Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 27 martie 2010

Cei 3 R

Pe cine interesează reintegrarea pepeleului? Pe Băsescu? Pe Boc? Pe Kovesi? Pe ziarist? Pe cetăţeanul de pe stradă? Pe marţieni?Chiar aşa! De ce trebuie reintegrat pepeleul?! După liberare, tot printre noi bântuie, că nu are unde să se ducă…

Tot aud discuţii sforăitoare despre ceea ce ar trebui făcut în penitenciare cu pepeleul ca să devină bun pentru societate. Sună ca şi cum ai spune “bun de tipar”. Însă, cine apreciază că pepeleul este ok? Că după ce a ieşit pe poarta penitenciarului, dispare în ceaţă, până la următoarea faptă.
# # #
Pepeleul nu este o rufă numai bună să-i aplici un program de spălare rapidă cu Ariel 3 în 1 şi să iasă curat, parfumat şi uscat şi nici oamenii care se ocupă de programul lui zilnic nu sunt roboţi cu randament sută la sută şi cu rezultate miraculoase.

Cunosc colegi care predau pepeleului “Ana are mere”, care îl învaţă formula apei şi cum să completeze un CV. Alţii, cunosc istoria personală a pepeleului în detaliu. So, what?!

Pepeleul ştie instinctiv că i s-a luat ceva (libertatea, adică) şi trebuie pus altceva în loc. Este, probabil, mândru în sinea lui că o armată de oameni se străduieşte să-i demonteze mintea, să-i înţeleagă intenţiile trecute, prezente şi viitoare şi să-i explice teorii freudiene.

Învăţăturile predate cu sârg în penitenciar, nu-i vor folosi la nimic pepeleului, afară. Dacă următoarea faptă pe care o va comite va fi mai gravă şi la scurt timp după liberare, vom asista, ca de obicei, cum se aruncă pisica între instanţă şi puşcărie…
# # #
Reeducare… Reintegrare… Reinserţie… Sună precum cei 3 R ai epocii (ne)apuse: refolosire, recondiţionare, reciclare… Adicătelea, iese un produs SH, numai bun de lansat pe “piaţă”, la preţuri promoţionale…

PS. Are idée cineva cum se poate reintegra cineva în ceva dezintegrat?

65 comentarii:

si totusi spunea...

"Pe cine interesează reintegrarea pepeleului? Pe Băsescu? Pe Boc? Pe Kovesi? Pe ziarist? Pe cetăţeanul de pe stradă? Pe marţieni?"

Aş continua: Pe noi? (Dacă nu, ce căutăm aici?) Pe ei înşişi? (Dacă nu, ce căută afară?)

Anonim spunea...

Sword...hai sa nu mai facem nimic. Jucam un sah cu pepeleul, ne luam salariul pe 10, filozofam pe bloguri, facem misto de propria munca, ne certam cu "pazistii" astia rai, ii ironizam pe cei care vor drepturi salariale decente, ce lume minunata! Avea dreptate cineva ieri, reintegrarea e un fas.

Anonim spunea...

SWORD, nu ti se pare ca esti cam intunericit ?. Traim in anul de gratie 2010 !
Varianta mea. Pe banii mei. Da -mi un numar de cont sa iti bag niste bani. Cu acesti bani vei putea merge in Portugalia, sa vezi cateva penitenciare din zona Lisabona, sa observi ce grija au lusitanii pentru sectorul reintegrare. Ai putea sa mergi si in Norvegia, prin puscariile fara garduri de pe insulele din fiorduri. Vei observa cu groaza cum ppl-eii mananca la aceeasi masa cu gardienii si nu au auzit sa se fi furat pe acolo ceva de cand a trecut, accidental, prin zona, un ppl-eu roman, nereeducat suficient. Ai putea calatori in Anglia pe la Her Majesty Prisons, sa vezi cum ppl-eii primesc vizitele membrilor de familie in puscarii ca sa faca actiuni in comun, cum joaca in piese despre viata lor. Daca iti place Franta, ai putea observa in inchisorile frantuzesti de langa Marsilia cat de mult timp acorda francezii pentru reeducarea ppl-eilor lor si cum ii invata de la formula apei la pasaje din opera lui Balzac. Sau, poate, ai prefera varianta ta, cea de-a doua ?
Varianta a doua. Poti sa iti folosesti banii tai, daca tii asa de mult la acest model. Iti recomand; inchisoarea Balti, Transnistria, Seremetievo, langa Moscova, ori penitenciarul de maxima siguranta din Irkutk, unde reintegrarea lipseste cu desavarsire. Oricum, nu le-ar folosi la nimic, nu-i asa ?Noua, nici atat. Mandra tara, bravi ostasi...

Anonim spunea...

Sword, esti talentat, ai un spirit critic dezvoltat,ar trebui sa incerci dar daca au un loc si pentru tine carcotasii in emisiunea lor.
In alta ordine de idei, ce cauti tu in acest sistem? Care este rolul tau? Esti angajat ca observator? Eventual in functie de "critic" al acestui sistem? Ceva creativ, constructiv faci?
Iti aduci aportul in vreun fel pentru acest sistem?

Anonim spunea...

Pai atunci sa-i incuiem in celule si sa aruncam cheia.Si asa am eliminat fasul.

Huginn spunea...

Si uite-asa problema devine criticul nu situati critica. Sa ne traim, ca prea suntem tari!

Anonim spunea...

Si uite asa, problema sunt criticii Penifestului, nu situatia critica!

Huginn spunea...

Nu erau critici ai penifestului, erau critici ai autorului. Dar, daca tineti sa aveti ultimul cuvant... va rog.

Anonim spunea...

Hug, ti se pare corecta atitudinea autorului?

si totusi spunea...

"Are idée cineva cum se poate reintegra cineva în ceva dezintegrat?"

Aici Sword a pus degetul pe rană. Să se reintegreze în ce? Din păcate, însă, mulţi educatori folosesc această remarcă pentru a-şi justifica dezinteresul.

Revenind la rana socială, e extrem de dificil să-i spui deţinutului că ar trebui să rămână cinstit şi flămând (atunci când e cazul).

Şi totusi...

Huginn spunea...

@ 26.03.2010, 11:45:00

Articolul mi se pare realist...

Anonim spunea...

D-le Huginn, cu scuzele de rigoare, nu am inteles in favoarea cui ati intervenit. In favoarea blogului sau in favoarea swordului ?In favoarea intunericului ori in sprijinul luminii ?Aha. Sa nu tragem in pianist...Am inteles, d-le H.

Huginn spunea...

@ 26.03.2010, 13:02:00

Cred ca nu sunt dubii in ceea ce priveste directia interventiei, dupa cum nu sunt dubii in ceea ce priveste mesajul dumneavoastra. Am inteles, nu va place. O sa-l facem sa va placa :).

Anonim spunea...

@Mr.H.
Mersi. Spasiva. Raman dator. Cu prima ocazie voi sari pe puritani cu tot echipamentul din dotare.

si totusi spunea...

Sword, ti-ai atras blamul educatorilor. Mie, însă, mi-ai rămas simpatic. Stii de ce? Ai exprimat o stare pe care o simtim zi de zi si în pofida căreia găsim resurse să ne desfăsurăm activitatea. Te felicit!

Anonim spunea...

Fara suprare, dar acest articol reflecta esenta gandirii penitenciariste romanesti, de pe sectii, din anp, din unitati, din celula pepeleului: misto-ul, balcanismul, ironia superioara. E realist, intr-adevar. Fara ironie. Chiar reprezentativ.

Bon Jovi spunea...

DE ACORD CU SWORD!NUMAI CA IN OPINIA MEA CEI 3R AR FI:
-REFORMA
-RESPECT
-REINTEGRARE(RESOCIALIZARE)
Cu respect,

Huginn spunea...

@ 26.03.2010, 13:13:00

:) nu e cazul. Ramaneti unic, e in avantajul tuturor.

Anonim spunea...

Am citit cu atentie acest articol dar nu am inteles nimic.Nici ce rost are,nici daca are vreo concluzie,nici daca autorul lucreaza la noi sau la ei.Ma rog, cred ca sword ar trebui sa mai adauge macar un PS1 in care sa ne spuna pe intelesul nostru.La revedere.

hapiness spunea...

Mie imi place articolul tau, Sword!
Asa e. Pepeleului nu poti sa-i aplici un tratament pe o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, si el sa se faca bine.

Poti incerca. Nu e usor. Si oricat ar crede unii ca se poate face educatie de catre oricine, se insala. Programele educative nu sunt pastile care se iau la ore fixe. Trebuie sa dai pastila la momentul potrivit, sa fixezi doza potrivita, sa te mulezi pe persoana. sa fii ferm cand se impune, dar si intelegator. E o arta.

Pesimismul acesta usor caracterizeaza mare parte din colegi.

Anonim spunea...

Da, sigur ca da.Huginn doar stie ca astazi se lanseaza la Sinaia proiectul de 5 milioane euro (pe domeniul reintegrare,reeducare) in colaborare cu Portugalia, in valoare de 5 milioane de euro,pentru Targsor,Botosani,Slobozia etc. si ce a zis: "Ia sa le stric eu distractia sefului meu cel mare and co. de la Sinaia,care a fost la Lisabona si eu nu am ajuns nici la Estoril...".Asa cred ca a zis Huginn,care sigur mai pune ceva la cale si schimba articolul de pe prima pozitie pe 3 si apoi , din nou, pe 1,numai ca sa faca rau.Iar noi radem,ca se facem, sa plangem?Asa e la reintegrare,lumea e mai de(i)stinsa,na,ce vrei...

Anonim spunea...

Erata. Pentru corectitudine si corecta informare a celor pasionati de reeducare. Intalnirea cu portughezii a avut loc la Busteni, miercuri si joi, iar penitenciarele cuprinse in proiect sunt, bineinteles, acestea :Targsor, Gherla, Botosani, Craiova, Slobozia si Timisoara.La revedere.

Anonim spunea...

Excelent articol , poate cel mai realist articol din cate sau scris pe acest site ; adevarul doare doamnelor si domnilor dar asta este realitatea .
Cred ca a sosit timpul sa punem in sfarsit boii in fata carutei si cei trei R sa devina 3 M = MUNCA,MUNCA,MUNCA

Anonim spunea...

Se pare ca e prea subtil articolul tau, Sword,pentru lucratorii nostri! :-)))) Unde dai si unde crapa!?
In alta ordine de idei, ai dreptate. Problema noastra e ca noi, romanii, suntem prea lenesi sa facem ceva, preferam sa ne lamentam, sa dam vina pe societate si pe altii, mai aproape sau mai departe de noi, decat sa facem ceva concret. Se fac 4 ani de cand aplicam noua lege si de cand facem observatii si propuneri de modificare, dar, probabil trebuie sa treaca termenul de 20 de ani sa se schimbe ceva. Despre ce am conversa noi aici in timpul asta?Suntem cu totii de acord ca birocratia si hartiile ne omoara timpul profesional, absolut inutil, dar nu se modifică nimic. Ba, mai apar in unităţi si programele cu alte anexe, fişe, fişuţe, tabele si tabelaşe pe care trebuie să le avem completate.

si totusi spunea...

Nu înteleg ce strică articolul. Descrie obstacolele exterioare, conjugate cu cele interioare ale tuturor celor care suntem chemati să facem educatie, fie ea formală sau informală. Dacă nu suntem constienti de ele, degeaba vorbim despre programe, standarde si strategii. Un educator are suflet, motivatie (exterioară si/sau interioară),cunostinte, planificare, metode, tact s.a. Dacă suferă, chiar si la una dintre aceste dimensiuni, asta îi va afecta munca. Să ne facem că nu vedem anumite realitati? Nicidecum, dar să nu trecem în extrema cealaltă, cea în care folosim aceste realităti pentru a ne justifica eventualele neimplicări. Eu sunt convins că Sword este o persoană conectată la realităti si motivată. Citesc articolele sale asa cum un burete absoarbe apa.

Anonim spunea...

Bravo. Articolul pune, in sfarsit, punctul pe i.
Tema este indelung dezbatuta si in tarile unde reintegrarea e la rang inalt, dar rata recidivei acolo, aproape intotdeana, depaseste 60 % !
Pe romaneste, nici ei nu au gasit solutia, ci doar au relativizat problema. Si daca cineva crede ca in UK e ok, vedeti cifrele lor : 80-85% recidivisti. Pe de o parte, asta e de fapt foarte sanatos pentru societate, pentru ca inseamna ca restul de 20 % sunt primari (first time offenders, zic ei). Deci, cum e mai bine ?
Greu de spus si pentru cel ce lucreaza la reintegrare, dar mai ales pentru unul care a auzit de asa ceva doar la televizor ...
Ideea e buna: reintereare intr-un mediu dezintegrat.
In puscarie, noi il adaptam la puscarie, nu la societate, iar cand iese, ideea ar fi ca cineva sa-l reintereze si acolo ! Pentru ca reintegrarea se face in mediul unde se afla el deja, nu unde isi imagineaza el ca va fii peste ceva timp. Aici suntem lacunari doamnelor si domnilor! Nu la munca din inchisori ! Inauntru suntem chiar destul de performanti prin comparatie cu sectoarele de reinsertie sociala din UE, dar la capitolul probatiune suntem in Evul Mediu.
Discutia oricum ramane interesanta si frumoasa, iar solutiile noastre, ca si ale lor, raman inca experimente ...

Pruteanu spunea...

Se vede că n-am mai trecut pe bloguri. A pus punctul pe "i"? Pe care "i"? Pe cel scris în plus de tine sau pe cel scris corect?

Bobby Fischer spunea...

"Mosule", de ce esti rau? Doar un singur "i" in plus, la un asemenea comentariu, ne da speranta ca viitorul va fi luminos. Nu merita critica, macar si pentru fondul comentariului.

P.S. Sa fie i-urile astea cele mai mari probleme. :)

Anonim spunea...

@ si totusi
In afara de "obstacole exterioare" sunt si cele interioare!

Anonim spunea...

apropo de probatiune si de evul mediu, la un articol anterior se vorbea de lipsa continuitati dintre reeducare si probatiune. Cred ca si la voi e o lipsa de continuitate intre articole. Parerea mea. E dezordine mare pe blogul asta.

Anonim spunea...

Stii bine ca esti mereu pe bloguri, "Mosule!"

si totusi spunea...

@ 11.27

Le-am mentionat. :)

Bobby Fischer spunea...

@ Si totusi

L-o fi debusolat sintagma "conjugate". :)

Anonim spunea...

@Bobby
Am vrut sa fac un "joc" de cuvinte,plecand de la @si totusi,intercalat cu...obstacole interioare(sa accentuez pe interioare).
Ai ghicit!sunt debusolat...de sistem!Si totusi,replica ta te-a facut mai fericit sau mai intelept decat esti?Sigur in opinia ta,tu vei ramane asa,si eu tot un debusolat!Acum esti multumit?

Anonim spunea...

Scuzele mele domnului Pruteanu. Sau doamnei ? Greselile de ortografie, sau mai exact de tehnoredactare sunt intr-adevar ceva deosebit de important. Important pentru noi de fapt sunt aranjarea in pagina, antetul conform OMJ, Arial 12, necesitatea ca 4 oameni sa semneze ca sa iasa un detinut din camera, anuntul de pe aviziere pentru ca cei depresivi sau bolnavi mentali sa se inscrie la programele de asistenta specifica (!!), mentiunile din registrul de parasire al garnizoanei sau din caietul de plecari in interes personal pentru a iesi in parcare dupa tigarile uitate, sau macar argumentul unui program terapeutic de combatere a drogurilor cand in inchisoare ai 5 fosti consumatori arestati fiecare de vreo 10 ani.
Cu alte cuvinte, multumesc domnule sau doamna Pruteanu pentru ca mi-ati amintit fundamentul sistemului penitenciar romanesc : formele fara fond.
Cu stima, cu deosebita consideratie, intreaga mea consideratie sau "salut".
Un fan.

si totusi spunea...

Nu, nu m-au făcut nici mai întelept si nici mai fericit. Nu am sesizat subtilitatea jocului de cuvinte. De ce atâta supărare?

Pruteanu spunea...

"Forma" gramaticală spune ceva si despre fond. Comparatia cu formele impuse de minister sau de ANP nu stă în picioare. Îmi pare rău, dacă v-am supărat. Am să încerc, în măsura în care vă recunosc, să evit să vă corectez. O.K.?

Bobby Fischer spunea...

@ 17.00

Amice, doar glumeam. In schimb, tu le iei putin prea in serios, in conditiile in care facusei un joc de cuvinte ce se vroia o gluma.

In alta ordine de idei, cu totii suntem debusolati de un sistem demagnetizat, depolarizat si in deriva. Nu cred ca vom reusi sa identificam foarte curand Nordul. Si cand spun Nord, ma gndesc la toate valorile, principiile si ideologiile ce ar trebui sa ne ghideze spiritual, cultural si deontologic.

Bobby Fischer spunea...

Tot pentru amicul "17.00"

Era sa uit. Pentru relaxare, apropo de jocuri de cuvinte. La un moment dat (imi) spui: "Si totusi,replica ta te-a facut mai fericit sau mai intelept decat esti?"

Stiind ca-ti plac jocurile, ma intreb daca vorbeai cu mine sau cu Si totusi... :)

si eu ca prostu' spunea...

Cum il reintegrezi pe unul care are 14 intrari in penitenciar, a crescut la casa de copii si nu are pe nimeni?cand se libereaza unde locuieste,unde munceste,ce face,de unde mananca cele trei mese superbune pe care i le-a dat penitenciarul?Cine ii mai face buletin,ii aduce cadouri de la biserici,ia da minge si teren de sport,il duce la teatru,ii da medicamente,big,pasta de dinti,hirtie igienica,cablu tv,televizor,caldura,hirtie igienica ,sapun?cozonaci ,friptura,sarmale,etc?daca il faci pe unul doctor la penitenciar,tot muritor de foame e dupa liberare!Ce reintegrare,ce vise...

Bobby Fischer spunea...

@ 17.00

Eu zic ca vorbeai cu mine, dar prietenul Si totusi, dupa cate constat, iar nu a inteles subtilitatea "jocului de cuvinte". :))

Anonim spunea...

Pt. 19.56, unde mai pui ca are si cu cine sa joace sah?

Pruteanu Gheorghe spunea...

Pruteanule, ai primit o apostrofare finuta dar ;a tine nu se prinde nimic. O tii ca gaia matu, cu forma care defineste fondul. Stim ca iti place sa fii in centrul atentiei(ca si lui bobby) dar ai putea veni cu ceva realmente interesant fara sa risti sa agasezi oameni la nesfarsit. Care este, in definitiv, efectul interevntiilor tale superioare? AI constatat cumva o scadere a postarilor agramate? Hai, fii serios si fa si tu ceva util pentru tara: lasa-ne.

Anonim spunea...

Si nu are dreptate Sword cand spune ca, in general, totul este amagire si reintegrare obsoluta in neant?

si totusi spunea...

Si totusi, nu m-am prins... :))

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=GfIgSu-qysE ca sa va destindeti putin si totodata sa va intristati.star de romanica .

Anonim spunea...

Ptr.20,18...Si burlibasa joaca sah la Galati, dar cu cadrele. El joaca tot timpul in negru, nu ca are roba de judecator ci pentru faptul ca joaca murdar...Tot cu negru in echipa lui sunt si cei cu 50%.Are cele doua turnuri srs-iste Varlam si Papatraian cu care da sah la orice adversar in alb.Mai are doi caluti in paza si doi nebuni de munca iar restul sunt pioni, mult mai multi pioni decat adversarul in alb...Asta e cheia succesului/

Anonim spunea...

Se pare ca acum de noutate este faptul va Papatraian sta pe scaunul directorial al lui Varlam, iar bietul de el sta pe canapea. A obosit sarmanul de atat de multa munca in sistemul penitenciar!

Anonim spunea...

E in regula. Nu ma supar. Domnule sau doamna Pruteanu, eu incerc sa invat din greselile pe care le fac si sa trec mai departe.
Oricum, ideea mea era si ca aceleasi lucruri se vad cu totul altfel daca le privesti de undeva sus sau jos, de la Bucuresti sau din tara, de pe scaun sau din picioare s.a.m.d.
Pentru conformitate, amuzati-va aici:
http://www.catavencu.ro/cine_citeste_asta_e_prost-12590.html

Numai bine,
Un fan.

Anonim spunea...

@ Bobby!!!Respectul meu pentru oameni m-a impulsionat la acea replica!Citesc zilnic Politist,ma bucur ca am mai invatat cate ceva!Reflectand asupra "jocurilor" care imi plac,ele ma fac sa ma simt(poate chiar sunt)mai nonconformist!
@ si totusi
Tot respectul si pentru mai departe,nu a fost nicio suparare!
LA MULTI ANI!tuturor ce astazi isi serbeaza onomastica,tot ce va doriti si sanatate!!!

Reeducatoru spunea...

"Şi a-ţi reeducat vreunul?"
Aceasta-i întrebarea!

Întrebarea aceasta o cunosc de 19 ani, întrebare pusă de reprezentanţi ai ONG-urilor, jurnalişti, reprezentanţi ai instituţiilor naţionale şi străine. Aceiaşi întrebare îndrăznesc să o pun şi eu tuturor postacilor în speranţa unui răspuns cu exemple concrete.

Anonim spunea...

Pt. 13.49

A dat prisonu un exemplu de unu reintegrat in absolut prin sah, dar si-a dat singur un feed-back negativ, fiind suspect de sincer si recunoscand ca e un exemplu rar.

Anonim spunea...

În sensul acesta, chiar acum 5 minute am compus un banc. Cică vine un ONG-ist din Portugalia pe la puşcăriile din România, vizitează el toate secţiile şi spune :
-D-le comandant chestor principal sef doctor docent, mi-a plăcut. Dar am uitat să vă întreb, àti reeducat până acum vreunul din àştia închişi?
-Nu, domnule, dar ai văzut ce bine îi păzim...

Anonim spunea...

Bun bancul. :)
Mai ales poanta cu paza... :))

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
si totusi spunea...

Dacă am reintegrat vreunul? Întrebarea e nepotrivită. Vorba lui Sword: detinutii nu sunt rufe murdare (scuze pentru citarea aprovimativă!). Cei care doresc, se vor reintegra. Pe drumul spre libertate, chiar si cei mai sinceri vor avea dificultăti mari. Aici intervine rolul nostru: să-i ajutăm, pentru ca reintegrarea lor să fie posibilă. Prin urmare, nu-i reintegrăm, ci le dăm posibilitatea să se reintegreze. Exemple? Sunt destule. Dacă vreti, am să vin cu exemple concrete.

Anonim spunea...

pt.9,18
e uuşor să vorbeşti când te plimbi pe banii statului.
o să spui că nu sunt ai noştri, sunt de la programe.
dar ei nu sunt tot ai noştri, din cotizaţii?
sigur eşti din cei care numai se plimbă, şi nu fac nimic.
nu am nimic deosebit cu cei de la RRR dar când văd că nu fac nimic, că pentru minori avem un dectret 545 din una mie sută toamna, îmi este foarte greu să-i cred că vor să facă ceva pentru deţinuţi.
asta este, sunt mai sceptic.
cinr răspunde de minori în sistemul ăsta?
dacă ştie cineva îl rog să-mi spună şi mie.
mulţumesc

si totusi spunea...

Să-i ajutăm însemnă să le redăm încrederea în umanitatea lor, să-i antrenăm pentru libertate, să punem responsabilitatea la locul ei etc. Chiar dacă ati ironizat faptul că un coleg a spus că a jucat sah cu detinutul, faptul că un educator l-a tratat ca pe un om, chiar ca pe egalul său, pentru că doi jucători de sah sunt egali, poate însemna foarte mult pentru el. Gesturi mărunte pot însemna foarte mult pentru unii dintre detinuti. Întinzându-i mâna unui om, ascultându-l, arătându-i că îti pasă de el, permitându-i să-ţi arate fotografii cu copiii lui, comportându-te normal, uman, fără să-l judeci, poti obtine efecte care nu vor fi evaluate niciodată la adevărata lor valoare. Din păcate, normalitatea suferă cel mai mult în mediul penitenciar.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Cum pe cine intereseaza?
1-pe PPL
2-pe pocaiti(alte secte de cult)
Nu-mi amintesc ppl-ei reintegrati!
Societatea ce le ofera?Pentru o infractiune banala un ppl cu familie si servici este aruncat dupa gratii!!!Cred ca instantele ii reintegreaza in lumea infractionala!!!

si totusi spunea...

@19.39

Să înteleg că le pasă doar oamenilor care nu sunt plătiti pentru asta?

P.S.: Eu am văzut fosti detinuti reintegrati si m-am hrănit profesional din reusita lor. Asta m-a ajutat să fac fată esecurilor repetate ale celorlalti si atitudinilor negativiste existente în sistem.

si totusi spunea...

Ati observat că atitudinile scepticilor seamănă cu cele ale recidivistilor?

Anonim spunea...

Sword e sceptic sau realist?

si totusi spunea...

Am folosit cuvântul "sceptici" ca eufemism pentru "negativişti".

si totusi spunea...

Când m-am referit la sceptici, nu m-am gândit la Sword. Eu cred că e realist. Poate că a scris articolul într-o perioadă în care i-a mai scăzut încrederea. În niciun caz, însă, nu a scris ca un negativist sau ca un blazat.