Avem aşadar polemica. O serie de comentarii ample (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11) postate la un articol de acum câteva zile au stârnit câteva reacţii defensive (1, 2, 3, 4, 5). Printre ‘combatanţi’ se remarcă anonimul informat şi insistent şi dl. Gabriel Lăzărescu – profesor de teorie şi practică penitenciară la şcoala de la Târgu Ocna.
Miezul discuţiei e situaţia instituţiilor care convieţuiesc la Târgu Ocna – un spital, o şcoală pentru agenţi de penitenciare şi un centru de reeducare. Detaliile se pierd printre rânduri, dar e adevărat că sunt multe de spus. Până la urmă, din schimbul de replici, se va înţelege ceva. Nu asta mă îngrijorează.
Poate că n-are legătură, dar micul diferend îmi aminteşte de ceva citit recent. Pe la 1890 o instituţie de învăţământ celebră prin dezbaterile organizate a propus un set de reguli pentru o polemică civilizată. Chiar dacă paralela e forţată, cred că regulile sunt perfect aplicabile. Schimb de idei şi de argumente nu atacuri la persoană, nu procese de intenţie şi nu etichetări. Restul e simplu.
1. În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.
2. Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.
3. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.
4. Părțile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se abate discuţia de la problema în sine.
5. Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.
6. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu.
(Oxford, 1890 – via Dan Selaru)
