Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 29 septembrie 2008

Ministrul Predoiu in conferinta de presa

Azi ora 13, la minister, domnul Predoiu a susținut o conferință de presă. Ne-a interesat în mod direct deoarece aveam informații că jurnaliștii vor pune întrebări referitoare la subiectul premiilor grase încasate de prietenii domnului Chiuariu. Ceea ce a și făcut un jurnalist de la Cotidianul.

Concluzia: nu s-a făcut nimic ilegal. Ne spălăm pe mâini și trecem mai departe. Cică întrebările trebuie adresate domnului Chiuariu și, eventual, doamnei Macovei (sic!). În rest, nu știm, n-am văzut nimic, habar nu avem că lucrăm la minister.
.
În rest, cam despre asta s-a discutat:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că a fost invitat de premierul Călin Popescu Tăriceanu să participe, marţi, la discuţiile primului ministru cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, despre problemele din justiţie.
Ministrul Predoiu a mai arătat că, până în acest moment, în bugetul Ministerului Justiţiei (MJ) au intrat 711 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale magistraţilor, drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Suma totală la care ar urma să se ridice acest tip de cheltuieli nu este, însă, cunoscută. „Acest lucru nu-l poate spune nimeni. Orice cifră este hazardată, deoarece încă există procese pe rol”, a arătat Predoiu.
Reformarea Direcţiei "Cetăţenie" din cadrul MJ a fost un alt subiect al conferinţei, ministrul susţinând că a făcut demersuri pentru suplimentarea personalului, pentru simplificarea procedurilor de lucru în cadrul Direcţiei, toate acestea în vederea eficientizării sistemului de lucru. „Acest demers nu înseamnă o vânătoare de vrăjitoare, nu vrem să schimbăm pe nimeni de acolo. Dorim doar eficientizarea direcţiei”, a completat Predoiu.
Ministrul Justiţiei a mai anunţat că a fost finalizat noul Cod civil, proiect care va fi trimis Parlamentului, pentru dezbatere, în cel mai scurt timp. (
Sursa: Newsin)

9 comentarii:

Anonim spunea...

Sincer ma intreb MINISTERUL JUSTITIEI este constituit doar din magistrati si eventual personal auxiliar al instantelor judecatoresti?!A socotit cineva in acesti ultimi 4 ani de guvernare Tariceanu in toate conferintele de presa sustinute de cei 3 ministri ai justitiei cite minute s-a vorbit despre ANP si unitatile din structura aceasta?

Anonim spunea...

Dcind un consilier al ministrului justitiei = KIBEDI KATALIN, se bucura de toate beneficiile ce corespund pozitiei de Secretar de Stat: are sofer personal, masina de serviciu si apartament in imobilul destinat diplomatilor si inaltilor demnitari ai Guvernului Romaniei de pe str Eminescu in Bucuresti ?

Caci pis-pis, coana mare Kibedi s-a cam "uitat" cu aceleasi beneficii care caracterizeaza pozitia de Secretar de Stat , nu de consilier tolerat al Ministrului Justitiei.

Poate D-l Predoiu, la urmatoarea conf de presa, va lamuri si aceste aspecte, minore aparent, dar graitoatre pt traiul pe vatrai din MJ. Si nu va putea spune ca e resp Macovei sau Qariu... Ci el insusi care inchide ochisorii la privilegiile nemeritate ale unei pozitii de consilier.

Chiar daca, consilieroaica, in mare amor cu soferul sau (nemeritat) si bun exemplu pt "moralitatea" unui consilier al... MJ.

Anonim spunea...

In opinia MJ-ului ANP-ul este o vaca de muls, si cam atat.Ce beneficii are Mj-ul de pe urma ANP?Pai, incepand de la oamenii care muncesc la ei dar sunt platiti de noi, si terminand cu reforma si reorganizarea.Cum e ceva de naspa, gata mai iese ANP-ul in fata cu un proiect de reforma, eficientizare, ceva.Sporurile pe care ar trebui sa le avem doar cei care chiar vedem detinutii, le-au imprumutat repede si cei din MJ, care mai mult decat atat si-au creeat functii in stat de functionari publici cu statut special de penitenciare.De ce?Sau oare daca ei profita de sporurile noastre, noua de ce nu ne dau stimulentele lor?Sincer chiar nu cred ca avem prea multe in comun cu MJ-ul.Decat ca trebuie sa ne ploconim si sa inghitim toti neavenitii pe care vor sa ni-i bage pe gat ca sa fim siguri ca primim subventiile, adica si salariile...........Trist, dar asa stau lucrurile.

Anonim spunea...

Asteptam lista cu cei inscrisi pentru concursul de directori de unitati.

Anonim spunea...

Marile sperante! Nu sperati la adevaruri absolute de la un ministerial !
De doua zile il vedem la tv la purtatorul de cuvinte al PNLului.Nimeni altul decit QARIU.
Nu va spune nimic?!

Anonim spunea...

Asteptam lista cu cei inscrisi pentru concursul de directori de unitati!

Anonim spunea...

Bai fratilor,nu se poate asa ceva,din atatea milioane noi nu meritam nici,,visina,,de pe tort.Ei infinteaza functii pentru a capitaliza ,,N,,sporurii,iar noua,,plebeilor,,ni se arunca in fata fraze de genul,,NU AVEM BAZA LEGALA,,_,,NU SUNT BANI,,.Dar M.J. de unde a avut bani sa achizitioneze 180 de ,,SCODA,,OCTAVIA,ptr. toate instantele de judecata din tara.Masinile si parcul auto al A.N.P.lasa de dorit.Cat trebuie sa mai asteptam,D_LE DIR.GENERAL NOI ,,PLEBEII,,,MILA SI BATJOCURA CONSILIILOR DE ADMINISTRATIE DIN TERITORIU ptr.a ni se da anumite drepturi,reglementate si stipulate in hotarari,ordonante,si ordine semnate de catre cei care acum va sunt,,COLEGII,,.Metodologia de aplicare uniforma a sporurilor in sistem ,o aprobati D-LE DIRECTOR GENERAL,ANUL ACESTA????Am ajuns de rasul lumii,ne bat la ,,fund,,grefierele cu salariile lor.DOAMNE CAT MAI AM PANA LA PENSIE? OARE O S-O MAI APUC?

Anonim spunea...

pentru anonimul de la 18.18, care nu poate dormi de K Kibedi. Te roade grija cam mult in conditiile in care toate mizeriile din perioada iosif s-au facut sub obladuirea si cu aprobarea lui mocuta, un corupt si un incapabil. probabil ca e mai simplu sa te legi de chestiuni spumoase decat sa te intrebi ce a lasat in urma un secretar de stat mana in mana cu marin, stan, iosif si interlopii. Si el prezent inca in MJ.

Anonim spunea...

Pt distinsul preopinent dela ora 21:12

Eu cunosc situatia "distinsei" Kibedi.
daca domnia ta o stii pe a lui Mocuta, pune-o pe tapet. Eu nu am info despre Mocuta.

dar, in exposeul matale, ma tem ca folosesti argumentarea kibediana "concubina amantului meu , intimplator soferul meu de serviciu, e mai curva decit mine pt ca a avut (oficial!) mai multi amanti stiuti in tirg"....
jalnic...

eu vorbeam de ABUZURILE care se petrec inca la MJ .

in plus, madame Kibedi va lua o suma grasa din banii de care vb la conf de presa d-l Ministru, atita vreme cit, deoarece desi SS la MJ, a dat in judecata MJ pt sporul de stres ca si procuror - profesie pe care nu o exersa in 2005-2008 ..

acest gen de abuz te lasa rece?

este vorba de mentalitatea celor care va conduc, v-au condus si tare mi-e ca va vor conduce.

daca matale te simti bine cu abordarea tip "Kibedi" ( sa ciupesc si eu , privilegii de demnitar, bani , amant, si ii las si pe altii sa ciupeasca ) , sa-ti fie de bine.

oricum, iti doresc sa-ti fie sef amantul lui kibedi, soferul, pe care in curind doamna il va "lansa" in ANP, cum i-a promis si cum se lauda celor apropiati - doar a terminat baietul Dreptul si coana mate trebui sa-l plateasca pt calduroasele servicii...

PS
cit despre exprimarea matale...
sa fi sanatos !