Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 7 octombrie 2008

Focică faţă cu reacţiunea

Săptămânalul argeşean Ancheta a preluat unul dintre articolele postate pe blog zilele trecute. Sub titlul Material superdur pe un blog dedicat sistemului penitenciar. Directorul Penitenciarului Mihaela Focică – catalogată drept „legumă congelată", se lăbărţează generos o fotografie de vară a doamnei citate mai sus, precum şi un interviu care, spun eu, confirmă cele scrise în articolul Misogin şi antifocic.
.
Suntem în faţa unei personalităţi multiple – o persoană cu un comportament de Alice in Ţara Minunilor, cu un orgoliu de Borgia şi care se exprimă precum Nikita de Ferentari, conduce o unitate de penitenciar!

Redăm în continuare, conţinutul materialului postat pe blogul numit generic PENITENCIAR precum şi opiniile principalelor personaje vizate de respectivul text, magistrat Mihaela Focică şi adjunctul Alin Irimia.

Directoarea de la Penitenciarul Colibaşi, Mihaela Focică, este sigură că la mijlocul acestor materiale se află adjunctul penitenciarului, Alin Irimia, dar şi că ar mai fi fost ajutat de cei cărora le-a mai stricat din afaceri.

"Toate acestea au fost scrise de Irimia, dar nu singur, pentru că pe el nu-l ducea capul să scrie aşa ceva. Modul de exprimare este al unor persoane disperate, cărora eu am reuşit, probabil, să le stric afacerile din penitenciar.

Este penibil modul cum au pus problema. Eu îi cred că nu mai pot băga telefoane mobile în penitenciar şi că asta îi deranjează. Sunt multe lucruri care îl supără, de exemplu, faptul că nu suportă că o femeie conduce. Apropo, scrie acolo că am un RAV 4 de 40.000 de euro. Măcar să iau eu banii ăştia pe el, pentru că am dat 25.000 de euro în Germania pe autoturism. Da, îl parchez în faţa penitenciarului, nu cum şi-l parca dânsul în curtea interioară.

Este de-a dreptul penibil! Dacă avea simţul răspunderii, se semna, dar a preferat să fie anonim, ceea ce dă dovadă de laşitate din partea lui. Tocmai el s- a găsit să mă jignească?! El, care face bişniţă cu maşini de mâna a doua?! Cred că nu este el în măsură să vorbească despre experienţa mea în a conduce o unitate, pentru că a terminat un liceu sportiv la Chişnău şi ăla dubios cred.

Cele scrise arată că este disperat, pentru că i-am stricat ploile din penitenciar. Nu-şi mai poate face de cap ca pe timpul când era director. Pe vremea aia, deţinuţii se omorau între ei, iar el nici măcar nu declara oficialităţilor. Se ajunsese ca cei din puşcărie să îi ia de gât pe gardieni. Acum îl deranjează faptul că o femeie a reinstaurat ordinea şi disciplina în penitenciar.

Ştiu că principalul lui scop când a scris prostiile alea despre mine a fost să mă sperie. Pe astă cale vreau să-i transmit că s-a pus cu cine nu trebuia, că nu mă sperii cum crede Alin Irimia. Singurul lucru pe care mi l-a demonstrat este că îi este frică de o femeie." (sursa: Ancheta, 06.10.2008)

Unde e opinia preopinentului Alin Irimia, aşa imperfect şi cu bube în cap cum se află? Nu e, pentru că Ancheta a scris un articolaş publicitar pentru procuroreasa Focică, cum a mai făcut-o şi Argeşeanul pe la începutul anului. Unde sunt afacerile stricate de Focică, directoare gingaşă cu limbă ascuţită. Unde e complotul, unde e represiunea? Nu sunt, pentru că afirmaţiile Focicăi sunt doar sforăieli pentru presa de provincie.
.
Doamna director, ca orice om cu idei puţine dar fixe, are, în schimb, multe certitudini. Nu încape nici o îndoială, Alin Irimia e un om rău, care s-a lăsat intenţionat schimbat abuziv din funcţie ca să poată complota. Ză breivăst dairectăr evăr e vinovată doar pentru că e perfectă. Cine o critică e un disperat, penibil şi dubios. Sunt cuvintele doamnei, această Nikita de Ferentari mutată la Colibaşi pentru un amărât de salariu lunar de 20.000 de RON.

5 comentarii:

Anonim spunea...

nu am nimic cu doamnele care conduc destinele unui penitenciar oarecare....dar sa faca traba...nu figuratie , impresi si nu vreau sa fiu rau dar... ce cauta magistratii la noi in sistem?!!!...ce cautam noi in M.J. si ce a fact pentru noi oricare dintre ministri care au perindatla conducerea ministerului??? NIMIC..NIMIC...., de ce nu ne regasim in M.A.I ???....am avea mult mai mult de castigat , cel putin acolo este un ministru politicean dar de la el in jos sunt din sistem si altfel se pun problemele....M.J. nostru nu ne-a ajutat cu nimic , ba colac peste pupaza ne-a dat si "profesionisti lor".

Anonim spunea...

Anonimule de la 16:54 , ce bei frate , lichid de frina ?

Anonim spunea...

cu adanca durere anuntam trecerea in nefiinta a celor ce au fost CURAJUL si DEMNITATEA functionarului public cu statut special din Penitenciarul Colibasi! AMIN!!

Anonim spunea...

s-ar putea sa ai dreptate!
zi mai multe!

Anonim spunea...

Sworg, ce de comentarii sunt la articolele tale....cred ca mai ai de lucru!