Comentariile de ieri s-au invartit in jurul drepturilor speciale de care ar trebui sa beneficiem noi, lucratorii din penitenciare. Fara indoiala ca munca intr-un penitenciar nu este una usoara, de unde si statutul special, de unde si - sa-i spunem rezerva! - celor ce se gandesc de doua ori mai inainte de a-si alege o asemenea meserie.
Eu cred ca in realitate nimeni nu neaga utilitatea sau importanta lucratorului de penitenciare, tot asa cum nimeni nu neaga utilitatea oricarei alte meserii si, ca si fiu sincer, habar n-am dupa ce criterii s-a cantarit in bani stresul si efortul depus de catre un lucrator de penitenciare prin comparatie cu efortul pe care il face in meseria lui profesorul sau medicul, pentru ca este ca si cum ai compara mere cu peste (n-am gasit alta rima!).
Ce mi-a atras atentia insa, a fost disputa pe marginea calitatii muncii noastre. Un lucrator de penitenciare tinea sa sublinieze pericolul la care este zilnic expus, de unde si recunostinta societatii care rasufla usurata stiindu-se in siguranta, prin comparatie cu profesorul care este pe buna dreptate prost platit (dupa ce ca are o meserie usoara, nici nu-si da silinta cu elevii!). Un profesor, sau un aparator al profesorilor, era de parere ca lucratorii de penitenciare sunt platiti degeaba, de vreme ce detinutii nu sunt scosi la iesirea din penitenciar reeducati la pachet, ba chiar dimpotriva.
Daca este sa discutam cu sinceritate despre calitatea muncii romanesti, oricare ar fi aceea, trebuie sa recunoastem ca nemultumirea este general valabila, nimeni nu are incredere in nimeni, de unde si obiceiul celor cu dare de mana de a se trata in strainatate, de a-si trimite oraslele la scoala in strainatate, de a-si cumpara produse made in strainatate, de a-si petrece concediile pe meleaguri straine, pana si detinutii, daca au posibilitatea sa aleaga, prefera detentia intr-un sistem penitenciar performant...
Ca urmare pe ce ne certam?!
PS Un meserias adevarat tace si face !
