Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Puțin mov, destul violet, restul politică

Gata, am ratat bătălia pentru normalitate! Din subnormalul unde ne făceam veacul, am ars etapele şi am plonjat direct în paranormal! Evul Mediu trăia oricum în imaginarul nostru, acum ni l-a luat cu totul în stăpânire. Marii noştri bărbaţi de stat umblă cu vrăjitori după ei, apelează la serviciile lor dubioase tocmai în momentele cheie ale vieţii noastre politice.

Din gura lor de mari oameni ai naţiunii, simultan cu promisiunile (un fel de vrăjeli!), ţâşnesc şi flăcări violete pentru anihilarea adversarului. Ce consilieri de imagine, ce specialişti în comunicare publică cu studii în Occident, ce manageri de campanie electorală ghidaţi de reţetele raţionale ale Vestului!

Toată ştiinţa lor a fost incompletă fără parapsihologul, meşterul în extrasenzorial şi tămăduitorul alternativ Aliodor Manolea, surprins de fotografi şi lângă Mircea Geoană în 2007 şi apoi, în 2009, lângă Traian Băsescu!

Puterea politică din România a apelat la serviciile unui vrăjitor. Sigur, nu unul cu baghetă şi mantie neagră, ci un domn în costum modern, ai zice un funcţionar oarecare, dar totuşi prezent, aproape lipit de umărul politicenilor pe care îi consilia.

Impostor sau nu, Aliodor Manolea nu avea ce să caute în preajma unor oameni politici de cel mai înalt rang, dacă aceştia ar fi avut scrupule în ce priveşte demnitatea lor. Ei şi-au ignorat condiţia lor de instanţe ale raţionalităţii vieţii publice, presupunând că au conştientizat-o vreodată. Un om politic, mai ales cel ajuns la altitudini mari sau la înălţimea supremă în ierarhia statului, se prezintă ca un garant al raţionalului în spaţiul public.

Continuarea aici.

45 comentarii:

Anonim spunea...

Vreau sa raspund unui coleg de la Galati care acuza actuala conducere de faptul ca el sta in foisor 12 ore fara sa fie schimbat si ca nu s-a facut nimic pentru a fi imbunatatite conditiile de munca in perimetru. Nu stiu daca pot sa ma pronunt cu glas tare, dar acum 14 ani cand am efectuat prima data serviciul pe perimetru era mult mai greu decat in ziua de azi. Foisoarele nu aveau termopan, iar geamurile si usile erau din lemn si frigul pe timp de iarna batea direct in foisor! Nu existau nici caloriferele electrice! Intr-un an fiecare subofiter isi aducea in sacosa resoul fiindca puscaria nu avea bani de calorifere. Intr-o vara un sef mai zelos ne-a lasat si fara scaune. Trebuia 12 ore sa stai numai in picioare. Iar scaunele de azi, cele cu spatar, sunt mult mai bune decat deloc! Roaga-te la Dumnezeu ca pe iarna asta geroasa sa nu-ti cada tensiunea la priza pe la 2 noaptea(mi s-a intamplat) si sa vad ce faci atunci! Faptul ca nu exista schimbator pe perimtru se datoreaza lipsei de personal! Si totusi in ultimii doi ani s-a observat o schimbare! Crezi ca daca nu ar fi destui agenti conducerea nu ar lasa oameni pentru perimetru? Este un calcul simplu: au fost angajati 14 la paza, dar in luna decembrie 3 agenti au plecat din sistem si inca 3 sau 4 anul acesta in mod cert! Mai raman 8, care daca ii impartim la 4 plutoane sunt exact 2! Vino sa fii sef de tura si sa trebuiasca sa dai concedii, ture libere, sa ai si oameni care sa schimbe in perimetru! Daca apare paza la spital s-a terminat smecheria! Gandeste-te ca vine vara si toti vor concediu! Este usor sa critici pe Penifest conducerea unui penitenciar, dar pune-te in locul lor si vezi daca poti scoate mai mult de la o mana de oameni! Stiu ca tu stai in postul 7 si vezi ca cei din administrativ isi beau cam multe cafele si fumeaza cam multe tigari la colt si pe tine nu te schimba nimeni sa te duci la masa si asta te roade, dar nu este vina lor! A innebunit puscaria de cand s-au montat bancomatele de cafea! Totusi sa nu uitam ca tu esti pontat 12 ore la tura de zi si 13 ore noaptea si seful iti da tura libera cand depasesti nr. de ore. Deci sa nu fim absurzi si sa judecam la rece situatia!
AK 47

Anonim spunea...

Ce sa ne mai mire ,aceasta este clasa politica din Romania si acelasi lucru fac si cei ce ne conduc .
Desfiinteaza,infiinteaza posturi,cheama la apel conducerile de penitenciare pentru ai ameninta si ai umili cu posturile care le desfiinteaza,numesc si inputernicesc persoane care sa conduca penitenciare dupa ce au sustinut 2-3 examene de director si au picat ,numesc persoane in functia de director persoane care au trecut si prin serviciul de trista amintire" SECURITATEA" dar nimeni nu se sesizeaza ,la intrarea in acest sistem a unor persoane de acest fel cei care iau bani pentru acest job {SIPA }ar trbui sa sesizeze conducerea ANP.

Anonim spunea...

Pt 23.01.2010, 08:49:00

Pai tocmai conducerea ANP promoveaza astfelt de oameni. Uneori, la deruta, promoveaza si oameni tineri, amesteca adevarul cu minicuna si par mari democrati. Mai pacalesc si ei pe cine pot. Iar, dupa ce distrug o directie, aduc o persoana tanara, o sacrifica si spun... sorry, domeniul asta nu poate fi reformat.

Anonim spunea...

Măi fraților!!!!!!uitați-vă câți ofițeri sunt. Câți își justifică salariile pe care le iau? La ei uitați-vă acum. Nu observați că toate bârfele de aici sunt adresate lor???? Ei trebuie să pună osul la treabă sau mai bine zis și ei trebuie să pună osul la treabă. Spuneți-mi și mie, câți din cei pe care îi vedeți stând la cafea sunt subofițeri și câți ofțeri??????......păi vedeți!!!!!!!......aici e problema fraților! Nu trebuie să ne scoatem ochii între noi, aștia mici, trebuie să-i facem și pe cei care primesc dublu salariu decât noi să pună osul la treabă sau cel puțin, dacă tot se cred mai superiori, să gestioneze mai bine resursele umane, să fie mai aproape de noi și să lase lupta pentru putere, că dacă sunt întradevăr competenți o să-i vadă cineva și pe ei!!!!!

Bamulos spunea...

Domnilor va intreb .... o temperatura de -15 grade poate fi trecuta la intemperii? Cum pot executa serviciul, agentii planificati la sectorul plimpbari la aceasta teperatura? 8 ore sa stai numai afara in acest frig si intr-un curent de nedescris?
Si acel "coleg" din postul 7 de la Galati se plange ca nu este schimbat? Dar oare pe agentii de la plimbari cine ii schimba?
Colegu intereseazate cand au ei pauza de masa....sau cum mananca dimineata?
Nu te mai plange si vaicari ca o domnisoara...daca vrei sa fii schimbat vino la plimbari si lasa pe altul in locul tau sa stea la caldura si cu picioarele pe pereti. Iti garantez ca intr-o saptamana te ceri in foisor inapoi.

Follow your dream spunea...

La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că vânatul îi aparţine.
– E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
– Eu îţi trag un şut cât pot de tare în boaşe, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea.Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, oraşeanul şopteşte cu greu:
– Bine. Acum e rândul meu.
– Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa.

Anonim spunea...

Copile, 23.01.2010, 08:49:00
Sipa nu mai exista, in schimb DPCT nu doarme ! Ce spui tu acum ei spun de 2 ani!

THEO spunea...

Poate nu are legatura cu articolul dar are legatura cu sistemul in care lucram,evenimentele de la Dorohoi m-au facut sa ma gandesc ca nici eu nu am mai fost testat psihologic de la angajare, care a fost la finele anilor 90?!Despre cunoastere, sau urmarire, sau consiliere psihologica a cadrelor ce sa zic este sublima pentru ca lipsete cu desavirsire!Prin 2008 a venit in unitate o domnisoara psiholg ,incadrata intr-o unitate la aprox 150 de km distanta, spunind ca are in "grija"si personalul unitatii noastre;de la respectiva vizita nu am mai auzit de dansa,nici macar nu stiu daca mai lucreaza in sistem.Ma intreb totusi trebuie sa intample intr-o unitate ceva ca la ISU Dorohoi,de fapt s-a intamplat, daca ma gandesc la ofiterul care s-a sinucis in magazia de armament ,la Codlea parca;deci ce anume trebuie sa se intample in acest sitem ca sa fim bagati in seama si noi personalul?Rapiditatea cu care se aplica orice lege,OUG,HG,etc atunci cand este vorba despre detinuti si nepasarea "las ca merge si asa ca asa e de cand sunt puscarii in Romania"cand este vorba despre cadre pe mine personal me deprima.

simplu spunea...

Fara suparare, nu am prea vazut mari barbati in ultima vreme. Sper ca exista.

Anonim spunea...

Pentru primul postaci AK47:
Observatiile tale par pertinente dar uiti un singur lucru. Si anume ca ele tin de o mentalitate atat de invechita incat cu greu as putea sa-ti explic ca o investitie in infrastructura ar reduce chinul celui ce sta in foisor timp de 12 ore si in acelasi timp ar imbunatati conditiile de munca. Iti aduc la cunostinta ca in tara sunt multe foisoare ca inca nu au termopane, inca au usi de lemn carpite la misto, inca mai sunt foisoare din lemn mucegait, putrezit.

Dintr-un calcul simplu reiese faptul ca in jur de 30% din personalul din paza sta pe foisoare. Te-ai gandit vreodata ca o investitie in infrastructura supravegherii perimetrale ar reduce acest procent si vei dispune de personal incat sa-ti acoperi mai multe gauri din unitate ? Vrei sa fii la fel obtuz ca cei ce aplicau un management comunist ? Multi dintre acesti agenti care stau 12 ore in foisoare ar dori sa mai suporte inca vreo doi ani dar sa stie ca ei nu vor mai fi atat de chinuiti.

S-au angajat sute de oameni in sistem...Te-ai gandit ce ar fi insemnat ca toate drepturile ce trebuiesc acordate acestora inca 20-25 de ani de acum incolo sunt suportate de un sistem care cu greu isi duce amarul din punct de vedere al infrastructurii ? Gandeste-te la cat se ridica investitia in 15 oameni destinati pentru paza intr-un an de zile si cat costa un sistem complet de supraveghere ultra-profesional video ce ar reduce numarul celor care stau sa motaie timp de 12 ore prin foisoare. Stil comunist - oameni multi - eficienta scazuta...Personal as fi fost de acord sa indur inca doi-trei ani de acum incolo niste conditii mai proaste de munca dar in ideea in care urmatorii ani m-ar face sa simt ca lucrez intr-un sistem cu o infrastrucura moderna care sa-mi usureze conditia de munca.

Si, raportat la cei ce beau cafele incontinuu pe la administrativ, sunt de acord cu faptul ca acestia, multi dintre ei, isi ocupa astfel timpul din lipsa de activitate. Incompetenta lor se masoara de multe ori prin timpul pierdut la acele cafele continuate de doua-trei tigari legate.

Anonim spunea...

Pentru Bamulos:
Observ ca invidiezi pe cel ce sta 12 ore in foisor iar tu stai sa tremuri ca un rahat timp de 8 ore in frig. Sa-ti aduc la cunostinta ca aceste 8 ore in realitate nu exista ? Cati dintre hotii care-i plimbi stau cate 2 ore la plimbare pe un astfel de timp ? Si chiar daca supraveghezi curtea de plimbare asta nu inseamna ca nu pot manca si un sandwich cateodata. De ce nu te ceri in acel foisor ?
Toti spun ca in foisor se freaca menta dar in acelasi timp toti considera ca se lachesc daca ajung pe foisoare. Asa ca, mai Bamulos, eroule de puscarie, nu mai varsa lacrimi pe aici ca nu ai de ce. In ce ma priveste sa stii ca sutn pe sectie dar tin cu cei din foisoare pentru ca stiu ce inseamna sa te lupti cu timpul...

Anonim spunea...

Theo nu vorbi despre lucruri pe care nu le sti! Misterele sinucideri de la codlea nu le-a descoperit nici cei apropiati lui Ovidiu, Dumnezeu sa-l odihneasca! Era un om echilibrat...

Anonim spunea...

de al-13-lea ce se mai aude?
Ca pana la urma pentru bani venim la servici.Sa-mi zica mie unul ca lui nu-i trebuie bani.

Anonim spunea...

Pentru 14.58

Si totusi, ce s-a intamplat cu acel coleg de la Codlea? Ce l-a determinat sa faca acel gest? Tocmai pentru ca era un om echilibrat, renuntarea la echilibru trebuie sa aiba niste cauze explicabile. Ce (sau cine) l-a influentat intr-un mod atat de dramatic?

Nu vreau sa rascolesc amintiri atat de dureroase numai de dragul unei discutii, dar lucram intr-un sistem cu predispozitie evidenta la stres si cred ca un astfel de caz ar trebui mult mai atent evaluat si analizat. Este un precedent grav, si prin aparitia lui a creat un precedent de nedorit.

Ar fi bine de stiut parerea psihologilor (si nu numai) despre astfel de comportamente, raportate la conditiile in care lucram.

Imi cer scuze celor apropiati fostului nostru coleg. Dumnezeu sa-l odineasca in pace!

Anonim spunea...

pai 1506..cine sa-ti raspunda prietene? nu ca nu ar sti..unul ca d-l dumitrascu...dar se coteste,pentru ca nu are tupeu sa spuna ca a dat gres cu lupta asta sindicala.e greu prietene sa recunosti ! este in joc prestatia si pozitia dumnealui!ce mare realizare acordul colectiv de munca!oare cum a-ti reusit sa il semnati? v-au ciuruit,d-le dumitrascu! ce realizare cu drepturile cistigate prin legea unica a salarizarii!iar v-au ciuruit! de ce d-le dumitrascu? ne-am pus increderea in d-ta....sa stiti ca timpul va scoate adevarul la iveala.nu as vrea sa fiti comparat cu pinochio.poate va faceti timp si ne lasati scrise citeva raspunsuri pertinente referitoare la problemele cu care ne confruntam: cum vom fi platiti in februarie,al 13-lea,echipamentul 2009,sarbatori legale,zilele de repaus saptaminal... consider ca mesajul este unul pertinent,fara atac la persoana,fara forme de instigare drept pt care nu vad de ce d-le H nu mi-l ve-ti publica!va multumeesc

Anonim spunea...

Stimate coleg
Crezi ca blogul este un loc unde putem dezbate problema sinuciderii?
Ai citit ceva in aceasta directie, crezi ca s-au elucidat cauzele, ca s-a gasit explicatia?

Ati deschis un subiect deosebit de dureros in curiozitatea voastra!

Cu totii stim de unde ne vin astfel de ganduri si cata rezistenta le putem opune. Ar fi mai bine sa cititi ceva pana stati toata ziua pe blog.

Anonim spunea...

Stimate coleg de la 23.01.2010, 16:40:00

De ce nu reprosati asta lui Theo, cel care a deschis subiectul si cel care a facut analogie intre doua cazuri fara legatura unul cu celalalt?

Anonim spunea...

Pentru "dezinteresatul" de la 16.19

Stimabile, pe ce lume traiesti? Despre tot ce inseamna salarizarea tuturor bugetarilor (nu numai a noastra) nu stiu nici macar dragii nostri guvernanti. Au avut grija sa emita o lege a salarizarii plina de UNICITATE prin faptul ca este inaplicabila. Si de atunci se tot chinuie sa "conceapa" norme de aplicare, dar nu inante de inventa norme de interpretare.

Daca ei, emitentii, nu pot sa-si interpreteze propria "creatie", cum vrei sa o faca Dumitrascu sau altcineva.

Meseriasule, ai plecat cu sorcova si... nu te-ai mai intors! Lasa ipocrizia cu "fara atacuri sau instigari" si incerca prima data sa te exprimi (macar in scris) fara atacuri fatise si mizerabile la... limba romana!

Anonim spunea...

@ 16:40

De ce nu, dragule coleg? De ce ar trebui sa ascundem si sa ne ascundem sub false pudori si prejudecati? Sunt problemele noastre, sunt dramele noastre si e bine ca ele sa ne fie macar prezentate, daca nu chiar dezbatute pe larg. Crezi ca daca astfel de tragedii vor fi ascunse "sub pres", prefacandu-ne inocenti si relaxati, realitatea va parea mai roz? In jurul nostru, stiute sau nu, se petrec zilnic zeci de mici drame personale sau profesionale, care se pot solda cu astfel de finaluri. Framantarile celor din jurul nostru le ar fi de mai mare folos cunoasterea si mai ales sprijinul venit din partea colegilor si a celor de specialitate.

Dar oare avem cu adevarat specialisti in acest domeniu atat de sensibil care lucreaza cu sufletul omenesc, cu trairile si zbuciumul fiecaruia in parte si al colectivelor in care ne desfasuram activitatea de zi cu zi.

Oare avem psihologi in stare sa identifice cauze si sa le trateze astfel incat asemenea tragedii sa fie evitate?

Anonim spunea...

DACA UN ANGAJAT DINTR-UN PENITENCIAR OARECARE FACE UN ACCIDENT DE MUNCA IN TIMPUL PROGRAMULUI(SERVICIULUI),CONSTATAT DE UN MEDIC SPECIALIST SI
NU A AVUT SEMNATA FISA DE PROTECTIE A MUNCII,
CINE RASPUNDE DE ACEEA PROBLEMA SI FAPTA??.

Anonim spunea...

pentru 08:49:00
e vorba de spital tg. ocna, nu-i asa?
e de rasul curcilor ce se intampla in unitatea asta. dar nu cred ca pasa cuiva. mai marii nostri stiu ca cei 3 mari "manageri" sunt boieri pe mosie la spital ca doar ei i-au imputernicit (la cerere).
speranta nu ne-am pierdut-o. inca...

simplu spunea...

Colegule de la 17.25

Chiar crezi ca cineva trebuie sa-ti raporteze ce si cum s-a intamplat? La vremea respectiva s-a prelucrat cazul. De ce nu ai fost atent?

De ce nu patrunzi tu in subconstientul unor astfel de persoane sa afli cauzele si sa ni le spui si noua.

Din pacate, specialistii din sistem se ocupa cu completatul a zeci de hartii, asa ca au din ce in ce mai putin timp.

Cazurile de sinucideri nu seamana unul cu celalalt. Stii care e cauza schizofreniei?

gherla spunea...

Avem salarii destul de bune, bani nu sunt asa ca al 13-lea..., o sa sara din schema. Mai economisiti si voi, fiti mai cumpatati.
Cel care crede ca este buricul pamantului si nu mai poate de cati bani iau ofiterii,probabil un parlit meschin,un "anonimus" in unitatea lui, mai bine ar munci si sa nu raga ca magarul in pustiu.

Anonim spunea...

ce asteptati voi de la psihologii de penitenciare ? astia sunt cei care ne pot testa pe noi ? vai de capul lor...sunt incarcati cu stilul ppl., daca te uiti bine la ei, ii veyi cum incet, incet o iau si ei rayna, nu sa te mai vada pe tien cum o iei. Nu m-as duce la unul din unitatile noastre care stiu sa lucreye cu ppl., nu cu oamenii, a daca ar stii, ar dovedi-o. NU ASTEPTATI MINUNI DE LA ACESTIA, SUNT EXEMPLE DUREROASE CU PSIHOLOGII, nu-si pot gestiona viata lor nu si a ta

Anonim spunea...

Pentru Simplu

Nu eu trebuie sa stiu care e cauza schizofreniei, nici a altei boli psihice. Asta e treaba celor de specialitate.

Ce-ai sarit asa ca arsa? De unde si pana unde ai scos-o pe asta cu raportarea?

Informarea, transparenta, aducerea la cunostinta publicului larg a unor evenimente triste, dar reale si adevarate, petrecute in domeniul nostru de activitate, reprezinta o "simpla" si meschina raportare pentru tine?

Fara suparare, dar eu cred ca "specialistilor" sistemului, cu sau fara hartii de completat, nici daca ar scrie pe fruntea cuiva numele bolii de care sufera, nu le-ar fi edificator si indeajuns. Hai sa fim seriosi!

Anonim spunea...

Ai dreptate 18.26

Sunt psiholoage care se indragostesc de p.p.l. si de sefii lor. Astea ne testeaza pe noi?

Anonim spunea...

@ Simplu

Revolta e fireasca, e un subiect dureros. Dar aceasta revolta ar trebui sa fie indreptata fata de Theo si fata de analogia gresita cu un caz total diferit. Cred ca Theo ar trebui sa isi ceara scuze pentru asta!

In ceea ce ii priveste pe psihologi, cred ca fiecare penitenciar ar trebui sa beneficieze de un psiholog pentru angajatii proprii, mai ales ca Legea 293 prevede asistenta psihologica gratuita pentru angajati.

Si inca ceva. Nu are nicio legatura viata personala a psihologilor cu potentialul lor de a ajuta alte persoane.

Anonim spunea...

Simplu, s-a atins un subiect sensibil pentru tine? Daca da, imi pare rau, dar interesul si binele general ar trebui sa primeze in fata problemelor de ordin personal.

Nu inteleg de ce nu-ti reversi revolta asupra lui Theo, care a deschis acest sensibil subiect printr-o comparatie deplasata, impardonabil de ofensatoare la adresa fostului nostru coleg... Cele doua cazuri, in afara finalului nefericit, nu se pot compara, neavand nimic in comun.

Anonim spunea...

Pt 23.01.2010 ora 11.00
Conform prevederilor legale temperatura la care se poate considera intemperii este -20 grade.
Atunci angajatorul este obligat sa-ti asigure ceai cald,schimbarea la trei ore din postul respectiv.

Anonim spunea...

Dumnezeu sa-l odihneasca si pe colegul de la Jilava care s-a sinucis in sala de pregatire in cursul anului trecut

Anonim spunea...

@ Simplu 17.47

"De ce nu patrunzi tu in subconstientul unor astfel de persoane sa afli cauzele si sa ni le spui si noua."

Eu ma intreb daca nu i-a "patruns" cineva in subconstient, "macinand" maruntel si insiduos, determinand cauzele si provocand astfel...

Crezi ca este posibil?

Anonim spunea...

ba baiatule cu salarii bune,tu ai uitat ca de vreo 3 ani nu ai mai luat nimic la salar si preturile cresc in fiecare zi. ce sa mai cumpatezi din bani?
sa dam ratele deoparte ca noi le-am facut si tot nu cred ca poti spune ca ai un salar frumusel.nu uita ca de asta am ales cariera asta ca sa am si eu un salar frumusel, dar se pare ca acum imi dau seama ca am cam gresit.sa-ti spun si de ce?
1. dormi cu telefonul la cap(daca te suna si da alarma)
2.de plecat pleci dar nu stii cand te intorci
3.imi iau ramas bun de la sotie si copil de fiecare data cand plec de acasa,pentru ca stiu in ce mediu periculos lucrez
4.nu te gandesti ca sotia este bolnava si nu poate lucra
5.exemplele pot continua dar nu pot sa scriu la nesfarsit ca sa te fac sa intelegi ca acum 3 ani se pare ca aveam salarii cat de cat acceptabile care mergeau in functie de inflatie.dar poate tu nu stii cei aia inflatie.
sa stii ca in unele domenii de la bugetari au inceput sa ne depaseasca de vreo 2 ani la salarii pentru ca au sindicate care nu dau inapoi.
As putea sa-ti mai dau 100 de motive sa-ti revii si sa vezi ca salariile noastre nu sunt chiar atat de frumusele.
NU CEREM DECAT DREPTURILE CE NI SE CUVIN. o seara buna

Anonim spunea...

Pt 23.01.2010, 08:49:00
DPCT sesizeaza factorii de decizie din ANP.
Problema este ca acolo este buba la factorii de decizie nu la SIPA.
O alta problema este ca acest serviciu SIPA este condus de oameni numiti, fara concurs.Numiri facute de aceiasi factori de decizie.
Vreau sa spunca acest serviciu este la mana conducerii ANP si lucreaza dupa cum vor ei.

Anonim spunea...

pt 17.26
In majoritatea penitenciarelor exista un ofiter cu protectia muncii care are responsabilitati bine definite de instruire a functionarilor.Fiecare functionar are o fisa individuala in care semneaza ca a fost instruit.
Este primul responsabil

Anonim spunea...

Ai dreptate, Theo, s-au facut cercetari pe detinuti, dar cu privire la boli profesionale si la stresul angajatilor mai putin. Speranta de viata in mediul penitenciar este foarte scazuta, dar nu intereseaza pe nimeni. Cu privire sinucideri, cazul mentionat de tine nu e singular. S-au mai petrecut drame similare la Baia Mare, Jilava, etc. Nu cred ca blogul ar trebui sa gazduiasca asemenea discutii. In cazul bolilor profesionale se poate vorbi de cercetare, dar cu privire la sinucideri, ele cred ca au cauze individuale. Ma surprinde doar ca, desi acel caz e mai vechi, ti-ai adus aminte doar de acesta.

Anonim spunea...

Pentru gherla
Nu sunt si nici nu ma cred buricul pământului. Nu mă interesează ce salariu au ofițerii dar, mă interesează cât muncesc de banii pe care îi scot de pe card ofițerii. Eu am încercat în postarea mea anterioară să nu jignesc. O să vină o vreme când nu o să mai ”ragem ca măgarii” și atunci să te văd pe tine ofițerule care ești!....

Anonim spunea...

Theo a amintit de caz, dar tu anonimus, tu insisti. Tu crezi ca stresul este suficient pt. sinuciderea unui om? Acolo sunt conflicte interioare la mijloc, situatii care nu au rezolvare(inchipuit) pt. persoana in cauza.

Tocmai ca s-a adus la cunostinta, dar tu ai fost absent.

Esti foarte meschin. Sper sa nu cunosti asemenea persoane in viata ta.

Anonim spunea...

Si tu esti un specialist care nu-si poate gestiona propriile sentimente.

Anonim spunea...

Cei de la Penit Spt Tg -Ocna trezitiva s-au redus locurile la ppl tbc cu 60 de locuri din cauza actualei conduceri stiti ce inseamna aceasta decizie dezastru.

Anonim spunea...

Unde sunt acele testari psihologice anuale, la domnul bla,bla ,bla

Anonim spunea...

PTcel de la 20:29:00
DPTC sau cum le mai zic SIPA e acelasi lucru
"aceiasi Marie cu alta palarie"
toti aserviti cu sclavie acestui sistem numit comducere ANP.

Anonim spunea...

Gherlă, faci ce faci... şi-o dai în bară. Cu toate că, de data asta, într-o anumită privinţă ai dreptate...

ploiesteanul trist spunea...

al 13 salariu e prevazut in bugetul pe 2009 deci nu au motiv sa nu ni-l dea vrajeli de parnaie

Anonim spunea...

Te conjur, 21.44, nu vorbi de meschinarie! Nu cred ca TU ai dreptul asta, multiplule anonim.

Anonim spunea...

PTR.POSTACIUL DE PE 23.01.2010.ORELE 14.38. Sa inteleg ca un un lucratot destoinic ce sunteti,nu folositi tonomatul de pe hol,nu beti macar un 3 in 1. Legat de postarea dumneavoastra despre serviciul pe paza perimetrului L.D. nu sunteti in masura sa vorbiti.Va legati de comunism dar in aceea perioada mincati pita alba,cind altii nu aveau ce pune pe masa.Sa intelegem ca altii nu mai stiu ce inseamna proiecte,totul se reduce la fonduri PHARE si la avansari la exceptional.Deci in anul 2009 a muncit CRISTI si echipa de femei darnice.Ceilalti lucratori au fost toti in cfs.Aveti daca nu ma insel un prieten pe la baza care ar putea sa va mai spuna cite ceva despre ROESPES-UL, care nu a tiparit.Legat de comisia de disciplina cred ca va trebui sa dati cite ceva inapoi cit de curind.P.E.S.-fonduri phare,sunt totusi lucruri diferite.Dar daca vrei cunostinte minime cred totusi ca vrei sa atragi pe cineva,care este totusi destul de pervers ptr a apleca urechea la spusele tale.Dar omul este cooperant in ale muncii,nu participa la spriturile voastre organizate,din cite stim.Dar nu esti in masura sa vorbesti in numele pazei,despre mijloacele empirice de interventie,de legatura etc.Tot respectul ptr.faza cu cei de la rutiera.Daca te pricepi la proiecte ce cauti la puscarie sunt institutii care se pot folosi de inteligenta ta.Dar acolo nu vei fi stimulat baneste ca la prostii de la puscarie.Vor iesi la iveala si lucrurile necurate la care esti partas.Un altfel de AK.