Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 20 septembrie 2008

ANP: Sitemul penitenciar are manual de proceduri

Sistemul penitenciar are, de câteva zile, manual de proceduri. ANP a reuşit de curând să tipărească un 'ceaslov' de peste 700 de pagini, care ar trebui să reglementeze cele mai importante activităţi din sistemul penitenciar.
.
Procedurile au fost aprobate deja prin decizia directorului general al ANP nr. 452/04.07.2008, şi sunt disponibile şi în format electronic în două fişiere pdf. destul de mari, drept pentru care vă rog să fiţi răbdători la citire sau descărcare (fişier 1, fişier 2).
.
O pagină întreagă de semnături certifică şi avizează procedurile, probabil singurul proiect pentru care ar trebui să-i acordăm credit, chiar dacă doar parţial, lui Marin Dumitru, fost director general adjunct al ANP. Teoria o ştia, practica l-a scos la pensie.
.
În preambul, ANP explică motivul elaborării manualului. Te chinuie puţin cu formularea alambicată, dar înţelegi că este vorba de un instrument managerial, parte a unui viitor sistem de management al calităţii.
.
Fiecare sector de activitate are definite proceduri proprii. Sunt explicaţi termenii folosiţi, sunt definite clar scopul, premisele, şi nivelul de aplicare pentru fiecare procedură. După care, într-un tabel pe două coloane este stabilit clar cine şi ce face. Procedura se încheie, de regulă, cu documentele folosite, şi prezintă în anexă documentele asociate.
.
Procedurile sunt organizate în funcţie de sectorul de activitate:
Un document util, dacă va fi şi aplicat, manualul de proceduri poate să asigure o practică unitară şi un control eficient în sistemul penitenciar. Nu am văzut însă o structură care să susţină un sistem de management al calităţii. Procedurile au fost elaborate şi atât. Cine asigură distribuţia, implementarea şi actualizarea acestora încă nu este clar.
.
ANP a demonstrat deja că poate să planifice, şi a produs o Strategie de dezvoltare, sau un Plan de eficientizare. Nu a reuşit să implementeze. Mai nou monitorizează zilnic acţiuni pe care nu le finanţează. Inervenţia divină le va umple probabil tabelele de monitorizare, dar atât. În realitate nu se va vedea mare lucru.
.
Cu acest manual de proceduri, chiar dacă mai este de revizuit, ANP demonstrează că poate să reglementeze. Deocamdată manualul există, nu este încă aplicat. Va rămâne la stadiul de literatură de sertar?

Link-uri utile:

36 comentarii:

Anonim spunea...

Cum au fost concepute in acelasi stil pompieristic-heirupist, vom avea ce scrie pe blog cativa ani dupa ce incepem sa lucram cu ele. Decizia este din 04.07.2008? E bine ca am aflat de ea acum, la sfarsitul lui septembrie. Mai era Spaiuc director general in 04.07? Dar ceilalti doi adjuncti? Daca ne luam dupa ceea ce scrie pe blog, cam... nu.

THEO spunea...

Sincer sper sa nu ramina in stadiul de literatura de sertar pentru ca este nevoie de un manual de proceduri,sper ca noi cei care lucram efectiv in sistem sa putem sa aducem imbunatatiri,adica sa fim consultati,acest manual va putea deveni operativ si perfectibil doar daca cei care lucram vom fi consultati,haideti sa creditam initiativa cu ceva speranta de a aduce ceva bun,in definitiv orice calatorie in jurul lumii incepe doar cu 1 pas.

Anonim spunea...

la manualul asta am lucrat zeci de angajati din unitati si apare doar numele sefilor. Ce e creatia lor? Ar fi putut avea bunul simt sa nu se treaca ca paduchii in frunte.

si totusi spunea...

Acest manual va fi groparul sistemului penitenciar actual. Nu tine seama de resurse. Fiecare angajat va avea posibilitatea de a se folosi de cele scrise in proceduri pentru a face INTOCMAI cum scrie acolo. Nu va mai fi loc de compromisuri, iar activitatile se vor BLOCA. Se stie ca acum sistemul profita, se foloseste de angajati, ii exploateaza, adica fiecare angajat face treaba a catorva angajati potentiali. Procedurile cer ca fiecare sa-si faca treaba lui. Cum? Repet: procedurile vor bloca sistemul, vor fi arma perfecta in mainile angajatilor de care se profita acum. Fara eforturile celor care "fac de toate" sistemul nu va functiona, decat daca se vor asigura resursele necesare. Vor bloca sistemul sau se vor transforma in maculatura. ramane de vazut.

veninul si canepa spunea...

Ma tem ca si totusi are dreptate.

Anonim spunea...

Uite ca e si Ninosu de acord cu cineva. Ti s-a incalzit sangele, taratoare neinsemnata?

mihai v. ninosu braila spunea...

taratoare-i sor`ta,aia de la galati

Militar spunea...

Bine le ziceti,domnule Ninosu! Astia iar incep cu ineptiile lor. Cum isi permit sa vi se adreseze asa? Eu va apreciez foarte mult. Am auzit despre dvs. si pot sa le spun tuturor ca sunteti un om de valoare. Cu stima, Militar.

Anonim spunea...

Veninule, uneori mai si pierzi. Accepta si nu mai fabrica atata venin! Nu te poate iubi toata lumea, dar tu ai devenit enervant rau de frustrat sexual ce esti.

Anonim spunea...

Cat a costat cartea ???apropo nu am vazut in echipa de redactare nici un nume mare de penitenciarist ,numai plagiatii,plagiati nene si functii babane veti avea ....e vremea voastra

Anonim spunea...

Veninule, ti-ai luat teapa de la sor'sa si acum esti ofticat nevoie mare? Nu-i bai, mai baiatule. Mai sint fete, dar daca tu vorbesti asa urit cu ele, cum vrei sa scapi de frustrari, nene? Mai ales la virsta ta. Ce urit, vai ce urit!

veninul si canepa spunea...

Ultima fraza te da de gol. Te-ai enervat, pigmeule. Iar te ignor vreo cateva ore, sa te sufoci in propria voma din cauza veninului.

Anonim spunea...

Oamenii sint obisnuiti sa vomeze cind intra in contact cu tine. E senzatia pe care esti tu obisnuit sa o provoci. Stai linistit! Cind am inceput sa-ti scriu, mi-am luat o punga.

Huginn spunea...

Buna ziua,

Va rog sa postati la obiect si sa evitati schimbul de replici pe acest ton.

Anonim spunea...

Veninul enervat:
"taratoare-i sor`ta,aia de la galati"


Veninul moralist:
"Aia care se enerveaza prea usor- cam cu ai patit tu acum si cum faci de obicei, altminteri- , ori sunt labili ori sunt prosti(scuze, dar e chiar pe bune, ma refer la aia cu un coeficient de inteligenta sub 80). Dupa venalitatea reculurilor tale, (...) eu cred ca le imbini pe amandoua. Adica, pe intelesul tau, esti si putin slab din fire dar si putin prostut. Macar daca ai avea suflet bun dar nici asta nu transpare din comentariile tale. Ce sa-i faci, pe unii, Dumnezeu ii harazaste cu prea multe iar pe altii cu prea putine. In orice caz, trebuie ca ai si tu o calitate, ceva, acolo, sa compensezi intr-un fel legile naturii."

veninul si canepa spunea...

Scuze, huginn. Uite, ma conformez. Postez la obiect. Psihologul ala frustrat de la Galati se oftica din cauza faptului ca l-am dibuit, si nu -mi poate ierta asta. Asta-i tot. Inca o data, scuze. Noapte buna.

Anonim spunea...

O.K., Huginn, da' tine-ti in friu veninul. La Braila s-a facut deja noapte si i s-a intunecat mintea.

Anonim spunea...

Ninosule, tu faci joc de rol pe blog sau ai personalitate multipla?

Anonim spunea...

De cate ori apare pe blog Veninul creste tensiunea. Asta vine si baga fitile ca sa enerveze lumea. Nu-i plac discutiile linstite si inteligente. Pacat. Despre ce "vorbeam"?

Anonim spunea...

La fiecare intalnire de lucru, cursuri de perfectionare, s-a ridicat problema acestui manual de proceduri, este mare nevoie de a lucra unitar, insa ne supara faptul ca nu suntem intrebati si noi cei care efectiv muncim, iar ei ar putea profita de mintile noastre luminate spre a face un manual care sa poata fi adaptat si la unitati nu numai in ANP. Cu parere de rau dar nu cred sa poata fi pus in practica prea repede, nu se prea potriveste in unitati, unii care muncim trebuie sa facem cate trei, patru compartimente, intr-unul singur ! Cum vom imparti munca 1 sau 2 persoane dintr-un secretariat care daca va uitati in manualul de proceduri, trebuie sa cuprinda munca mai multora. Noi facem registratura, arhiva, secretariat, audiente, relatii cu presa, informatii de interes public, etc... Era bine sa ne fi cerut parerea cineva ! Sunt compartimente care nu sunt cuprinse acolo iar in unitati exista. E bine ca acest manual a aparut, insa pentru noi cei din teritoriu, va fi greu sa-l punem in aplicare asa cum este.Insa vom incerca si ne vom stradui. La finalul deciziei scrie ca va fi pus in practica, nu se da data, insa fiecare cum va interpreta. Speram sa fie util chiar daca nu e prea bine gandit, iar noi observam imposibilitatea de a face asa cum scrie acolo. Poate la ANP merge ! L-au gandit ca sa le fie lor bine. Costa in mai mult de 100 lei RON... Sa auzim de bine de acest manual...

Anonim spunea...

Ploaie de salarii şi de prime

A treia rectificare bugetară din acest an vizează alocarea unei sume totale de circa şase miliarde de lei, pentru domenii precum transporturi, agricultură, justiţie şi apărare, iar deficitul bugetar va rămâne la 2,3% în condiţiile revizuirii în creştere a PIB, de la 475 miliarde de lei la 495 miliarde de lei.

Cei mai mulţi bani, adică un miliard de lei, vor reveni Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru acordarea salariilor revendicate şi câştigate în instanţă de către procurori şi judecători, respectiv pentru prime de vacanţă restante; Ministerului Agriculturii (750 milioane de lei) pentru subvenţii şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (200 milioane de lei) pentru combustibili utilizaţi de centrale termice şi pentru salariile poliţiştilor.
Probabl de se va da ceva maruntis , sndicatele isi vor aronda toate aaceste maruntisuri cand de fapt e vorba de niscavai voturi

Anonim spunea...

buna seara,

desi nu sunt in "ton" cu tema in discutie, dar as vrea sa deschid pentru voi si colegii nostri un vor subiect interesant, cel putin din punctul meu de vedere.
in perioada imediat urmatoare vor avea loc concursurile pentru functiile de conducere din sistemul penitenciar. "sesiunea" a inceput foarte bine cu concursul pentru postul de director general si continua promitator, cu posturile de directori din anp si unitati. cu siguranta ca in continuare se va merge pana la ultima functie de conducere vacanta din sistem. am vazut ca deja au fost discutii pe marginea faptului ca unele persoane ar fi avantajate oarecum ca au fost imputernicite. tot asa au fost imputermiciti si cei 18 directori interimari, asta insa nu inseamna ca tot ei vor castiga concursul. problema pe care as vrea sa o ridic nu este legata de cei imputerniciti, care vor participa, majoritatea, la concurs. problema este concurenta sau mai degraba lipsa concurentei. s-ar putea ca, contrar asteptarilor si conjuncturii favorabile in care se gaseste sistemul penitenciar, oamenii sa nu se inscrie la concurs. lucratorii de penitenciare care ar putea fi candidati seriosi si demni de a fi luati in calcul se feresc sa concureze. de ce? cred ca, pe de o parte, le este frica ca actualii imputerniciti sunt foarte bine proptiti si sigur isi vor aranja concursul, iar pe de alta parte, le este teama ca, daca nu vor reusi la concurs, vor suferi din cauza oprobiului colegilor care le-au spus sa nu concureze ca este in zadar, dar mai ales ca vor fi hartuiti de persoanele carora le-au facut concurenta. din aceste puncte de vedere cum ii putem noi convinge pe colegii nostri ca trebuie sa concureze? sa lase la o parte ideile preconcepute, zvonistica, sa se puna pe scris si sa se pregateasca pentru ca, cu experienta pe care o au cei mai multi dintre ei, reprezinta un potential extraordinar. cum ii convingem noi pe colegii nostri ca a participa si reusi la acest concurs este o "obligatie", nu neaparat pentru ei - din punctul de vedere al evolutiei profesionale si a carierei, dar sunt obligati fata de toti cei care cred in competenta si profesionalismul lor. sunt datori sa se prezinte la aceste concursuri si sa dea tot ce este mai bun pentru a castiga, pentru a castiga pentru cei care asteapta ceva de la ei, de la viitorul acestui sistem care va fi greu de cladit in conditiile actuale.
stimati colegi, pentru faptul ca dupa 2004, dupa demilitarizare, toate functiile vacante sunt scoase la concurs eu inca cred in sansa sistemului de a se revitaliza si dinamiza. din pacate, daca lumea nu se inscrie la concursuri nu va fi o contrabalanta la cei care ocupa mai mult sau mai putin subiectiv functiile de conducere scoase acum la concurs. prin neparticipare la concurs oferim unor impostori, incompetenti, neaveniti si parasutai in aceste posturi legimitate. e, mai mult sau mai putin, ca la votare! nu participi, nu mai ai ce sa comentezi! si apoi cine va mai scrie pe acest blog sau barfi la colt de sectie ca seful lui e blatist, ca e combinator etc, nu va mai avea nicio scuza. isi merita soarta!
e sansa noastra sa schimba destinul administratie si sa ajutam echipa manageriala, sa schimbam ceva in aproape o treime din unitatile penitenciare din romania. e sansa noastra, a celor care am scris pe blog despre reintegrare, despre paza si resurse - umane, financiare si materiale, de a ne pune in practica curajul pe care l-am dobandit cu ajutorul acestui blog.
cred cu adevarat ca, pentru multi dintre noi, a sosit momentul in care tre sa dovedim profesionalismul nostru si pregatirea noastra ajutand conducerea mj-ului si a anp-ului sa ne scape de incompetenta si grosolania care ne inconjoara.dar cum am putea face asta daca nu sa le tinem piept la un concurs serios, daca nu aratam celor care ne conduc ca sistemul penitenciar nu este o institutie pentru persoane cu disabilitati.
este momentul sa cerem conducerii administratiei penitenciare sa repuna in drept valorile etice, in care crede si in care credem si noi, asa cum sunt ele enunatate in statul nostru profesional: intergritate, obiectivitate, transparenta, receptivitate si responsabilitate profesionala. este momentul in care fiecare dintre noi tre sa facem un apel la cei care organizeaza aceste concursuri sa puna pe picior de egalitate toti concurentii iar mai departe tre sa credem ca vor castiga cei mai buni.
eu voi tine pumnii tuturor celorcare doresc sa aduca un plus de calitate si eficienta sistemului penitenciar. voi fi foarte mandru de toti colegii pe care ii cunoasc si care vor participa la concurs indiferent daca vor lua concursul sau nu!
va multumesc si sper sa ma ajutati sa incurajam lucratorii de penitenciare bine pregatiti si competenti sa vina la concursuri.
o seara palcuta tuturor!

Anonim spunea...

Poftim: inca un naiv pe blog.

Anonim spunea...

Pentru anonim 20.09.2008 20:46:00

ANP va primi la rectificare 180 milioane RON, bani care ar trebui să acopere cheltuielile cu salarii şi ceva datorii restante.

MJ va folosi restul până la 700 (nu 1000) de milioane RON pentru plata unor drepturi restante pentru magistraţi.

Anonim spunea...

Da' naivii sunt inca frumosi. Nu se incrunta deznadajduiti sau atoatestiutori. Poate ca tot naivii vor salva sistemul. Succes!

Anonim spunea...

Bai nene ,sunt puscarii unde nu s-au inscris decat imputernicitii lui spaiuc si iosif(7 puscarii=1 candidat. 8 puscarii=2 candidati) CE EXAMENE ?, .... e lumea plictisita da minciunile ei..

Anonim spunea...

manualul are si erata,posibil sa fie pus in practica tocmai de acolo.ptr cei ce va sictiriti atat de mult pe acest blog,vreau sa va spun ceva:DACA MAI CONTINUATI ASA VA BAG LA CAMERA SI ADUC GRUPA PE VOI,NECIOPLITILOR.defapt sunteti oameni cu caracter,atat puteti si voi,un fel de manea penitenciara.

Anonim spunea...

din moment ce nu sint 2 puscarii la fel in tara si lipsa de personal nu cred ca va fi posibil sa se munceasca dupa acel manual . personal cred ca acolo unde este lipsa acuta de personal- adica in toate unitatile - se va lucra la fel cum cinta lautarii: dupa ureche si la limita regulamentului.

Anonim spunea...

pentru anonim 20.09.2008 21:36:00
dragul meu coleg,
mintea ta sub clar de luna seamana.... a neputinta.
te rog nu incerca sa te introduci pe blog precum insecta cu ochi compusi in partea baligoasa a cabalinelor.
faptul ca a aparut un manual de proceduri e un lucru foarte bun pentru sistem. bune, mai putin bune, important e ca se tinde spre o practica unitara, ceea ce constat ca nu convine unora precum curca asta careia ii raspund acum, un diplodoc care ne baga la camera si cheama grupa, singura structura care ii provoaca minime orgasme mecanico-intelectuale.
ce-i drept omul a citit erata manualului si probabil conform valorilor sale personale tip "Guta" s-a gandit ca aceasta trebuie luata in seama, asa cum el pretuieste "alea de zice de dujmani" in locul concertului de AnulNou de la Viena.
de neghiobi fara minte si plini de personalitate e plin sistemul, si mai ales gruparile sindicale la virf, asa "ca colegul" nu are de ce se simti stingher in incercarea sisifiana de a pricepe aceasta manea penitenciara.
iti ofer tot respectul meu sictirit, prietene! Ia-ti o pusca de vinatoare si incearca sa te simti iepure, de exemplu! daca nu ai curaj, da-te-n pusca mea!

Militar spunea...

Asta de unde a scapat, frate? L-a tot atacat pe domnul Ninosu si acum se ia de tot blogul. Esti nebun, galateanule? Du-te repede in cusca ta ca imediat vine ingrijitorul cu mancare.

Anonim spunea...

manualul de proceduri ers necesar si obligaoriu
punerea in practica fara personal angajat si profesionalism va fi o cacealma
manualul de proceduri nu e o transformare a dovleacului in zina,dar e un inceput
si inceputul sa nu ramina doar inceput,sa avem continuare
sa speram la sa munciti bine!

Anonim spunea...

Daca tot au scos un manual de proceduri, poate scot si un manual de salarizare unitara, pentru ca este un haos total in sistem privind acordarea sporurilor.

THEO spunea...

A.20.09 ora 19:47 corect;A.20.09 ora 20:46 si tu ai dreptate dar nu intrutotul;A.20.09 ora 21:36 mai treci pe la scoala primara,ai ramas cu lacune in ceea ce priveste gramatica si exprimarea coerenta.

Anonim spunea...

Un Abecedar si un manual de buna purtare pentru cotofana nu scoate ANP-ul?
Na, ca nu am nominalizat si nu am calomniat. Am respectat regulile...
;-)

Anonim spunea...

candva eram in asentimentul tau.nu-ti amintesti,aveam ceva lacune gramaticale sau in exprimare?atunci te-am sustinut si nu ai sesizat asa ceva.21:36.Iar tu 22:22 ai un dar sa faci frectie in talpa,incat am sa te rog sa continui.o sa apara si ptr tine, daca iti faci treaba bine(frectie)o manea de manual,cu baiatul bestial.frumoase povesti sti.

Anonim spunea...

pentru anonimul de 20.48: FELICITARI! EXCELENT! Daca macar un sfert din personalul angajat ar gandi ca tine (si ca mine), nu ne-am mai afla acum in situatia asta ingrata de nu avea candidati competenti la concursuri!Bravos, sa mai scrii!
Si revenind la subiectul nostru: bun sau rau, e bine ca macar il avem(manualul de proceduri). Macar asa vor sti si cei ce vin in controale ce si cum sa urmareasca si nu vor mai fi nevoiti sa-si dea fiecare cu parerea si sa si-o schimbe dupa cum bate vantul!