Da siviu' unde e siviu', ne întreba un comentator mai zilele trecute? Era în seara cu înjurăturile lu' siparezu' care a scris o vreme despre ce nu-l reprezintă după care s-a întors la adresele dumisale. O postare neutră cu ceva informări legate de acte normative i-a zgândărit pe luptătorii Războiului Siparicid și de aici să te ții lupte și bășcălie.
De unde nimeni nu spunea nici pâs despre Firi, Tibi sau Ungureanu s-a dezlănțuit brusc furtuna. Unii pro cu limbi umede, alții contra cu săgeți veninoase. Informații și contra-informații, jocuri de cuvinte, înjurături ca pe secție, "adminstratorul cenzurează", "free mad firi" și muzică de liniștire.
Ce a înțeles poporu' din toate astea? Nimic altceva decât o altă bălăcăreală penitenciară cu tabere și organizări de șantier ca la SIPA. Cine e Firi știm. E băiatul care e director general adjunct, sociolog prin calificare, spion prin devenire și economist prin nimerire. Cine sunt combatanții? Unul e subsemnatul, care îi arde cu riscurile de rigoare pe siparezii de rit vechi. Ceilalți?
Aici e mai greu. Surprinde iarăși prostuțul sau prostuții care nu înțeleg că dacă postează comentarii la rând de pe același IP, dânsele neroadele, vin în serie și e cam neplăcut să constați că unul și același nenică e... și pro și contra și mirat de ce scandal e pe penifest. "Lume proști" cum ar zice un cunoscut, nici măcar nu s-au prins cum merge cu bloggereala.
Și, care să fie miza? Să vrea nenea Firi să se dea victima Huginnului și a bloggerilor anti-siparezi? Să simtă siparezii de bine că sfârșitul ungureanului e aproape, și că mai e nevoie de un ultim șut? Alte explicații nu prea văd. Nu prea cred că poporu' e interesat de reîncălzirea discuției despre un director care deja se pregătește pentru întâlnirea cu mazilu'. Sau, cine știe? Și relicvele au farmecul lor.
Îmi amintește de filmul ăla cu mumia care-și recăpăta puterile, scenariu pe care unii ar vrea să să-l vadă funcționând și în viața reală. Parcă, a murit de-a binelea până la urmă.
Da', de ce trebuie să ne pierdem timpul cu prostiile lor? De ce ar interesa comentariile firinele la o postare despre actele în normative aflate în lucru la MJ?
Ca să constatăm că siparicidul continuă și că urmează etapa cu public... doar pentru că 'așa vrea ei' - firineii?
PS. Mâine ministrul justitiei, dl Cătălin Predoiu, este în dialog cu cititorii HotNews. Întrebări pot fi postate aici.
21 comentarii:
La toate deciziile d-lui Bala stau studiile de "impact" ale lui Firi? :))
…dragul meu Huginn…cred ca e nepotrivita asemanarea persoanei cu “siparezii de rit vechi”…sa compari un individ care are o mentalitate de veioza stinsa, cu unele persoane (admit ca foarte putine) de la care a avut privilegiul sa invete si ceva bun, mi se pare o mare nedreptate… in fine, ai putina compasiune pentru cineva care nu lumineaza decit atunci cind apesi intrerupatorul…uite, daca vrei cu adevarat sa dai fiori reci DPCT-ului, te rog sa-i intrebi putin si despre evaluarile psihologice ale fiecarui angajat in parte…vei constata probabil ca unii nu le au de nici o culoare, iar altii o sa fie nevoiti sa caute prin arhive ca sa le gaseasca…a…sa nu fiu partinitor…mai este o categorie care la o analiza sumara a evaluarilor materiei cenusii, am putea sa-i catalogam ca fiind angajatii unei statii de triaj a cfr-ului: …nota bene-nu stiu decit sa loveasca cu ciocanul, ca apoi sa rinjeasca fasolea satisfacuti de felul in care suna!
Nu ti se pare că e si un siparicid fraticid? Pe tine te exclud de aici. Si pe mine, bineînteles. :)
@23:07
Câteva decizii cel puțin e clar că sunt afectate de Firi.
@ 23:36
Corect. Mai curand siparezii - epigoni decat cei de rit vechi.
@ 01:05
N-am prea multe date, dar e posibil unii să fie frați, nu doar întru gândire.
Nici macar pe Margasoiu de la Bacau nu-l putem asemana cu "siparezii de tip vechi",el a invatat multe la SIPA si a aplicat"cunstintele dobandite"in mandatul de director cu rezultate de exceptie
Se pare ca pe Margasoiu il cam strange camasa pentru cate prostii a facut si fiind cam pus la zid isi va da demisia-controlul de fond stie de ce !
Margasoiule nu-ti da demisia, fii barbat nu fi las,mai ai rabdare un pic poate nu te prinde,pentru ca in afara de un metru cub de documente n-au nici o proba impotriva ta!
Secretele unui CV :
-singurul fiu al directorului Combinatului de Oteluri Speciale de la Targoviste.
-lucrator la un servis auto .
- personal civil la Reeducare.
-absolvent al unei facultati de Asistenta Sociala.
-dupa examenul pe post (examen de transformarea postului,unde trebuie sa obtii nota 7),devine ofiter la Reeducare.
-devine un obscur ofiter specialist SIPA.- FARA EXAMEN !
-un singur curs efectuat la Gradistea.( normal sunt doua cursuri)
-imputernicit Sef SERVICIU SIPA-REGIUNEA OLTENIA.(dupa plecarea lui MANOLESCU)-FARA EXAMEN !
-destituit din acesta functie pentru rezultate slabe.
-dupa infintarea DPCT devine ofiter specialist DPCT la ANP- FARA EXAMEN !
-dupa ce ajuta la mazilirea lui Dobocan si al lui Fantana Eugen ,este imputernicit SEF SERVICIU DPCT.- FARA EXAMEN !
La mazilirea lui Fantana Eugen motivul invocat de Ungureanu a fost ca Fantana ,,este omul sindicatelor,,!
-IN URMA SINGURULUI EXAMEN PE CARE IL SUSTINE DE LA VENIREA IN ANP DEVINE DIRECTOR GENERAL ADJUNCT LA ANP!
Planuri de viitor:
-ocuparea functiei de DIRECTOR GENERAL ANP ,dupa mazilirea lui BALA.- FARA EXAMEN !
Cine ghiceste primeste 50% pe 6 luni ! :
Cine este singurul lucrator din ANP care stie LIMBA ANIMALELOR ?
Cine este personajul care a reusit sa puna stapanire pe URSULETUL de la DPCT venit de la Penitenciarul Tarsor,dar si pe MINI CUCUL de la DIRECTIA MEDICALA ?
Indiciu
Numele sau incepe cu U si este foarte iubit in ANP !
Pana in 2006, aproape ca nu s-au dat concursuri, asa ca vorbesti aiurea, colega. Sintetizand ceea ce spui, domnul Ungureanu a dat un examen cand a trebuit (ala pe postul de la reeducare), s-a transferat apoi pe un post de la SIPA (ca alte mii de angajati ai sistemului, fiind un post similar sau inferior), a stat imputernicit pe un post (ca alte sute de ofiteri din sistem, practica valabila si in prezent) si a dat un concurs pentru postul de DGA. So? Care e treaba? Nu stiam ca a terminat Asistenta Sociala, dar daca e asa, CINSTE LUI!
Pana in 2006, aproape ca nu s-au dat concursuri, asa ca vorbesti aiurea, colega. Sintetizand ceea ce spui, domnul Ungureanu a dat un examen cand a trebuit (ala pe postul de la reeducare), s-a transferat apoi pe un post de la SIPA (ca alte mii de angajati ai sistemului, fiind un post similar sau inferior), a stat imputernicit pe un post (ca alte sute de ofiteri din sistem, practica valabila si in prezent) si a dat un concurs pentru postul de DGA. So? Care e treaba? Nu stiam ca a terminat Asistenta Sociala, dar daca e asa, CINSTE LUI!
Sa fie acesta nici un CV de Firinel ??? Cam slabut....mon cher....sa fie asta tot ????
Pana in 2006, aproape ca nu s-au dat concursuri, asa ca vorbesti aiurea, colega. Sintetizand ceea ce spui, domnul Ungureanu a dat un examen cand a trebuit (ala pe postul de la reeducare), s-a transferat apoi pe un post de la SIPA (ca alte mii de angajati ai sistemului, fiind un post similar sau inferior), a stat imputernicit pe un post (ca alte sute de ofiteri din sistem, practica valabila si in prezent) si a dat un concurs pentru postul de DGA. So? Care e treaba? Nu stiam ca a terminat Asistenta Sociala, dar daca e asa, CINSTE LUI!
Pana in 2006, aproape ca nu s-au dat concursuri, asa ca vorbesti aiurea, colega. Sintetizand ceea ce spui, domnul Ungureanu a dat un examen cand a trebuit (ala pe postul de la reeducare), s-a transferat apoi pe un post de la SIPA (ca alte mii de angajati ai sistemului, fiind un post similar sau inferior), a stat imputernicit pe un post (ca alte sute de ofiteri din sistem, practica valabila si in prezent) si a dat un concurs pentru postul de DGA. So? Care e treaba? Nu stiam ca a terminat Asistenta Sociala, dar daca e asa, CINSTE LUI!
@ 21:54
Am inteles. Il iubiti. Ajunge un comentariu. :)
Cinste lui ...cinste lui...cinste NON-CV-ului......lasa-ne!!!, lasa-ne!!!, cam prea multe coincidente stranii pentru o persoana...nu crezi colega ???
Pentru
03.05.2010, 21:49:00
03.05.2010, 21:52:00
03.05.2010, 21:53:00
03.05.2010, 21:54:00
Multumim colegului SIPAREZ cu limba umeda !
Ajunge ! Daca-l iubesti asa de tare ia-l acasa,dar las-ne!
Pentru
03.05.2010, 21:49:00
03.05.2010, 21:52:00
03.05.2010, 21:53:00
03.05.2010, 21:54:00
Si prietenul sau cu Cv invizibil:
http://www.youtube.com/watch?v=Q3SWjtcmzoc
Daca ar dura prostia!
S-ar tzipa in Romania
Idotii fara vina si cretinii licentiati
Va dati premii, bani si functii
Intre voi va laudati
Ungurean pe submarin
Iesi de-acolo sa bem vin
Foaie verde si o ceapa
Daca as avea o tzeapa
Sa o infig unde va doare
Domnisori si domnisoare...
Refren:
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai plictisit...
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai pacalit...
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai omorat
Lasa-ne, lasa-ne !
Ca ne-ai plic-ti-sit...
II:
Cu un singur neuron
Esti considerat beton
Du-te acasa, frate-frate
Neuronul e pe moarte
Du-te acasa si da-i foc
Ca ne-ai omorat de tot
Capu' n-are nici o vina
Da-i un suc de ghilotina
Da-i pana se plictiseste
Da-i ca poate altul creste
Si cu asta te-am lasat
Ca tare rau ne-aï suparat.
Mesaj pentru Siparezi si Guru Ungureanu:
ADEVARUL ESTE STAPANUL NOSTRU,NU NOI STAPANIM ADEVARUL.(Mihai Eminescu)
Nu suntem singuri în faţa nemerniciei unui sistem construit de nemernici pentru nemernici, de parcă undeva, acolo sus, în ceruri, s-a dat o lovitură de stat, şi Scaraoţchi a vrea sa preia puterea !
Nu mai aceptam traficul de influenta facut de UNGUREANU SI Manipularea .!
Semneaza:
Miscarii Crestine de Rezistenta Sf.Vasile Cel Mare: http://miscareaderezistentasfvasilecelmare.blogspot.com/ miscare crestina de rezistenta impotriva masoneriei mondiale la care sunt invitati sa adere toti cei carora le pasa de viitorul copiilor si nepotilor nostri.
Aceeasi individa anti Ungureanu, de sus şi pana jos. :)
Comentez aici pentru ca au fost facute cateva referiri si la fostul director al Penitenciarului Bacau - Margasoiu cat si pentru faptul ca azi merita sa spun ceva legat de acest om. Azi am vazut cum arata un om infrant. Si nu spun asta nici cu mila si nici cu satisfactie. A fost controlul de fond care timp de dpua saptamani si-a facut treaba, cu mai mult sau mai putina patima. S-a scormonit peste tot, uneori chiar si-n sufletul oamenilor. De dimineata a fost sedinta cu onor corpul de control precum si cu prezenta fulger a lui Chisu venit sa decanteze si sa precizeze in plen concluziile acestui control. Au fost luari de cuvant, putine ce-i drept, dar care au avut o singura tinta:Margasoiu. Nu pun in discutie adevarul celor spuse. Spun doar ca cel mai inversunat, cel care si-a fluturat acuzele in fata tuturor aratand cu degetul catre Margasoiu era cel mai putin indreptatit sa vorbeasca. Nu are nici caracterul si nici probitatea morala care sa-l indreptateasca sa arate cu degetul. Pentru ca asa cum azi a slavit noua conducere, asa ridica osanale celui care pana acum doua luni a fost director. Si sa nu uite Popescu, cum el,acuzatorul, a agresat cu salbaticie atat persoane private de libertate cat si colegi. E usor sa dai lovitura de gratie unuia aflat in agonie. Intreb de ce nu s-a manifestat vitejeste ca azi,timp de un an si jumatate. Pentru ca e parsiv si frustrat, atat in viata personala cat si in cariera. Un semiratat. Cat despre noua conducere, e prematur sa batem temenele multumind Botosaniului pentru valoarea celor ce ne-au fost dati. Sunt oameni cu toate ale lor,poate corecti sau poate nu, dar suficient de defensivi incat aiba timp pentru toate cele ce i se imputau lui Margasoiu. Se spunea ca directorul de trista amintire bea cafele la popota, ca se bate pe umar cu agentii...ei, si Cuzic bea zilnic cafeaua la financiar iar Brehuescu dorind sa fie familiar si camarad reuseste doar sa fie artificial si deseori penibil. Asa ca sa vorbim despre calitatile acestor oameni peste cateva luni, daca vor mai printre noi. Inchei asa: azi am vazut cum arata un om infrant. Si nu e un specatcol la care sa ceri bis aplaudand. DIXIT!
Trimiteți un comentariu