România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat.
Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună.
Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce.
O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară.
Alt miracol: avem o mare concentrare de "atracţii turistice" şi n-avem turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general.
Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit.
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici.
Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea.
Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.
Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinărirea limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm.
Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare.
Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit.
În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nici o evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără...
16 comentarii:
alooo!!!!!!CE SE AUDE DE BANII PE ECHIPAMENT???????????II MAI LUAM ANUL ASTA????????
Bun articol,defectul ROMANIEI e ca este poluata cu PROSTI si INCOMPETENTI in numar mare,si pina ce acestia nu sint eliminati din anumite institutii ale statului NE VOM DUCE TOT IN JOS.
@08:58
Asta e ounctul pe "i" :). Da se dau, in functie de planificarea la Trezorerie. in mod sigur insa nu se rezolva in urmatoarele 20 de secunde.
...si mai avem o calitate,ne diagnosticam foarte corect dar nu suntem in stare sa impunem terapia...si atunci dam vina pe altii.
Suntem numiti responsabili de resurse umane in timp ce acasa ni se balangane scheletul in sifonier. In acelasi timp, la servici, ne aplecam de spate pana ne inbolnavim de coloana. Facem legi desi nu am avut respectul fata de lege, niciodata. Suntem sefi la puscarie, dar incalcam legea cu frenezie. Desigur, exista ceva ori cineva, macar acolo, sus, care va avea grija de toate aceste contradictii nefericite si va pune lucrurile la punct. Niciodata nu e tarziu sa ne revenim ca tara si ca natie.
13.08.2010, 10:28:00
SUBSCRIU la cele spuse de tine, mai mult nici un director de penitenciar din tara asta nu mai are coloana vertebrala, toti sunt "sclavii" d-lui dr.Bala si nu are tupeul nici unul sa-i iasa din cuvant gandindu-se intotdeauna la consecinte alegand intotdeauna sa se prostitueze in relatia cu ANP-ul si mai marii conducatori al acesteia.
Nu cred ca este un raspuns concret,AN FUNCTIE DE PLANIFICREA LA TREZORERIEca si cum ai spune HUGG, nu prea e treaba noastra.S-a zis ca la salariu, acum veniti si punctati planificarea la trezorerie, noi, nu suntem planificati cu ratele la banci ,la noi este o data fixa, mai ales la imobiliare, unde creditele sunt foarte mari cei care au contactat an euro, franci, avem nevoie de raspunsuri concrete , sigure,.EU stiu ca mai bine spui deschis decit sa minti,ne convine sau nu asata e. cu stima
@18:06 Ati primit cel mai concret raspuns posibil. Nu stiu planificarea la Trezorerie pentru cele 45 de unitati.
HUGG TE-AI DAT CU PUTEREA???
A.PLESU A TRADAT INTELECTUALITATEA, NU PT CA A ALES DREAPTA CA A. CAMUS, CI PT TACEREA DIN 2005 PANA AZI.
REFLEXIILE SALE SUNT EXTRAORDINARE ,DAR SPUSE PARCA IN SOAPTA SA NU-L AUDA CAREVA, PT CA A CONTIBUIT LA MANELIZAREA ROMANIEI,PRIN TACERE SI OMISIUNE.
CAT DESPRE TINE ,E VREMEA SA TE INTORCI PRINTRE NOI CEI MULTI SI FAR DE AJUTOR,NU-I AJUTA PE CEI CARE NU AU NEVOIE DE AJUTOR CI ACUM AU MARE NEVOIE DE LINGAI
13.08.2010, 20:08:00
Obiectivul nu este cel care îl crezi tu
@ 20:08 Cum ati ajuns la concluzia asta? Inteleg afirmatia nu inteleg motivele. Poate si argumentati.
Ne TREBUIE mai multă DEMNITATE …
de la 20.08 pt Hugg
Convingerea mea e că inteligenţa i-a fost dată omului pentru a se îndoi. Ar fi nu doar ridicol să-mi închipui că adevărurile mele sunt, neapărat, mai adevărate decât adevărurile altora. Ar fi şi dăunător. M-aş lipsi pe mine însumi de şansa de a înţelege ce am greşit. ( Octavian Paler )
Intreaba Bala daca Titu Maiorescu a fost sef de tura. Oftinca i-a spus ca a fost calul lui Harap Alb. domne, daca e intelectual stie!
Pt. 14.08.2010, 21:07:00
Iar Firinel cauta acum prin toate mailurile ce contin numele titu, maiorescu, maior sau asemanatoare.
pt. 18.06
Daca mai învăţăm un pic de gramatică...
@ 15.08.2010, 16:24:00
Doar un pic ?!? :))
Trimiteți un comentariu