Cine trece testul puterii?

Dimineata te duci la munca si intalnesti tot felul de oameni, colegii tai. Dai din cap, zambesti, saluti, uneori salutul, zambetul, este urmat de o scurta conversatie, de un scurt indemn. Nici nu dai bine coltul holului, zidului, nici nu inchizi bine usa si in urma ta n-auzi, dar simti si banui toate comentariile.

De vreme ce nimeni nu este perfect, putem trage concluzia ca nu este nimic in neregula cu obiceiul romanesc de a comenta, critica, analiza comportamentul si infatisarea celorlalti. Insa aceast obicei consuma, cel putin in sistemul penitenciar, o cantitate enorma de energie. Uneori, deseori, lumea barfeste pentru ca are prea mult timp la dispozitie. E greu sa-ti imaginezi de altfel ca in timp ce raspunzi la telefoane, redactezi decizii, insotesti detinutii, faci naveta intre o intalnire si alta, completezi dosare, iti mai ramane timp sa te interesezi cu ce bani si-a cumparat X masina, cui ii face Y ochi dulci sau in ce stare de spirit era seful de dimineata, la cafeluta.

In acelasi timp, obiceiul de a fi preocupat peste masura de viata celorlalti, vine din nesiguranta, din neputinta de a comunica, vine din invidie si frustrare, vine, nu de putine ori, pur si simplu din frica. Si uite asa ajungem la miezul problemei de vreme ce, in marea lor majoritate, angajatii din sistemul penitenciar obisnuiesc sa-si plieze personalitatea in functie de semnalele transmise de catre sefi.

Este seful un om echlibrat, subalternii se relaxeaza, devin ca la un semn mai intelegatori, mai generosi unul cu celalalt. Este seful un om primitiv, subalternii se chinuie sa supravietuiasca de la o zi la alta si inevitabil, stacheta umana coboara, uneori coboara atat de jos, incat orice, oricine poate fi de vanzare.

Am vazut in sistemul penitenciar cele mai incredibile transformari, i-am vazut pe cei mai buni prieteni tradandu-se fara nicio tresarire, i-am vazut pe cei ce se urau cu pasiune, imbratisandu-se cu sinceritate, daca era imperios necesar. Trecerea asta de la prietenie, la indiferenta sau ura, este direct proportionala cu puterea.

De regula, subalternul nu pridideste sa-si exprima nemultumirea. Se critica orice, culoarea sosetelor, nodul la cravata, relatia sefului cu sotia/sotul, inaltimea, greutatea, cararea, se inventariaza nedreptatile comise, prostia, puturosenia etc. Nu de putine ori subalternul are dreptate sa fie manios pentru ca este umilit cu dezinvoltura, pentru ca nu este incurajat sau apreciat la justa lui valoare, pentru ca este folosit fara scrupule, pentru ca in foarte multe situatii este caracterizat si apreciat doar in functie de ceea ce i se picura sefului in ureche.

Urechea care asculta, este la fel de vinovata, la fel de neputincioasa ca si limba care sopteste lucrurile neverificate, inchipuite, rautacioase sau denaturate cu rea intentie. "A, ala/aia nu e bun/buna de loc, am auzit io pe cutare, ca pe vremea cand era acolo facea asa si asa..." Pana la urma - asta daca nu face parte din categoria celor ce stau numai cu urechea aplecata!- chiar daca nu este convins pe deplin, sefului ii ramane parca o urma de indoiala, ca un rest suparator de mancare intre dinti.

Rotatia cadrelor din sistemul penitenciar, inverseaza, nu de putine ori, rolurile. Odata ajuns sef, fostul subaltern stie cu precizie ce se poate discuta pe seama lui, stie la ce sa se astepte daca este nedrept, nepriceput, lenes, neprincipial, agresiv etc. Din pacate, putini sunt insa in stare sa treaca testul puterii si iata-ne prinsi cu totii intr-un cerc vicios, in egala masura victime si calai.

Nimic din ceea ce se scrie pe acest blog nu este in fond surprinzator! Stiam si pana acum ca lumea barfeste, ca nedreptatea este banala, ca nepotismul si ipocrizia si minciuna fac deseori casa buna cu sistemul penitenciar. Unii explica obiceiurile noastre proaste prin aproprierea de detinuti. Curios este totusi ca in aceleasi conditii , nu reactionam totusi la fel, unii - putini la numar! - scapa parca de microb, ca si cum ar avea un fel de imunitate crescuta. Ca un facut, indivizii astia sanatosi sunt si mai inteligenti si mai bine educati si mai talentati decat altii. Sunt din pacate si mult mai putini la numar!

Nimeni nu este perfect, noi nu suntem perfecti, articolele noastre nu sunt perfecte! Ne straduim totusi, sa argumentam de fiecare data, motivele pentru care ajungem la anumite concluzii. Incercati sa va motivati, sa va argumentati la randul vostru, parerile, convingerile, chiar daca asta este cu mult mai greu. Mai greu, cel putin prin comparatie cu nevoia sau placerea de a pedepsi, fie si pe buna dreptate!