Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 21 iunie 2010

Băsescu dicteză remanierea la toamnă, cu disponibilizările se grăbește

Traian Băsescu le-a spus liderilor PDL, cu care s-a întâlnit duminică seară la Snagov, că nu vrea remaniere până la toamnă. Preşedintele a cerut concedieri în ministere.

La întrunirea de la Snagov au participat parlamentari şi eurodeputaţi din PDL, precum şi o parte din membrii Cabinetului Boc.

"Guvernul are termen până în septembrie, iar în funcţie de modul în care sunt aplicate reformele se poate discuta despre remaniere", au declarat, pentru NewsIn, surse participante la întâlnire. 

Potrivit aceloraşi surse, au fost critici "destul de numeroase" ale unor parlamentari la adresa membrilor Guvernului, iar decizia luată a fost ca aceştia să facă "o cerere serioasă" în acest sens, dar numai după scurgerea termenului de graţie, care ar urma să expire în septembrie.

Guvernul trebuie să desfiinţeze agenţiile care nu au corespondent în UE, au precizat surse participante la întâlnire, pentru Mediafax.


Aceleaşi surse au mai declarat că şi numărul consilierilor personali va fi limitat la doi şi că şeful statului ar fi spus că nu este momentul să fie comasate ministere. Argumentul lui Traian Băsescu a fost acela că un astfel de demers implică modificarea structurii Cabinetului şi deci un nou vot în Parlament, riscant având în vedere scorul strâns de la moţiunea de cenzură.

Conform surselor citate, preşedintele a mai invocat, pentru reducerea cheltuielilor bugetare, şi posibilitatea excluderii din categoria celor de utilitate publică a unor ONG-uri care nu şi-au dovedit eficienţa.

Băsescu a mai spus că trei persoane marcante din partid ar trebui să dubleze actuala conducere, pentru a se face distincţie între formaţiunea democrat-liberală, liderul acesteia şi Guvern. În opinia şefului statului, aceste trei persoane nu trebuie să fie nici parlamentari, nici membri ai Guvernului şi nici să nu fie şefi în administraţia locală. (...) (sursa: RealitateaTV)

11 comentarii:

Anonim spunea...

O alta manevra de-a Presedintelui :amanarea remanierii pentru la toamna . Daca nu lua aceasta hotatare acum, la toamna cu ce vrajeala mai venea ? Ne-am saturat de minciuni . Cred c-ar trebui sa luam taurul de coarne . Ce ziceti ?

Anonim spunea...

Cu asa mare curaj ce avem in noi o sa-l luam de oua mai degraba!

Tim Horton's muffins spunea...

Cu cine sa iei taurul de coarne?Cu cei care se ascund in birouri la greve si mitinguri?Pai sa-i fi vazut in momentul in care am fost sa imi semneze listele in care raspundeau ca sunt de acord cu declararea si declansarea grevei...stii care era prima intrebare?"Si trebuie sa iesim si la greva?"Ia taurul de coarne cu sindicalistii astia!!!Stii ce vroiam sa fac,sa-i dau afara pe toti din sindicat si sa raman cu cei15-20 care m-au ajutat mereu!Si care nu ma intreaba de ce nu se dau tichete cadou!Caci in viziunea lor doar la asta serveste sindicatul!

Anonim spunea...

Domnule Basescu,eu Ragea vreau sa scap de remaniere! Vreau ciolan ! Va rog mult....!

Anonim spunea...

Pentru 13:44
Stimate domn, va raspunde unul care a participat la toate actiunile sindicale.Care taur, domnule?, de mult taurul nu mai are coarne, acum este prea tarziu de iesit in strada, apropo, cand la Bucuresti erau 47 de grade, TU UNDE ERAI?

Anonim spunea...

eu propun ca cei din administrativ sa nu mai beneficieze de sporul de 30%(ptr ca nu stiu cum arata un ppl) dupa care le mai ia guvernul 25% si sa vezi cum fugeau din birouri la miting.

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 22;27

Cind unii dintre cei care lucreaza la birouri lucrau prin toate sectoarele inclusiv escorte, probabil pe tine te tragea VACA in Porumb asa ca nu mai vorbi tu despre cei de la birouri

Anonim spunea...

Se aude ca sporul de 30% va ajunge la 10%, din ce se spune pe ici, pe colo. Huggin, stii ce mai exact, mai sigur, mai concret?

Huginn spunea...

@ 12:54
Nu exista o astfel de informatie la acest moment la nivel de ANP. Tocmai s-a finalizat OMJ-ul cu sporurile si nu s-au facut astfel de modificari. Dar, cine stie ce ne mai rezerva Guvernul?

Anonim spunea...

ptr. anonim de la 08.46
bai ne porumb, eu sunt de 15 ani in operativ si nu am reusit sa prind un post la birou de cei ca tine care trageau vitelul de funie catre sefi si butoiul de vin pe care-l dadeai dea dura ca sa .....ajungi tu bine, mai capabilule.Si cum sa te vada seful la televizor strigand, la miting, sos nepotismul cati dadea nana la fundulet.

Anonim spunea...

Stimabile de la 15:20
Eu as vrea sa lucrez pe paza,dar n-am dreptul,si trebuie sa-mi duc viata, pe "amaratul" de administrativ,in perioada de criza! Butoiul...de-a dura s-a dus, de cand cu raposatul!