Pentru ca nu au o carapace menita sa le protejeze de alte furnici vrajmase, mai bine garnisite decat ele, termitele construiesc musuroaie inalte si tari ca piatra. Trece din intamplare elefantul si musuroiul cedeaza sub asa o greutate. De indata termitele - muncitor se pun pe treaba pentru a-si reface fortareata. In timpul asta inamicii prind de veste si pornesc asaltul. Termitele - soldat ies in apararea tribului lor si, cum n-au nici un fel de scut protector, se agata pur si simplu de atacatoare straduindu-se sa le incetineasca mersul.
In timp ce marea majoritate a soldatilor pier sfartecati de mandibulele feroce ale atacatorilor, termitele - muncitor reusesc sa astupe bresa. Astupand-o, lasa insa soldatii supravietuitori pe dinafara. Ii sacrifica cu alte cuvinte pentru binele tribului!
Teoretic, termitele - soldat sunt niste eroi, practic insa ele actioneaza instinctiv, ca urmare sacrificiul nu este un act de curaj. Termitele-soldat nu pot dezerta, nu se pot revolta, nu pot nici macar sa se lase pe tanjeala in speranta ca alte termite vor face in locul lor toata treaba. Aceste vietuitoare nu au de ales, sunt pur si simplu programate de natura sa-si indeplineasca eroica misiune.
Intr-un fel si noi oamenii suntem programati de natura, dar oricata programare biologica sau culturala am avea, putem opta intotdeauna pentru ceva ce nu este inscris in "programul" nostru.
Cu alte cuvinte, hotaram sa spunem DA sau NU, hotaram sa spunem VREAU sau NU VREAU! Si oricat de grele ar fi imprejurarile, niciodata nu avem un singur drum de urmat, ci mai multe! Si uite asa ajungem la esenta lucrurilor, la libertatea de a alege!
Marius Iosif a ales sa-si consume toata energia - si n-a fost putina! - impotriva unor oameni care, in realitate, n-au avut nicio clipa intentia sau dorinta de a a se angaja intr-o batalie prosteasca, intr-o batalie inutila.
Unii au ales sa nu vada, altii dimpotriva au ales sa incurajeze abuzurile, au ales sa le puna in practica. Teoretic, Marius Iosif a pierdut batalia. Practic insa, privind la ceea ce a ramas pe "campul de lupta", invinsii suntem mai degraba noi toti, angajatii sistemului penitenciar romanesc.
Decizia ministrului justitiei de a scoate la concurs postul de director general, este surprinzatoare dar binevenita. In pofida scepticismului unora dintre noi, fac parte din categoria celor ce cred, cel putin prin comparatie cu criteriile care au stat pana nu de mult la baza desemnarii directorilor generali, ca sansele de a avea un conducator echilibrat si bine intentionat sunt reale.
Cu sau fara concurs, este limpede ca nu vom alege noi, angajatii sistemului penitenciar, cine este cel mai potrivit director. In pofida aparentelor insa, am avut, avem si vom avea intotdeauna libertatea de a spune DA sau NU, de a avea cu alte cuvinte ceea ce se cheama constiinta!
In timp ce marea majoritate a soldatilor pier sfartecati de mandibulele feroce ale atacatorilor, termitele - muncitor reusesc sa astupe bresa. Astupand-o, lasa insa soldatii supravietuitori pe dinafara. Ii sacrifica cu alte cuvinte pentru binele tribului!
Teoretic, termitele - soldat sunt niste eroi, practic insa ele actioneaza instinctiv, ca urmare sacrificiul nu este un act de curaj. Termitele-soldat nu pot dezerta, nu se pot revolta, nu pot nici macar sa se lase pe tanjeala in speranta ca alte termite vor face in locul lor toata treaba. Aceste vietuitoare nu au de ales, sunt pur si simplu programate de natura sa-si indeplineasca eroica misiune.
Intr-un fel si noi oamenii suntem programati de natura, dar oricata programare biologica sau culturala am avea, putem opta intotdeauna pentru ceva ce nu este inscris in "programul" nostru.
Cu alte cuvinte, hotaram sa spunem DA sau NU, hotaram sa spunem VREAU sau NU VREAU! Si oricat de grele ar fi imprejurarile, niciodata nu avem un singur drum de urmat, ci mai multe! Si uite asa ajungem la esenta lucrurilor, la libertatea de a alege!
Marius Iosif a ales sa-si consume toata energia - si n-a fost putina! - impotriva unor oameni care, in realitate, n-au avut nicio clipa intentia sau dorinta de a a se angaja intr-o batalie prosteasca, intr-o batalie inutila.
Unii au ales sa nu vada, altii dimpotriva au ales sa incurajeze abuzurile, au ales sa le puna in practica. Teoretic, Marius Iosif a pierdut batalia. Practic insa, privind la ceea ce a ramas pe "campul de lupta", invinsii suntem mai degraba noi toti, angajatii sistemului penitenciar romanesc.
Decizia ministrului justitiei de a scoate la concurs postul de director general, este surprinzatoare dar binevenita. In pofida scepticismului unora dintre noi, fac parte din categoria celor ce cred, cel putin prin comparatie cu criteriile care au stat pana nu de mult la baza desemnarii directorilor generali, ca sansele de a avea un conducator echilibrat si bine intentionat sunt reale.
Cu sau fara concurs, este limpede ca nu vom alege noi, angajatii sistemului penitenciar, cine este cel mai potrivit director. In pofida aparentelor insa, am avut, avem si vom avea intotdeauna libertatea de a spune DA sau NU, de a avea cu alte cuvinte ceea ce se cheama constiinta!
14 comentarii:
AŞA ESTE, DAR MULTORA LE LIPSEŞTE ,,SÂNGELE DIN VEIOZĂ".
DE ACEEA PROSPERĂ ,, CĂPUŞELE" DIN CONDUCEREA ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A PENITENCIARELOR.
Da-mi voie sa te contrazic in ceea ce priveste conducatorul echilibrat... SUNT CONVINS ca va veni tot un cocotat politic acolo. Nu va avea habar de nimic, nu va fi in stare decat de marsavii. Termitele, (agentii) vor fi tot de sacrificiu, si sefii vor fi tot de huzur.
POATE AVEM NOROC.
Frumoasa parabola!
Insa concluzia este cea pe care o intrezaream candva la inceputurile acestui blog...
"... vom avea intotdeauna libertatea de a spune DA sau NU, de a avea cu alte cuvinte ceea ce se cheama constiinta!"
Pentru societatea romaneasca contemporana constiinta e "calcaiul lui Ahile".
Incepand cu impamantenitul "capul plecat, sabia nu-l taie", trecand prin ideologia comunista la a carei baza a stat tocmai eradicarea constiintei si ajungand in minunatul prezent capitalist mai radical ca cel american, nu se poate vorbi de o traditie a constiintei in aceasta tara. Poate nu e tocmai un moment nepotrivit sa incepem sa ne-o cladim.
Nu il putem alege, dar macar putem sa ii schitam portretul robot?
Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa incercam sa facem profilul directorului general al ANP si "dupa chipul si asemanarea sa" si al directorilor de asezaminte de detinere.
Eu unul imi imaginez un director general inscris in urmatoarele coordonate:
- sa fie o persoana instruita atat in domeniul juridic, dar mai ales in management - si daca se poate modern, nu planificari din alea vechi scrise cu creionul rosu;
- sa aiba puterea de a delega competentele unei echipe de adevarati specialisti, competenti in problemele specifice ale directiilor si serviciilor pe care le conduc;
- sa isi dea frau liber sentimentelor doar acasa, sau doar in cazuri in care tin exclusiv de persoana sa;
- sa aiba viziune reala globala asupra sistemului, sa imagineze planuri viabile de viitor pe termene scurte, medii si lungi, in functie de necesitatile reale ale sistemului;
- sa fie platit cu sume mari de bani pentru ca daca va fi asa, cu siguranta le merita.
Daca mi se permite si putina utopie, as dori sa fie ales in urma unui concurs onest, organizat de preferinta, de o firma de resurse umane specializata, sa nu aiba nicio ruda in sistem, sa aiba intre 38 si 45 de ani...si cam atat. Presupun ca o sa comentati ceva de genul...si ce frumos canta porcul!!! Dar va rog sa imi dati voie sa visez si eu cu ochii deschisi!
pentru profest....
nu te va contrazice nimeni si asta pentru ca abilitatile, calitatile, competentele pe care le-ai enumerat sunt minime si de bun simt. in schimb eu, personal, dar cred ca si echipa penifest - poate gresesc :))) - vom avea foarte mari asteptari de la viitorul director general al anp. cu cat timp mai repede va prelua functia din mainile lui spaiuc cu atat mai bine! este firesc sa avem asteptari de la cei care ne conduc. salariile impresionante, drepturile pe care le au, facilitatile de care beneficiaza si in final puterea care le este acordata justifica in egala masura asteptarile noastre, nu crezi?
la fiecare schimbare a dir gen ne incurajam reciproc spunandu-ne:"mai rau de atata nu se poate!" si uite ca se poate...
incredibil faptul ca ministrul justitiei a hotarat sa schimbe destinele penitenciarelor. va fi, probabil, pentru mult timp amintit pentru faptul ca a incetat sa raspunda comenzilor si interventiilor politice ale partidului care i-a conferit prerogativele pe care le are. parerea mea este ca si D-zeu are o limita! minunea s-a intamplat, este persoana careia ii datoram sansa de a schimba cu adevarat ceva in acest sistem. in primul rand cred ca schimbarea trebuie sa vina de la noi. acest blog si echipa penifest ne-a dovedit ca "se poate"...coeziunea colectivului, vocea sau accesarea in tacere, pe intuneric, acasa a sutelor de angajati a reusit sa schimbe ceva. acum ca "lupul cel rau" a plecat e randul nostru, acolo unde muncim, fiecare se dam tot ce este mai bun pentru acest sistem. si cred ca suntem constienti ca in primul rand ne va fi noua mai bine, nu?
una peste alta, in loc de concluzie...cred ca ceea ce i s-a intamplat "idiotului de la anp" - "fostu' dumitale sef domnu' stan!"- ar trebui sa ridice mari semne de intrebare pentru toti cei care ocupa, pe blat sau chiar pe propriile lor merite o functie de conducere in sistemul penitenciar. atitudinea - vorba domnului Bala- exista! si este tocmai aceasta atitudine a noastra care a dus la o schimbare.
sunt convins ca cine va prelua conducerea anp va fi mai chibzuit si mai transparent altfel...va tine capul de afis al penifestului, nu?
numai bine tuturor,
un coleg
Stiti ce? Am analizat empiric ultimele trei conduceri (care fie vorba intre noi, in loc sa conduca sistemul, sa-l reformeze sau mai stiu eu ce minuni sa faca, au incercat sa dea lovituri de imagine persecutand unele sau altele din parti) si am ajuns la concluzia ca au fost niste experimente. Plecand de la ideea ca toate au incercat sa lucreze la imagine, am stabilit trei perioade distincte. Incep evaluarea de la epoca Iacob, deoarece precedentele s-au inscris in linia arhicunoscuta a categoriei pe cale de disparitie - nu politica ci militara, avand ca baza de selectie proletarii. Sa-mi fie iertate inexactitatile in ceea ce priveste perioadele petrecute in fruntea obstii, dar cele trei luminoase ere sunt urmatoarele: Iacob - ceva de genul celebru poet rus, mort la nastere, Dumitrascu (scuze, nu a fost oficial DG, dar Serban parca nici nu ar fi existat), ceva de genul a zgarmat, a incercat, a plecat si Iosif ceva de genul: veni, vidi... arrivederci. Asa cum spuneam, dupa parerea mea, toate aceste ere au fost eforturi de imagine. Daca in era Iacob s-a incercat un exercitiu de imagine prin promovarea unui neimplicat intr-un sistem ermetic, in sprijinul sustinerii reformei justitiei (care s-a sufocat in cloaca numita ANP), in era Dumitrascu(Serban) s-au facut ceva eforturi de a da putina imagine dezirabila sistemului (desi acest lucru tulbura apele statute si foaaaaaarte linistite), iar in era (de doar catva luni)Iosif, imaginea principala a fost cea a directorului general. Iata cum numai in cateva luni (sa fie maxim 24?), putem desena o curba descendenta a imaginii sistemului penitenciar, prima data implicat in societate, a doua oara delimitat strict si ultima oara redus la nivelul de persoana. Iata cum numai in cateva luni, in sistemul penitenciar, evolutia ciclica a universului cu durata unor ere, isi gaseste un corespondentla scara...minuscula, aducand sistemul ticalosit (sic!) la starea de dinainte de reforma, lege de executare, demilitarizare, si alte chestii din astea dragute, democratice si cool.
Si pentru ca in sistemul penitenciar toate se intampla cu repeziciune, teoretic, acum ar trebui sa inceapa o noua era de spalare a imaginii prin interventia in forta a statului (guvernului, ministrului, etc). Deci, un deja-vu Iacob.
Urmeaza sa traim si sa vedem frecventa fenomenelor asemanatoare.
Sunt un lucrator al ANP si va spun ca Iacob este un OM si a meritat postul ocupat.
Sper sa nu fiu inteles gresit. Si eu sunt lucrator al sistemului. Si sunt interesat de ce se intampla. Personal, nu am nimic cu nici unul din cei care s-au succedat si se vor succede cu atata repeziciune la comanda ANP. Nu contest valoarea persoanla a fiecaruia dintre ei. Incercam sa explic cum vad eu lucrurile. ANP este mult prea la marginea sistemului de justitie, astfel incat se pot face o multime de incercari cu diferiti oameni. Si in plus, nu conteaza valoarea de om daca managementul nu este orientat catre performanta. Calitatea de OM a unui conducator nu o pot recunoaste decat cativa apropiati, cea de bun lider si manager influenteaza viata a 12000 de oameni.
".....Iacob este un OM si a meritat postul ocupat."
Corect , dar trebuie completat: este un om care a inlaturat cca 40 de specialisti, a adus cca 20 de p-afaristi/ste,(pe unele le-a trecut in corpul ofiterilor),iar politica sa a fost continuata de urmatorii frustrati si falsi specialisti de sistem penitenciar.
Profest spunea...."Calitatea de OM a unui conducator nu o pot recunoaste decat cativa apropiati, cea de bun lider si manager influenteaza viata a 12000 de oameni".
Nu stiu ce experienta ai ca sa poti caracteriza anumite persoane care au condus ANP. Mai mult, nu stim ce ai adus tu pentru sistem sau la locul tau de munca ca sa poti face caracterizari.
Ar trebui sa cunosti ca acest sistem nu este condus de o perosoana ci de o intreaga echipa care include si directorii de penitenciare.
Cred ca nu ai citit cum trebuie ce am scris. Nu am caracterizat pe nimeni. Am scris pur si simplu cum as dori eu sa fie un conducator. Repet, nu am nimic nici cu Iacob si nici cu ceilati. Nu ii contest acestui OM calitatile personale. Spun ca acestea trebuie dublate de stiinta de a conduce.
Cat despre ce am realizat eu la locul de munca, consider ca am realizat atat cat ai realizat si tu, adica am facut tot ceea ce sunt platit sa fac. Nu este suficient? Trebuia sa am realizari marete? Cred ca daca fiecare ar face atat cat este platit sa faca, si ar face bine acest lucru, am lucra cu totii in sistemul ideal. Haide sa lasam realizarile marete eroilor neamului si sa incercam sa ne facem treaba noastra de slujbasi marunti ai statului, platiti din impozitele luate de mamele, tatii, sotiile, sotii sau copiii nostri.
Poate ca tu, anonimule, ai realizat mult mai multe decat mine in acest sistem penitenciar sau la locul tau de munca, dar un lucru este sigur - AI REALIZAT ATATEA CAT AI FOST LASAT SA FACI.
P.S. Daca te referi cumva la sintagma "celebru poet rus, mort la nastere..." sa stii ca nu a fost pusa cu rautate, ci doar pentru a sublinia faptul ca a fost numit, promitea multe dar nu a mai avut timp sa faca nimic pentru ca a plecat.
Fara suparare!
Stimate profest , nu trebuie sa ridici tonul ca sa te faci auzit. Modul tau de prezentare imi spune ca nu ai realizat nimic si nici nu ti-ai propus nimic. Cat despre "...am facut tot ceea ce sunt platit sa fac.." de nota probabila ca poti fi unul din cei care se pierde sau ascunde in multime.Pacat.
Trimiteți un comentariu