Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 26 ianuarie 2010

Ordin pentru compensarea chiriei (modificari si alte maruntisuri)

Am gasit aici un OMJ care cred ca ar interesa. Se modifica pe ici pe colo modul de acordare a compensației pentru chirie pentru funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar.
OMJ 115/C pentru modificarea OMJ 1443/c/2008 privind cond de acordare cv chirie fpss

PS. In acelasi registru Oltenia Prison ne informează că la Târgu Jiu se întâmplă să fie, în sfârșit, eliminat un director molâu, inutil, dar cu proptele politice. Directorul Enache se duce să-și caute fericirea prin alte locuri, să mai trăiască blegul și alte experiențe interesante.

Legat de Oltenia Prison, interesant e că directorul Pelendavei a început să aibă frisoane din pricina bloggerilor prăzulii. Se aude că și el ca alt fost viitor pensionar de pe la Giurgiu se gândește să ceară prinderea mișeilor.

22 comentarii:

Siparezu` spunea...

Sunt câţiva cei la care a apelat acest director, deocamdată neoficial, să-l sprijine în prinderea mişeilor ::)). Cei la care a apelat unii sunt oficiali, alţii mai puţin oficiali. Se regăsesc în registrele de intrare-ieşire din unitate.

După apariţia blog-ului Oltenia Prison, cel mai frecvent vizitator a fost fostul său şef de la PMT, actualmente patron de firmă de detectivi particulari (Cioacă).

Unii din cei suspicionaţi că sunt bloggeri deja se plâng de probleme cu telefoanele, de probleme cu providerii de net, de probleme cu sistemul de operare al calculatorului (alerte ca: acces violation - IT-iştii ştiu ce înseamnă asta), dar pe oamenii cu coloană şi caracter îi descurajezi mai greu.

Să nu uite însă de 2 lucruri: proba verităţii şi interesul legitim. Ambele uşor de demonstrat.

Siparezu` spunea...

Era sa uit, mulţumim pentru P.S. însă după cum poate ai observat Hug, membrii fondatori au dispărut temporal de pe blog, unul din motive fiind ceea ce se derulează oficial sau neoficial împotriva celor suspicionaţi a fi bloggeri, acuzaţi aşa cum ai spus de mişelie :::))).

Nu este frica, pur şi simplu mai mult timp să strângem date, detalii, şi orice ne mai poate furniza SIO-OP :), astfel încât atunci când revenim, să o facem în stilul propriu Oltenia Prison: cu multă publicitate şi kamikaze (născuţi pentru sacrificiu)
http://www.descopera.ro/cultura/4566577-kamikaze-nascuti-pentru-sacrificiu

Pentru că nu e de dorit ca ceea ce se întâmplă în Pelendava, să devină ceva cotidian în orice penitenciar din ţară.

Anonim spunea...

Pentru navetisti de ce nu se dau bani?De ce se face discriminare intre chiriasi si navetisti.Si noi cheltuim bani multi pe naveta.

Anonim spunea...

Daca de masura acoprdarii contravalorii chiriei ar beneficia tinerii care nu au casa, totul ar fi OK.Cea mai mare parte a beneficiarilor unui astfel de drep sunt angajati cu vechime mare in sistem, divortati oficial????,oameni care au venit in unitati dupa o anumita functie etc.Ca si salariul de merit cred ca tuturor le-ar fi mai bine fara, sau gasita o modalitate de evaluare mai corecta si ajutati cei care au realmente nevoie si nu cei pentru care acest lucru este o noua sursa de venit.

Anonim spunea...

Siparezu' 07.00

Temporar şi nu temporal. Să fie ora prea matinală a postării de vină?

Anonim spunea...

Dreptul la compensatii pentru chirii ar trebui dat numai celor veniti din scoala militara si celor mutati la ordin.Pentru ceilalti e pomana.

Anonim spunea...

Eu am luat credit pentru locuinta si platesc 400 euro pe luna.Sa-mi dea si mie cat le da la cei care stau cu chirie.Mi se pare ceva normal.

Anonim spunea...

Dreptul la ciri trbuie dat conform reglementarilor legale in vigoare pentru ca toti muncim in acest sistem ticalosit .

Anonim spunea...

In sfarsit la Tg -jiu va ajunge un director, acelasi care cu ceva timp in urma incepea reconstructia demnitatii de functionar public din aceasta unitate.Nu stiu ce vor face cei care au driblat activitatea, nu stiu daca cei care isi cerusera pensionarea in mandatu trecut o vor face din nou si nu-mi dau seama ce atitudine vor adopta grupul celor care s-au ocupat pana acum numai de reclamatii.Vreau sa le spun ca ex directorului Enache i-au fost aratate cateva dintre ele. PROBABIL ASTEPTAU PE ALTCINEVA,iar acum multi din " grupul celor paraciosi " au lasat steagul in berna.Bieti s-a terminat smecheria , deci asteptati cu infrigurare < A DOUA VENIRE A LUI BALA ! >

Anonim spunea...

Si noi cei care avem rate pentru ca ne-am luat casa cu ce ne ajuta ANP?

LITOVOI spunea...

Ptr.27.01.2010, 17:15:00,

Eu cred ca Bala a fost un director al tuturor.Reclamatii daca au fost pe timpul lui Enache,ele au avut un temei.Ca au avut altii grija sa-i faca agenda(ei se stiu foarte bine:Hortopan,Filis si Drula),au reusit sa-i faca numai rau.Hai sa nu ne amagim si sa credem ca la Tg-Jiu a fost numai lapte si miere si ca nu s-a intamplat nimic si ca pentru starea creata erau de vina numai cei care au sesizat ANP-ul. Stim toti ca nu a fost asa. Sunt de acord cu faptul pe timpul lui Bala incepusem sa ne recapatam demnitatea si ca Tg-Jiu incepuse a arata a penitenciar.Datorita acestui fapt si nu numai,BINE A-TI REVENIT DOMNULE DIRECTOR!

Anonim spunea...

Lito-voi, bine "a-i" "reveni-t"! Sau mai bine nu...

Anonim spunea...

Nu e deloc bleg Enache, e incompetent, incapabil şi viclean. Nu înţelege nimeni cum de e trimis doar la plimbare, asta nu e o pedeapsă pentru măgăriile pe care le-a făcut. ANP-ul l-a trimis la pensiune după ce a distrus un penitenciar, interesant. Chiar atâtea pile are maimuţoiul? }În afară de faptul că prietenii lui de seamă(Drulă, Filiş, Hortopan şi mai nou Prunariu) îă dictau ce să facă şi-au creat în jur mici găşti de mincinoşi incompetenţi care să se laude unul pe altul atunci când vin controale, după ce domniile lor favorizează unii deţinuţi, altora nu le acordă drepturile legale etc. Halal puşcărie, halal şefi. Nu o să vă fie deloc uşor domnule Bălă, am încredere în capacitatea dumneavoastră de a discerne, nu vă încredeţi în aceeaşi oameni care-l lingeu pe Enache şi-l vor înapoi. Ei ştiu că sunteţi competent şi nu le trebuie aşa ceva, îşi doresc marioneta înapoi. Hortopane, Filiş, Prunariu, să vă fie ruşine, abia aţi aşteptat să plece Bălă, v-aţi pupat în bot cu Enache de nu mai era loc de voi la uşa lui nici când aveau oamenii probleme. Întrebam de voi şi nu vă găseam, într-o ultimă încercare sunam la secretariat şi eraţi acolo în gaşcă sau nu ştiaţi cum să vă mai daţi ghes care intră primul cu periuţa cât mai bine pregătită şi cu şirul de pile cu care-l puteţi susţine, să vadă lumea că sunteţi un clan. Nu-i aşa doamna Prunariu? După ce a vrut să vă destituie din funcţia căpătată din mila prietenilor pentru bolile dvs, mai mult sau mai puţin reale, aţi ajuns cârpiţa lui preferată. Noroc că v-a susţinut Drulă şi Tăticul, fost Preşedinte Al Judecătoriei Tg-Jiu. Căci profesional sunteţi la pămând, manager care-şi ameninţă subordonaţii, care abuzează pe faţă de funcţie să soluţioneze cereri, să influenţeze cursul unor anchete. S-ar părea că nimeni nu vă vede, dar Dumnezeu nu a murit....Orice pasăre pe limba ei piere.

Anonim spunea...

Felicitări Oana. Ai ajuns să conduci sistemul penitenciar din România. SUCCES

Anonim spunea...

adevarul nu a plecat de la Tg jiu si nici nu a ajuns la Tg jiu e timp pentru toate probabil ca acelasi clan de la paza il va scoate pe scut si pe domnul Bala Costica pentru ca tatucul lor iesit la pensie in 2008 nu poate dormi linistit si poseda suficiente metode sa invarta lucrurile, dar va veni o zi...felicitari celor care stiu sa caute ceea ce-i mana pe ei in lupta

Anonim spunea...

au ajuns oameni semianalfabeti sa critice si sa invete chestorii cum sa faca sa alunge putinii oameni de valoare care mai sunt in sistem pentru ca nu joaca in hora celor multi si cu mintea odihnita,oare ce va mai urma ?punem agentii sa conduca sistemul si penitenciarele si dam ofiterii la escorte,chiar ca sunt vremuri apocaliptice in sistem,unul cu 12 clase la seral care a lucrat ca buldozerist sau macaragiu se apuca el sa-si dea cu parerea despre chestori si ofiteri cu multiple specializari superioare, cand mai aveti nevoi de manifestari beletristice pe teme grele cititi cv-ul directorului general si vedeti daca puteti macar sa-l memorati- au ajuns slugile sa joace pe mormantul regilor... pe filis il veti face mare pentru ca il urati ca are cultura,nu bea cu voi, e un om corect care tine la familie si a ajuns intr-un loc unde o asteptati pe fiica MARELUI OM simescu...

Anonim spunea...

Si daca nu sunt o pers.prea curioasa , unde pleaca dl. de la Tg.JIU ??? cumva la Ploiesti , ca se incearca MAZILIREA interimarului dom RADU ????
Asa este ????? i se cauta celui de la TG. JIU in loc caldut vaproape de Capitala ????

Anonim spunea...

tot ce se intimpla la tg-jiu este vina lui Hortopan si gasca lui sper sa se ia masurile care se impun in acest caz sa se termine odata pentru totdeauna cu problemele existente,un alt om care este vinovat este Nastase care pe timpul lui cind era la conducere nu a vazut un alt ofiter mai capabil decit Hortopan care ia dat calificativul exceptional,pentru ce fapte pentru care a fost cercetat?

Anonim spunea...

Cati ani are ENACHE asta ? E director la Tg Jiu ? Isi face bagajul, e de pensie baiatul ? Sa plece ! E randul celor mai tineri si cu experienta ! PENSIE USOARA SI SUCCES NOULUI VENIT ! Nimeni nu va plange dupa el !

Anonim spunea...

bravo ba george, bine zici.

Anonim spunea...

de aceea noi romanii vom fi intotdeauna considerati inapoiatii europei.pai daca moare capra mea,sa moara si capra vecinului.atata ipocrizie si cu cei care au ceva impotriva celor care primesc chirii.daca sunteti atat de lipsiti de orientare si daca la momentul oportun nu ati fost in stare sa va cereti drepturile,macar acum incercati sa profitati de aceasta oportunitate:cunosc N cazuri in care frustrati ca voi isi platesc ratele la apartamente cu banii primiti de la cei care stau la ei cu chirie platita de stat, astfel castiga si unul si celalalt.deci, cum ramane cu capra?

Anonim spunea...

Pt. 28.01.2010, 20:57:00
Problema e ca dl. Enache nu iese la pensie. Vrei sa piarda atatea parale? Nu. Dl. Enache a ales sa vina la Ploiesti. Cat mai aproape de ANP.