Un sistem de guvernămînt se schimbă pentru a se realiza îmbunătăţiri.
E clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decît poate suporta producţia poporului va ajunge pas cu pas la o sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe cari un sistem fals i-a ridicat dea supra, prefăcîndu-i în exploatatori ai averii publice.
Un sistem de guvernămînt se schimbă pentru a se realiza îmbunătăţiri. Cînd însă disproporţia între capitalul cheltuit şi binele realizat e atît de mare ca la noi sistemul însuşi cată să fie vicios, nepotrivit cu ţara şi cu stadiul de dezvoltare economică şi intelectuală a poporului.
Sute de milioane s-au cheltuit de la începutul reformelor pentru a face din oameni fără nicio specialitate, fără talent şi fără învăţătură bărbaţi de stat, pentru a-i face, prin haine doar, prezentabili înaintea lumii, pre cînd ar fi fost mai simplu de-a face cislă între vechile clase privilegiate spre a înţoli golănimea liberală. Ar fi fost o cheltuială mult mai mică şi rezultatul ar fi fost acelaşi.
Şi aceasta pe toate terenurile. Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, la Academie, în Corpurile de selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu întîlnim în mare majoritate decît iarăşi acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei publice.
Şi-apoi ne plîngem că lucrurile nu merg bine. Dar cum să meargă? (…)
O ţintă are în adevăr, una singură, care nici merită relevată: a perpetua rămînerea la putere a unei clase de paraziţi sociali, de oameni fără ştiinţă de carte şi fără caracter, slugi ai oricărui guvern şi ai oricărui sistem, dar duşmani meritului şi adevărului sub orice sistem şi sub orice guvern. E neauzit, dar aşa este. (…)
Tinerimii i se dau zilnic din partea oamenilor cari reprezintă autoritatea statului din culme pînă la baze următoarele reguli de purtare: Conspiră contra şefului statului şi proclamă-i răsturnarea şi vei ajunge… om mare. Aibi o deosebită desteritate de-a despoia lumea şi vei ajunge… cel puţin prefect. Intră cu patru clase primare corector la «Românul» şi învaţă a calomnia şi vei ajunge… director de bancă.
Dar aceasta e în gradul cel mai mare imoral? Nu face nimic. Dar un stat merge spre sigură disoluţiune pe calea aceasta? Nu face nimic. După noi potopul. Ce ne pasă de soarta generaţiilor viitoare, ce de soarta celei actuale? Trăim de pe o zi pe alta, aruncăm praf în ochii lumei ba cu negustorie de vorbe, ba pretextînd reforme, şi încolo… o mai îngriji şi Cel de sus de trebuinţele reale ale poporului.
Mihai Eminescu, 1880 (sursa: National, 15.06.2010)
13 comentarii:
Asa este si in mediul sindical. Nu trebuie aruncata vina, in permanenta, pe sindicalistul platitor de cotizatie. Liderii de sindicat trebuie sa isi asume esecul inaintea celor de jos. Trebuie facute alegeri urgente, incepanad de la nivelul grupelor sindicale pana la confederatii, pentru noi lideri. Au avut o misiune, au condus atat cat s-au priceput, nu s-au indeplinit obiectivele revendicarilor si actiunilor sindicale, este momentul ca fostii conducatori sindicali sa se retraga. Au pierdut batalia si, cu onoare, trebuie sa faca un pas inapoi. Iti place partea asta cu onoarea, Huginn, sau caldura si lenea sindicalistului de rand sunt, in primul rand, de vina pentru esecurile rasunatoare recente ?
DAca e Huginn, e articol de 1, daca e Eminescu e de 5 :)
Nu conteaza motivul pentru care e invocat de Huginn.
Fain experiment.:)
Am, fost, din nou, mai informat cu un pas. Acum 3 minute seful BNS, Dumitru Costin si-a anuntat demisia. Voi, "liderii" din penitenciare, in special cei cu afaceri, cat si ce mai asteptati ?Sa isi asume intai vina masa larga de sindicalisti lenesi si indaratnici ?
@12:17 si 13:22
Vina nu o au nici macar cei care nu s-au implicat. Nu-mi pune pe seama cuvinte pe care nu le-am spus. Am spus doar ca n-am nici un respect pentru cei care din lene teama sau conformism nu-si apara drepturile.
Problema este cu o guvernare idioata si cu cretinutii care-i canta in strune si cauta vinovati in loc de solutii.
@13:22
:)
Asa este, nu ai spus asa. Ai fost pe aproape. Dar mi-ar fi placut sa o spui ca sa am de ce sa ma leg si eu. Oricum, cred ca ai gandit-o. Sunt sigur :)
@ 13:34
Nu. N-am gandit-o. Nu-mi faceti procese de intentie. Opinia mea este față de natura umană nu față de sindicaliștii care nu-și înțeleg rolul fie că sunt lideri sau simpli membri.
Cred că nici de data asta nu ajută să ne certăm între noi și cred că e important să ne concentrăm pe ce avem de făcut, dacă tot constatăm că implicarea nu e suficientă.
@Huginn
Atunci, sa mergem mai departe. Si sa lasam gargara. La lupta !Suntem cu ochii pe ei. Pe toti. Articol de 3.
Liderii din penitenciare iau 50%, cum sa-si dea demisia ?
@14:03
Daca nu va reprezinta corect si-si vad doar propriu interes de ce-i alegeti. Nu sunt cumva colegii nostri alesi de noi.
http://www.youtube.com/watch?v=bx_EFCAHCiY
"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai."
OCTAVIAN PALER
"De ce schimbam guvernele?"...simplu sa fure toti! toata clasa politica romaneasca este de c...t!
”Vina nu o au nici macar cei care nu s-au implicat. Nu-mi pune pe seama cuvinte pe care nu le-am spus. Am spus doar ca n-am nici un respect pentru cei care din lene teama sau conformism nu-si apara drepturile.
Problema este cu o guvernare idioata si cu cretinutii care-i canta in strune si cauta vinovati in loc de solutii.”
Limbaj excesiv de vulgar. Acest comentariu nu ntrebuia publicat. Ce fac administratorii site-ului?
Trimiteți un comentariu