
Până se organizează colegul Cezărică cu postările și până când o să ne delecteze cu stilul dumisale inconfundabil, voi apela la cutiuța cu amintiri din tinerețe. Să vedem deci...
Se face că eram la finele anului 2007 și că tocmai se dăduseră niște megaprime de Crăciun. La ștabi s-a dat mai mult la negri mai puțin (după obicei), dar s-a dat și toată lumea a primit sărbătorile cu bucurie, deși prostia și agresivitatea domnea autoritar în ANP. Veți spune desigur că nu s-a schimbat nimic cu excepția primelor, și probabil că așa e. S-au schimbat doar culorile.
Imediat după fericita îngreunare a cardului de debit o colegă își plănuia fericită cheltuiala și distracția, iar eu aflându-mă în treabă și lovit de o criză de conștiință - recunosc era și ceva invidie la mijloc - am întrebat-o dacă-și imaginează cam ce efect va avea ritmul ăsta de cheltuire a banului public pe termen lung.
Evident că am primit exact ce meritam: privirea năucă urmată de o replică pe măsura indiscreției comise. Atunci m-am îndârjit ca un veritabil Moromete și i-am explicat chiaburiței cum cred eu că devine cu impactul ăsta pe termen lung și cum e cu politicile pro-ciclice pe care le tot critică FMI... am atacat adicătelea cu toată artileria și am trimis și diviziile de blidate ca să-i înfrâng cerbicia. Rezultatul: am schimbat vorba că altfel ne certam.
Acum mă întreb dacă nu cumva avea dreptate și dacă mecanismul ăsta de apărare nu e unul normal. Un fel de "trăiește clipa așa cum o fi și dup'aia vedem noi ce mai facem". Poate că da, poate că nu. Nu știu.
***
La începutul anului mai mulți, inclusiv subsemnatul, credeau că domnul Pogea habar n-are pe ce lume trăiește și că va urma un an extrem de greu. Până la urmă s-a confirmat și că avem un Guvern și că avem un Pogea, la fel de habarniști. Partea proastă e că nu mai contează acum și că, dacă e să ieșim din rahat, trebuie să punem toți umărul (mai puțin guvernanții demiși nu demult).
Povestea cu care am inceput mi se pare acum ilustrativă pentru perioada când se accepta orice politică consumeristă în defavoarea investițiilor serioase, așa cum acum se practică tot felul de strângeri de curea (mai puțin pentru guvernanții amintiți, nu vă speriați) în defavoarea unei construcții pe termen lung.
Și, care-i treba o să ziceți? N-am descoprit America. Japonia pe care o lăudam acum un an a investit mii de miliarde de dolari în economie, iar rezultatele au fost atât de bune încât acum trebuie să tempereze deflația și productivitatea (o problemă majoră și asta). La noi e invers, avem guvern care cheltuie bani doar că ne chinuim să temperăm inflația și să fim cât de cât productivi.
ANP-ul nu face excepție. Generali cu vise de preamărire, economiști șefi vânzători de lozuri, șefi de resurse umane cu idei puține dar fixe, directori cu capul plecat, consilieri ministeriali cretini, secretari de stat cu avioane, minștri independenți cu cine dă mai mult. Cam ca la Zoo, doar ca spectatorii sunt închiși cu dobitoacele.

