Cotidianul de ieri scria despre un alt consilier ministerial plimbat dintr-o instituţie în alta, când de fostul Chiuariu, când de actualul Predoiu, care se dă reformist pe la întâlniri cu oengişti, rabini şi, mâine, cu sindicalişti din penitenciare ca să-şi dreagă imaginea de tehnocrat pierdut de spaima fenechiştilor.
.
E vorba de, nimeni altul decât, Horia Georgescu, consilier al ministrului şi secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate. Nu că m-ar bucura, dar măsluiri se întâmplă şi la alţii, e drept, că tot în ograda ministrului nevinovat Predoiu.
Concurs cu dedicaţie la Integritate: interimarul ia postul
Cotidianul, 04 Noiembrie 2008
Cotidianul, 04 Noiembrie 2008
.
Concursul pentru postul de secretar general al Agenţiei de Integritate va fi organizat după profilul celui care ocupă interimar acest post, Horia Georgescu, unicul candidat, care nu îndeplineşte condiţiile legale.
.
Horia Georgescu a ajuns sa concureze singur pe post. După şase luni de interimat, conducerea ANI a fost obligată de lege să organizeze concurs pentru postul de secretar general al instituţiei, ocupat în prezent de către Horia Georgescu, detaşat de la Ministerul Justiţiei, unde este consilier personal al ministrului Cătălin Predoiu. Pe 18 aprilie 2008, cu prilejul înfiinţării ANI, conducerea Agenţiei Naţionale pentru Funcţionari Publici (ANFP) a aprobat cererea lui Horia Georgescu privind ocuparea temporară a funcţiei de secretar general al ANI, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile necesare acestui post conform legii. Postul de secretar general dintr-o agenţie intră în categoria înalţilor funcţionari publici, iar cei care aspiră la o astfel de funcţie trebuie să îndeplinească cumulativ cinci condiţii prevăzute de Legea privind statutul funcţionarilor publici.
.
Acestea cer candidatului să fie cetăţean român, să fie licenţiat, să aibă cel puţin cinci ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, să fie absolvent al unui program de formare specializată pentru înalţi funcţionari publici şi să fi promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. Horia Georgescu nu a absolvit nici un program de formare specializată pentru înalţi funcţionari publici şi nici nu a promovat concursul pentru admitere aîn corpul înalţilor funcţionari publici. De câteva luni, el urmează un astfel de curs la Institutul Naţional de Administraţie, care se întinde pe un an.

Pentru a putea ocupa în continuare postul, Georgescu trebuia să fie singurul candidat, legea stipulând că în cazul în care nu există alţi candidaţi, pot participa şi persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii. Dar pe lângă condiţiile generale de a ocupa o funcţie publică, există şi condiţiile specifice, care sunt alcătuite de către instituţia care scoate postul la concurs şi transmise ANFP. În cazul ANI, condiţiile specifice au fost întocmite de către Departamentul Resurse Umane, aflat în directa subordonare a lui Horia Georgescu, şi care a cerut candidaţilor să aibă studii postuniversitare în domeniul comunicării şi master în domeniul integrării europene, condiţii îndeplinite până la finalizarea termenului de înscriere doar de Horia Georgescu.
.
În concluzie, Georgescu a rămas singurul candidat pentru acest post, legea permiţându-i astfel să nu îndeplinească condiţiile generale din Legea funcţionarilor publici. Contactat telefonic, Georgescu ne-a declarat: „Legea zice că dacă nu sunt şi alţi candidaţi pot concura şi fără să îndeplinesc acea condiţie. Dacă nu îndeplinesc acea condiţie, scrieţi materialu’. Eu o să iau măsuri. Ne întâlnim în instanţă”.
.
Până în prezent, Georgescu a ocupat posturi în administraţia publică centrală fără să dea concurs. Din octombrie 2003, până la începutul anului 2007, el a fost angajat la PNA pe post de specialist în domeniul economic, în condiţiile în care îşi luase licenţa la ASE cu o lună înainte, cu media 6,55. Georgescu a terminat Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale la filiala din Braşov a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, care e condusă de către tatăl său. El a absolvit şi Facultatea de Drept, cursuri fără frecvenţă de cinci ani, la Universitatea Hyperion, fără a-şi lua însă licenţa.
.
A depus o cerere de angajare la PNA, care a fost aprobată de inspectorul-şef Ioan Burlacu, deşi, conform unei note interne a PNA“, experienţa profesională a d-lui Georgescu nu îl recomandă pentru acest post”. La începutul anului 2007, Georgescu s-a transferat la Ministerul pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii. Tot fără concurs. După câteva luni, el a ajuns consilierul personal al ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu. Din această poziţie, Georgescu a fost transferat la ANI.
.
Serviciu contra serviciu Eugen Coifan, vicepreşedintele ANFP, este cel care i-a avizat în urmă cu şase luni cererea lui Georgescu prin care acesta solicita să ocupe temporar postul de secretar general al ANI. Ulterior, Georgescu a făcut parte dintr-o comisie de concurs în urma căruia soţia vicepreşedintelui ANFP, Anişoara Coifan, a concurat singură şi a ajuns şefa Departamentului Resurse Umane din ANI. „Da, Georgescu a făcut parte din comisia acelui concurs, iar soţia mea a câştigat postul legal”, a declarat Coifan pentru Cotidianul.
.
Acelaşi subiect, altă abordare:
4 comentarii:
Nu se mai poate face nimic. Doar Domnul ne poate scapa de puzderia asta de parveniti ajunsi in frunte cu ajutorul neamurilor proaste si cu zdravene proptele politice !
Si iacata ca Arialul Narrow se tranforma in Arial simplu...
L-am cunoscut pe acest pilos adus de "Chiwaua' (SAU CUM S-O SCRIE)si e este o persoana de proasta calitate , ca toti acolitii actualei puteri. Sunt ca invaziile de lacuste, vin roi disturg tot si apoi se muta in alta parte. Au fost la Allianz Tiriac, apoi la DLAF(ceva facut cica pentru lupta antifrauda / adica au pus lupii sa pazeasca oile !!!!)au trecut si prin MJ iar acum s/au protapit la ANI.
Doamne ce ne mai asteapta ?
De cind a fost pus in functie ,ca director interimar la penitenciarul DR. TR SEVERIN,domnul NAZARE se crede,,DUMNEZEU''in propriul imperiu.Acesta nu numai ca nu respecta citusi de putin legislatia muncii in vigoare si metodologia aplicarii acesteia la personalul de penitenciar,pe care il conduce,pe deasupra si-a permis sa instaureze un program de lucru dictatorial,chemand din timpul liber pentru diferite activitati ,personalul,ne tinand cont ca acestia depasesc numarul de ore lunar,fara sa fie remunerati s-au sa li se acorde zile libere,conform legislatiei.Cu tot respectul ,vreau sa fac precizarea ,ca de la managerul ANTON LAPADAT sau tandemul BALA -BECHEANU ,nici un alt manager nu a reusit sa ajunga la performantele lor.....toti care au fost adusi si numiti in funtie,nu au facut altceva decit sa distruga si mai mult ,bruma de demnitate pe care o mai aveam,injosindu-ne si asuprindu-ne mai rau decit a fost inainte de 89.....Nu mai spun ca din cauza lor si a proastei conduceri manageriale,s-a promovat incompetenta ,nepotismul si birfele de prost gust,personalul cu caracter ,care a mai ramas este batjocorit si umilit de catre acestia,care le rad in fata fara rusine.....cum este posibil sa fie promovate cadre cu vechime de 2-3ani in posturi cheie ,sa li se acorde acestora salarii de merit si un spor salarial de 50%,iar altii cum as fi si eu cu vechime de peste 16-17-18ani nu beneficiaza nici macar de un multumesc ,nu mai spun de respect deoarece acesta lipseste cu desavirsire.....Domnule director general ,sau Domnule Ministru ,daca aveti urechi sa ascultati ,ascultati ,daca aveti ochi sa cititi ,cititi,dar cu tot respectul luati masurile ce se cuvin de urgenta ,nu ne lasati pe mina incompetentilor sa ne adanceasca si mai mult in noroi ,caci si asa avem ,,pietrele de moara la git ''....suntem in secolul xxi si asteptam si noi decenta si sa ne desfasuram activitatea fara teama si stres....multumesc anticipat si cu increderea ca toate se vor rezolva ,permiteti sa inchei...SA TRAITI!!!!!!!!
Trimiteți un comentariu