
FSANP - pregatiri de greva
Vremea comunicatelor de presă și a schimbului de corespondență a trecut. Informăm conducerea ANP și MJLC că sunt singurii responsabili pentru iminenta intrare în grevă a personalului din penitenciare, dacă refuză în continuare dialogul și promovează incompetența, lipsa de transparență și dezinformarea.
În toamna acestui an am suspendat acțiunile de protest pentru a da o șansă ANP și MJLC să-și dovedească buna credință. Constatăm că promisiunile făcute salariaților nu au fost respectate.
FSANP dezavuează modul în care ANP a făcut aplicarea legii referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare și acordarea zilelor fără plată.
Nu au fost acceptate soluții alternative deși reducerea cheltuielilor ar fi fost cea prevăzută de acest act normativ. Aplicarea legii s-a făcut în mod eronat, reducerile operate fiind calculate retroactiv relativ la intrarea în vigoare a legii.
FSANP critică incompetența responsabililor de gestionarea finanțelor sistemului penitenciar. Proasta planificare și lipsa de realism au adus sistemul în pragul colapsului. Investițiile sunt blocate, milioane de lei sunt datorate furnizorilor, iar drepturile salarizare sunt afectate ilegal și abuziv. Nu criza, ci incompetența este de vină.
Reorganizarea statelor de funcții este o altă încercare de a evita transparența decizională, practici oculte și oneroase înlocuind un proces de consultare real și eficient. Am acceptat că ANP nu este în stare să facă o fundamentare a propunerii de reorganizare, deficitul de competențe este real. Am acceptat că nici măcar un set unitar de criterii nu poate fi stabilit, cu condiția ca propunerile penitenciarelor să fie analizate cu profesionalism. Și această calitate lipsește.
Cei 90 de lei acordați fiecărui funcționar pentru asigurarea drepturilor de echipament pentru anul 2008 și anul 2009 sunt o insultă, una care se adaugă practicii de dezinformare permanentă a salariaților și opiniei publice cu privire la starea sistemului penitenciar.
Având în vedere că suntem în plin conflict de muncă FSANP va decide în Conferința Națională Extraodinară exercitarea dreptului la grevă conform procedurilor legale. În cursul acestei săptămâni FSANP va acționa în judecată conducerea ANP pentru abuz și neglijență în serviciu.
***

SNLP - 90 de lei in 2 ani, pentru echipament
Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP) membru al Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica PUBLISIND - Blocul National Sindical multumeste Guvernului Romaniei pentru generozitate !
Nu, nu au fost acordate premii salariatilor, nici salarii de merit sau sume pentru plata celor 150.000 de ore suplimentare neplatite de la inceputul anului 2009. Aceste drepturi nu au fost nici macar prevazute in bugetul pe anul in curs.
Nu s-au gasit nici metode de a excepta personalul din penitenciare de la obligativitatea concediului fara plata cu toate ca aceasta obligativitate nu se poate retine si in sarcina detinutilor. Detinutii trebuie paziti, personalul - concediat.
Au fost insa aprobate sumele necesare platii contravalorii echipamentului pentru anul 2008 (este mai putin relevant faptul ca se intampla in noiembrie 2009). Astfel, fiecare salariat din penitenciare primeste o parte din suma la care are dreptul pentru a-si cumpara echipamentul cu care trebuia sa fie echipat in anul 2008.
Media este de... 90 lei/persoana (aproximativ 5% din necesar)!
Nu vom ridica acesta suma! O consideram o insulta! Promitem ca la anul vom avea totusi sosete noi! Pentru ca mai mult decat un set de sosete nu am fi reusit sa achizitionam cu acei bani. Pentru 2 ani este cam putin.
Ministerul Administratiei si Internelor a achitat inclusiv drepturile la echipament pentru anul in curs. Ministerul Finantelor Publice nu poate fi convins ca Administratia Nationala a Penitenciarelor este o structura importanta in cadrul sistemului de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, o structura care are de indeplinit o misiune incredintata de societate, o institutie cu 12.000 de salariati care au in custodie aproape 30.000 de detinuti.
Solutiile propuse nu au fost acceptate ca optiuni, iar redistribuirea sumelor identificate in bugetul ordonatorului nu a fost aprobata. Ne ramane noua sa incercam sa reamintim Guvernului ca existam.
In luna august 2009, in sistemul penitenciar a fost declansat un conflict de munca care nu a putut fi conciliat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Prin urmare sunt indeplinite conditiile organizarii unei greve. Actiunile pe care le vom decide vor fi aduse la cunostinta presei in scurt timp.

