decit, profilactic, in cantitati infinitezimale, dozate exclusiv pt a nu se pune pe tapet adevarul ca pe la ei nu a trecut ( si nici nu va trece!) "caravana curateniei morale" de la Romanika ,
caci "vizitii" caravanei aveau porunca de la zeus sa nu se atinga de preferintele Marinelului...

bravo!
sa ne traiasca, asadar, Partidul PREIDENTIAL!
SA alegem pe cei mai cinstiti dintre Romani: PEDELISTII BASELULUI!


mai lasati-ne , fratilor "atit de curati" ,
ca sa fiti credibili, faceti-va nitica ordine in propria ograda ca aveti plin de delatori, securisti si pupincuristi...

iar pe noi, lasati-ne sa ne alegem "preferatii" din gradina zoologica a politicii, care cuprinde acelasi soi de animale de prada.. decit ca sint imbracati in blanuri de culori ( politice) diferite ...

Anonim spunea...

Ma enerveaza mai tare cand se dau prime, salarii de merit si sporuri de 50% pentru pilosi decat faptul că în 2005 nu s-au dat deloc.

Anonim spunea...

mis Plaja. Vezi tu nişte indivizi care tot timpul au stat la marginea legii cum este Sarkis sau Chioveanu au făcut facultăţi la fără să-nveţe şi acum cred pe bune că pot să fie şefi. Aici este valabil proşti da fudui. Spunea acum câteva zile că pleacă manichiurista. Oricum nu ştie pe ce lume este. Are un caracter de rahat. Ne întrebăm unde se duce când ea deabia a încadrato Nădrag aici că n-avea pe cine. Ofi ,,căutata,, dar de alţii. Pe noi nu ne mai păcăleşte. Ea este nimeni nici măcar şef birou nu e. I-a dat importanţă Pătraăcu a manglito Elodia şi dă-i prostului importanţă că să vezi ce face. Pătraşcu un mic retard paranoic a înebunit oamenii de veneau cu frică la serviciu.

Anonim spunea...

A devenit deja o obisnuinta sa vedem in comentariile noastre doar una dintre fetele medaliei.Legea 275 a fost elaborata in mandatul doamnei Macovei,dar nu este doamna autor unic;orice lege este perfectibila,ce am facut noi ANP pentru a o perfectiona?Mai nimic ,zic eu.Ce se poate face pentru a o imbunatati?Multe,foarte multe,fiecare in locul unde muncim putem sa facem cite ceva,nu are importanta daca suntem "palmasi"sau "pretorieni",inteleptii spun:cele mai grele victorii sunt cele obtinute impotriva ta insuti;in aceasta ordine de idei cel mai greu pentru noi sistemul penitenciar va fi sa ne reformam pe noi.Reforma trebuie sa fie generala:in administratie,in filozofia penitenciara,in modul de gindire al fiecarui salariat,in modul de comportament al fiecarui salariat.In adolescenta am vazut o piesa la un moment dat intr-o sedinta de partid tovarasul Duducel i-a cuvintul si isi face autocritica,dupa circa 1 minut o banda continua,era inregistrarea autocriticii tovarasului Duducel din trimestrul trecut!Daca fiecare ne consideram perfect in gindire si comportament,daca fiecare suntem CIRCOTASI cind se intimpla ceva unui coleg:daca l-ai injurat tu primul pe ppl si eu te injuram?!;daca tu maninci seminte in birou si ppl te roaga sa-l duci la cabinet?!Mult mai eficient era sa-i atragi pe loc atentia colegului sau sa-i dai prezumtia de nevinovatie:daca a injurat colegul este si el doar un om cu problemele sale personale si de serviciu care nu beneficiaza de consiliere psihologica cind este stresat;daca nu a dat atentie "rugamintii"ppl-ului,poate il observa de ceva timp si in spatele afirmatiei vreau la cabinetul medical ma simt rau,era ceva gen "tata da-mi o tigara"!Dezbinarea aceasta careia ne lasam prada ne faca usor de manipulat si lipsiti de importanta in ochii politicienilor,continuind sa raminem dezbinati si inchisi in fata presei si a opiniei publice nu vom obtine niciodata nimic bun de la politicieni si vren nu vrem TOTUL este politic.

Anonim spunea...

Bun articolul. Se vede ca Pipidi are exercitiu. Ma intriga primele comentarii, asa cum ma intriga faptul ca de cate ori apare un articol care desparte apele apar astfel de reactii. Ai impresia ca unii nici macar nu citesc articolul si doar scaneaza dupa nume.

Legea 275 a fost buna, nu perfecta, dar buna. Normal ca sistemul nu era pregatit. Cine sa-l pregateasca? Daca am fi asteptat sa fie pregatit ramaneam cu legea 23/1969 pana in 2050.
In liste am vazut candidati din toate partidele. Ce rost au acuzatiile de partinire? Site-ul e util, iar faptul ca-i enerveaza pe dalmatieni e o dovada.

Anonim spunea...

O mare pierdere de timp si energie sa dai de gandit prostilor.

Anonim spunea...

"parere care desparte apele"

buna treaba, daca s-ar putea obtine...

dar atita vreme cit alde Pippidi, Liiceanu, Paunescu, Iliescu, Voiculescu, Becali, Boc, Basescu, Tariceanu, Marko< Vadim etc
INCA NU AU FOST VALIDATI APOSTOLI AI ADEVARULUI,

lasati-ma sa-mi fac opinia....

cu restecte, nu am nevoie sa-mi depsarta altii apele... nici macar cocoana pippidi...

Anonim spunea...

Nu am crezut ca puteti sa va faceti autobiografia,dar minuni se intampla.
Gura pacatosului adevar graieste.

Anonim spunea...

Si eu cred ca d-na Monica M. a facut mai mult rau decat bine sistemului Penitenciar,iar PD-L nu-i intereseaza deloc de noi,am vazut ca scria un cole cu cateva zile in urma ca ua un program pt. noi,dar tot ei s-au abtinut la vot atunci cand trebuia sa se voteze modificarea legii 293 prin O.G 4/2008,si astfel nu a trecut ordonanta in care se regaseau cateva lucruri bune pt. noi din cate am inteles.

Anonim spunea...

Pai daca sti tu mai bine, nu mai citi ce scriu altii sau, mai bine,... lumineaza-ne si pe noi.

Anonim spunea...

Ordonanta aia care n-a trecut trebuia sa repare ce-a stricat Chiuariu si Iosif. Cine e de vină? Opoziţia a dat cumva OUG 4 cumva?

Anonim spunea...

"Singurul criteriu dupa care apreciem oamenii, la noi, este trancaneala." Contrazic - la noi e mai valabil criteriul conform caruia "Cine e orb , surd si tace traieste 1000 de ani in pace". Conducerea ANP stie de ce?

Anonim spunea...

Ce prostii scrieti voi aici? Ce politica? Noi nu existam ca sistem din punct de vedere al politicienilor decat cand sunt ei amenintati de parnaie si mai reprezentam cateva functii bine platite la ANP.

Anonim spunea...

Ca vorbirati aici de 275, cum doamne iarta-ma sa iasa daca au lucrat la ea oameni care nu au lucrat o zi in puscarie (gen Movila V, Pieleanu, Cucu G,Puscas M etc.).

Anonim spunea...

"lasati-ma sa-mi fac opinia....
cu restecte, nu am nevoie sa-mi depsarta altii apele... nici macar cocoana pippidi..."

Deci merge internetul si in pestera...

Anonim spunea...

da,

INTERNETUL MERGE SI IN PESTERA...

si merge de milioane de ani in pestera.

aveti vreo problema ref la discriminarea pe considerenta d localizare fizica, de ii considerati pe cei din pestera "Sub-pipidezi"? sau "sub-liiceni",
caci licheni sint destui...

Anonim spunea...

Internetul ne duce spre peşteră. Doamnei Pippidi i-ar sta chiar bine acolo. E exemplul clar că moralitatea şi cultura nu sunt întotdeauna convergente.

Anonim spunea...

Nu am scris comentariul anterior ca răspuns la iniţiativa doamnei Pippidi sau la articolul dumneaei, ci ca reacţie la atitudini profund imorale pe care dumneaei le-a exprimat în diverse situaţii. Nu vreau să le amintesc aici. Unii le cunoaşteţi. Pentru mine, ele sunt suficiente pentru a discredita orice iniţiativă bună pe care o are acum. Îmi pare rău, dar nu pot să simt altfel. Am repulsie faţă de ieşirile în public ale acestei doamne.

Anonim spunea...

Ofticosuuu , ofticosuuu ! Asa se intimpla cind nu va mai merg manevrele ! Sesizati Consiliul Consultativ al Dinozaurilor , nepotilor !

Anonim spunea...

Cucoana asta isterica, Pippi(pardon)di e una dintre cele care ne demonstrează zicala aia pe care, până când am văzut-o pe ea, n-am înţeles-o niciodată: "Unde-i minte multă, e şi prostie multă."

Anonim spunea...

Multe din comentariile de mai sus demonstrează că nimeni nu citeşte cu adevărat ce scrie în articolul postat. Un atac personal şi pueril la persoana dnei. Mungiu - Pipidi care scade foarte mult nivelul discuţiei.

Din pacate are dreptate. Nu ai oameni. Cei mai mulţi sunt din specia celor care nu înţeleg esenţa şi repetă obsesiv idei care nu le aparţin şi/sau nu le înţeleg. Aluzia sau aluziile la pretinsa lipsă de autoritate morală a dnei Mungiu nu sunt argumentate. Doar afirmaţii hotărâte, dar fără suport.

Probabil că o să vă supăraţi şi mai tare. Unii dintre dumneavoastră sunteţi parte a problemei pentru că nu aţi înţeles niciodată problemele esenţiale. Vă dertanjează că cineva are un nume atipic, o atitudine atipică, poate curajul pe care nu l-aţi avut niciodată şi, cu siguranţă, responsabilitatea de a propune o alternativă unui sistem îmbâcsit de prostie. Numai bine.

Anonim spunea...

De acord cu tine. Toata ziua s-a comentat pe lângă destul de mult. Articolul e foarte bun şi total realist. Merita mai multa atentie.

Anonim spunea...

Eu cred că e vorba mai degrabă de snobuleţi care copiază fără discernământ puncte de vedere ale celor pe care-i investesc cu prezumţia de moralitate doar pentru că sunt oameni culţi. Îi apreciez pe Liiceanu, pe Pleşu, pe Puric şi pe mulţi alţi oameni de cultură, dar nu le copiez ideile, nu-i idolatrizez. Doamna Pippidi este o blasfemiatoare de ultimă speţă. Ştiţi de ce mulţi dau pe spate plini de extaz când scoate ea idei pe pix? Pentru că nu sunt oameni, domne, nu sunt...

Anonim spunea...

De acord cu anonimul de la 19.37
Inainte aveam retineri dar, de ceva vreme, nu ma mai jenez sa invoc binecunoscuta expresie "stupid people". Asta atunci cand imi vine sa plec in Canada dar n-o fac de-al dracu`.
Intotdeauna - si cred ca asa va ramane in veci - au existat saraci si bogati, destepti si prosti, elite si turma. Haideti sa-i lasam pe oameni asa cum sunt si sa schimbam lucruri de unii singuri acolo unde se poate schimba ceva. Liderii adevarati, marii oameni de opinie fac lucrurile sa se intample. Asadar, dragi colegi "altfel" decat majoritatea, continuati sa luptati pentru ideile voastre! Cei asemenea voua vi se vor alatura.

Anonim spunea...

Doamna Pippidi a scris piesa aceea scârboasă din curăţie?

Anonim spunea...

Nu ne intelegem. Ce-are piesa cu articolul de fata? De ce e frate blasfemiatoare? Care e frate scârba aia de piesă? Şi, în final, ce relevanţă are frustrarea voastră faţă de Mungiu? Asta înseamnă că avem o clasă politică imaculată?

Anonim spunea...

Nu ştiu de ce v-a dat pe spate articolul ăsta. Poate pentru că, fiind de acord cu autoarea, veţi părea în ochii voştri a fi acei oameni care-şi asumă instituţia? Vă sprijiniţi pe iluzii, ipocriţilor. Plecaţi în Canada dacă vreţi. Acolo veţi fi tot voi, dar fiind mai puţini, vă veţi pierde printre ceilalţi şi răul pe care-l veţi duce cu voi nu se va unii cu cel al semenilor pentru că acolo veţi fugi de tot ceea ce e românesc.

Anonim spunea...

Dacă Voiculescu ar porni o astfel de mişcare, dacă ar scrie un astfel de articol, l-ar crede cineva? Nu. De ce? Pentru că e un ipocrit, pentru că el însuşi cu e curat. Doamna Pippidi e necurată pentru că a scris o piesă în care a atacat credinţa creştină într-un mod josnic, scârbos. Nu am auzit-o să-şi ceară iertare faţă de sufletele pe care le-a tulburat.

Anonim spunea...

Nu avem o clasă politică imaculată, dar problema noastră e că profesioniştii sunt deprofesionalizaţi prin transformarea lor în secretari. Unii se fac lingăi şi atunci ajung undeva mai sus pe scara ierarhică dar şi mai jos pe cea morală. Eu nu vreau să mă mai concentrez pe clasa politică, ci doar pe ceea ce pot să dau bun eu. Să fac binele şi să nu-mi pese dacă promesc răul. Dacă fac asta, nu-mi mai pasă nici de doamna Pippidi, nici de oamenii politici.

Anonim spunea...

"Lume multă, oameni puţini..." Ce originale idei, doamna Mungiu!

Anonim spunea...

Erată: "primesc".

Anonim spunea...

E incredibil cat efect poate sa aiba un nume controversat. Parerea doamnei Mungiu despre Monica Mcaovei e contestabila. Dar ideea centrala a articolului - ca nu exista oameni exponentiali - e incontestabila. De ce nu putem separa aceste lucruri?

Anonim spunea...

Nu există oameni exponenţiali. Asta spune doamna Pippidi, dar atitudinea dumneaei ce spune de fapt? Chiar crede că nu există oameni exponenţiali? Nici măcar ea nu este un astfel de om? Să faci un o coaliţie pentru curaţenie şi să nu te consideri om exponenţial, să nu crezi că există oameni exponenţiali, asta chiar e ceva. Există oameni! Cu bune şi cu rele. De la fiecare om poţi învăţa câte ceva. De la unii poţi învăţa cum să fii, de la alţii cum să nu fii. Nu există oameni perfecţi, dar există oameni minunaţi. Ei nu strigă în gura mare că nu există oameni, ci trăiesc frumos, muncesc şi se străduiesc să-şi facă treaba bine. Ei nu ajung sus pentru că acolo e înghesuială, acolo sunt lichelele către care făcea apeluri disperate domnul Liiceanu. Există oameni care au credinţă şi care nu simt nevoia ca doamna Pippidi, după ce s-a strâmbat la ceea ce simţea că are mai sfânt omul, să vină şi să ne coalizeze pentru a face curăţenie. Rămâne întrebarea: după ce va face doamna Pippidi curăţenie, cine va veni?

Anonim spunea...

va citesc de ceva vreme si trebuie sa recunosc ca acesta este un articol tampit. imi pare rau ca o spun, dar el nu isi are rostul aici, atata vreme cat voi blamati blestemul politizarii care s-a abatut asupra sistemului penitenciar. tocmai ati facut dovada orientarii politice, tocmai ne-ati bagat pe gat o "gogoasa" electorala care nu avea ce sa caute aici. dar ce v-ati gandit? doar si gardienii trebuie sa voteze, nu? sau ati avut vreo datorie PDL-ului?!?!?!
slab articolul. v-as ruga sa transmiteti d-nei Pippidi ca, inca, mai are nevoie de cultura - si inca cum!!! daca nu a auzit de Nicolae Titulescu, atunci ma mir ca stie ce inseamna cuvantul diplomat...
iar chestia cu morar si macovei sunt prostii...femeia asta ne insulta inteligenta! pai credeti voi, ca in parlamentul european e mai multa istetime, implicare, cinste, corectitudine? pai si acolo sunt tot politicieni, exista vreo diferenta intre ei, credeti voi? nici una! cea mai mare parte a acestora sunt la fel ca si parlamentari si europarlamentarii romani - chiulangii, adormiti, partinitori, cu interese proprii. Mare c....t ca a iesit macovei femeia anului sau ce o fi fost aleasa, o frustrata si o tatza! mare c...t de reforma a facut si la justitie, puscariile clocotesc de politicieni corupti, de judecatori, politisti si functionari manjiti, de ministri corupti, nu? timp de-o legislatura il alearga pe nastase, pana cand? pana se prescrie?
mare reforma si la justitie...oameni pusi pe liber ca asa avea ea impresia ca erau nu-stiu-cum, numirea unor habarnaisti la anp - iacob, cerbu si serban, ne tot arata cu degetul ca e plin de rude in penitenciare - de parca ei cand se instaleaza la minister nu schimba pana si soferii?!?!?!?!
sa continui? ce mizerie de legislatie, ce reforma cu sipa, ca jumatate dintre ei sunt tot aici, ca aia de la ue au cerut desfiintarea si ea a dat serviciului o alta forma dar cu aceleasi prerogative, ce dracu a facut femeia asta? in afara ca se credea buricul pamantului si restul prostime? ai fi spus ca ar fi trebuit sa stie ce zice ca doar ne tot hartuia cu apador-ul, dar pe cand colo o interesa doar drepturile detinutilor si sa se razbune pe personalul penitenciarelor!
plecati ba si lasati-ne in amarul nostru!!! cu tot cu pippidi si macovei...

Huginn spunea...

pentru anonimul de la 19.11.2008 22:14:00

» Mie mi se pare un articol interesant. Mi-a plăcut şi mesajul pe care-l transmite şi scriitura. Faptul că dumneavoastră vi se pare de-a dreptul tâmpit este, îmi place să cred, o chestiune de gust.

» Nu cred însă că articolul e problema. Problema reală este faptul că au fost folosite două exemple. Monica Macovei şi Daniel Morar sunt persoane publice în jurul cărora discuţiile nu se vor termina vreodată. O parte dintre cititori doar asta au văzut în articolul preluat.

» Şi atunci, ce-ar trebui să facem? Să nu ne atingem de subiectele controversate? Nu mi se pare o opţiune. Pentru asta avem site-ul ANP. Găsim acolo toate vizitele la teatru, toate întâlnirile de lucru şi toate comunicatele fără obiect.

Anonim spunea...

stimate domn,
primul lucru pe care l-am facut de dimineata a fost sa verific comentariile la acest articol pentru ca eram mai mult decat sigur ca o sa aveti cel putin un comentariu.
desi recunoasc ca e o chestiune ce tine strict de o parere personala, trebuie sa admiteti ca si dvs v-ati exprimat o parere pur personala vis-a-vis de acest articol.
ma asteptam sa ma contraziceti pe fond, in ideea in care, in sustinerea unei atitudini, simpatii - in acest caz morar d si macovei m - ar fi fost oportun sa va argumentati parerea, sa ma contraziceti, nu credeti?
pe de alta parte, nu e problema noastra ca ei sunt controversati doar ca ma repet, un astfel de articol, care miroase bine a campanie electorala, nu avea ce sa caute pe un blog dedicat sistemului penitenciar. cu atat mai mult cu cat tot timpul acuzam in stanga si in dreapta de supra - politizarea acestuia. ce parere aveti de acest lucru?
si mai mult de atat, personalul penitenciarelor se agita si comenteaza, dupa cum bine o arata si statisticile, articolele cu si despre penitenciare, sau ma insel eu?
un lucru este cert, din punctul meu de vedere: dna pippidi a enuntat un :adevar general valabil" a societatii contemporane romanesti si anume lipsa valorilor, a oamenilor care sa desavarseasca reformele incepute chiar si cu decenii in urma. dar imi mai aduc aminte de un sef de-al mea, pe care il apreciez in mod aparte, care spunea intrebat fiind care ar fi primul lucru pe care l-ar schimba in sistemul penitenciar. A spus: oamenii!si asa si este pentru ca, desi trecem prin perioade de profunde si vitale schimbari, si admitand ca atitudinal unii oameni nu se schimba niciodata, trebuie sa recunoastem ca tot oamenii sunt cei care impiedica, din lene, comoditate, proprii si meschine interese, definitivarea unor proiecte care ar aduce nu suflu nou si revigorant sistemului penitenciar.
din fericire, sau din pacate - cine stie -nu voi mai apuca sa simt pe pielea mea si momentele de glorie ale sistemului penitenciar pentru ca nu mai fac parte din el. traiesc insa, zilnic, alaturi de prietenii si colegii mei care inca lucreaza la penitenciare, suparari, amaraciune si dezamagire, atat de multa dezamagire. va tin pumnii si, cu riscul de a ma repeta probabil, eu cred ca fara acest blog, marius iosif ar fi fost si astazi director general. datorita administratorilor acestui blog, sistemului penitenciar i s-a mai acordat o sansa. chiar sper sa nu o risipeasca! numai bine tuturor...

Huginn spunea...

pentru anonim 20.11.2008 09:50:00

Sunt absolut de acord cu dumneavoastră, cu o singură excepţie. Mie articolul nu mi se pare deloc partizan. În context şi luat ca atare nu este decât un îndemn pentru cititorii unui site pe care sunt liste cu "dalmaţieni" politici din toate partidele politice.

Pot să înţeleg faptul că autoarea articolului sau exemplele folosite sunt în discuţie, dar nu sunt însă de acord cu remarca dumneavoastră referitor la calitatea politică a intenţei mele. Pur şi simplu mi s-a părut un articol bun.

În altă ordine de idei nu am de ce să-i apăr pe Morar şi pe Macovei, nu eu i-am folosit ca exemplu. Am scris poate mai bine de 250 de articole şi nu m-aţi văzut făcând exces de epitete la adresa lor. Dacă stau să mă gândesc cred că nu am scris nici un articol în care să fac referire la ei. Cred că am mai preluat de câteva ori câte ceva, dar atât.

Cred deasemenea că proiectul România Curată e o iniţiativă foarte bună, pe care mulţi ar vrea s-o vadă eşuând. Sunt câteva sute de oameni politici, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care au câte o jenă şi câte ceva de ascuns. De aici şi unele reacţii supărate.

Huginn spunea...

erată :). dar nu sunt însă... = nu sunt însă...

Anonim spunea...

Domnule Huginn(ule)

Initiativa "curatenia inainte de alegeri- si nu numai" ar fi laudabila DACA AR FI CORECT EXECUTATA...
modul in care se prezinta "ne-curatii" in statisticle curatatorilor este insa tendentios, clar si pt un neavizat, in favoarea partidului prezidential.

doar si pe considerente de statistica pura, numar de corupti pe hectrarele controlate de partid si pe cap de animal (bine) furajat de sinecurile politice...

ca sa nu mai povestim de realitatile din PD-L...

Anonim spunea...

Sunt un sustinator frenetic al PD-L-ului in aceste alegeri pt. ca m-am saturat de crocodilii din PSD,gen Iliescu,vezi cazul Cosma cu decretul prin care l-a eliberat impreuna cu alti ppl-ei,iar apoi revocarea acestuia de stateam cu ppl-ei pe la poarta si nu-i primeam ca nu stiam daca e legal sau nu si pe timpul caruia nu indeplineam nici-odata conditiile pe justitie impuse de UE,eram ultimii din coada dupa Bulgaria,cu putin noroc am trecut inaintea Bulgariei.Nastase,casa lui= muzeul national de arta si prosteste intreg poporul ca nu au valoare si ca sunt putine,din aceasta cauza nu a permis procurorilor perchezitia.Geoana in plina criza mondiala propune parlamentului o lege cu marirea salarilor profesorilor cu 50%, numai si numai in scop electoral negandidu-se la consecintele economice,in ziua promulgarii legii respective a sarit euro la 3,92;Tariceanu nu e o optiune pt. mine pt. ca de dragul puterii a acceptat santajul PSD-ului.Prin aceasta trecere in revista cu optiunile mele politice am vrut sa arat ca nu am nimic cu PD-L-ul,dar consider ca domnul din data de 19.11 ora 22.14 are foarte mare dreptate,acel articol despre care se face referire da impresia, ca voalat se face campanie PD-L-ului,Macovei,Morar.Ar trebui sa evitati aceste lucruri pe viitor,dearece ati castigat multa stima si apreciere din partea mea cat si a multor colegi din sistem ca administratori echidistanti politic ai acestui blog,va rog ramaneti tot asa pe baricade si nu va schimbati sub nici-o forma.Trebuie sa ne rezumam la problemele noaste din sistem care sunt destule cu toate ca acestea pot avea legatura cu politicul.Aceasta este umila mea parere.Va multumesc.

Anonim spunea...

În Bucureşti să vedeţi cum Vanghele Care Este distruge afişajul celorlalte prtide lăsând doar PSD-ul. Studenţii doamnei Andronescu, pentru care garantează Marean, au înroşit Bucureştiul. Mai lipseşte secera şi ciocanul şi ...Condiţia sa fii primar în capitala româniei este să fii analfabet

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Aţi fost folosiţi de Băla Cel mare şi alţii lingăi ai Pnl. Uitaţi-vă bloghiştilor sau colaboratorilor de meserie câţi din voi au fost recompensaţi.Speranţa moare ultima