Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 7 iunie 2010

Trece moțiunea de cenzură?

Subiectul zilei, moțiunea de cenzură, pune puterea cu toți Bocii și Băseii în mișcare. Ieri a avut loc o întâlnire informală între președintele Băsescu, premieriul Boc și grupurile parlamentare de la putere.

Presa se întrece în a cita din mesajele transmise de către președintele - jucător - antisabotor, mai nou. Printre altele se pare că îl atinge paranoia. Zice, conform HotNews, că "premierul Boc a fost sabotat de propriul Cabinet" și că "PDL este în pericol de pesederizare".

Ieri președintele a constatat cu stupoare, dânsul fiind izolat la Cotroceni în ultimul timp și preocupat de cusut goblenuri, că niciuna dintre măsurile de restructure precedente nu a fost aplicată. Drept urmare piratul a făcut ce știe mai bine: a dat un ultimatum parlamentarilor ca să nu cumva să voteze vreunul moțiunea și să se trezească cu Guvernul Boc IV demis a doua oară pentru incompetență.

Tot ieri Președintele a descoperit că nepotismul și corupția sunt bien mersi în PDL - partidul prezidential și că în timp de austeritate cabinetele deminitarilor primesc drept consilieri tot felul de farfuze și nepoți. Se pare că e luna revelațiilor, după ce a descoperit criza și spectrul incapacității de plată a țării pe care o prezidează de mai bine de 5 ani, cu sau fără partid prezidențial/
***
Nu știu ce sorți de izbândă are această moțiune de cenzură, dar cred că soluția este apolitică. "Varianta încrederii" propusă de președinte, nu stă în picioare pentru că Guvernul Boc e incapabil să gestioneze criza.

Un Guvern nou care să vină cu măsuri echilibrate și pe care să le implementeze consecvent ar fi o soluție bună dar care nu va fi agreată pentru că asta înseamnă și eliminarea camarilei băsele de la putere.

Nu cred că vrem, vorba ministrului Vlădescu, să MAI fim mințiți.

Link util:
- HotNews Basescu catre parlamentarii PDL: Aveti 48 de ore sa va decideti daca mergeti in opozitie sau sustineti Guvernul Boc. Ministrii l-au mintit si l-au sabotat pe premier Boc. Ministrii l-au mintit si l-au sabotat pe premier 

1 comentarii:

Anonim spunea...

jos GUVERNU!!!!!!!!!!