Astazi este ziua cea mare, dom'le Iosif. Este ziua incununarii incununarilor pentru ca urmeaza sa va inaugurati, in sfirsit, biroul. Chiar daca din motive independente de vointa mea n-o sa va pot fi alaturi la taiatul panglicii, trebuie sa ma credeti ca, cel putin cu sufletul adanc impresionat, sunt chiar acolo pe fotoliul din dreapta.
Stiu ca nu v-a fost usor. Redecorarea biroului marelui director general este o proba de inteligenta si vointa, pe care n-a trecut-o nici unul dintre fostii directori generali. Iar dumneavoastra, desi sunteti atit de tinar, iata ca ati reusit! Imi imaginez cu nespusa duiosie noptile dumneavoastra framintate de grija de a alege mobilierul potrivit, vad limpede umerii dumneavoastra cocosati de greutatea deciziei alegerii culorii peretilor si, mai ales, va vad ochii intunecati de concentrare in fata mostrelor draperiilor si mochetelor.
***
Trebuie sa credeti ca suntem cu totii mindri si recunoscatori, si va conjur sa nu luati in seama susotelile acelor nemernici de oameni, carora nici macar nu-mi vine sa le spun oameni, care prezic ca redecorarea biroului este de rau augur. Ma refer la doamna magistrat Trandafirescu, care a fost obligata sa lase prea de timpuriu in urma ei monstrul acela de mobilier, caruia tocmai i-ati taiat dumneavoastra capul. Ma gandesc si la doamna magistrat Cerbu, care n-a mai apucat saraca sa tina minunatele ei sedinte la micul si cochetul front de lucru proaspat comandat!
Nu dom'le Iosif, cu dumneavoastra n-o sa fie cazul. Dumneavoastra nu ne veti parasi niciodata pentru ca sunteti exact asa cum ne-am dorit cu totii: tinar, energic, inteligent, generos, jovial, iertator, vizionar, cult, discret, vesel, curajos, blind si... as putea continua dar, cunoscindu-va enorma modestie, ma opresc totusi, nu fara o urma de regret.
***
Cum spuneam, bucuria e mare dom'le Iosif si cred ca simtiti si dumneavoastra acolo la Bucuresti tremurul de satisfactie al ultimului lucrator de penitenciare care, dupa putere si cu modestie, tocmai aprinde betisorul parfumat la locul lui de munca sau se roaga cu piosenie sa va tina cel de sus la cirma penitenciarelor, ca bine mai conduceti sistemul asta!
De altfel, eu personal, dom'le Iosif, nu am nici o temere. Dupa ce ati fost obligat sa lucrati intr-un birou strain atitea si atitea saptamini, sunt convins ca nimeni si nimic nu va va mai putea sta in cale de acum inainte si va fi practic imposibil sa va mai smulga cineva vreodata scaunul personalizat de sub fundul regal, plus servitorii care v-au servit cu cinste si devotament si care v-au stat, in tot acest timp, neabatuti, alaturi la bine si la rau fara sa cricneasca, servitori care la o adica se vor agata pur si simplu de picioarele dumneavoastra si nu va vor lasa, pina la capatul scarii, sa parasiti ceea ce abia ati inceput.
***
Desi nu sunt cunoscut ca fiind un om cu imaginatie, pot totusi sa mi-l imaginez pe domnul Stan rosu in obraji izbindu-se cu capul de pereti de durere, mi-l pot imagina pe domnul Marin plingind in spatele ficusului de la capatul culoarului, in timp ce domnul acela de la financiar (imi scapa numele lui, dar in orice caz doarme pe la etajul sase) ii va resuscita inima slabita cu un pahar cu apa si zahar. Si mi le pot mai ales imagina pe reprezentantele sexului frumos (pentru ca ce e frumos si lui Dumnezeu ii place, dom'le Iosif!) smulgindu-si parul (si pacat de asa par!) si blestemind ziua in care, din lacomie si vanitate, iar au gresit si s-au repezit sa se urce fara bilet in trasura.
Nu l-am uitat evident pe dl. Spaiuc, acest spaiuc al sistemului penitenciar romanesc, trubadurul sistemului, sufletul de poet ratat care, cu ultimele puteri, dupa ce-si va stringe frunzisoarele, castanutele, ghindutele si ghioceii, va va compune un catren de versuri cu care va va convinge in sfirsit ca ar fi meritat pe parcursul acestor nesfirsite luni un tratament mai uman din partea dumneavoastra. Ppentru ca, totusi, dom'le Iosif, este si el magistrat si, mai ales, este sotul acelei sotii.
***
Dar nu dom'le Iosif, asta este un cosmar din care trebuie sa va treziti. In realitate veti domni fericit pina la adinci batrineti, pentru ca, dincolo de faptul ca am consultat astrele care mi-au confirmat ca sunteti nascut intr-o zodie norocoasa (de altfel stiati si dumneavoastra lucrul acesta de vreme ce fara sa faceti nici cel mai mic efort v-ati trezit peste noapte uns boier peste o mosie cu aproape 50.000 de suflete!), n-ar fi drept dom'le Iosif sa fiti nevoit sa plecati fara sa va duceti la bun sfirsit ceea ce ati inceput atit de bine.
Pentru ca, dom'le Iosif, pe mosia al carui propritar de drept sunteti traiesc atitia ofiteri si subofiteri incit nu v-ar ajunge o viata de om ca sa transferati, detasati, numiti si maziliti dupa pofta inimii si pot sa va garantez ca nimeni n-a fost, nu este si nu va mai fi vreodata atit de priceput in treaba asta.
***
Va las acum sa va bucurati si sa savurati minunata victorie in tihna, dom'le Iosif. Sunteti pur si simplu un erou al zilelor noastre si trebuie sa credeti, dar chiar trebuie sa credeti, ca surisurile, felicitarile si indemnurile servitorilor dumneavoastra sunt sincere si definitive.
Si, daca-mi permiteti dom'le Iosif, un sfat, va sfatuiesc, ca cel putin astazi, la zi mare cum s-ar zice, sa nu mai fiti preocupat de ce zice lumea. Ei e prosti domnule Iosif, nu stie ce zice, relaxati-va domnule Iosif. Mai sunt atitea birouri de redecorat in viata dumneavoastra, incit ar fi pacat sa stricati bunatate de victorie pentru oamenii mici care nu intelege.
***
Cu urari de bine si sanatate... ceea ce va doresc atit dumneavoastra, cit si colaboratorilor apropiati!
***
P.S. Am uitat sa va intreb, dom'le Iosif, cu ce va ferecati, dupa inaugurare, sala tronului. Banuiesc ca ati luat in calcul acest aspect si ati comandat din timp o scula performanta care sa va protejeze de nenorocitii care va ascultau, pina nu demult, cu borcanul pe la usi sau care va pindeau prin gaura cheii, ca e putini dar periculosi dom'le Iosif si dusmanul vegheaza!
Nu stiu ce m-a apucat, dar astazi simt ca ma despart cu greu de dumneavoastra, dom'le Iosif, si uneori, cind devin sentimental ca acum, ma incearca un fel de tristete stiind ca asta a fost dintotdeauna soarta eroilor...niste neintelesi dom'le Iosif. Si de durere, de ciuda mai ales, mi-as dori sa am asa o putere incit sa va fac chiar mai mic decit sunteti (desi asta e greu de imaginat!) si sa va protejez, dom'le Iosif, cu pretul vietii.
Mare noroc cu garda de corp care, am credinta, va va aduce prinos de recunostinta si sacrificiul suprem cu spada in mina pe treptele de la iesirea ANP-ului. Il vad pe Stan agonizind sfielnic si pe Marin rotind palosul cu vitejie, si le vad si pe femei muscind feroce din gamba dusmanului!
***
P.P.S. Am uitat sa va intreb daca ati verificat bine locul mai 'nainte de inscaunare, sa nu va fi pus nenorocitii vreun microfon pe sub mocheta ori pe sub pielea de la scaun, ca florile le-ati dat la timp afara (initial am crezut ca aveti alergie la frumos, da' pe urma m-am prins ca era numai o elementara masura de precautie).
In orice caz, pina nu sunteti sigur, io zic ca e mai bine sa nu vorbiti. Eventual dati ordine prin semne, ca unii, saracii, nu stiu inca sa scrie si sa citeasca, dar daca le aratati cu mina la git de la stinga spre dreapta ei vor intelege cu siguranta!
***
P.P.P.S. Pa, dom'le Iosif!
3 comentarii:
aceasta va fi de altfel si singura realizare a genialului coleg la ANP: decorarea unui birou. decoratiunea trebuie sa fie mareata, pe seama personalitatii domniei sale... mi-e teama sa ma gandesc ce ar face daca s-ar intoarce la instanta. asa ca, spre binele justitiabililor, tineti-l la ANP in biroul lui pana se mumifica!
In memoriam…
1 septembrie 2007. La carma sistemului penitenciar era “inscaunat” prin ungere cu mirodenii picante Al’ mai Frumos, Al’ mai Inteligent si Ambitios dintre fiii Romaniei de ieri. Da, este vorba despre El, Marius Iosif – Eroul Necunoscut al sistemului penitenciar.
Dupa cum se misca pe holuri, dupa cum tremurau calculatoarele pe birourile umililor angajati ai fi spus ca suntem in zorii unei noi Ere pentru sistemul penitenciar. Mai-marii de pana atunci – colaboratori ai fostei conduceri, invechiti si desueti - au fost pensionati, detasati sau transferati, iar locul lor a fost luat de alti oameni, mai tineri, dinamici, vanjosi si ambitiosi. Dar ei erau, din pacate, la varsta cand “desi aveau cu cine si unde, nu mai aveau cu ce!”
Ce s-a intamplat de atunci si pana acum este o poveste in filele careia regasim atatea vise spulberate ale sistemului penitenciar: investitii, angajari, conditii decente de munca pentru angajati si de trai pentru persoanele private de libertate etc.
Trecem peste incompatibilitati, incompetente si incoerenta in tot ceea ce a insotit activitatea celor “4 magnifici” din conducerea ANP pe parcursul acestor 7 luni de mandate pentru ca doar ne facem nervi.
1 aprilie 2008. Exact ca intr-un banc de prost gust, se termina o perioada de toata jena pentru noi toti. Data coincide cu ceea ce s-a intamplat din septembrie 2007 si pana acum: O gluma proasta!
Eu chiar nu vreau sa imi imaginez cum va fi "debarcarea" acestui “Lider Minimo"! As vrea sa fiu acolo!
As sa vad intregul cortegiu inchinand, intr-o sala mica - "de prieteni plina"- de la etajul sapte, o ultima cupa de sampanie in memoria celui care a fost pentru ei un frate mai mare, grijuliu cu el insusi, povatuitor si sprijin la ananghie al celor pilosi, partinitor cu cine a vrut el, atent cu cei care nu merita, generos cu cei neloiali sistemului, critic si dusman al celor care ar putea avea cel putin o alta parere decat a lui. In fine, in memoriam celui care, nedormit nopti la rand din cauza mormanelor de mape de semnat, si-a dat sclipirea pentru sistemul penitenciar.
Si ce n-as da sa aud si bocitoarele cantand...Incredibil dar ANP-ul are chiar un mic cor de bocitoare care, din pacate nu intelege ca nu ar trebui sa fraternizeze cu mortu'. Dar tocmai implicarea si atasamentul fata de you know who face bocitul mai realist, mai convingator si bocind parca citim in ochii lor inlacrimati: "Cine nu l-a iubit pe Marius?!?"
Da…Noapte buna, dulce Print al penitenciarelor!
P.S. Si astfel, vorba poetului: “Moartea sa le spele!” Ne luaram ramas bun de la acesti mari oameni, oameni de caracter, ambitiosi si nelinistiti, de la reforma si de la strategii. Ce este si mai dureros este faptul ca, pentru nimbul puterii si al maririi, unii dintre colegii nostri si-au luat ramas bun de la stima de sine, de la demnitatea lor, de la respectul si colegialitatea noastra…
Interesant. Vorbesti de parca ai trecut prin asa ceva sau ai gustat din pierderea puterii.Si tu faci parte din categoria celor care nu accepta ca functiile in general sunt stabile oamenii sunt trecatori. Noi avem o problema . Vrem sa fim sefi si pentru ca tot nu prea avem ce face hai sa criticam.OK. Nu este bun acest conducator, hai sa prezentam ceva constructiv si asa demonstram ca problema penitenciara il depaseste. A aplica principiu " gastele au salvat Capitoliul" este moarte sigura.Faceti o radriografie a posturilor din unitatea voastra si vedeti cati sefi sunt in ziua de astazi, si ce fac ei toata ziua. Daca ai nevoie de o zi pentru o problema personala pentru un executant nu se poate dar pentru sefu nu este problema. In concluzie . Daca pleaca executantul cine mai face treaba sefilor? Sigur, daca colectivul este de 5 lucratori cine este seful? Pai domnilor daca in birou sunt 4 agenti si un ofiter nu este clar cine raspunde? De aceea este ofiter. Nu! Vrem sa fim SEFFFI.
Trimiteți un comentariu