Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 30 aprilie 2010

Dragi romani

Alexandru Tocilescu (regizor): "Scrisoare către ţara mea"

"Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz.

Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor.

Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare).

Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare.

Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare.

Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă.

Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă(azi la putere iar), termopanele lui Adrian Năstase,casa din Mihaileanu si Udrea ,oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circade poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţipe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?".

Mă obosesc " profesioniştii "televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.iar cei de azi la putere scapa.

Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni. Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.

M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale.

De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.

24 comentarii:

Anonim spunea...

Extraordinara destainuire!

Anonim spunea...

FARA CUVINTE.

Anonim spunea...

FABULOS!

Extrem de adevarat. din pacate...

Anonim spunea...

Dragi romani,
Astazi s-a publicat in Monitorul Oficial urmatorul act normativ:
Monitorul Oficial nr. 0284 din 30 Aprilie 2010
Actul nr. 287 din 31 Martie 2010
Emitent: Guvernul României
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.997/2004 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific şi însemnelor distinctive pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare

Anonim spunea...

Dragi romani: paine,mezeluri, circ, mezeluri, portbagaj, tuie, gazon la ...Pelendava!Da' vinovatu', unde e vinovatu'?

Anonim spunea...

Realitate cruda.Felicitari, penifest, pentru ca ne dai posibilitatea sa admiram aceste perle de gandire!....Printre alte rufe murdare :)

Anonim spunea...

Am obosit sa traiesc!

Anonim spunea...

Adevarat...paradoxul consta in faptul ca multi simtim asa dar nimeni nu face nimic...ne plangem in pumni dar nimeni nu are curajul sa adune toti nemultumitii si sa faca ceva...romanii sunt o rasa foarte ciudata...accepta o soarta de tot rasul cand ar fi putut avea o soarta foarte buna si aici ma refer la faptul ca de 20 de ani se fura in tara asta si inca mai este ceva de furat, cu alte cuvinte ''ce tara bogata avem'' si ce bine puteam sa o ducem daca nu ar fi fost condusa de banditi,incompetenti,securisti,etc....majoritatea stim si simtim acest lucru dar nu face nimeni nimic...ce mai poti spune dupa ce citesti ceea ce este atat de dureros de adevarat? doar: NO COMMENT!

Anonim spunea...

La "cele mai populare articole" popularizati postari expirate si putin apreciate, iar articolul de azi, unul extraordinar, nu e in top. Aveti aticole mai bune decat cele care apar acolo, Hug.

Anonim spunea...

De ceva vreme ma macina urmatoarea intrebare: oare ar fi mai bine sa plec din Romania? sunt prea multe mizerii aici si aproape ca nici nu imi mai permit sa ma gandesc la viitor. traiesc la voia intamplarii. eu sunt angajat de curand in sistem, bineinteles ca nu mi/am schimbat parerea despre tara mea, dimpotriva ma bate tot mai tare gandul sa plec din tara. am o meserie buna si as putea imi gasesc ceva bine platit acolo.
voi ce spuneti? merita sa plec? sunt tanar si nu mai am incredere in nimic de aici.

Anonim spunea...

du-te la psiholog autorule mi-e teama sa nu te sinucizi!intotdeauna sa treci un obstacol cu obtimism trebuie sa privesti partea buna a lucrurilor rele!BAFTA SPER SA REUSESTI!!!

Huginn spunea...

@19:53
"Cele mai populare articole" este o sectiune generata automat in functie de rating-uri.

@21:05
Macar are dileme. E ceva mai bine decat cel care stie exact si sigur si mai da si indicatii.

Anonim spunea...

"Vai ce frumos e sa poti muncii toata viata la stat", spun versurile unui cantec. succes tuturor! Sa fim in ton cu ziua de 1 Mai dar si cu un articol minunat!

Anonim spunea...

Huginn, cum sa fie generata automat rubirca, daca scorurile alea sunt mult mai mici decat ale altor articole de pe penifest? Nu cred asa ceva, nu te supara.

Huginn spunea...

@22:46
E generata automat. Mai multe informatii pe www.outbrain.com

Anonim spunea...

Pentru a avea dileme, e necesar sa ai constiinta vie. Cel fara dileme nu are, de regula, niciun dubiu referitor la deciziile pe care le ia. Duplicitarul se bucura de avantajele generate de extragerea a ceea ce e favorabil de la fiecare, in timp ce dilematicul se incarca de ceea ce e defavorabil in raport de o decizie sau alta. Duplicitarul e un oportunist cu tupeu, dilemtaticul e un perdant macinat de autovinovatia generata de consecintele negative ale deciziilor. Duplicitarul ridiculizeaza si fragmenteaza decizia, in functie de interesul propriu, dilematicul o amana sau nu o ia niciodata.

Anonim spunea...

Interesanta diferenta intre duplicitar si dilematic. Cred ca pana la urma si dilemele acestea care au dus la autoinvinovatire, sa fie elucidate. Decizia este cea care te ajuta sa scapi de dilema. Te intreb, ce sens mai are invinovatirea daca e luata decizia corecta? Asta trebuie sa duca la linistire si implinire. Ar trebui ca persoana ce a luat decizia sa fie fericita ca a scapat de macinarea creata de dilema.
Duplicitarul e unul care se joaca. Si jocul lui face mult mai mult rau decat isi poate inchipui. Asa e, cand interesul lui primeaza, face gesturi de care apoi se dezice. E mult mai simplu sa spuna ca a fost intr-o dilema.

Anonim spunea...

Tara unde depresia devine mandrie nationala. Pentru cei constienti de realitate. Pentru ceilalti.....fericiti cei saraci cu duhul!

Anonim spunea...

Are grijă hugin să vă creeze depresii, pentru ca apoi să poată poza în marele salvator. Ha, ha, ha...

Anonim spunea...

Acum stimatii destepti ai ANP-ului au copiat in detaliu gradele si accesorile politistilor ca sa fim niste copii originale.

Huginn spunea...

@ 11:10

M-ati prins. Eu i-am comandata lu' Tocilescu asta un articol depresiv. Alta data ma pricepeam mai bine acum am fost mai mult decat transparent.

Anonim spunea...

Prost Tocilescu asta! Destept este cel care-l trimite la psihiatru. La care psihiatru? La care ai fost si tu? Partea plina... Mai visatorule! Te minti singur? Prost obicei.

Anonim spunea...

Cum o fi colegilor , sa numesti un director pe functia de director , sa il lasi sa candideze de 3 ori , si apoi , sa il arunci ca pe o carpa la functia de comandant de sectie ???????.
Din cate stiu uni si din cate s-au vazut LA REZULTATE , este UN MANAGER FOARTE BUN . Culmea prostiei stiti care este ??, raspund tot eu : se schimba multi sefi pe toate posturile , pe criterii politice , se pun toti dobitocii in functii de conducere ( si mai zici de ce nu merge TARA asta bine ). Referitor la managementul de la PENITENCIARELE din TARA si nu numai !!!!!. Probabil ca nu prea stim noi cu ce se mananca POLITICA , dar si RADU , SI STASIE , SI STANCOVICI , au fost FOARTE BUNI MANAGERI . Pacat .
Ca o paranteza : PUPINCURISITI si LINGAI , gasesti la tot pasul , probabil ca de aceea nu pot anumite persoane sa conduca penitenciarele ( din cauza lingailor, pupincuristilor sau a acelor categorii de oameni carora la place sa dezinformeze ).Comentarii pot fi multe , dar degeaba , nimeni nu le ia in seama. Unii sunt prea mici sa deschida gura. Asta tine de managementul de varf. ASA CA TAC PE TEMA ASTA.


2.

Anonim spunea...

uniforma nu contează,salariul diminuat o să ne afecteze....