Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 10 noiembrie 2008

Eroul neamului

Cand domnul Bala a ajuns la conducerea penitenciarelor, toata lumea a rasuflat usurata. Bucurosi si increzatori, ne-am pus pe asteptat, urma sa avem, in sfarsit, parte de momentul in care toate grijile noastre aveau sa piara ca prin farmec, in care toate nevoile noastre aveau sa fie satisfacute.
.
Cand au aparut primele semne ca lucrurile nu stau tocmai asa, lumea s-a nelinistit usor dar n-a vrut sa recunoasca ca s-a inselat. Sa mai asteptam am zis noi, sa mai vedem, sa nu fie la mijloc o neantelegere, o rautate. Dupa patru luni de asteptare, din triumfatori ce eram, am cazut in cealalta extrema. Si iata-ne acuzand, negand, desfiintand in cor.

Pana la povestea de la Braila, nimeni n-a rostit cu naduf, numele Bala. Dintr-un soi de pudoare pe de o parte, dintr-un fel de neputinta de a recunoaste ca ne-am inselat, pe de alta parte. Branciul asta cu Braila ne-a trezit insa la realitate, realitatea in care traim, de care nu putem fugi, pentru ca mai devreme sau mai tarziu se intoarce inzecit tot impotriva noastra.

Sa cugetam asadar! Toata povestea asta cu Bala seamana cu povestea lui Fat Frumos, un fel de Superman al zilelor noastre. Si cine nu vrea sa traiasca cu Superman in familie?! Ca urmare ne-am pus toata nadejdea intr-un singur om, am asteptat ca dintr-o singura miscare, din priviri pur si simplu, sa indrepte de unul singur peste noapte, toate lucrurile strambe care ne-au schimonosit existenta pana acum.
.
Dl Bala nu este Superman, este un om obisnuit care din motive obiective sau subiective comite greseli. Poate ca cea mai mare greseala a fost aceea ca a ignorat cu buna stiinta efectele, dezastruoase as zice, ale mandatului Iosif. Indiferent din ce parte am analiza lucrurile, dupa ce Iosif a hacuit un intreg sistem, era o chestiune, daca nu de onoare, macar de minima prudenta politica, sa nu mentii, cu atat mai mult sa nu promovezi in functii de conducere - ca sa nu mai punem la socoteala metodele - personaje dubioase si compromise in cea mai mare masura.

Spuneam si cu alta ocazie ca Dl Bala are cele mai bune intentii, tot asa cum si altii le-au avut mai inainte, in felul lor. N-ajunge! Pana de curand sistemul penitenciar a fost - mai este inca!- un sistem militarizat. Intr-un asemenea sistem, ordinul nu se discuta ci se executa fara cracnire. In fruntea unui asemenea sistem este usor sa te amagesti ca lucrurile merg ca pe roate. Este usor, mai ales, sa auzi numai ce-ti convine (si slava domnului ca avem exemplare foarte talentate in zona asta!), sa strivesti orice impotrivire, sa ascunzi abuzurile sau ilegalitatile si sa traiesti fericit pana la adanci batraneti cu convingerea ca ai fost cel mai priceput conducator din toate timpurile.
.
In realitate insa, conducatorii nostri n-au fost priceputi, in realitate obedienta noastra a fost luata drept dovada a priceperii lor. In realitate, desi aveau cele mai spalate urechi din lume, conducatorii nostri n-au auzit decat ceea ce vroiau sau trebuiau sa auda. Ne-am inselat cu totii si astazi suportam din plin consecintele.

Un director general, oricat de bine garnisit ar fi, nu poate face nimic de unul singur. Trebuie sa delege parte dintre responsabilitati, unor oameni capabili. Echipa asta trebuie sa construiasca la randul ei, punti solide de legatura cu esalonul urmator si tot asa. Toata constructia asta trebuie sa fie executata temeinic, altfel, ea se poate prabusi instantaneu la prima furtuna.

N-am nicio indoiala ca parte dintre membrii actualei echipe au convingerea ca blogul este cel care genereaza, intretine si sustine indisciplina, tensiunea, ca promoveaza neadevaruri, ca manipuleaza, ca este in ultima instanta, daca nu singura, in orice caz principala problema a sistemului penitenciar.
.
N-am nicio indoiala ca parte dintre membrii actualei echipe cauta neancetat solutii, nu pentru a rezolva problemele ridicate pe blog, ci solutii de desfintare a blogului. In fond ei au mare dreptate. Cat timp nu se "aude" nemultumirea, cat timp conducatorul asta nu este tras in mod real la raspundere, cat timp are posibilitatea de a lansa, insinua, controla si intretine zvonuri, este cat se poate de limpede ca poate sa zaca la nesfarsit intr-o functie inalta.

Intelegem cu totii care sunt in fond, cele mai mari probleme ale sistemului penitenciar: lipsa de profesionalism, nepotismul, birocratia, lipsa resurselor financiare, comunicarea in si in afara sistemului, drepturile detinutilor in dauna unui mecanism real de contrabalansare a acestor libertati.
.
Dupa ce Iosif a ravasit de voie, un sistem intreg, fara ca nimeni sa indrazneasca sa-i ia jucaria din maini, fara ca cineva dintre cei cu autoritate (inclusiv directorii penitenciarelor!) sa i se opuna vreodata, era obligatoriu ca cineva sa fie tras la raspundere. Iosif nu si-ar fi facut mendrele daca n-ar fi fost ajutat, indemnat, incurajat si sustinut de catre tovarasii lui de... fapta.

A fost cineva tras la raspundere? Nu! Unii au plecat de unde au venit, altii incaseaza pensii imbunatatite, altii sunt si acum la mare pret, altii sunt ridicati in rang. Teoretic putem fi acuzati ca ne roade invidia, ca ne mana setea de razbunare, practic insa suntem pusi in situatia de a accepta sa convietuim, ba mai mult, sa ne supunem cu incredere si recunostinta, unor oameni care au adus deservicii imense sistemului penitenciar, suntem indemnati sa construim pe acelasi teren mlastinos, care sta dintotdeauna la baza sistemului penitenciar romanesc.

Intrebarea referitoare la ce este de facut, revine obsesiv pe blog, chiar daca marea majoritate a lucratorilor inteleg cu exactitate care sunt solutiile. Dar oricata reforma am face pe hartie, oricate intentii bune ne-ar anima, fara puterea exemplului, nu vom putea fi niciodata convinsi ca trebuie sa ne schimbam mentalitatea, ca trebuie sa ne asumam cu seriozitate responsabilitatile.
***
Intorcandu-ma la Braila, la evenimentele care au generat aceasta criza, punand cap la cap informatiile care au ajuns la mine pe cai colaterale, trag, cu voia dumneavoastra cateva concluzii.
.
Detinutii pot fi recalcitranti, agresivi, periculosi, este o realitate care face parte din regula jocului. Pe de alta parte, indiferent care este atitudinea acestora, noi lucratorii de penitenciare suntem obligati sa respectam legea si potrivit ei, nu avem dreptul sa aplicam detinutilor corectii fizice.
.
Tot legea precizeaza ca membrii trupei de interventie pot interveni in anumite circumstante, care nu sunt interpretabile. Pana la un punct, la Braila nu s-a incalcat legea. Pana in punctul in care, dupa ce detinutii au fost imobilizati, dupa ce acestia au fost "cazati", cu acordul sau la ordinul conducerii, membrii trupei de interventie au continuat sa "intervina".
.
Aceasta ar putea fi de altfel si explicatia pentru care detinutii au urme de lovituri, numai intr-o anumita parte a corpului. Cel putin teoretic. Logic ar fi fost ca detinutii sa prezinte urmele loviturilor pe tot corpul, altfel este greu sa-ti imaginezi ca intr-o anumita situatie, de inghesuiala in orice caz, poti sa-ti alegi cu precizie si cu precadere o anumita parte a corpului, aceeasi.

Ramane ca ancheta sa stabileasca in ce masura cei implicati in acest caz, au incalcat sau nu regulamentul in vigoare. Ceea ce nu-si propun insa anchetatorii sa stabileasca, este si in ce masura relatiile detinut - lucrator de penitenciare sunt gandite si aplicate in avantajul si nu in detrimentul ambelor parti.
.
Este limpede ca bataia nu mai este un reflex in penitenciarele romanesti, este limpede ca intre gardianul care lovea pana nu demult, nemultumit doar de "uitatura" detinutului si lucratorul de astazi, sunt mari diferente. Pe dedesupt insa, din motive care ar trebui analizate si interpretate, am convingerea ca procentul celor ce regreta corectia fizica ca solutie, este foarte mare.
.
Parte dintre aceste motive tin de psihologia relatiei dintre detinut si pazitorul lui, altele tin insa de statutul lucratorului, de conditiile lui de munca, de nivelul lui de intelegere, de felul in care relationeaza cu superiorii, de masura in care are sau nu, calitatile impuse de un asemenea loc de munca. Discutia este lunga si grea, teoretic cel putin, ea ar trebui sa se poarte de catre noua echipa manageriala, care are si obligatia de a identifica solutiile, de a adapta sistemul la o cu totul alta realitate.

Da, detinutul a capatat intre timp tot felul de drepturi, deseori are obiceiul de a si le revendica la nesfarsit, in ultima vreme detinutul a capatat pe deasupra si prostul obicei de a folosi telefoane mobile pentru a transmite, in afara penitenciarelor tot felul de informatii. Unele dintre ele sunt pe gustul televiziunilor, televiziunile sunt cat se poate de comerciale si au la randul lor prostul obicei de a interpreta informatia dupa cum considera de cuvinta.
.
Genul acesta de informatie nu poate fi oprit indiferent de vitejia domnului sef care intentioneaza sa tine piept televiziunilor sau poarta penitenciarului ferecata. Da, vremurile se schimba, incet, incet, lucratorul de penitenciare se schimba si el, incepe sa ridice pretentii. Cel putin, unii dintre ei! Teoretic, şefii ar trebui sa-si schimbe la randul lor discursul si obiceiurile, ar trebui sa se adapteze acestei noi realitati.

Asadar este un fapt dovedit, Superman nu exista! Exista insa PUTEREA EXEMPLULUI, care chiar poate sa faca minuni!

12 comentarii:

Anonim spunea...

adminule,
in realitate se spune grupa de interventie!
numai la apador ch se spune trupa de interventie.
grija mare la conspirativitate!

Anonim spunea...

Nu stiu de unde are autorul date precum ca "trupa de interventie"de la Braila i-ar fi maltratat dupa imobilizare si izolarea lor in alta camera,este pura imaginatie.Acest gen de speculatii nu ne fac decat rau,iar pista ca ppl-ei sa-si fi provocat leziunile nu o are in vedere deloc distinsul autor,foarte rau,chiar da de gandit.Cand se stie ca au fost sute de cazuri in care ppl-ei si-au provocat autoagresiuni si au acuzat cadrele ca le-au facut,au acuzat cadrele ca au primit nu stiu ce,de coruptie iar in realitate respectivul cadru ii facuse R.I,ppl-ei sunt in custodie pt. ca au comis infractiuni,adica au mintit,inselat,nu au respectata legea,de unde acum li se acorda atata credit.DESTEPTAREA

Anonim spunea...

Domnilor,despre dl. Bala nu ati fost informati dar dansul nici-odata nu a respectat drepturile cadrelor,doar ca a instituit starea de disciplina in randul ppl-eilor,cat despre cadre care comenteaza infunda-i gura prin orice mijloace,sa munceasca si atat.

Anonim spunea...

Pentru cine tinem imaginile filmate cu camerele din dotare, care reprezinta imagini cu p.p.l. recalcitrante, care injura cadre sau le ameninta?
Sa le vizionam noi cind nu ne vine a crede?
De ce nu se fac publice la posturi precum Irealitatea TV??
Sunt in ANP ofiteri cu presa...

Anonim spunea...

Ne place sau nu, admin are dreptate. Sunt sigur ca detinutii au fist agresivi, dar daca au fost batuti dupa imobilizare, pana acum nu avem vreo dovada directa, nu e in ordine.

Agresivitatea naste agresivitate pentru ca e o 'afacere' intre brute care isi rezolva disputele prin violenta. Cred ca functionarii din sistem nu se coboara la acest nivel.

Anonim spunea...

Anonimule de la 9:31, in afara de cazul in care ai fost implicat direct in incidentul in cauza, se poate spune cu certitudine ca scenariul descris de tine e o speculatie in egala masura. Sa nu uitam ca si multi lucratori din penitenciare pot fi acuzati "ca au comis infractiuni,adica au mintit,inselat,nu au respectata legea" drept care intreb si eu, de ce sa li se acorde atata credit. O situatie tipica in care parerile pot fi impartite. Chiar si dupa verdictul anchetei oficiale parerile vor ramane impartite asa ca vorba matale, DESTEPTAREA.
Problema de fond a articolului e mai degraba faptul ca mult asteptata noua conducere a ANP isi permite sa constate public ca “Prima concluzie care se desprinde reflectă folosirea disproporţionată a metodelor de imobilizare şi folosire a forţei în raport cu faptele comise de către angajaţii Penitenciarului Brăila." la numai 5 minute dupa ce tocmai luase cunostinta de conflict.

Anonim spunea...

Reactia ANP e problema. Daca nu se pronuntau inainte sa se finalizeze cercetarile nu ar fi fost scandalul asta. Ambele variante sunt posibile, dar speculatiile nu ajuta la nimic in genul asta de cazuri.

Anonim spunea...

Nu este adevarat ca lucratorii au comis infractiuni,este o minciuna sfruntata,daca ar fi comis nu ar mai fi in sistem,poate doar contraventii la legea circulatiei,asadar te rog nu mai arunca cu noroi in niste oameni nevinovati.Orice infractor pt. asi acoperi urmele,incearca sa minta,sa insele,nu-si recunosc faptele,iar matale nu lucrezi se vede cu ppl-ei care intotdeauna incearca sa minta,sa te insele,sa disimuleze obiecte interzise,sa-si ascunda faptele reprobabile care au loc in camere, etc.Un procent covarsitor din pacate cam 99% daca-i prinzi cu un obiect interzis asupra lor atunci cand dau declaratii,daca vor sa dea spun ca nu-i al lor,tu prinzandu-l cu el disimulat in chiloti sau in alte locuri,de asta ce mai spui.Iar diferenta dintre o acuzatie si o condamnare definitiva este de la cer la pamant,mai citeste c.p.p.,matale.

Anonim spunea...

Despre comunicatele ANP,poate d-lui Bala nu-i place de director si vre sa-l schimbe sa puna unul de-al lui.

Anonim spunea...

Disimulat in chiloti...?

Anonim spunea...

pt.17.26 slaba replica.

Anonim spunea...

De ce nu este presa la fel de prompta si despre noii directori de penitenciare care tot oamenii sustinuti da Bala sunt ? De ce nu spune presa nimic si despre ispravile bune sau rele ale acestora ? Vezi accidentul directorului de la Baia Mare... Presa ? Mucles !