Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 6 martie 2010

Sentimentul romanesc al isteriei

Am primit pe mail de la un fost coleg, un citat care cred că se potrivește unei stări de spirit de weekend.

N-am crezut niciodata in specificul national, in “sentimentul romanesc al fiintei”, in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare. Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti.

Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva “la mijloc de rau si bun”, cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte…

Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa spun ca este insasi esenta “romanismului” in acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.

Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: “We agree to disagree” (“am cazut de acord ca nu suntem de acord”). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru.

Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi. Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu.

Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti “in perioada” de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.

Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica. Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale.

Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.

Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre. Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.

Mircea Cartarescu, 07 iun 2005 (sursa: link, 05.03.2010)

23 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Herta Muller ( nascuta in Banat )a luat, in 2009,Premiul Nobel pentru Literatura,iar unii critici il considera si pe M.Cartarescu un candidat(cu sanse)la acest premiu.
Din punct de vedere economic insa,nu ne aflam ,,la mijloc de rau si bun", ci in Uniunea Europeana,pe ultimele locuri.
A ajunge pe locurile din mijloc ar trebui sa fie un obiectiv...

Anonim spunea...

Securistii, cei care dilueaza valorile, care induc o confuzie generalizata, care traiesc din acel "razboi al fiecaruia cu fiecare", ei sunt cei care trebuie sa dispara dintre noi. Ei refuza sa lase trecutul odios in urma si tot ei sunt cei responsabili pentru nevroza noastra permanenta, distructiva si pustie.

Anonim spunea...

Radu Gyr>

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.


Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus?


Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

si totusi spunea...

Am citit si eu textul lui Cărtărescu si cred că are dreptate. E o tânguire intelectuală, frumos scrisă. Am de remarcat doar că marele Noica, cel care a scris "Sentimentul românesc al fiintei", si-a dat libertatea pentru acest sublim sentiment, iar un alt mare român, Mircea Vulcănescu, autorul “Dimensiunii românesti a existentei” si-a dat viata pe acelasi altar al sentimentului românesc si al jertfirii crestine, ultimele sale cuvinte fiind: "Să nu ne răzbunati!". Mircea Vulcănescu a scris si a trăit până la capăt acest sentiment. Trăi-vom noi până la capăt sentimentul românesc al isteriei, descris de Cărtărescu, sau vom învăta de la Mircea Vulcănescu, Nicolae Noica si de la alti intelectuali, eroi si martiri români să trăim frumos?

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Huginn spunea...

Am sters vreo 4 comentarii. N-au legatura cu subiectul.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Criza morala e la ea acasa.Dumnezeu a fost asezat sub oboroc.Indiferenta, resemnarea a pus stapanire pe roman.
Culegem ce semanam!

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Scuze:au(pus)

Anonim spunea...

Ati asistat vreodata la vreo sedinta dintre mai marii ANP si reprezentanti din unitati ? Eu da. Si m-am ingrozit!
Domnul Cel Mare vorbeste despre erori si nu da cuvantul nimanui altcineva, domnul Stancovi se balbaie tot timpul, domnul Constantin urla si ii cearta pe directorii de unitati pentru ca birourile de evidenta din unitati uita o citatie sau doua din o mie, iar domnul Marin, desi placut la voce..., nu a putut fi auzit pentru ca vorbea mult prea incet. Apoi ma intreb: ei conduc paza in inchisorile romanesti ? Interesant ca nimeni nu are replica la urlete, ci doar placa capul.
Oare asta e singura metoda sa ramana pe scaunele lor confortabile sau poate nu le pasa ca sunt tratati, in grup, ca niste amarati de plutonieri sau sergenti? Poate or fi si altele... Oare aici a ajuns functia de director de penitenciar: o functie mica, doar pentru conformisti si tapi ispasitori? Cine credeti ca isi permite sa urle la directorii de inchisori din vreo alta tare din UE? Cum, mai excat, tindem noi spre un model european sau altul, cand nici macar prestigiul si vreticalitatea unui om intr-o pozitie importanta nu mai conteaza ? ... Intrebam si eu doar ...

Anonim spunea...

Felicitari, Huginn, pentru decizia de a opri non-sensul si manelizarea pe Penifest, frumoasa noastra "Europa Libera"!

Anonim spunea...

14.30 Perfecta dreptate ai.
Ii ascult in fiecare zi, in fiecare ma intreb cum au ajuns directori si ma intreb si va intreb : daca in alte institutii avea loc pt un job si CEL MARE si STANCOVICI sau CONSTANTIN ?

Anonim spunea...

Pai cei de la Bucuresti urla la Directorii de penitenciare dar de ce: -pentru ca ei iau pus si isi permit si cind gresesc ii sanctioneza prin ai face cu ou si otet
-si pentru ca iau vazut ca sunt incompetenti de ceea ce au ei nevoie si pot sa le dicteze exact ce vor ei
-vorba lui Bala vam cumparat (ca la Timisoara).

Anonim spunea...

De ce va mirati ca se urla ? Asa se procedeaza in acest sistem, frumos nu stie nimeni s spuna ceva ori sa vorbeasca, indiferent ca e tanar ca e din trecut dar aici asa se exprima lumea prin urlete, obisnuiti-va. Si nu va fie mila ca se urla la directori cva si ei fac exact la fel - urla la subalterni !

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

nu va mai comparati cu subofiterii; santeti multi cu stele pe umeri care, va aflati sub nivelul lor din multe puncte de vedere.

Anonim spunea...

pt colegii de la 14,30 si 18,21
ati uitat de movila care intre un spor de 50 si doua portbagaje mai tipa si el la directorii din unitati fluturand prietenia cu cel mare si datoriile acestuia catre el de pe vremuri

Anonim spunea...

din fericire, pastrand linia antepostatorilor mei, se aude ca celmaimare este pe faras. prin deductie logica stancovivi ia drumul gazului a se citi Ploiestiului, movila dispare ca ma garul in ceata Argesului iar nea costica ori se simte si se cere out ori se retrage la aer curat la evidenta la jilava. asa sa ne ajute dumnezeu.

Anonim spunea...

Este vorba cumva de movila cel care la Margineni,acum 10-15 ani, se ferea de dughila sa nu-l vada ca iese si el cu un portbagaj de cartofi de la beci?

Anonim spunea...

nea laurenţiule, nici acuma nu te potoleşti
când erai mare locţiitor cu ce te ocupai